ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3744/2015

Decizia nr.

3744

/20

15

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

La data de 25 iunie 2015, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu o contestație împotriva Ordinului nr. 360 din 12 noiembrie 2014, emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea acestuia, emiterea unui nou ordin cu aplicarea corectă a legii, precum și plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 01 noiembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat și până la încetarea efectelor juridice ale ordinului atacat.

Contestatoarea a arătat faptul că prin Ordinul nr. 220/2007 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost încadrată pe funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În

anul 2012, la împlinirea a 5 ani vechime în funcția de magistrat asistent, prin Ordinul nr. 300 din 12 decembrie 2012 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 01 decembrie 2012, reclamanta a fost reîncadrată pe funcția de magistrat asistent, gradul II, gradația 3, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01), iar ulterior, în anul 2013, prin Ordinul nr. 313 din 12 decembrie 2013 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea a promovat în funcția de magistrat asistent gradul I, gradația 3, fiind menținută clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,05).

Contestatoarea a arătat faptul că la data de 12 noiembrie 2014, fără a fi revocat în mod expres ordinul mai sus menționat, a fost emis Ordinul nr. 360 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care drepturile sate salariate au fost restabilite, în sensul că, începând cu data de 01 decembrie 2013, urma să primească o indemnizație diminuată față de venitul brut lunar stabilit prin Ordinul nr. 313 din 12 decembrie 2013.

În

susținerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 360 din 12 noiembrie 2014, contestatoarea a invocat, în esență, următoarele:

Ordinul atacat stabilește alte drepturi salariate decât cete din ordinul anterior, act intrat în circuitul civil, care a produs și produce efecte juridice și care nu a fost nici revocat și nici anulat. Această situație contravine prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care interzic expres existența acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, nefiind de conceput ca pentru aceeași perioadă să se stabilească prin două acte administrative, indemnizații brute de încadrare lunare, în cuantum diferit.

Diminuarea retroactivă a drepturilor salariate începând cu 01 decembrie 2013 contravine principiului constituțional al neretroactivității legii și principiului securității raporturilor juridice reflectat de toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și consacrat de jurisprudența C.E.D.O., atât timp cât certitudinea privind drepturile salariate ce i se cuveneau pentru activitatea deja prestată a fost înlăturată printr-o măsură dispusă retroactiv, la data de 12 noiembrie 2014.

Ordinul atacat a fost însoțit de o notă de calcul a drepturilor salariale și de o notă a departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți, reclamanta arătând, însă, că din modalitatea de calcul atașată ordinului contestat nu rezultă ce norme legale au fost aplicate greșit la emiterea ordinului anterior, împrejurare ce ar fi fost de natură să conducă la restabilirea și recalcularea drepturilor sale salariale.

Din analiza notei de calcul care însoțește ordinul rezultă că s-a procedat retroactiv la o restabilire a drepturilor salariale, nefiind aplicate corect dispozițiile legale invocate prin chiar actul administrativ atacat, la stabilirea procentului cuvenit pentru vechimea în muncă și în funcția de magistrat asistent.

Astfel, a susținut reclamanta că, începând cu data de 01 decembrie 2012, când a împlinit 5 ani vechime în funcția de magistrat asistent, a trecut în tranșa de vechime în funcție cuprinsă între 5-10 ani, iar pentru vechimea în muncă în tranșa de peste 20 de ani.

În

consecință, a apreciat reclamanta că la momentul emiterii ordinului contestat, reîncadrarea sa corectă, raportat la vechimea în funcție de 7 ani și la vechimea în muncă de peste 20 de ani, ar fi trebuit să fie cea de magistrat asistent gradul I, gradația 5, clasa 109, ceea ce ar condus la o recalculare a drepturilor salariale, prin aplicarea coeficienților aferenți și a procentelor corespunzătoare.

În

drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2)-(5) din Legea nr. 284/2010, art. 11 lit. g) din Capitolul VIII Anexa VI din Legea nr. 284/2010, art. 1 pct. B lit. a), b) și i) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 71/2015.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

S-a susținut faptul că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiționată de o serie de cerințe, printre care: respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competență a emitentului acrului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerințelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivității legii civile și celelalte principii care decurg din acesta, însă în situația ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, așadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a arătat că, din analiza doctrinei și a jurisprudenței, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiții de legalitate a actului administrativ situația în care însăși legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiție.

S-a susținut că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situația calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat îsi are izvorul în lege (art. 256 C. muncii).

În

vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale contestatoarei, intimata a depus la dosar adresa din 21 iulie 2015 a Departamentului Economico-Financiar și Administrativ.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația de față prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a cadrului normativ aplicabil și a apărărilor emitentului ordinului atacat, Înalta Curte constată că este nefondată.

Contestatoarea A. a învestit Secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe calea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa nr. VI, Cap. VIII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu o contestație împotriva Ordinului nr. 360 din 14 noiembrie 2014 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestatoarea a parcurs procedura prealabilă impusă prin alin. (1) al textului sus-indicat, formulând contestație administrativă la Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Un prim motiv de nelegalitate a ordinului contestat îl reprezintă, în opinia reclamantei, încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care interzic expres existența acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, principiu aplicabil și actelor administrative cu caracter individual, nefiind permisă stabilirea unor drepturi salariale diferite, pentru aceeași perioadă, prin acte administrative vizând aceeași perioadă.

