ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 16 iulie 2009, reclamantul A.D. a solicitat anularea măsurii luate de S.G. – C.D. privind reîncadrarea sa într-un grad inferior gradului profesional deținut anterior datei de 1 octombrie 1998, măsură necomunicată de către pârât. Prin sentința nr. 213 din 23 septembrie 1999 a Tribunalului București, secția a V -a civilă și de contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ. Această din urmă instanță, prin sentința nr. 1329 din 8 noiembrie 1999, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București considerând că este vorba de un raport de muncă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal reclamantul A.D., recurs respins, ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, prin Decizia nr. 1634 din 9 mai 2000. Prin decizia menționată s-a reținut că în cauză este vorba de raporturi juridice privind executarea contractului de muncă, litigiile referitoare la acestea sunt de competența judecătoriei ca instanță de drept comun, astfel cum prevăd dispozițiile art. 174 C. muncii. Împotriva acestei decizii, la data de 19 noiembrie 2010, A.D. a formulat în condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestație în anulare, solicitând anularea deciziei contestate și admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1329 din 8 noiembrie 1999 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, urmând a trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.

În motivarea contestației, s-a susținut că instanța de recurs trebuia să soluționeze cauza față de dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., indicând Înaltei Curți de Casație și Justiție să se considere învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență și nu cu soluționarea recursului promovat de recurentul-reclamant A.D. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca tardiv declarată pentru următoarele considerente: În speță se atacă o decizie irevocabilă, care nu este susceptibilă de executare silită. În atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II- a C. proc. civ., potrivit cărora contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În cauza de față, hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată, la data de 9 mai 2000, iar contestația în anulare a fost introdusă în anul 2010, deci peste termenul de un an prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare contestatorul este decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac a contestației în anulare, conform art. 103 C. proc. civ., motiv pentru care contestația înregistrată abia la data de 19 noiembrie 2010 urmează a fi respinsă ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.