ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 606/2016
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei;
Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 iunie 2015, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimații Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea Ordinului nr. 402 din 14 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție și obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite contestatoarei începând cu data de 01 noiembrie 2014- data punerii în executare a ordinului contestat și până la data încetării efectelor juridice ale acestuia.
Motivele invocate în contestație;
În motivarea cererii, contestatoarea arată că este magistrat-asistent șef în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și că prin Ordinul nr. 402 din 14 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție i-au fost restabilite retroactiv drepturile salariale. Astfel, începând cu data de 28 ianuarie 2013 (dată la care a fost delegată în funcția de magistrat-asistent șef al secției penale și reîncadrată în funcția de magistrat-asistent șef cu delegație gradul III, gradația 3, clasa 103, coeficient de ierarhizare 12,58) nu i s-a acordat majorarea de 5% pentru tranșa de vechime în funcție de la 5-10 ani, conform vechimii în magistratură la data încadrării în funcția de conducere, rezultând o indemnizație de încadrare brută mai mică decât a celor având funcții similare; începând cu data de 01 februarie 2014 (dată la care a împlinit 15 ani vechime în muncă și a fost reîncadrată pe funcția de magistrat-asistent șef gradul III, gradația 4, clasa 104, coeficient ierarhizare 12,93), i s-a acordat o indemnizație de încadrare brută prin raportare la indemnizația brută diminuată (care includea procentul de 2,5% pentru vechime în funcție).
În acest context, pretinde că Ordinul nr. 402 din 14 noiembrie 2014 este nelegal deoarece:
I. Încalcă principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și principiul securității raporturilor juridice. Astfel, Ordinele anterioare de încadrare (nr. 299/2012, nr. 6/2013, nr. 184/2013, nr. 18/2014, nr. 27/2014) nu au fost revocate. Prin ordinul atacat, au fost diminuate retroactiv drepturile salariale ale contestatoarei, în raport de venitul brut lunar stabilit prin Ordinul nr. 27/2014.
II. Reîncadrarea prin raportare la clasele de salarizare este eronată și este aplicată greșit sintagma nivel de salarizare în plată pentru funcții similare.
Raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 284/2010 și art. 2 și 3 din Legea nr. 285/2010, pentru personalul nou încadrat pe funcții, numit/încadrat pe funcții de același fel sau promovat în funcții, grade, trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare. Salarizarea corespunzătoare vechimii în funcție și vechimii în muncă nu se poate realiza decât prin acordarea majorării corespunzătoare procentului de 5%, care constituie nivelul în plată pentru funcțiile similare, iar nu a celui de 2,5%, cum s-a dispus prin ordinul contestat.
Sintagma nivel de salarizare în plată pentru funcții similare presupune raportarea la două criterii esențiale: salariul din luna decembrie 2009 și salariul funcțiilor similare. Or, prin ordinul atacat, contestatoarei i s-a acordat un procent inferior celui de care beneficiază alți magistrați asistenți, cu aceeași vechime în muncă și în funcție.
Existența mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a realizat salarizarea magistraților, nu poate constitui un temei pentru instituirea unui tratament discriminatoriu și pentru nesocotirea principiului caracterului unitar al salarizării.
În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 284/2010, Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 71/2015.
Apărările intimatei;
Prin întâmpinare, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, cu titlu prealabil, că nu este dovedită urmarea procedurii administrative prealabile. Pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Referitor la faptul că ordinul contestat dispune retroactiv asupra cuantumului drepturilor salariale, se susține că principiul neretroactivității legii civile și, în general, și celelalte condiții de legalitate ale actului administrativ, sunt respectate atâta vreme cât însăși legea permite derogări de la regulile generale, în acest sens fiind și practica judiciară a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal (Decizia civilă nr. 2277/2014).
Or, în materia drepturilor salariale, art. 256 C. muncii permite corectarea erorilor de calcul așa cum sunt cele care s-au produs în cazul contestatoarei.
