ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 981/2015

Decizia nr. 981/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3611 din 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții ministrul Justiției și Ministerul Justiției, ca neîntemeiată și a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată de către reclamanta cu privire la dispozițiile Legii nr. 283/2011.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a analizat situația de fapt potrivit căreia, la data de 27 noiembrie 2012, ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 3871/C/2012 prin care a stabilit încadrarea in gradatia 5,clasa de salarizare 107, precum și drepturile salariale ale reclamantei, judecător la Curtea de Apel Craiova, cu începere de la data de 01 august 2012, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de la 15-20 ani, iar împotriva acestui ordin, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă de Ministerul Justiției la data de 09 ianuarie 2013.

Examinând dispozițiile legale incidente pricinii, Curtea a constatat că ordinul contestat este emis in baza dispozițiilor Legii nr. 285/2010, aplicabile în speță, în condițiile trecerii reclamantei la o treaptă superioară de vechime în funcția de judecător, fiindu-i majorată indemnizația de încadrare.

Reclamanta invocă diferența de tratament în raport cu colegii săi care au trecut în aceeași tranșă de vechime în funcție anterior datei de 1 ianuarie 2011 și care beneficiază de drepturi salariale superioare, însă Curtea a considerat că un atare punct de vedere nu poate fi reținut în soluționarea favorabilă a cauzei cât timp modalitatea concretă de stabilire a drepturile salariale prin ordinul atacat este conformă dispozițiilor legale anterior citate.

În realitate, Curtea a reținut că diferențele de salarizare intre reclamantă și ceilalți colegi ai săi care au trecut în aceeași tranșă de vechime în funcție în anul 2010 au fost generate exclusiv de prevederile legale pe baza cărora a fost majorată indemnizația reclamantei, ca efect al trecerii într-o altă tranșă de vechime.

Prin urmare, nu s-a putut retine că ordinul atacat ar fi fost emis cu încălcarea legii și,prin urmare anularea acestuia,astfel cum a fost solicitată prin cererea precizatoare formulată la data de 06 septembrie 2013,nu a fost dispusă în cauza dedusă judecății.

În ce privește cererea formulată de reclamantă, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 283/2011, raportat la prevederile art. 115 alin. (4), art. 41, 16 și 14 din Constituție, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția a fost ridicată de una dintre părțile litigiului derulat în fața instanței, vizează un act normativ în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, reprezentând temeiul de drept al emiterii actului atacat, iar prevederile legale ce fac obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții, raportat la motivele invocate de reclamantă.

Opinia instanței asupra excepției de neconstituționalitate invocată de către reclamanta a fost in sensul netemeiniciei acesteia.

Prin urmare, Curtea a admis cererea formulată și a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legea nr. 283/2011.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

1.instanța nu a motivat hotărârea pronunțată, statuând doar că ordinul contestat a fost legal emis în raport de art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 și art. 6 din Legea nr. 285/2010;

2.instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii întrucât Legea nr. 285/2010 invocată în considerente nu are incidență în cauză. Pentru anul 2012 s-a adoptat O.U.G. nr. 80/2010 (modificată prin Legea nr. 283/2011) care, la art. 2 art. 2 prevede: „În anul 2012 pentru personalul nou - încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.

Așadar, textul consacră legislativ, inclusiv în cadrul noii legislații a salarizării, principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, plata trebuie să fie egală.

Cureta Europeană a Dreptului Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks contra Belgiei). De asemenea, în cauza Driha contra României, instanța europeană a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale.

Recurenta mai precizează că O.U.G. nr. 80/2010 cuprinde numai norme referitoare la finanțările rambursabile contractate de autoritățile administrației publice locale, salarizarea personalului bugetar pe anul 2012 neavând legătură cu finanțările rambursabile contractate de autoritățile administrației publice locale.

Criticile formulate de recurentă se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel, motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, deoarece hotărârea instanței de fond cuprinde argumentele care au format convingerea instanței și care, într-o înlănțuire logică au condus la soluția adoptată.

În ceea ce privește aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), acest motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat.

Criticile aduse de recurentă hotărârii instanței de fond sunt nejustificate, în condițiile în care instanța de fond a motivat hotărârea atacată în sensul că Legea nr. 284/2010 stabilește un alt sistem în baza căruia se realizează încadrarea magistraților și cu atât mai mult promovarea acestora într-o nouă tranșă de vechime în funcție.

Deci, instanța de fond, în mod corect a reținut în cadrul considerentelor sentinței argumente ce țin de reîncadrarea magistraților, aceasta fiind în strânsă legătură cu trecerea reclamantei într-o altă tranșă de vechime în funcție și cu acordarea majorării indemnizației de încadrare conform art. 6 din Legea nr. 285/2010.

În realitate, referitor la situația persoanelor care trec în anul 2011 într-o nouă gradație sau o nouă tranșă de vechime în funcție, Legea nr. 285/2010 reglementează expres aceasta, în art. 6, iar potrivit prevederilor acestui articol:

„(1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (...)”.

Așadar, în baza prevederilor legale menționate mai sus, la trecerea într-o altă tranșă de vechime în muncă, respectiv funcție, personalul beneficiază de o majorare a indemnizației lunare de încadrare avute, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare, stabilite conform art. 11 alin. (3) și a cap. I din Anexa VI la Legea - cadru nr. 284/2010, multiplicat cu 2,5%.

În ce privește modul concret de calcul a drepturilor salariale, acesta se efectuează în conformitate cu Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 42/2011 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 77/2011.

Pe de altă parte, potrivit art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, așa încât coeficienții de ierarhizare stabiliți de Legea nr. 330/2009 și care nu au fost aplicați niciodată nu vor mai fi luați în considerare, Legea nr. 284/2010 stabilind un alt sistem de încadrare care, de asemenea, nu se va aplica în anul 2011, în sensul că nu se ține cont de coeficienții de ierarhizare și de valoarea de referință stabilite de acest din urmă act normativ, la determinarea cuantumului indemnizației ce trebuia plătită reclamantei.

Totodată, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, cap IV din partea a II-a prevede că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia. Or, în decembrie 2010, tranșele de vechime erau stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009, cu adăugarea sporurilor și majorărilor prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a).

Ca atare, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată expres și mai mult, aceasta nici nu a fost aplicată în determinarea indemnizațiilor cuvenite reclamantei, iar pe de altă parte, legea nouă, anume Legea-cadru nr. 284/2010 stabilește un alt sistem pe baza căruia se realizează încadrarea magistraților, sistem în cadrul căruia, pentru magistrați, coeficienții de salarizare sunt determinați în funcție de două vechimi: vechimea în muncă și vechimea în funcție prin care se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent.

Prin urmare, așa cum corect a reținut și instanța de fond, ordinul contestat a fost emis cu respectarea întocmai a dispozițiilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului din sistemul bugetar și ca urmare reclamantei i s-a acordat majorarea indemnizației de încadrare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 și Normelor metodologice invocate.

Totodată, prin Decizia nr. 669/2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională reține că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate. Totodată, în această decizie, Curtea a subliniat faptul că „legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă.”

Curtea a constatat că „este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.”

De asemenea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea O.U.G nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Legea nr. 283/2011), Curtea Constituțională a constatat că este constituțională.

În ceea ce privește starea de discriminare, astfel cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 820/2006, „situația deferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări”.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3611 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.