ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1271/2016

Decizia nr. 1271/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București,

secția

a VIII-a

contencios administrativ și fiscal,

la data de 04

mai

2012, reclamanții

A.

,

B.

,

C.

,

D.

,

E.

și

F.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

G.

, modificarea răspunsului

nr. 21127/2 din

10

aprilie

2012 și a Ordinului

ministrului

Justiției

nr.

401/C/2012, fie în sensul de a se prevedea că drepturile salariale de care beneficiază reprezintă 86,25% din drepturile cuvenite, fie în sensul de a se prevedea sumele integral cuvenite, cu mențiunea că în anul 2012 se plătesc doar drepturile salariale detaliate în ordin. Totodată, au solicitat majorarea sumelor respective, la nivelul celor încasate de colegii care au trecut în aceeași tranșă de vechime în muncă sau în funcție în anul 2011, și obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale.

În motivare, reclamanții, judecători, au arătat că, prin ordinul contestat, s-a dispus încadrarea numitelor

A.

,

C.

,

E.

și

F.

în gradația 4, clasa de salarizare 106 și a numiților

B.

și

D.

în gradația 4, clasa de salarizare 105, reținându-se trecerea în tranșa de vechime în funcție și/sau în muncă, după caz, între 15-20 de ani, stabilindu-se că beneficiază de drepturile

salariale menționate în ordin.

Reclamanții au contestat cuantumul drepturilor salariale stabilite prin ordinul atacat, considerând că nu au fost respectate prevederile legale potrivit cărora drepturile anterioare mai favorabile se păstrează.

Hotărârea instanței de fond

;

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a avut, a reținut că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 283/2011 nu au aplicabilitate în cauza de față, căci reclamanții nu susțin faptul că în anul 2012 li s-ar fi diminuat veniturile salariale, în raport cu cele încasate în anul precedent.

Din același motiv, comparația între cuantumul drepturilor salariale ale reclamanților din iunie 2010 și cuantumul actual nu este relevantă. Mai mult decât atât, cuantumul drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice a suferit mai multe modificări din iunie 2010, respectiv diminuarea cu 25% a salariilor, urmată de o întregire a acestora, însă cu doar 15%.

Prin urmare, susține instanța de fond, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamanților au fost modificate în anul 2012 ca urmare a trecerii într-o tranșă superioară de vechime în muncă și în funcție, nu pot fi primite ca motive de nelegalitate a actului atacat argumentele întemeiate pe principiul menținerii drepturilor câștigate anterior, pentru simplul motiv că este vorba despre drepturi noi, născute odată cu împlinirea vechimii respective.

În ce privește discriminarea invocată de reclamanți față de colegi ai lor care au împlinit anterior aceeași vechime, instanța a reținut că, deși referința reclamanților este anul 2011, în realitate diferențele salariale apar între magistrații care au trecut într-o tranșă superioară de vechime în anul 2010 și cei care au trecut în aceeași tranșă de vechime ulterior.

De altfel, și în situația prezentată ca exemplu în cererea de chemare în judecată, cea a numitei H., se constată că trecerea într-o tranșă superioară de vechime a avut loc în anul 2010, și nu în 2011, cum în mod eronat susțin reclamanții. Relevanți în acest sens sunt fluturașii de salariu ai persoanei în cauză din luna iunie 2010 și decembrie 2010, care reflectă trecerea la o tranșă superioară de vechime în muncă și în funcție, prin majorarea corespunzătoare a procentelor din drepturile salariale cuvenite cu acest titlu (fila 12).

Între magistrații care au trecut în tranșa superioară de vechime în muncă și/sau în funcție în anul 2011 și cei care au împlinit vechimea în anul 2012 nu există diferențe salariale, situația fiind reglementată în mod similar de art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012 și de art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011.

Aceste precizări fiind făcute, instanța a reținut că în condițiile în care modalitatea în care au fost determinate drepturile salariale ale reclamanților prin ordinul atacat este conformă dispozițiilor legale în vigoare, anterior invocate, respectiv art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011, sub acest aspect nefiind formulate critici, diferențele de salarizare între reclamanți și colegii lor care au trecut în aceeași tranșă de vechime în muncă și/sau în funcție în anul 2010, în condițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, nu sunt generate de actul administrativ, ci chiar de prevederile legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul reclamanților la majorarea indemnizației ca efect al trecerii într-o altă tranșă de vechime.

Prin urmare, din moment ce diferența între indemnizația stabilită pentru reclamanți în anul 2012 și indemnizația stabilită pentru magistrații cu aceeași vechime în muncă și în funcție împlinită în anul 2010 nu rezultă din faptul că Ordinul nr. 401/C/2012 ar fi fost emis cu nerespectarea legii, ci rezultă chiar din lege, Curtea nu a reținut nelegalitatea ordinului contestat.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții

A.

,

B.

,

C.

,

D.

,

E.

,

F.

, care au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, având în vedere și Decizia Curții Constituționale

nr.

685 din 28 iunie 2012,

prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și a constatat

că

art.

7

alin.

(2) teza finală din anexa

nr.

VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, teză potrivit căreia "Hotărârile pronunțate sunt irevocabile", este neconstituțională

.

Apărările formulate

î

n cauză

;

Intimatul-pârât G. a depus la dosar întâmpinare prin care a înțeles să invoce excepția inadmisibilității cererii de recurs, în raport de dispozițiile art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor;

Soluționând, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției de inadmisibilitate a prezentei cereri de recurs, invocată de intimatul G., instanța reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Hotărârea ce face obiectul recursului de față a fost pronunțată

în aplicarea prevederilor O.U.G.

nr.

27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Potrivit

art.

36

alin.

(2) din actul normativ sus-menționat „Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la

alin.

(1) (

organele de conducere ale

G.

, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, Colegiul de conducere al Înalte

i Curți de Casație și Justiție -

n.r.

) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la

secția

de contencios administrativ și fiscal

,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile

”.

În prezent, dispozițiile legale citate sunt prevăzute de

art.

18

alin.

(2) din Anexa

nr.

VI (

Reglementări

specifice personalului din sistemul justiției

) la Legea-cadru

nr.

330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Printr-o reglementare distinctă, dispozițiile

art.

7 din anexa

nr.

VI din Legea

nr.

284/2010

prevăd ca personalul din justiție nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale

G.

, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație si Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

In mod asemănător celor prevăzute în

art.

30 din Legea-cadru

nr.

284/2010, aceasta procedură administrativă este urmată de posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate cu prilejul soluționării contestațiilor la instanțele de judecată, așa cum se stabilește în

alin.

(2) al

art.

7 potrivit căruia

„împotriva hotărârilor organelor prevăzute la

alin.

(1) se poate face plângere, in termen de 30 de zile de la comunicare, la

secția

de contencios administrativ si fiscal

,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație si Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile.

Așadar, în conformitate cu prevederile

art.

299

alin.

(1)

C. proc. civ.

, pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Într-adevăr, prin

Decizia Curții Constituționale

nr.

685 din 28 iunie 2012,

a fost admisă excepția de neconstituționalitate

a

art.

7

alin.

(2) teza finală din anexa

nr.

VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, teză potrivit căreia "Hotărârile pronunțate sunt irevocabile", este neconstituțională, însă această decizie nu este incidentă în cauză, având în vedere că sentința atacată a fost pronunțată în data de 26 iunie 2012 iar decizia Curții Constituționale în data de 28 iunie 2012.

Cum sentința nr. 4306 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul formulat împotriva acesteia este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității declarării recursului invocată de intimatul G.

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F. împotriva sentinței civile nr. 4306 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2016.