Referitor la faptul că ordinele anterioare nu au fost nici anulate, nici revocate, susținerea nu poate fi primită, fiind bazată pe un argument ce implică un formalism excesiv în aplicarea și interpretarea legii, succesiunea lor respectând modificările intervenite pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
În cuprinsul ordinului contestat se regăsesc atât temeiurile legale care îl fundamentează cât și împrejurările de fapt aflate la baza emiterii lui, drepturile salariale fiindu-i corect calculate contestatoarei,prin aplicarea prevederilor legale în vigoare la momentul emiterii ordinului contestat.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Considerentele Înaltei Curți asupra contestației;
Obiectul judecății;
În fapt, aspectele necontestate ale cauzei sunt următoarele:
Contestatoarea este magistrat asistent șef în cadrul Înaltei Curții de Casație și Justiție. Prin Ordinul nr. 402 din 14 noiembrie 2014 al președintelui Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a dispus ca, retroactiv, începând cu data de 28 ianuarie 2013, contestatoarea să fie salarizată cu o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.894 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.302 lei reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase + un cuantum de 1.301 lei reprezentând spor confidențialitate plus risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.497 lei, iar începând cu data de 01 februarie 2014, pentru funcția de magistrat asistent șef gradul III, gradația 4 clasa 104 (coeficient de ierarhizare 12,93) s-a stabilit că va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 9111 lei la care se adaugă un cuantum de 1.302 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.301 lei, reprezentând spor confidențialitate plus risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.714 lei.
Salarizarea menționată diferă de cea stabilită prin Ordinele anterioare nr. 6/2013, nr. 18/2014 și nr. 27/2014, în sensul că aplică un procent de 2,5% în loc de 5% pentru trecerea în altă tranșă de vechime în funcție.
Din preambulul ordinului atacat, rezultă că acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 103/2013 și a Anexei VI a Legii nr. 284/2010.
Din probatoriul administrat a rezultat că A. a formulat contestație administrativă împotriva Ordinului președintelui Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 402 din 14 noiembrie 20114, primită de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 decembrie 2014, însă rămasă nesoluționată, deși termenul de soluționare prevăzut de art. 7 alin. (1) Secțiunea I a cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 s-a împlinit anterior formulării cererii de chemare în judecată.
Soluția Înaltei Curți;
Cât privește încălcarea principiului neretroactivității legii civile, Înalta Curte înlătură susținerile contestatoarei pentru următoarele considerente:
Dreptul la salariu se naște din lege în momentul în care sunt îndeplinite toate condițiile ipotezei normei juridice (în speță, în special condițiile privind vechimea în funcție).
Executarea acestui drept (încasarea salariului) este însă condiționată de emiterea de către autoritatea competentă a unui act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să particularizeze dispozițiile generale ale legii la cazul concret al titularului dreptului.
Spre diferență de lege, care se aplică întotdeauna doar pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile cf. art. 15 alin. (2) din Constituție, actul administrativ cu caracter individual emis pentru executarea în concret a legii se poate aplica retroactiv, respectiv din momentul nașterii dreptului (atunci când în discuție este executarea unui drept). Efectul retroactiv are rolul de a da consistență dreptului din momentul în care s-a născut, fără să se țină cont de timpul fizic necesar administrației pentru executarea în concret a legii.
În prezenta cauză nu se pune problema aplicării retroactive a legilor de salarizare.
Cât privește încălcarea principiului securității juridice și nerevocarea ordinelor anterioare, Înalta Curte respinge susținerile contestatoarei pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul documentației ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 402/2014 rezultă cu claritate că ordinul contestat urmărește să îndrepte greșita aplicare a legii de salarizare prin Ordinul anterior nr. 6/2013 și perpetuată prin cele care i-au succedat, referitor la procentul majorării pentru trecerea într-o altă treaptă de vechime în funcție. Ordinele anterioare produc în continuare efecte sub toate celelalte aspecte pentru care au fost emise.
