ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2016

Întâmpinarea intimatei; Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 166 din 08 aprilie 2015 și a solicitat respingerea acțiunii formulate de contestatoare. În susținerea excepției prematurității, intimata invocă prevederile art. 2 alin. (1) lit. j), art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 și arată că, la data introducerii acțiunii, nu se împlinise termenul pentru soluționarea contestației administrative formulate împotriva Ordinului nr. 165/08 aprilie 2015. În esență, intimata susține că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiționată de o serie de cerințe, printre care: respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competență a emitentului actului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerințelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivității legii civile și celelalte principii care decurg din acesta, însă în situația ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, așadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a indicat că, din analiza doctrinei și a jurisprudenței, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiții de legalitate a actului administrativ situația în care însăși legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiție. Se susține că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situația calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat își are izvorul în lege (art. 256 C. muncii). În vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale contestatoarei, intimata a depus la dosar adresa din 25 iunie 2015 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentului Economico-Financiar și Administrativ.

Soluția și considerentele instanței asupra contestației formulate; Analizând contestația în raport cu susținerile părților și probatoriul administrat, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele arătate în continuare. 3.1. Analizând cu prioritate excepția prematurității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 166/08 aprilie 2015, în raport cu probatoriul administrat, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât termenul de soluționare a contestației (30 de zile, conform art. 7 alin. (1) din Secțiunea I a cap. VIII din Legea nr. 284/2010) s-a împlinit la data de 08 iunie 2015, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 11 iunie 2015, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004. 3.2. Cu referire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 368 din 12 noiembrie 2014; Înalta Curte constată că, în speță, contestatoarea a înțeles să menționeze și nelegalitatea Ordinului nr. 368 din 12 noiembrie 2014, devenind astfel incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), conform cărora: „Art. 4. - (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate. (2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul”. Înalta Curte constată că excepția a fost invocată cu privire la Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014, ordin care formează și obiectul litigiului în fond. Or, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate atunci când excepția de nelegalitate este invocată cu privire la actul administrativ care formează obiectul acțiunii în anulare în cadrul aceluiași litigiu (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 935/2008, nr. 181/2009 , nr. 1933/2009, nr. 1989/2011 și nr. 1671/2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ). 3.3. Cu referire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Colegiul de conducere al Înaltei Curții de Casație și Justiție la soluționarea contestației administrative privind modul de stabilire a drepturilor salariale, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție - Registratura generală, se constată că, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 16 din 2 iulie 2015, a fost soluționată contestația doamnei magistrat-asistent A. înregistrată sub nr. 982 din 19 noiembrie 2014 privind modul de stabilire a drepturilor salariale, fiind așadar evidentă lipsa de obiect a unei atare cereri. 3.

Cu referire la susținerile contestatoarei privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și a principiului securității raporturilor juridice Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice. În cauză, se constată că atât actele contestate, cât și actele a căror legalitate și temeinicie o susține contestatoarea au fost emise în temeiul acelorași dispoziții legale în vigoare la momentul emiterii lor, respectiv: O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 80/2010 și Legea nr. 284/2010, în privința cărora nu au intervenit modificări în intervalul de referință. În raport cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile și a principiului securității raporturilor juridice, prezintă relevanță următoarele considerente din Decizia Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012 (referitoare la analiza de constituționalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010): „ avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.” Astfel fiind, contestatoarea nu poate opune un drept pretins câștigat, atâta timp cât dreptul respectiv a fost stabilit pe baza acelorași legi în temeiul cărora a fost emis și ordinul contestat, fiind necesar a fi realizat controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul ce formează obiectul cauzei. În acest context, nu se poate reține că principiul securității raporturilor juridice a fost încălcat prin emiterea actului de corectare a erorii săvârșite anterior în privința modului de calcul al drepturilor salariale. 3.

Cu referire la susținerile contestatoarei privind încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 Conform art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 16. - Evitarea paralelismelor; (1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (2) În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. (3) Se supun procesului de concentrare în reglementări unice și reglementările din aceeași materie dispersate în legislația în vigoare. (4) Într-un act normativ emis pe baza și în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziții din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referință. În asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluțiilor din actul de bază. ” Înalta Curte reține că ordinul contestat a fost emis pentru a se realiza corectarea modalității de calcul al drepturilor salariale, calcul realizat anterior prin Ordinul nr. 79 din 09 aprilie 2013 (începând cu data de 01 aprilie 2013) și Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014 (începând cu data de 01 februarie 2014), cu nerespectarea prevederilor legale în materie de salarizare aflate în vigoare la acel moment. Astfel fiind, constatând erorile de calcul existente în actul emis anterior, angajatorul a emis un nou act de stabilire a drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în considerarea principiului preeminenței interesului public asupra celui privat, fără ca, prin aceasta, să fie afectată substanța dreptului pretins de contestatoarea, care se analizează prin raportare exclusivă la dispozițiile legale pe care se întemeiază. 3.