Înalta Curte reține că Ordinul nr. 360/2014, contestat în cauză, a fost emis pentru a se corecta calculul salarial realizat anterior, prin emiterea Ordinului nr. 313/2013 cu încălcarea prevederilor legale în materie de salarizare aflate în vigoare la acel moment.

Astfel fiind, constatând erorile de calcul existente în actul emis anterior, angajatorul a emis un nou act de stabilire a drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în considerarea principiului preeminenței interesului public asupra celui privat, fără ca, prin aceasta, să fie afectată substanța dreptului pretins de contestatoare, care se analizează prin raportare exclusivă la dispozițiile legale pe care se întemeiază.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la încălcarea principiului neretroactivității legii și al securității raporturilor juridice, reflectate în prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența C.E.D.O.

Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice.

În

situația de față, ambele ordine emise de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt guvernate de aceleași legi civile, asupra cărora nu au survenit modificări în intervalul 01 decembrie 2013-12 noiembrie 2014.

Relevantă în cauza de față, în legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile și al securității raporturilor juridice, este Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale în care, analizând constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate”.

Cât privește presupusa coexistență în realitatea juridică a două ordine de salarizare (ordinul atacat și precedentul), această construcție este artificială, fiind de domeniul evidenței că ultimul ordin îl revocă pe precedentul, după cum, de altfel, s-a procedat cu toate ordinele anterioare de stabilire a venitului brut lunar al contestatoarei.

Astfel fiind, contestatoarea nu poate opune un drept pretins câștigat, atâta timp cât dreptul respectiv a fost stabilit pe baza acelorași legi în temeiul cărora a fost emis și ordinul contestat, fiind necesar a fi realizat controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul ce formează obiectul cauzei. În acest context, nu se poate reține că principiul securității raporturilor juridice a fost încălcat prin emiterea actului de corectare a erorii săvârșite anterior în privința modului de calcul al drepturilor salariale.

În privința modului în care au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei într-o altă tranșă de vechime în funcție, respectiv în cea de magistrat asistent gradul I, gradația 5, clasa 103 (coeficient de ierarhizare 12,05), se reține legalitatea ordinului nr. 360/2014, contestat în cauză, pentru cele ce urmează.

Dispoziții legale relevante:

a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În

anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.

c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

d) O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare.

Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, „magistrații-asistenți gradul III sunt numiți fără concurs dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în magistratură de cel puțin 4 ani. După o perioadă de 3 ani în această funcție, magistrații-asistenți pot fi trecuți în gradul II, iar după alți 3 ani în gradul I.

(4) Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani.”

Invocând prevederile art. 11 lit. g)) din Capitolul VIII, anexa VI din Legea nr. 284/2010, reclamanta a susținut că încadrarea sa la momentul trecerii sale într-o altă tranșă de vechime în funcție (la data de 01 decembrie 2013), impunea stabilirea clasei de salarizare 106, în loc de 103, cum s-a prevăzut în Ordinul nr. 360/2014.

Înalta Curte observă însă că, atât prin ordinul inițial, cel cu nr. 313 din 12 decembrie 2013, cât și în cel ulterior, contestat în cauză, încadrarea reclamantei este aceeași, respectiv cea de magistrat asistent gradul I, gradația 5, clasa 103 (coeficientul de ierarhizare 12,66).

Clasa de salarizare, astfel cum a fost calculată în ordinul 360/2014, este cea corectă, prin aplicarea prevederilor art. 11 alin. (l) lit. g) din secțiunea a II-a din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 284/2010.

Din nota de calcul anexă la ordinul nr. 360/2014 reiese însă că diferența salarială ce o vatămă pe reclamantă provine din avansarea sa în gradul corespunzător vechimii în funcție, prin împlinirea pragului necesar pentru a trece într-o altă treaptă, conform prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la majorarea aferentă vechimii în funcție fiind acordat un procent de 2,5%, cu începere de la data de 01 decembrie 2013.

Reîncadrarea reclamantei, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, s-a realizat prin raportare la clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, fiind aplicate corespunzător aceste dispoziții și pentru vechimea în funcție, astfel că, în raport de încadrarea incidență în anul 2011 și de avansările survenite ulterior, se constată corecta stabilire a salariului prin includerea în cuantumul său a majorărilor aferente numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru.

În

privința plății efective a drepturilor salariale, se reține că dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

În

legătură cu acest text de lege este de observat că a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2015, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

De asemenea, se cuvine a fi menționat faptul că dispozițiile invocate de contestatoare din Legea nr. 71/2015 nu prezintă relevanță sub aspectul modului de stabilire a drepturilor salariale ale contestatoarei la data de 01 decembrie 2013, dată anterioară intrării în vigoare a acestei legi.

Date fiind aceste considerente, Înalta Curte reține că ordinul nr. 360/2014 a fost emis cu aplicarea corectă a legilor în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei pe funcție, astfel că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse actului administrativ contestat în cauză.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 284/2010, în raport de temeiul de drept material indicat în acțiune, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta A. împotriva Ordinului nr. 360/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Ordinului nr. 360/2014 a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile la completul de 5 judecători, calea de atac urmând a fi depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2015.