ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 851/2016

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat: - anularea/revocarea Ordinului nr. 366 din 12 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție, comunicat la data de 13 noiembrie 2014, plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma aplicării acestui ordin și menținerea Ordinului nr. 320 din 12 decembrie 2013 emis de președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție; - anularea/revocarea Ordinului nr. 165 din 08 aprilie 2015 emis de președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție și emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească o majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01 aprilie 2015 (având în vedere că la această dată a împlinit 5 ani vechime în funcție) prin raportare la Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013 și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma emiterii noului ordin prin care se va stabili majorarea indemnizației brute de încadrare prin raportare la Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013. În expunerea circumstanțelor cauzei, contestatoarea arată următoarele: Când a împlinit 3 ani vechime în funcția de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Ordinul nr. 82 din 09 aprilie 2013 s-a stabilit că, începând cu data de 01 aprilie 2013, „promovează în funcția de magistrat-asistent gradul II, gradația 2 clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16)” și „va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum în sumă de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.077 lei”. Când a împlinit 10 ani vechime în muncă, prin Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013, s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2013, „beneficiază de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73)” și că „va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 8.073, la care se adaugă un cuantum de în sumă de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.461 lei”. Ulterior, în noiembrie 2014, fără a fi anulate ordinele menționate anterior, prin Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014, s-a stabilit că, începând cu data de 01 aprilie 2013, „doamna A., magistrat-asistent gradul II, gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16) (…) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.165, la care se adaugă un cuantum de în sumă de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.334 lei” și că „începând cu data de 01 decembrie 2013, doamna A., magistrat-asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.514, la care se adaugă un cuantum de în sumă de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei” (cu 778 lei mai puțin decât venitul stabilit prin Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013). În susținerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 366 din 12 noiembrie 2014, contestatoarea invocă, în esență, următoarele: a) încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și a principiului securității raporturilor juridice, pentru următoarele argumente: - diminuarea retroactivă a drepturilor salariale aferente muncii prestate începând cu 01 aprilie 2013 contravine principiului constituțional al neretroactivității legii și principiului securității raporturilor juridice reflectat de toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atât timp cât certitudinea privind drepturile salariale ce i se cuveneau pentru activitatea deja prestată a fost înlăturată printr-o măsură dispusă retroactiv, la data de 12 noiembrie 2014; - principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție se aplică și actelor administrative individuale, care produc efecte numai pentru viitor, și condiționează chiar legalitatea acestor acte, iar un act administrativ nu poate dispune pentru o perioadă anterioară emiterii sale; - securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului; - în speță, Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014 stabilește o altă situație decât cea stabilită prin Ordinul nr. 82 din 09 aprilie 2013 și Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013, acte intrate în circuitul civil, care au produs și produc efecte juridice și care nu au fost revocate sau anulate; - prin ordinul contestat nu a fost dispusă nicio măsură în privința Ordinelor nr. 82 din 09 aprilie 2013 și nr. 320 din 12 decembrie 2013, în sensul revocării sau anulării acestora; - nici una dintre aceste măsuri nu putea fi dispusă, în mod legal, întrucât revocarea putea fi dispusă de autoritatea emitentă în 30 de zile de la emiterea ordinului, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar anularea putea fi dispusă numai de instanța de contencios administrativ. b) încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, arătând că acest text de lege interzice expres existența acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar aceste prevederi se aplică și în materia actelor administrative cu caracter individual, nefiind de conceput stabilirea prin două acte administrative, pentru aceeași perioadă, a unei indemnizații brute de încadrare lunare, în cuantum diferit. O astfel de situație este natură să creeze confuzii și dificultăți în implementarea celor două acte administrative. c) lipsa motivării actului administrativ contestat, pentru următoarele argumente: - din modalitatea de calcul atașată ordinului contestat nu rezultă ce norme legale au fost nesocotite la emiterea ordinelor anterioare; - actul administrativ contestat este nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită, aceleași acte normative fiind de altfel menționate și în Ordinele nr. 82 din 09 aprilie 2013 și nr. 320 din 12 decembrie 2013; - în aceste condiții, contestatoarea pune sub semnul întrebării corectitudinea determinării indemnizației brute de încadrare lunare raportat la dispozițiile normative incidente și încadrarea inițială sau corectitudinea calculului sporurilor salariale, care rămân fixe, deși suma raportat la care sunt calculate variază; - încadrarea realizată prin Ordinele nr. 82 din 09 aprilie 2013 și nr. 320 din 12 decembrie 2013 apare ca fiind cea legală și corectă, impunându-se menținerea acesteia și pentru viitor. În susținerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 165 din 08 aprilie 2015 și obligarea președintelui Înaltei Curții de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care să se stabilească majorarea indemnizației de încadrare brută lunară prin raportare la Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013 și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma emiterii noului ordin prin care se va stabili majorarea indemnizației brute de încadrare prin raportare la Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013, contestatoarea invocă, în esență, următoarele: - având în vedere că, la data de 01 aprilie 2015, a împlinit 5 ani în funcție, a fost emis Ordinul nr. 165 din 08 aprilie 2015, prin care i-a fost stabilit un venit brut lunar raportat la Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014; - în respectarea principiului accesorium sequitur principale, contestatoarea apreciază că majorarea indemnizației de încadrare stabilită prin Ordinul nr. 165 din 08 aprilie 2015 trebuia calculată prin raportare la Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013, având în vedere că nu a fost revocat sau anula; - legiuitorul, pentru a repara discriminarea rezultată din aplicarea eronată a dispozițiilor legale privind salarizarea, prin art. 1 pct. 6 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, a intervenit în sensul explicitării sintagmei „nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare”; - la art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015, se prevede că, în cazul în care personalul prevăzut la art. 5 (din O.U.G. nr. 83/2014) din aceste instituții, „beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”. - prin aplicarea și interpretarea greșită a legii salarizării i s-au acordat procente inferioare decât cele de care beneficiază ceilalți magistrați-asistenți (funcții similare la Înalta Curte de Casație și Justiție), cu aceeași vechime în muncă și în funcție. În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 7 din cap. VIII, Secțiunea 1 din Legea nr. 284/2010, art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Directiva nr. 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la Convenție, Convenția nr. 111 a Organizației Internaționale a Muncii și Legea nr. 71/2015.

