ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2015

Decizia nr. 3494/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Hotărârea Curții de apel

Prin sentința nr. 7049 din 11 decembrie 2012, Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că modificarea salariului reclamantei prin ordinul atacat s-a făcut în deplină concordanță cu dispozițiile art. 2 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 întrucât în speță nu este vorba de o promovare în funcție sau grad/treaptă ci de o avansare într-o altă tranșă de vechime în funcție.

În ceea ce privește discriminarea, Curtea a constatat că reclamanta invocă o discriminare realizată printr-o lege instanța nefiind abilitată să înlăture de la aplicare o lege în vigoare pe motiv că este discriminatorie, așa cum s-a pronunțat în mai multe rânduri Curtea Constituțională, spre exemplu în decizia nr. 1325/2008.

De altfel, nu se poate vorbi de o discriminare în condițiile în care există o diferență raportată la actul normativ în vigoare la data nașterii dreptului.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în esență pentru următoarele considerente:

- A arătat recurenta că prin Ordinul nr. 2591 din 12 decembrie 2011, comunicat la 09 ianuarie 2012, s-a stabilit că aceasta, începând cu 01 iulie 2011, este încadrată în gradația 2, clasa de salarizare 96, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție între trei și cinci ani; că beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară de 5053 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 739 RON și un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 790 RON.

Consideră recurenta că sumele reprezentând indemnizația lunară, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și cuantumul sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității au fost greșit stabilite, în concret fiind cu mult mai mici decât sumele achitate colegilor magistrați cu aceeași gradație și aceeași clasă de salarizare, fără a exista o justificare obiectivă rezonabilă.

Se mai arată că modalitatea de calcul expusă în Ordinul nr. 2591 din 12 decembrie 2011, așa cum este ea explicitată de ordonatorul de credite în răspunsul la contestația formulată de aceasta, încalcă art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 dar și art. 2 din Legea nr. 285/2010, iar în ceea ce privește înțelesul pe care ordonatorul de credite îl dă în concret art. 6 din Legea nr. 284/2010 se impune a se observa că este unul lipsit de rațiune juridică, fie aceasta și din perspectiva crizei economice câtă vreme în aplicarea sa ajunge la concluzii contrare voinței legiuitorului, clar exprimate în același act normativ, în acord cu analiza de constituționalitate.

- Se precizează că în Decizia nr. 872/2010, Curtea Constituțională a statuat în esență ca dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, că măsura de diminuare a cuantumului salariului constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă, că sunt însă respectate prevederilor art. 53 din Constituție dacă soluția legislativă a fost determinată de apărarea securității naționale (într-un înțeles larg, ce include situația economică) și dacă printre altele, este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că lipsirea de unele drepturi se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și în același mod. Or, în cauză este de remarcat că, potrivit interpretării ordonatorului de credite, se impune ca salariații care au îndeplinit o anumită vechime ce îi îndreptățește la o suma mai mare în cursul anului 2011 să fie supuși unei restrângeri mai severe a drepturilor lor în comparație cu colegi aliați în aceeași situație profesională, în virtutea unui reper aleatoriu, data de 31 decembrie 2010.

Procedura în fața instanței de recurs

Apărările intimatului

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

A arătat intimatul – pârât Ministerul Justiției că având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 precum și ale alin. (6) alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 precum și ale alin. (3), legiuitorul a reglementat în mod expres modul de calcul al drepturilor salariale de care va beneficia personalul care în anul 2011 avansează în gradația corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție.

S-a mai arătat de către Ministerul Justiției că dacă s-ar acorda de către instanță recurentei o indemnizație brută de încadrare mai mare decât cea care a fost expres prevăzută de lege, în speță, de art. 6 din Legea nr. 285/2010, ar constitui un conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, aceasta (autoritate judecătorească), neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

Se menționează că, prin Decizia nr. 669/2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională a reținut că: „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate”. Totodată, în această decizie, Curtea subliniază faptul că „legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă".

Sesizarea Curții Constituționale

- Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul investit cu soluționarea prezentei cereri de recurs a dispus din oficiu sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, exprimând opinia consemnată în încheierea menționată.