Sunt neîntemeiate criticile referitoare la împrejurarea că modificarea efectelor ordinelor anterioare ar fi fost posibilă doar prin revocare sau anulare. Astfel, îndreptarea erorilor de calcul din actele administrative reprezintă o instituție juridică diferită de revocarea sau anularea actelor administrative: motivul îndreptării este eroarea, temeiul revocării este reprezentat de voința juridică diferită a autorității administrative iar temeiul anulării constă în abaterile de la legalitate cuprinse în actul administrativ. În toate cele trei cazuri efectele actului administrativ sunt modificate (sau stinse în caz de revocare sau anulare totale). Judecând în limitele sesizării, Înalta Curte confirmă calea aleasă de intimată, deoarece starea de fapt a justificat emiterea unui nou act administrativ prin care să se stabilească procentul legal de majorare salarială.
Contestatoarea nu poate pretinde un drept la indemnizație în alte limite decât cele stabilite de legea care dă naștere dreptului iar corectarea greșitei executării a legii poate fi făcută oricând (consecințele juridice ale acestei corectări cum ar, spre exemplu, repararea pagubei, poate fi supusă însă unor termene și condiții a căror analiză depășește obiectul prezentei judecăți deoarece Ordinul nr. 402/2014 nu a dispus nimic în acest sens).
Cât privește greșita aplicare a legii de reîncadrare, Înalta Curte constată că următoarele dispoziții legale sunt relevante în cauză:
Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:
„Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Art. 10. - (…);
(5) Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.
Art. 11. - (…);
(2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.
(3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;
- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;
- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;
- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;
- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.
(4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).
(5) Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.”
Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice:
„Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Art. 4. - (…);
(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.”
Susținerile contestatoarei vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la data promovării într-o altă tranșă de vechime în muncă și în funcție, sunt neîntemeiate.
Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat Legea-cadru nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privința modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă și/sau în funcție, dobândită de o persoană.
Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.
Conform prevederilor art. 11 alin. (2)-(5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% și 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziții, se observă că, în cazul modificării gradației ulterior datei de 01 ianuarie 2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.
În ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că, prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că dispozițiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă din Legea-cadru nr. 284/2010 se aplică începând cu data de 01 ianuarie 2011.
Astfel, prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabilește valoarea de referință de 600 lei, se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru, dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care își modifică tranșele de vechime începând cu data de 01 ianuarie 2011, intră sub incidența noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranșe de vechime în muncă un procent de 2,5%, față de 5%, cât era prevăzut anterior.
Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010 sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată și modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013; pentru anul 2015, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014.
Referitor la sporul de vechime în funcție, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabilește că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, nemaifiind astfel aplicat sistemul creșterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.
Rezultă că magistrații care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010, sunt îndreptățiți să păstreze același cuantum al salariului, însă, pentru magistrații nou încadrați pe funcții, precum și pentru cei promovați în funcții sau grade/trepte după data de 01 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea-cadru nr. 284/2010.
În ceea ce privește plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.
Acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție, și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.
În contextul prezentat, existența unor diferențe de salarizare între magistrații care au îndeplinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție anterior datei de 31 decembrie 2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 01 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidență s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiții.
Revenind la datele concrete ale speței, așa cum rezultă din Nota din 21 iulie 2015 a Departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul Înaltei Curții de Casație și Justiție (fila 42), se reține că, prin Ordinul nr. 402/2014, în mod corect în privința contestatoarei a fost recalculată indemnizația de încadrare brută, prin acordarea unei majorări a indemnizației cu 2,5%, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de trecere într-o altă tranșă de vechime în funcție și prin acordarea unei majorări de 2,5%, conform art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de trecere în altă tranșă de vechime în muncă (gradația 4, corespunzătoare vechimii în muncă de la 15 la 20 de ani), aspecte confirmate și prin elementele componente ale indemnizației menționate în fișa de salarizare a contestatoarei (filele 23-24).
În ceea ce privește starea de discriminare invocată de către contestatoare, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, având în vedere că, în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.
De asemenea, în practica sa,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).
Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).
Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României.
De altfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, statuând că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate”.
De asemenea, prin Deciziile nr. 884/2012 și nr.6/2013, Curtea Constituțională a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010, neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.
Prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, invocate de către contestatoare, nu sunt incidente în cauză, nefiind în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
Temeiul legal al soluției adoptate;
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din cap. VIII al Anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de A. împotriva Ordinului nr. 402 din 14 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația formulată de A. împotriva Ordinului nr. 402 din 14 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2016.