ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2174/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2174/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul O.S.S. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției:

(i)

anularea Hotărârii nr. 53756 din 10 iulie 2012 prin care ministerul pârât a

respins contestația formulată de reclamant împotriva Ordinului Ministrului

Justiției nr. 1791/C/2012, prin care s-a stabilit, începând cu data de 01

ianuarie 2012, trecerea reclamantului în clasa de salarizare 104

(corespunzătoare unei vechimi de 15 - 20 ani și gradația 4), urmând ca

reclamantul să beneficieze de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de

încadrare lunară de 7.140 lei; un cuantum de 1.020 lei al sporului pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate; un cuantum

de 1.020 lei al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau

periculoase.

(ii)

obligarea ordonatorilor de credite la plata indemnizației rezultate ca urmare a

atingerii vechimii în funcția de magistrat, de 15 ani, începând cu data de 1

ianuarie 2012, concretizată în indemnizația calculată prin O.M.J. nr.

1791/C/2012 și diferența până la indemnizația efectiv acordată colegilor

reclamantului care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeași condiție de

vechime.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 5945 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

cererea formulată de reclamantul O.S.S.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că ordinul atacat este legal și

temeinic, raportat la prevederile art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (5) și art.

11 alin. (3) din Legea nr. 285/2010.

A arătat

că la avansarea corespunzătoare în gradația corespunzătoare tranșei vechime în

funcție, de la 15 ani la 20 ani, reclamantul beneficiază doar de majorarea

salariului de bază brut avut corespunzător numărului de clase de salarizare

succesive suplimentare multiplicat cu procentul de 2,5% din salariul de bază

stabilit potrivit art. 10 alin. (5) din legea-cadru, legiuitorul prevăzând în

mod expres și limitativ doar majorarea salariului de bază, nu și a sporurilor.

Legiuitorul

a reglementat în mod expres modul de calcul al drepturilor salariale pentru

personalul care în anul 2012 avansează în gradația corespunzătoare trecerii

într-o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție.

Curtea a

considerat că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 285/2010,

întrucât acestea privesc exclusiv personalul nou-încadrat pe funcții,

personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții

de același fel, precum și personalul promovat în funcții sau în grade/trepte,

întrucât, dacă legiuitorul ar fi avut intenția aplicării acestor dispoziții și

personalului care a trecut la o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție,

ar fi existat o prevedere expresă în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în

cazul de față.

În ceea

ce privește discriminarea reclamantului în raport de colegii magistrați care au

trecut la o nouă transă de vechime anterior anului 2011, au fost invocate

dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008,

apreciindu-se că nu se poate pronunța asupra existenței discriminării, atunci

când aceasta este rezultatul aplicării unor acte normative cu putere de lege.

Curtea a

mai constatat că prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, Curtea Constituțională

a verificat constituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010,

prin respingerea excepției de neconstituționalitate.

de atac exercitată în cauză

Împotriva

Sentinței civile nr. 5945 din 22 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat

recurs, în termenul legal, reclamantul O.S.S.

Recurentul

a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii plângerii

formulate împotriva Hotărârii nr. 53756 din 10 iulie 2012, cu consecința

modificării O.M.J. nr. 1791/C/2012, în sensul de a i se stabili și plăti, începând

cu data de 01 ianuarie 2012 și în continuare o indemnizația brută lunară în

același cuantum cu al celorlalți judecători din cadrul Tribunalului Arad, de

7.320 lei (în loc de 7.410 lei), având aceeași vechime în funcția de magistrat;

majorarea celor două sporuri acordate, respectiv sporul pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate și sporul pentru

condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, procentual, prin

raportare la indemnizația de încadrare brută lunară.

În motivarea

cererii de recurs, recurentul a argumentat că sentința a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Astfel,

în modalitatea de calcul a indemnizație ce i se cuvine, Ministerul de Justiție,

reprezentat de ministrul justiției, procedează în mod discriminatoriu, cu

încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din

O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul

bugetar, ce vizează practic salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din

fonduri publice, potrivit cărora, în anul 2012, pentru personalul nou-încadrat

pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate

publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în

funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în

plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care

acesta este încadrat.

Textul

consacră legislativ, inclusiv în cadrul noii legislații a salarizării,

principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, se cuvine

plată egală, însemnând că, dacă prin aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1)

și (3) din aceeași lege, indemnizația calculată este diferită de cea de care

beneficiază colegii care au îndeplinit aceleași cerințe anterior datei de 1

ianuarie 2011, indemnizația acordată va fi egală cu cea a acestora, în mod

expres, finalul art. 6 alin. (l) din lege, menționând că nu va fi acordat

salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de

salarizare.

O altă

interpretare, tinde a aplica o discriminare neprevăzută de lege, ci,

dimpotrivă, interzisă de aceasta, fără a exista vreo justificare obiectivă,

printr-un un scop legitim, a cărui atingere să fie făcută prin metode adecvate

și necesare.

Actualul

sistem de salarizare se caracterizează, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr.

284/2010, prin echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și

remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și

normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte

drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar.

A mai

susținut recurentul că, analizând cuantumul sporurilor stabilite prin ordin, a

constatat că acestea sunt la același nivel cu cele avute anterior, înainte de

trecerea în noua tranșă de vechime în funcție și în muncă, fără a se avea în

vedere noua indemnizație de încadrare brută lunară, deși, potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din anexa VI din Legea-cadru

nr. 284/2010, aceste sporuri se stabilesc procentual, prin raportare la

indemnizația de încadrare brută lunară, ori, în situația recurentului, deși

indemnizația a crescut, sporurile au rămas la nivelul anterior.