Apărările pârâților; Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 165 din 08 aprilie 2015 și a solicitat respingerea acțiunii formulate de contestatoare. În susținerea excepției prematurității, intimata invocă prevederile art. 2 alin. (1) lit. j), art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 și susține că, la data introducerii acțiunii, nu se împlinise termenul pentru soluționarea contestației administrative formulate împotriva Ordinului nr. 165 din 08 aprilie 2015. În esență, intimata susține că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiționată de o serie de cerințe, printre care: respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competență a emitentului actului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerințelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivității legii civile și celelalte principii care decurg din acesta, însă în situația ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, așadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a arătat că, din analiza doctrinei și a jurisprudenței, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiții de legalitate a actului administrativ situația în care însăși legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiție. Se susține că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situația calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat își are izvorul în lege (art. 256 C. muncii). În vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale contestatoarei, intimata a depus la dosar adresa din 25 iunie 2015 a Departamentului Economico - Financiar și Administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție; Analizând cererea de chemare în judecată în raport cu susținerile părților și probatoriul administrat, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele arătate în continuare. 1. Analizând cu prioritate excepția prematurității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 165 din 08 aprilie 2015, în raport cu probatoriul administrat, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât contestația formulată împotriva ordinului a fost înregistrată la data de 08 mai 2015, termenul de soluționare a contestației (30 de zile, conform art. 7 alin. (1) din Secțiunea 1 a cap. VIII din Legea nr. 284/2010) s-a împlinit la data de 08 iunie 2015, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 12 iunie 2015, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004. 2. Cu referire la susținerile contestatoarei privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și a principiului securității raporturilor juridice Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice. În cauză, se constată că atât actele contestate, cât și actele a căror legalitate și temeinicie o susține contestatoarea au fost emise în temeiul acelorași dispoziții legale în vigoare la momentul emiterii lor, respectiv: O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 80/2010 și Legea nr. 284/2010, în privința cărora nu au intervenit modificări în intervalul de referință. În raport cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile și a principiului securității raporturilor juridice, prezintă relevanță următoarele considerente din Decizia Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012 (referitoare la analiza de constituționalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010): „ avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.” Astfel fiind, contestatoarea nu poate opune un drept pretins câștigat, atâta timp cât dreptul respectiv a fost stabilit pe baza acelorași legi în temeiul cărora a fost emis și ordinul contestat, fiind necesar a fi realizat controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul ce formează obiectul cauzei. În acest context, nu se poate reține că principiul securității raporturilor juridice a fost încălcat prin emiterea actului de corectare a erorii săvârșite anterior în privința modului de calcul al drepturilor salariale.

Cu referire la susținerile contestatoarei privind încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000. Conform art. 16 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 16. - Evitarea paralelismelor; (1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (2) În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. (3) Se supun procesului de concentrare în reglementări unice și reglementările din aceeași materie dispersate în legislația în vigoare. (4) Într-un act normativ emis pe baza și în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziții din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referință. În asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluțiilor din actul de bază. ” Înalta Curte reține că ordinul contestat a fost emis pentru a se realiza corectarea modalității de calcul al drepturilor salariale, calcul realizat anterior, prin Ordinul nr. 320/2013, cu nerespectarea prevederilor legale în materie de salarizare aflate în vigoare la acel moment. Astfel fiind, constatând erorile de calcul existente în actul emis anterior, angajatorul a emis un nou act de stabilire a drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în considerarea principiului preeminenței interesului public asupra celui privat, fără ca, prin aceasta, să fie afectată substanța dreptului pretins de contestatoarea, care se analizează prin raportare exclusivă la dispozițiile legale pe care se întemeiază.

