ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2016

HOTĂRÂRE
20.01.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 48/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. a solicitat anularea Ordinului nr. 354 din 12 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care drepturile sale salariale au fost restabilite retroactiv, obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale, începând cu data de 1 noiembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat și până la data încetării efectelor juridice ale acestuia.

Contestatoarea a arătat faptul că prin Ordinul nr. 220/2007 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost încadrată pe funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În anul 2012, la împlinirea a 5 ani vechime în funcția de magistrat asistent, prin Ordinul nr. 304 din 12 decembrie 2012 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 1 decembrie 2012, reclamanta a fost reîncadrată pe funcția de magistrat asistent, gradul II, gradația 3, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,05), iar ulterior, în anul 2013, prin Ordinul nr. 311 din 12 decembrie 2013 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea a promovat în funcția de magistrat asistent gradul I, gradația 3, fiind menținută clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,05).

Contestatoarea a arătat faptul că la data de 12 noiembrie 2014, fără a fi revocat în mod expres ordinul mai sus menționat, a fost emis Ordinul nr. 354 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, obiect al acțiunii judiciare de față, prin care drepturile sale salariale au fost restabilite, în sensul că, începând cu data de 1 decembrie 2013, urma să primească o indemnizație diminuată față de venitul brut lunar stabilit prin Ordinul nr. 311 din 12 decembrie 2013.

Principalele critici aduse actului administrativ atacat sunt următoarele:

A susținut reclamanta că, începând cu data de 01 decembrie 2012, când a împlinit 5 ani vechime în funcția de magistrat asistent, a trecut în tranșa de vechime în funcție cuprinsă între 5-10 ani, iar pentru vechimea în muncă în tranșa cuprinsă între 10-15 ani.

În consecință, a apreciat reclamanta că la momentul emiterii ordinului contestat, reîncadrarea sa corectă, raportat la vechimea în funcție de 6 ani și la vechimea în muncă de 12 ani, ar fi trebuit să fie cea de magistrat asistent gradul I, gradația 3, clasa 106, ceea ce ar condus la o recalculare a drepturilor salariale, prin aplicarea coeficienților aferenți și a procentelor corespunzătoare.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11, alin. (2)-(5) din Legea nr. 284/2010, art. 11, lit. g) din cap. VIII anexa VI din Legea nr. 284/2010, art. 1, pct. B, lit. a), b) și i) din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 71/2015.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de contestatoare.

S-a susținut faptul că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiționată de o serie de cerințe, printre care: respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competență a emitentului actului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerințelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivității legii civile și celelalte principii care decurg din acesta, însă în situația ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, așadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a arătat că, din analiza doctrinei și a jurisprudenței, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiții de legalitate a actului administrativ situația în care însăși legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiție.

S-a susținut că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situația calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat își are izvorul în lege (art. 256 C. muncii).

În vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale reclamantei a depus intimata la dosar documentația care a stat la baza emiterii ordinului contestat și adresa din 14 iulie 2015 a Departamentului economică-financiar și administrativ.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma actelor depuse la dosar și a temeiului juridic indicat de reclamantă, se reține caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A., încadrată în funcția de magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a contestat Ordinul nr. 354 din 12 noiembrie 2014 prin care i s-a diminuat indemnizația sa brută lunară acordată anterior prin Ordinul nr. 311 din 12 decembrie 2013, considerând că este îndreptățită prin demersul său judiciar la redobândirea drepturilor sale salariale mai favorabile.

La momentul împlinirii vechimii de 3 ani în funcția de magistrat asistent gradul II, reclamanta a fost promovată în funcția de magistrat asistent gradul I, cu începere de la data de 01 decembrie 2013, fiindu-i stabilite drepturile salariale aferente acestei funcții prin Ordinul nr. 311/2013.

Analizând ordinul contestat, se observă faptul că persoanei în cauză i s-a recalculat indemnizația de încadrare brută, de la data trecerii sale într-o altă tranșă de vechime în funcție (01 decembrie 2013), prin acordarea unei majorări de 2,5 %, în loc de procentul de 5% ce a fost inițial acordat prin Ordinul nr. 311/2013.

