ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3745/2015

Decizia nr. 3745/2015

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

La data de 25.06.2015, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu o contestație împotriva Ordinelor nr. 345 și 346 din 12 noiembrie 2014 și a anexelor care le însoțesc emise de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea acestora și obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor noi ordine cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente atât în ceea ce privește încadrarea sa, cât și în ceea ce privește stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare cuvenite; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 01.11.2014, data intrării în vigoare a ordinelor contestate și până la încetarea efectelor juridice ale acestora.

În fapt, contestatoarea a arătat că prin Ordinul nr. 182 din 23 septembrie 2009 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost încadrată pe funcția de magistrat asistent gradul III la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la împlinirea a trei ani vechime în funcție, prin Ordinul nr. 219 din 24 septembrie 2012 a fost promovată în funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73).

La data de 03.12.2012 a fost emis Ordinul nr. 284 prin care, începând cu data de 01.12.2012, i-a fost majorat salariul, în temeiul art. 1 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 19/2012, cu procentul de 7,4%.

La data de 12 noiembrie 2014 a fost emis Ordinul nr. 345 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care reclamantei, în calitate de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73), i-au fost restabilite drepturile sale salariale, urmând să primească o indemnizație diminuată față de venitul brut lunar stabilit prin Ordinele anterioare nr. 219/2012 și respectiv nr. 284/2012.

La aceeași dată, a fost emis și ordinul nr. 346 prin care s-a stabilit că, în calitate de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică, va beneficia începând cu data de 01.10.2014 de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară de 2,5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01).

În susținerea capătului de cerere privind anularea Ordinelor nr. 345 și 346 din 12.11.2014, contestatoarea a invocat, în esență, următoarele:

Dispozițiile legale, corect invocate în cele două ordine, au fost interpretate și aplicate în mod greșit, atât în ceea ce privește încadrarea în funcție (în sensul că deși aplicabile, au fost aplicate în mod eronat), cât și în ceea ce privește stabilirea drepturilor sale salariale (în sensul stabilirii acestor drepturi în temeiul lor, în pofida faptului că, în prezent, prevederile din Legea nr. 284/2010 sunt suspendate în ceea ce privește modul de stabilire în concret a drepturilor salariale).

Astfel, făcând referire la dispozițiile art. I lit. a), pct. B și art. I lit. b) pct. B din Norma metodologică privind aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a apreciat reclamanta că, în raport de aceste dispoziții, precum și în raport de prevederile art. 11 lit. h) din Capitolul VIII, Anexa nr. VI din Legea cadru nr. 284/2010, încadrarea sa este greșit realizată, deși statutul său profesional este potrivit legii, prin asimilare, corespunzător unei funcții de conducere: cea de vicepreședinte de tribunal, în concret, prin cele două ordine atacate a fost încadrată într-o clasă corespunzătoare unei funcții de execuție de judecător de tribunal.

A mai arătat reclamanta că, într-adevăr, în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010 nu este indicată cu claritate clasa maximă de salarizare corespunzătoare tribunalului, dar având în vedere faptul că în cazul judecătoriei această clasă este indicată în mod expres ca fiind 104, a apreciat că, în cazul tribunalului, aceasta nu poate fi mai mică. Prin urmare, o încadrare corectă în funcție trebuie să fie făcută cu luarea în considerare cel puțin a clasei 104, ca și clasă de salarizare.

De asemenea, reclamanta a susținut că, în pofida celor stabilite de legiuitor prin legile tranzitorii de salarizare, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, în ceea ce o privește, la o aplicare a claselor și coeficienților prevăzuți în Anexa nr. VI din Legea nr. 284/2010 atât în privința încadrării, cât și în privința stabilirii drepturilor salariale, înlăturând prin aceasta, în detrimentul său, de la aplicare dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 și a prevederilor similare din legile tranzitorii ulterioare care stabilesc și în privința sporului de fidelitate (la fel ca pentru sporul de vechime) un cuantum de 7,5% atunci când acesta este corespunzător primei tranșe de vechime (în cadrul căreia s-a aflat între 01.10.2012 și până la 01.10.2014) și de 5% atunci când acesta este corespunzător celei de a doua tranșe de vechime (în cadrul căreia se află începând cu 01.10.2014).

În fine, reclamanta a mai susținut că prin ordinele atacate se încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, principiul securității raporturilor juridice, reflectat de toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și consacrat de jurisprudența C.E.D.O., precum și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anteriore, în căror aparență a crezut, acte care nu au fost anulate.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7, Capitolul VIII, Secțiunea I din Legea nr. 284/2010, art. 1, art. 8, art. 11 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile din Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 83/2014, prevederile Legii nr. 124/2014, precum și dispozițiile art. 1143-1145 C. proc. civ., art. 1616-1617 C. civ.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

S-a susținut faptul că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiționată de o serie de cerințe, printre care: respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competență a emitentului actului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerințelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivității legii civile și celelalte principii care decurg din acesta, însă în situația ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, așadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a arătat că, din analiza doctrinei și a jurisprudenței, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiții de legalitate a actului administrativ situația în care însăși legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiție.