Susținerile contestatoarei privind lipsa motivării actului administrativ sunt neîntemeiate, deoarece în preambulul ordinelor contestate sunt expuse dispozițiile legale în baza cărora au fost stabilite drepturile salariale, dispoziții care reglementează modul de calcul, precum și în considerarea Notei din 30 septembrie 2014 întocmite de Departamentul Economico - Financiar și Administrativ.

Cu referire la aplicarea dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în funcție de tranșele de vechime în muncă și în funcție, care au determinat emiterea ordinelor contestate Dispozițiile legale invocate în preambulul actelor contestate sunt următoarele: - art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare: „ Art. 2. - Prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013. ” - art. 2, art. 2 și art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar: „Art. 2. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: (…); Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. (2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție». (3) Personalul care, în cursul anului 2012, desfășoară activități noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcție, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată. ” - art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (3)-(5) din cap. III - Secțiunea 1 și art. 11 lit. h) din Anexa nr. VI, cap. VIII, Secțiunea a 2-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: „Cap. III - Secțiunea 1 - Elementele sistemului de salarizare; Art. 10. - (…); (5) Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare. Art. 11. - (1) Clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare pe baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile și alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, precum și pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt prevăzuți în anexele nr. I-VIII. (2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă. (3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele: - gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții; - gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1; - gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2; - gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3; - gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4. (4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3). (5) Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare. (6) Funcțiile de demnitate publică alese și numite și cele asimilate funcțiilor de demnitate publică au un singur nivel de salarizare, care este corespunzător clasei de salarizare și coeficientului de ierarhizare. Anexa nr. VI - „ Familia ocupațională de funcții bugetare justiție; Cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției; Secțiunea a 2-a - Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a magistraților-asistenți. Art. 11. - Indemnizațiile de încadrare pentru funcțiile din cadrul sistemului justiției se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți pentru funcțiile prevăzute la art. 9 și 10, în raport cu funcția, gradul și, după caz, vechimea în muncă și în funcție avute, după cum urmează: h) pentru funcția de magistrat-asistent gradul II, pe baza coeficientului de ierarhizare prevăzut la art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 ”. Din datele prezentate de intimată, așa cum rezultă din Nota Departamentului Economico - Financiar și Administrativ nr. 712 din 25 iunie 2015 (fila 23), diferența cuantumului drepturilor salariale stabilite prin Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013, Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014 și Ordinul nr. 165 din 08 aprilie 2015 este rezultatul aplicării eronate, prin Ordinul nr. 82 din 09 aprilie 2013, începând cu data de 01 aprilie 2013, a unei majorări cu 10% a indemnizației de încadrare brute lunare la împlinirea a 3 ani de vechime în funcție, în locul majorării corecte de 2,5%. Pe cale de consecință, stabilirea prin Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013 a drepturilor salariale la împlinirea a 10 ani de vechime în muncă, a fost realizată în raport cu eroarea existentă în Ordinul nr. 82 din 09 aprilie 2013. Astfel fiind, urmează a se analiza dacă, prin Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014, a fost legal și temeinic îndreptată eroarea inserată în Ordinul nr. 82 din 09 aprilie 2013 și menținută prin Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013, în ceea ce privește procentul de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare la împlinirea a 3 ani de vechime în funcție. Se observă că gradul, gradația, clasa și coeficientul de ierarhizare, astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 82 din 09 aprilie 2013 și Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013 au fost menținute prin Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014, iar contestatoarea a formulat critici numai cu privire la diferența cuantumului drepturilor salariale stabilite. Conform prevederilor art. 10 alin. (5) din cap. I al Legii nr. 284/2010, „d iferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%”. Realizându-se o justă aplicare a acestor dispoziții, prin Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014, începând cu 01 aprilie 2013, a fost corectată, prin aplicarea unui procent de 2,5%, majorarea indemnizației stabilite prin Ordinul nr. 82 din 09 aprilie 2013, ca urmare a promovării contestatoarei în clasa următoare de salarizare, respectiv din clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85) în clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16). Corecta aplicare a dispozițiilor legale prin Ordinul nr. 366 din 12 noiembrie 2014 a stat la baza temeiniciei și legalității modului de stabilire a drepturilor salariale prin Ordinul nr. 165 din 08 aprilie 2015. În contextul în care Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate capetele de cerere principale vizând anularea Ordinului nr. 366 din 12 noiembrie 2014 și a Ordinului nr. 165 din 08 aprilie 2015, rezultă că sunt neîntemeiate și petitele subsidiare referitoare la obligarea președintelui Înaltei Curții de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care să se stabilească majorarea indemnizației de încadrare brută lunară prin raportare la Ordinul nr. 320 din 12 decembrie 2013 și la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma emiterii noului ordin motiv pentru care nu vor fi analizate în concret susținerile contestatoarei subsumate acestor capete de cerere. Cu toate acestea, se cuvine a fi menționat faptul că dispozițiile invocate de contestatoare din Legea nr. 71/2015 nu prezintă relevanță sub aspectul modului de stabilire a drepturilor salariale ale contestatoarei la datele de 01 aprilie 2013 și 01 decembrie 2013, date anterioare intrării în vigoare a acestei legi. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere și practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 48/2016, nr. 411/2016.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A.