Un prim motiv de nelegalitate a ordinului contestat îl reprezintă, în opinia reclamantei, încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care interzic expres existența acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, principiu aplicabil și actelor administrative cu caracter individual, nefiind permisă stabilirea unor drepturi salariale diferite, pentru aceeași perioadă, prin acte administrative vizând aceeași perioadă.

Ordinul nr. 354/2014, contestat în cauză, a fost emis pentru a se corecta calculul salarial realizat anterior, prin emiterea Ordinului nr. 311/2013 cu încălcarea prevederilor legale în materie de salarizare aflate în vigoare la acel moment. Așadar, reținând ilegalitatea actului administrativ pe care l-a emis autoritatea publică angajatoare, a fost necesară emiterea unui nou act conform legii, în respectarea preeminenței interesului public asupra celui privat, fără ca prin aceasta să fie afectată substanța dreptului pretins de reclamantă, ce trebuie analizat doar prin raportarea sa la prevederile legale pe care se întemeiază respectivul drept.

Un alt motiv de recurs se referă la încălcarea principiului neretroactivității legii și al securității raporturilor juridice, reflectate în prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice.

În situația de față, ambele ordine emise de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt guvernate de aceleași legi civile, asupra cărora nu au survenit modificări în intervalul 01 decembrie 2013 - 12 noiembrie 2014.

Relevantă în cauza de față, în legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile și al securității raporturilor juridice, este Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale în care, analizând constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că „

avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”

Or, reclamanta din prezenta cauză nu poate opune un drept câștigat, cât timp acesta a fost stabilit pe baza acelorași legi care au guvernat și ordinul contestat, fiind necesar controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul administrativ din litigiul de față.

Un alt motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 354/2014 îl reprezintă, conform susținerilor reclamantei, lipsa unei motivări adecvate din care să rezulte ce norme legale au fost greșit aplicate la momentul emiterii Ordinului nr. 311/2013, care au determinat ulterior restabilirea drepturilor salariale prin ordinul contestat în cauză.

Din documentația ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 354/2014, înaintată la dosar, se observă conținutul notei de calcul ce a însoțit respectivul ordin, în cadrul căreia au fost defalcate sumele care compun cuantumul indemnizației brute, astfel cum acesta a fost stabilită în aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 și ale celorlalte acte normative incidente în salarizarea unitară a personalului bugetar din anul 2010 până în prezent.

Este neîntemeiată această critică de nelegalitate, în condițiile în care actul administrativ atacat enumeră în preambulul său textele de lege în temeiul cărora a fost adoptat, fiind defalcate sumele ce compun indemnizația brută lunară, condiția motivării în fapt și în drept a ordinului contestate fiind îndeplinită. De altfel, chiar reclamanta arată că a cunoscut diferența între ordinul a cărui legalitate se verifică în cauza prezentă și ordinul anterior, fiind modificat procentul stabilit inițial, la încadrarea într-o altă tranșă de vechime în funcție, de creștere salarială cu 5%, în cel aplicabil conform Legii nr. 284/2010, de 2,5%, fapt ce a determinat o restrângere a drepturilor sale salariale.

În privința modului în care au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei într-o altă tranșă de vechime în funcție, respectiv în cea de magistrat asistent gradul I, gradația 3, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,05), se reține legalitatea Ordinului nr. 354/2014, contestat în cauză, pentru cele ce urmează.

Dispoziții legale relevante:

a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.

c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

d) O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare.

Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, „

magistrații-asistenți gradul III sunt numiți fără concurs dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în magistratură de cel puțin 4 ani. După o perioadă de 3 ani în această funcție, magistrații-asistenți pot fi trecuți în

gradul II, iar după alți 3 ani în gradul I.

(4)

Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel și Înalta Curte

de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani.”

Invocând prevederile art. 11 lit. g) din cap. VIII, anexa VI din Legea nr. 284/2010, reclamanta a susținut că încadrarea sa la momentul trecerii sale într-o altă tranșă de vechime în funcție (la data de 01 decembrie 2013), respectiv cea aferentă vechimii de 6 ani, impunea stabilirea clasei de salarizare106, în loc de 101, cum s-a prevăzut în Ordinul nr. 354/2014.

Înalta Curte observă însă că, atât prin Ordinul inițial, cel cu nr. 311 din 12 decembrie 2013, cât și în cel ulterior, contestat în cauză, încadrarea reclamantei este aceeași, respectiv cea de magistrat asistent gradul I, gradația 3, clasa 101 (coeficientul de ierarhizare 12,05).