Cu referire la aplicarea dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în funcție de tranșele de vechime în muncă și în funcție, care au determinat emiterea ordinelor contestate. Dispozițiile legale invocate în preambulul actelor contestate sunt următoarele: - art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare: „ Art. 2. - Prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013. ” - art. 2, art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar: „Art. 2. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: (…); Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. ” - art. 11 alin. (3)-(5) din cap. III - Secțiunea 1 și art. 11 lit. h) din Anexa nr. VI, cap. VIII, Secțiunea a II-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: „Cap. III - Secțiunea I - Elementele sistemului de salarizare Art. 11. - (1) Clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare pe baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile și alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, precum și pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt prevăzuți în anexele nr. I-VIII. (2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă. (3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele: - gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții; - gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1; - gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2; - gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3; - gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4. (4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3). (5) Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare. (6) Funcțiile de demnitate publică alese și numite și cele asimilate funcțiilor de demnitate publică au un singur nivel de salarizare, care este corespunzător clasei de salarizare și coeficientului de ierarhizare. ” Din datele prezentate de intimată, astfel cum rezultă din Nota Departamentului Economico-Financiar și Administrativ nr. 713 din 25 iunie 2015 (fila 23), diferența cuantumului drepturilor salariale stabilite prin Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014, Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014 și respectiv prin Ordinul nr. 166 din 08 aprilie 2015 este rezultatul aplicării eronate, prin Ordinul nr. 79 din 09 aprilie 2013, începând cu data de 01 aprilie 2013, a unei majorări cu 10% a indemnizației de încadrare brute lunare la împlinirea a 3 ani de vechime în funcție, în locul majorării corecte de 2,5%. Pe cale de consecință, stabilirea ulterioară, prin Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014, a drepturilor salariale la împlinirea a 10 ani de vechime în muncă, a fost realizată în raport cu eroarea existentă în Ordinul anterior nr. 79 din 09 aprilie 2013. Astfel fiind, urmează a se analiza dacă, prin Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014, a fost legal și temeinic îndreptată eroarea de calcul din Ordinul nr. 79 din 09 aprilie 2013, menținută prin Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014. Se observă că, în cauză, nu sunt contestate gradul, gradația, clasa ori coeficientul de ierarhizare stabilite prin ordinele în litigiu, ci numai diferența cuantumului drepturilor salariale. Conform prevederilor art. 10 alin. (5) din cap. I al Legii nr. 284/2010, „d iferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%”. Coroborând conținutul Notei Departamentului Economico-Financiar al Înaltei Curții de Casație și Justiție cu mențiunile din cuprinsul Ordinului nr. 368 din 12 noiembrie 2014, Înalta Curte reține că, prin Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014, s-a realizat o justă aplicare a acestor dispoziții, fiind corectată indemnizația brută lunară, care inițial a fost stabilită în mod eronat prin Ordinul nr. 79 din 09 aprilie 2013, începând cu data de 01 aprilie 2013 (prin aplicarea unui procent de majorare eronat de 10% în locul procentului de majorare corect de 2,5%), ca urmare a împlinirii a 3 ani de vechime în funcție, indemnizație greșit determinată care a constituit baza de calcul a indemnizației stabilite, prin Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014, începând cu data de 01 februarie 2014, prin aplicarea unui procent de 5%, ca urmare a împlinirii a 10 ani de vechime în muncă. În concluzie, se constată că, prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din cap. I al Legii nr. 284/2010, prin Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014 a fost corectată indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 01 aprilie 2013, stabilită prin Ordinul nr. 79 din 09 aprilie 2013, și, pe cale de consecință, și indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 01 februarie 2014, stabilită prin Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014, de care se prevalează contestatoarea. Astfel fiind, indemnizația de încadrare brută lunară stabilită în mod corect prin Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014 a stat la baza temeiniciei și legalității modului de stabilire a drepturilor salariale prin Ordinul nr. 166 din 08 aprilie 2015, prin care contestatoarea a beneficiat de o majorare a indemnizației brute lunare prin aplicarea unei majorări de 2,5%, ca urmare a împlinirii a 5 ani de vechime în funcția de magistrat-asistent. În contextul în care Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate capetele de cerere principale vizând anularea Ordinului nr. 368 din 12 noiembrie 2014 și a Ordinului nr. 166 din 08 aprilie 2015, rezultă că, în aplicarea principiului accesorium sequitur principalem neîntemeiate sunt și capetele subsidiare de cerere, referitoare la obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale, începând cu data de 01 noiembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat, și până la data încetării efectelor juridice ale acestuia, motiv pentru care nu vor fi mai analizate susținerile contestatoarei subsumate acestor petite subsidiare. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere și practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 48/2016, nr. 411/2016. 3.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va respinge așadar, ca nefondata, contestația formulată de contestatoarea A..