Prin încheierea din 26 iunie 2015, s-a dispus suspendarea judecării recursului formulat în conformitate cu art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 14 iulie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a respins ca neîntemeiată excepția invocată de oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în prezentul dosar.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale invocate, prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

- Reclamanta – recurentă a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de constatare că indemnizația de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, cuantumul sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității, ce i se cuvin în considerarea împlinirii unei vechimi de trei ani în funcția de magistrat, sunt egale cu cele plătite colegilor magistrați, care anterior datei de 31 decembrie 2010 au îndeplinit aceeași vechime în funcție, modalitatea de calcul fiind expusă în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2591 din 12 decembrie 2011 – în răspunsul ordonatorului de credite la contestația formulată de reclamanta – recurentă.

- Înalta Curte analizând criticile formulate de recurentă prin care practic se reiau apărările arătate în fața instanței de fond, constată că acestea nu pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că modalitatea de calcul desprinsă din normele legale aplicabile prevăzute de art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 este lipsită de rațiune juridică și creează în mod discriminatoriu o diminuare a salariului față de alți colegi aflați în aceeași situație profesională în virtutea unui reper aleatoriu și anume data de 31 decembrie 2010.

Înalta Curte nu va împărtăși argumentele expuse de către reclamantă în contestația sa, întrucât se observă odată cu adoptarea Legii cadru nr. 284/2010 o schimbare de optică. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, respectiv anterior abrogării Legii nr. 330/2009, regulile privind sistemul de salarizare, referitoare la trecerea dintr-o tranșă în alta de vechime stabileau expres un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară de 5% mai mare decât cel avut anterior, rezultând la o vechime în muncă mai mare și un spor mai mare.

În ceea ce privește noua abordare a legiuitorului privind trecerea într-o altă tranșă de vechime, se reține că dimpotrivă pentru tranșele de vechime în muncă se acordă 5 gradații, clase de salarizare – prin aplicarea unui procent ce variază între 7,5% și 2,5% - deci cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranșei de vechime este mai mic [art. 1 alin. (2) – (5) din Legea nr. 284/2010].

De asemenea, se reține că persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 sunt îndreptățite să păstreze același cuantum al salariului însă pentru persoanele nou încadrate pe funcții precum și pentru personalul promovat în funcții sau grade/trepte – după 1 ianuarie 2011 legiuitorul nu le-a prevăzut expres aceste drepturi, considerându-se că nu le - au avut niciodată, fiind vorba de categorii diferite de salariați cărora li se aplică acte normative diferite, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea cadru nr. 284/2010 (Legea nr. 285/2010).

- Așa cum s-a reținut și în cadrul lucrărilor Comisiei bipartite în scopul elaborării legii, principiul susținut și de Banca Națională a fost acela potrivit căruia creșterile salariale, ca efect al stabilirii tranșelor de vechime în muncă, vor fi mai mari în privința celor cu vechime mai mică pentru a stimula promovarea tinerilor în funcțiile din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”.

Se observă, de asemenea că prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 – se reglementează în mod expres modalitatea de majorare a salariului la trecerea în anul 2012 într-o altă tranșă de vechime în funcție a personalului care ocupă funcții în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nefiind aplicabile deci dispozițiile art. 2 din Legea nr. 283/2010.

Majorarea la care se referă art. 6 privește salariul de bază și nu are legătură cu criticile privind calculul greșit al sporurilor.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în cadrul căreia s-a statuat „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate”. De altfel Curtea a subliniat că legiuitorul poate interveni oricând din rațiuni ce țin de politica economico – financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă”.

În ceea ce privește starea de discriminare invocată de contestatoare, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, întrucât în practica sa C.E.D.O. consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție doar atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Fiind vorba despre situații juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă, cărora li se aplică două acte normative diferite, nu poate fi reținută încălcarea art. 20 din Constituția României.

De altfel, Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 6/2013, nr. 669/2012, nr. 884/2012, nr. 536/2015 (ultima pronunțată în prezenta cauză), a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010 neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.

- Din această perspectivă Înalta Curte constată că eventuala discriminare creată și posibila injustețe a situației salariale a contestatoarei, ca de altfel pentru toți magistrații aflați în aceeași situație, provin din lege și nu din aplicarea greșită a acesteia.

Cum dispozițiile incidente în cauză nu au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, instanțele judecătorești nu pot încălca principiul separației puterilor de stat și prin depășirea limitelor puterii judecătorești să desființeze norme juridice instituite prin lege, ci acestea înfăptuind justiția [conform art. 126 alin. (1) din Constituția României] trebuie să soluționeze, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective (în acest sens sunt Deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

De menționat că și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este în același sens, respectiv deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4373/2014, 4365/2014, 474/2014, 4376/2014.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 7049 din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2015.