Clasa de salarizare, astfel cum a fost calculată în Ordinul nr. 354/2014, este cea corectă, prin aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. g) din secțiunea a II-a din cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 284/2010, în care se arată că ”indemnizațiile de încadrare pentru funcțiile din cadrul sistemului justiției se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți pentru funcțiile prevăzute la art. 9 și 10, în raport de funcția, gradul și, după caz, vechimea în muncă și în funcțiile avute, după cum urmează:

- pentru funcția de magistrat asistent gradul I, pe baza coeficientului de ierarhizare stabilit la art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 1.”

Art. 9 alin. (2) din cadrul aceleiași secțiuni, aplicabil situației reclamantei, prevede că ”indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza unor coeficienți de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cel prevăzuți la alin. (1).”

Așadar, raportat la gradul reclamantei corespunzător vechimii în funcția de specialitate juridică și la gradația aferentă tranșei de vechime în muncă, se observă că încadrarea sa, potrivit tabelului din cap. I, nr. criteriu 1 din anexa VI a Legii nr. 284/2010, este în clasa de salarizare 99, la care se adaugă conform art. 9 alin. (2) cele două clase de salarizare prevăzute pentru calculul arătat în art. 11, lit. g) din anexa VI a Legii nr. 284/2010, astfel rezultând clasa de salarizare 101, cum corect s-a stabilit atât în Ordinul nr. 311/2013, cât și în Ordinul nr. 354/2014.

Din nota de calcul anexă la Ordinul nr. 354/2014 reiese însă că diferența salarială ce o vatămă pe reclamantă provine din avansarea sa în gradul corespunzător vechimii în funcție, prin împlinirea pragului necesar pentru a trece într-o altă treaptă, conform prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la majorarea aferentă vechimii în funcție fiind acordat un procent de 2,5%, cu începere de la data de 01 decembrie 2013.

Reîncadrarea reclamantei, potrivit prevederilor art. 6, alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, s-a realizat prin raportare la clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea - cadru, fiind aplicate corespunzător aceste dispoziții și pentru vechimea în funcție, astfel că, în raport de încadrarea incidentă în anul 2011 și de avansările survenite ulterior, se constată corecta stabilire a salariului prin includerea în cuantumul său a majorărilor aferente numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, ”diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.”

Reclamanta a beneficiat de o trecere de la gradația 2 la gradația 3, pentru care s-au calculat două clase succesive de salarizare suplimentar față de cele reținute pentru gradația 2, fiind evidențiat în nota de calcul procentul de 5% stabilit în raport de prevederile art. 11 alin. (3), coroborat cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 284/2010, iar pentru vechimea în funcția de magistrat asistent s-a valorificat încadrarea în tranșa cuprinsă între 5-10 ani, ceea ce presupune acordarea unei clase suplimentare, pentru care procentul aplicabil este cel de 2,5% din salariul de bază, conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

În privința plății efective a drepturilor salariale, se reține că dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii cadru 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

În legătură cu acest text de lege este de observat că a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 32/2015, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Date fiind aceste considerente, Înalta Curte reține că Ordinul nr. 354/2014 a fost emis cu aplicarea corectă a legilor în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei pe funcție, astfel că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse actului administrativ contestat în cauză.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 284/2010, în raport de temeiul de drept material indicat în acțiune, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta A. împotriva Ordinului nr. 354/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Ordinului nr. 354 din 12 noiembrie 2014, emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3743/2015
Decizia nr. 3743 /20 15 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată La data de 25 iunie 2015, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎCCJ 2015-12-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3898/2015
Decizia nr. 3898/2015 Asupra contestației de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios ad
ÎCCJ 2015-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2015
Decizia nr. 3741 /20 15 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată La data de 12 iunie 2015, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎCCJ 2015-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3744/2015
Decizia nr. 3744 /20 15 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată La data de 25 iunie 2015, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎCCJ 2016-02-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2016
Decizia nr. 550/2016 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Conținutul și obiectul contestației cu soluționarea căreia a fost învestită Înalta Curte, în temeiul art. 7 alin. (2) din cap. V
Sursă