ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2016

Decizia nr. 1606/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 septembrie 2011, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției:

- anularea răspunsului privind contestația împotriva Ordinului nr. 1253/C din 2 iunie 2011 emis de Secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiției, înregistrat la Tribunalul Gorj sub nr. 2860 din 15 iulie 2011 și comunicat reclamantelor la 02 septembrie 2011;

- anularea Ordinului nr. 1253/C/2 iunie 2011 emis de Ministerul Justiției, privind reîncadrarea reclamantelor, începând cu data de 01 februarie 2011, ca urmare a avansării în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în funcția de judecător de peste 20 de ani.

Prin Sentința civilă nr. 322 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1253/C din 02 iunie 2011 emis de ministrul justiției, s-a dispus, începând cu data de 01 februarie 2011, ca reclamantele A. și B. să fie încadrate în gradația 5, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcția de judecător de peste 20 de ani.

Anterior emiterii ordinului contestat, drepturile salariale cuvenite reclamantelor au fost stabilite, începând cu data de 01 ianuarie 2011, prin Ordinul ministrului justiției nr. 341/C/2011, prin care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, în sensul reîncadrării în aceeași funcție, același grad profesional și aceeași gradație avute la data de 31 decembrie 2010, drepturile salariale fiind stabilite astfel: o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.745 lei, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.134 lei și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 992 lei.

Prima instanță a mai constatat că indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile stabilite pentru reclamante, începând cu data de 01 ianuarie 2011, prin Ordinul nr. 341/C/2011, nu au fost contestate și, prin raportare la acestea, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 01 februarie 2011, urmare a trecerii reclamantelor în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani.

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011, avansarea personalului în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

La art. 6 alin. (3) se menționează că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție, conform legii.

A apreciat prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 01 februarie 2011, prin Ordinul nr. 1253/C din 02 iunie 2011, reclamantelor li s-a acordat o majorare a indemnizației de încadrare, de la 7.556 lei (cât era stabilită începând cu 01 ianuarie 2011 conform Ordinului nr. 341/C/2011) la 7.745 lei, precum și sporurile de care beneficiază în același cuantum avut anterior (1.134 lei și 992 lei), urmare a trecerii în tranșa de vechime de peste 20 de ani.

La emiterea Ordinului nr. 1253/C din 02 iunie 2011 au fost corect interpretate și aplicate prevederile legale privitoare la salarizarea magistraților, urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție.

Astfel, Curtea a reținut că pretinsele efecte discriminatorii ce decurg din aplicarea normelor legale în forma în care au fost edictate nu afectează legalitatea determinării drepturilor salariale cuvenite reclamantelor începând cu data de 01 februarie 2011, întrucât art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu a fost declarat neconstituțional și nici nu s-a invocat în cauză o astfel de excepție, singura cale prin care s-ar fi putut constata caracterul discriminatoriu al unei dispoziții legale.

3.1 Împotriva Sentinței civile nr. 322 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamant A., solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate și pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În esență, recurentele-reclamante critică hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică.

Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 erau aplicabile în perioada 1 ianuarie 2011 - 3 noiembrie 2012 și vizau cuantumul brut al indemnizației de bază și al celorlalte sporuri, nu și stabilirea elementelor componente ale sistemului de salarizare care fac parte din indemnizația brută de încadrare, împreună cu celelalte drepturi, a unui judecător (cu o vechime în funcție de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantei).

Instanța de fond, în mod eronat, face referire la faptul că, începând cu data de 01 ianuarie 2011, drepturile salariale cuvenite reclamantei au fost stabilite prin Ordinul ministrului justiției nr. 341/C/2011, prin care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, în sensul reîncadrării în aceeași funcție, același grad profesional și aceeași gradație avute la data de 31 decembrie 2010, drepturile salariale fiind stabilite astfel: o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.745 lei, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.134 lei și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 992 lei.

În realitate, prin Ordinul nr. 341/C/2011 reclamanta a fost încadrată ca și judecător de tribunal în gradația 5 clasa 105, corespunzător tranșei de vechime în funcția de judecător cuprinsă între 15 și 20 de ani, drepturile salariale fiind cuprinse astfel: o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.556 lei, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.134 lei și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 992 lei.

Prin Ordinul nr. 1253/C din 2 iunie 2011 se face aceeași încadrare, ca și cum la data de 10 ianuarie 2011, reclamantele nu ar fi trecut în tranșa de vechime în funcția de judecător de peste 20 de ani, ci ar fi rămas la aceeași tranșă de judecător cu o vechime de peste 15 ani.

Or, reclamantele au grad profesional de judecător de tribunal, gradația 5, clasa 106, astfel că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 în ceea ce privește gradul profesional determină în mod nejustificat și discriminatoriu o încadrare diferită și nu unitară așa cum se susține de către legiuitorul național.

Apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, iar prin interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 le este încălcat statul de magistrat, iar ordinul emis în acest mod încalcă drepturile salariale ce li se cuvin conform dispozițiilor art. 73 și art. 74 din Legea nr. 303/2004.

3.2. Prin cererea depusă la dosar la 10 aprilie 2013, atașat cererii de recurs, recurenta-reclamantă A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale pct. III lit. a) din Normele Metodologice din 14 ianuarie 2011 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.