S-a susținut că ordinele de salarizare contestate au fost emise în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situația calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat își are izvorul în lege (art. 256 C. muncii).

În vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale contestatoarei, intimata a depus la dosar adresa nr. 790/2015 a Departamentului Economico-Financiar și Administrativ.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația de față prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a cadrului normativ aplicabil și a apărărilor emitentului ordinului atacat, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru argumentele în continuare arătate.

Contestatoarea B., încadrată în funcția de magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a contestat Ordinele nr. 345 și 346 din 12.11.2014 prin care i s-a diminuat indemnizația sa brută lunară acordată anterior prin Ordinul nr. 219/24.09.2012 și respectiv prin Ordinul nr. 284/03.12.2012, considerând că este îndreptățită prin demersul său judiciar la redobândirea drepturilor sale salariale mai favorabile.

Ordinele contestate în cauză au fost emise pentru a se corecta calculul salarial realizat anterior, prin emiterea ordinelor anterioare anterior menționate cu încălcarea prevederilor legale în materie de salarizare aflate în vigoare la acel moment. Așadar, reținând ilegalitatea actului administrativ pe care l-a emis autoritatea publică angajatoare, a fost necesară emiterea unor noi acte conform legii, în respectarea preeminenței interesului public asupra celui privat, fără ca prin aceasta să fie afectată substanța dreptului pretins de reclamantă, ce trebuie analizat doar prin raportarea sa la prevederile legale pe care se întemeiază respectivul drept.

În privința modului în care au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la momentul reîncadrării contestatoarei într-o altă tranșă de vechime în funcție, respectiv în cea de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73), se reține legalitatea ordinelor nr. 345/2014 și 346/2014, contestate în cauză, pentru cele ce urmează.

Dispoziții legale relevante:

a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.

c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

d) O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, „magistrații-asistenți gradul III sunt numiți fără concurs dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în magistratură de cel puțin 4 ani. După o perioadă de 3 ani în această funcție, magistrații-asistenți pot fi trecuți în gradul II, iar după alți 3 ani în gradul I.

(4) Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani.”

Clasa de salarizare, astfel cum a fost calculată în ordinul 398/2014, este cea corectă, prin aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. h) din secțiunea a II-a din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 284/2010.

Din nota de calcul anexă la ordinele contestate reiese însă că diferența salarială ce o vatămă pe reclamantă provine din avansarea sa în gradul corespunzător vechimii în funcție, prin împlinirea pragului necesar pentru a trece într-o altă treaptă, conform prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la majorarea aferentă vechimii în funcție fiind acordat un procent de 2,5%, cu începere de la data de 01.10.2012.

Reîncadrarea reclamantei, potrivit prevederilor din Legea nr. 285/2010, s-a realizat prin raportare la clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, fiind aplicate corespunzător aceste dispoziții și pentru vechimea în funcție, astfel că, în raport de încadrarea incidentă în anul 2009 și de avansările survenite ulterior, se constată corecta stabilire a salariului prin includerea în cuantumul său a majorărilor aferente numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru.

În privința plății efective a drepturilor salariale, se reține că dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

În legătură cu acest text de lege este de observat că a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin decizia Înaltei Curți nr. 32/2015, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

De asemenea, se cuvine a fi menționat faptul că dispozițiile invocate de contestatoare din Legea nr. 71/2015 nu prezintă relevanță sub aspectul modului de stabilire a drepturilor salariale ale contestatoarei la data de 01.10.2012, dată anterioară intrării în vigoare a acestei legi.

În ceea ce privește principiul neretroactivității legii civile invocat de reclamantă, acesta reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice.

În situația de față, ordine emise de Înalta Curte sunt guvernate de aceleași legi civile, asupra cărora nu au survenit modificări în intervalul 01.10.2012-12.11.2014.

Relevantă în cauza de față, în legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile și al securității raporturilor juridice, este Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale în care, analizând constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”

Cât privește presupusa coexistență în realitatea juridică a două ordine de salarizare (ordinul atacat și precedentul), această construcție este artificială, fiind de domeniul evidenței că ultimul ordin îl revocă pe precedentul, după cum, de altfel, s-a procedat cu toate ordinele anterioare de stabilire a venitului brut lunar al contestatoarei.

Astfel fiind, contestatoarea nu poate opune un drept câștigat, cât timp acesta a fost stabilit pe baza acelorași legi care au guvernat și ordinul contestat, fiind necesar controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul administrativ din litigiul de față.

Date fiind aceste considerente, Înalta Curte reține că ordinele nr. 345/2014 și 346/2014 au fost emise cu aplicarea corectă a legilor în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei pe funcție, astfel că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse actului administrativ contestat în cauză.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 284/2010, în raport de temeiul de drept material indicat în acțiune, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta B. împotriva ordinelor nr. 345/2014 și 346/2014 emise de Înalta Curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de B. împotriva Ordinelor nr. 345/2014 și nr. 346/2014 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile la completul de 5 judecători, calea de atac urmând a fi depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2015.