ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată, la data de 16 iulie 2009, reclamantul A.D. a solicitat anularea

măsurii luate de S.G. – C.D. privind reîncadrarea sa într-un grad inferior

gradului profesional deținut anterior datei de 1 octombrie 1998, măsură

necomunicată de către pârât.

Prin sentința

nr. 213 din 23 septembrie 1999 a Tribunalului București, secția a

V

-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, s-a

declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ.

Această din

urmă instanță, prin sentința nr. 1329 din 8 noiembrie 1999, a declinat

competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sectorului 5 București considerând că este vorba de un raport de muncă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal reclamantul A.D., recurs

respins, ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios

administrativ, prin Decizia nr. 1634 din 9 mai 2000.

Prin decizia

menționată s-a reținut că în cauză este vorba de raporturi juridice privind

executarea contractului de muncă, litigiile referitoare la acestea sunt de

competența judecătoriei ca instanță de drept comun, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 174 C. muncii.

Împotriva

acestei decizii, la data de 19 noiembrie 2010, A.D. a formulat în condițiile

prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestație în anulare,

solicitând anularea deciziei contestate și admiterea recursului declarat

împotriva sentinței civile nr. 1329 din 8 noiembrie 1999 a Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, urmând a trimite cauza

spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.

În motivarea

contestației, s-a susținut că instanța de recurs trebuia să soluționeze cauza

față de dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., indicând Înaltei Curți de

Casație și Justiție să se considere învestită cu soluționarea unui conflict

negativ de competență și nu cu soluționarea recursului promovat de

recurentul-reclamant A.D.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în

anulare ca tardiv declarată pentru următoarele considerente:

În speță se

atacă o decizie irevocabilă, care nu este susceptibilă de executare silită.

În atare

situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a

II-

a C. proc. civ., potrivit cărora contestația poate fi

introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință

de hotărâre, dar nu mai târziu de un de la data când hotărârea a rămas

irevocabilă.

În cauza de

față, hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată, la data de 9 mai 2000,

iar contestația în anulare a fost introdusă în anul 2010, deci peste termenul

de un an prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare

contestatorul este decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac a

contestației în anulare, conform art. 103 C. proc. civ., motiv pentru care

contestația înregistrată abia la data de 19 noiembrie 2010 urmează a fi

respinsă ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai

2000 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv declarată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 martie 2011.