3.3. Prin încheierea din 11 decembrie 2014, Înalta Curte a dispus rectificarea citativului întocmit în cauză, în sensul că reclamanta B. are calitatea de intimată, luând act că motivele de recurs formulate în cauză nu au fost însușite de aceasta prin complinirea lipsei semnăturii de pe cererea de recurs depusă la dosarul cauzei.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat:

În motivare, a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, Curtea Constituțională pronunțându-se deja asupra prevederilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 (publicată în M.Of. nr. 559/8.08.2012), în sensul respingerii excepției ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, a arătat că recursul este nefondat, instanța de fond reținând corect că, în raport de prevederile dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, nu există temei legal pentru reîncadrarea reclamantei în altă gradație și altă clasă de salarizare, drepturile salariale corespunzătoare vechimii în muncă sau în funcție fiind corect stabilite. Ordinul comun MMFPS și MFP nr. 42 din 77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a statuat la pct. III. A că "Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5 % din salariul de bază.

Astfel, printre modificările de esență aduse noului sistem de salarizare se regăsește schimbarea procentelor corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă/funcție și, prin urmare, chiar dacă se ajunge la aceeași vechime în muncă și funcție, ne aflăm în situații diferite de reîncadrare.

Recurenta-reclamantă ignoră faptul că nu pot fi înlăturate de la aplicare dispozițiile exprese ale Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, în raport de care, instanța de judecată nu este în măsură ea însăși să instituie o normă juridică sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative sub imperiul cărora recurenta-reclamantă nu a îndeplinit condițiile prevăzute de acestea pentru a-i fi aplicabile, acte în raport cu care aceasta se consideră discriminată.

Prin încheierea din 5 martie 2015, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată de recurenta-reclamantă A., sesizând Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale pct. III lit. a) din Normele metodologice din 14 ianuarie 2011 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 și a suspendat judecarea cererii de recurs, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

La data de 25 mai 2016 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei în urma pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 854 din 10 decembrie 2015.

II. Decizia instanței de recurs

Prima instanță a respins cererea reclamantei, reținând, în esență, că prin Ordinul nr. 1253/C/2 iunie 2011 al ministrului Justiției s-a făcut aplicarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 și că dispozițiile legale menționate nu pot fi înlăturate de la aplicare fără să fi fost declarată neconstituționalitatea lor.

Prin Decizia nr. 854 din 10 decembrie 2015, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată în cadrul procesual al recursului de către reclamanta A., constatând că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport de criticile formulate (care s-au referit la instituirea unei discriminări). Totodată, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct. III lit. A) din Normele metodologice din 14 ianuarie 2011 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, excepție ridicată de aceeași autoare în cadrul aceluiași dosar al instanței. Confirmând jurisprudența sa anterioară, Curtea Constituțională a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.

Luând în considerare înlăturarea criticilor de neconstituționalitate a textului legal incident, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că prevederile Legii nr. 285/2010 s-au aplicat pe o perioadă determinată, pentru anii 2011 și 2012, astfel că dispozițiile art. 6 din aceeași lege erau aplicabile în perioada 1 ianuarie 2011 - 3 noiembrie 2012 și vizau cuantumul brut al indemnizației de bază și al celorlalte sporuri, nu și stabilirea elementelor componente ale sistemului de salarizare care fac parte din indemnizația brută de încadrare, împreună cu celelalte drepturi cuvenite unui judecător. A mai invocat că, în ceea ce privește gradul profesional, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 determină în mod nejustificat și discriminatoriu o încadrare diferită și nu unitară așa cum susține legiuitorul.

Intimatul a arătat că a aplicat întocmai prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, conform cărora avansarea personalului în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. În temeiul alin. (3) al aceluiași articol, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție, conform legii.

Sunt de amintit și prevederile pct. III. A. din Ordinul comun MMFPS și MFP nr. 42 din 77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază".

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut în cadrul considerentelor sentinței că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 reprezintă singura regulă aplicabilă la avansarea personalului în gradația corespunzătoare noii tranșe de vechime în funcție în anul 2011.

În concluzie, ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului din sistemul bugetar în anul 2011.

Cât privește păstrarea cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității la aceeași valoare nominală raportată la indemnizația precedentă, iar nu prin aplicarea procentelor de spor la noua valoare a indemnizației brute de încadrare, Înalta Curte constată că această modalitate de stabilire a valorii sporurilor corespunde prevederilor explicite ale Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 lit. H) - Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", aprobate prin Ordinul comun MMFPS și MFP nr. 42 din 77 din 13 ianuarie 2011.

Referitor la situațiile generate de schimbarea succesivă a legii, prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a statuat că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.

În speță, principiul constituțional al egalității în drepturi se aplică în raport cu persoanele care trec într-o clasă de salarizare superioară în baza acelorași prevederi legale, și nu într-un cadru legislativ diferit.

Printre modificările de esență aduse de noul sistem de salarizare se regăsește schimbarea procentelor corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă/funcție și prin urmare, chiar dacă se ajunge la aceeași vechime în muncă și funcție, ne aflăm în situații diferite de reîncadrare.

Altfel spus, raportat la speță, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în clasa și gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data avansării, cuantumurile care ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic la unor drepturi câștigate.

În ceea ce privește starea de discriminare invocată de reclamantă, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, diferența de tratament devenind discriminare doar atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Nu poate fi reținută o situație discriminatorie în care s-ar afla reclamanta, de vreme ce aceleași dispoziții legale se aplică întregului personal care ocupă funcții în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" la momentul trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, nefiind exclusă de la aplicare nicio categorie de personal.

Situația reclamantei este diferită de a personalului încadrat în aceleași condiții de vechime anterior datei de 1 ianuarie 2011, elementul de diferență constând în legea aplicabilă raportului juridic, care face ca situațiile să nu fie identice, nefiind deci îndeplinite condițiile pentru constatarea unei situații discriminatorii, potrivit O.G. nr. 137/2000.

Trebuie avută în vedere și Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție  - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că, în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale, și cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, și plata efectivă a drepturilor salariale.

Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., împotriva Sentinței civile nr. 322 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.

Procesat de GGC - NN