Este

adevărat ca, prin Legea nr. 283/2011 de aprobare Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 80 din 8 septembrie 2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G.

nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar

s-a prevăzut că pentru anul 2012 se menține cuantumul sporurilor la același

nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna

decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în

aceleași condiții.

Însă

sintagma "aceleași condiții" vizează nu doar păstrarea condițiilor

privitoare la locul și a felul muncii, ci și cele referitoare la cariera și

situația profesională, respectiv trecerea într-o altă tranșă de vechime în

funcție sau în muncă, grad ori treaptă salarizare, scopul urmărit de legiuitor

prin limitarea cuantumului sporului fiind acela de a evita majorarea

procentuală a sporurilor sau a sporurilor stabilite anticipat, în sumă fixă, în

cazul în care nu au intervenit de modificări în situațiile mai sus arătate.

Or, recurentul

nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții de vechime în funcție ca și

în luna decembrie 2011, indemnizația de încadrare brută lunară crescând față de

această lună, ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime.

Pe de

altă parte, în situația în care cele două sporuri ar fi menținute la nivelul

lunii decembrie 2011, s-ar crea o discriminare între recurent și colegii

magistrați care au împlinit înaintea sa condiția de vechime de 15 ani,

încălcându-se principiul echității și coerenței sistemului de salarizare, prin

crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare

egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea

salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din

sectorul bugetar, prevăzut în art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010.

Odată cu

creșterea vechimii recurentului în funcție, indemnizația de încadrare brută

lunară e firesc a ajunge la același nivel, pe care îl aveau indemnizațiile

magistraților cu această vechime, la fel cum trebuie să ajungă și cuantumurile

sporurilor ce se calculează în funcție de această indemnizație.

A proceda

altfel, atrage după sine o discriminare flagrantă față de acei magistrați care,

la data modificării sistemului de salarizare, aveau, deja, vechimea în funcție

ce a atras și majorarea indemnizației mele, deși aceste sporuri vin să

compenseze aceleași restricții sau condiții de muncă, pe aceeași perioadă,

pentru toți magistrații încadrați, la bază, în același mod.

În drept,

recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

4.

Soluția instanței de control judiciar

Examinând

actele și lucrările dosarului, în raport de legislația incidentă în speță și

susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată recursul nefondat, și

îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-reclamant

a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a

Ordinului Ministrului Justiției nr. 1791/C/2012, prin care s-a stabilit,

începând cu data de 01 ianuarie 2012, trecerea reclamantului în clasa de

salarizare 104 (corespunzătoare unei vechimi de 15 - 20 ani și gradația 4),

urmând ca reclamantul să beneficieze de următoarele drepturi salariale: o

indemnizație de încadrare lunară de 7.140 lei; un cuantum de 1.020 lei al

sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de

confidențialitate; un cuantum de 1.020 lei al sporului pentru condiții de muncă

grele, vătămătoare sau periculoase.

Instanța

de fond a apreciat că ordinul contestat a fost legal emis, și aceasta este și

concluzia instanței de control judiciar.

În

esență, așa cum a arătat și prima instanță, din interpretarea dispozițiilor

art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (5) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 285/2010

rezultă faptul că la avansarea corespunzătoare în gradația corespunzătoare

tranșei vechime în funcție, de la 15 ani la 20 ani, recurentul beneficiază doar

de majorarea salariului de bază brut avut corespunzător numărului de clase de

salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul de 2,5% din salariul

de bază stabilit potrivit art. 10 alin. (5) din legea-cadru, legiuitorul

prevăzând în mod expres și limitativ doar majorarea salariului de bază, nu și a

sporurilor.

În ceea

ce privește argumentele recurentului referitoare la instituirea unei

discriminări, raportat la colegii magistrați care au împlinit înaintea sa

condiția de vechime de 15 ani, sunt de menționat considerentele Deciziei Curții

Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. al României,

Partea I, nr. 559/8.08.2012, prin care aceasta a statuat în sensul că avansarea

personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare

tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor

gradații se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de

avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației

aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi

câștigate.

Cu

același prilej, Curtea a arătat că legiuitorul poate interveni oricând, din

rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea

unor dispoziții noi în ceea ce privește criteriile de avansare și metodologia

de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de

la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect,

pe care le abrogă.

În

același timp, Curtea Constituțională a constatat că principiul egalității în

drepturi impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim,

iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat. Or,

în cazul de față, ne aflăm în prezența unor situații juridice diferite, prin

raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei

deținute pentru funcția respectivă, cărora li se aplică două acte normative

diferite, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. Of. al României,

Partea I, nr. 762/9.11.2009, și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul

2011 a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, nu poate fi reținută

nici încălcarea dispozițiilor art. 20 din Constituție, cu referire la

prevederile art. 23 pct. 3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În fine,

nici criticile referitoare la modalitatea de calcul a sporurilor nu pot fi

primite, în condițiile în care, astfel cum bine a reținut și prima instanță,

drepturile salariale au fost stabilite și calculate în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 285/2010, ținându-se seama și de Normele metodologice pentru

aplicarea acestei legi, privind salarizarea în anul 2011, în cuprinsul cărora

prin exemplele concrete de calcul se demonstrează, raportat la toate elementele

ce fuseseră cuprinse în salariul de bază anterior, potrivit Legii nr. 330/2009,

că sporurile ce se adiționează sunt în același cuantum.

Față de

toate cele mai sus arătate, reținând așadar legalitatea ordinului emis, ca și

temeinicia hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul O.S.S. împotriva Sentinței civile nr. 5945 din

22 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.

Procesat de GGC - GV