ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1325/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17/ F din 8

februarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 68/64/2008, s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționatul T.N. împotriva rezoluției din 7 decembrie 2007 dată

în dosarul penal nr. 539/P/2 007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, confirmată prin rezoluția din 31 decembrie 2007 dată în dosarul nr. 955/11/2/2007

de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petiționarul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de

Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că prin

plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

la data de 12 noiembrie 2007, petiționarul Ț.N. a solicitat efectuarea de

cercetări față de procurorul S.C. din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 –

art. 248

1

C. pen. și art. 249 C. pen., arătând că magistratul are în

lucru dosarul nr. 2482/P/2007 din luna iulie 2007 și cu rea-credință nu a

adoptat o soluție în cauză.

Din verificările efectuate la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Brașov a rezultat că dosarul nr. 2482/P/2007, privind pe P.I.

și P.R., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 213 C. pen.,

la plângerea lui Ț.N., a fost repartizat procurorului S.C. la 11 iunie 2007.

În dosar, Poliția Municipiului Brașov a făcut

propunere de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Termenul de soluționare a unui dosar cu

propunere de netrimitere în judecată este de 45 de zile, însă dat fiind volumul

mare de dosare la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, raportat

la numărul procurorilor în activitate la acest parchet, determină, în mod

obiectiv, întârzieri în adoptarea soluțiilor.

În speță, însă, pe lângă acest aspect s-a

constat că în perioada 24 iulie - 28 septembrie 2007, procurorul s-a aflat în

concediu de odihnă, în perioada 1 octombrie - 9 noiembrie 2007, s-a aflat în

concediu de studii pentru susținerea examenului de definitivat, iar între 12

noiembrie - 28 noiembrie 2007, a fost în concediu medical.

Această situație nu justifică repartizarea

cauzei unui alt procuror, art. 64 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, stabilind

expres și limitativ cazurile în care o lucrare repartizată unui procuror poate

fi trecută la un alt procuror.

După întoarcerea din concediu, prin rezoluția

din 30 noiembrie 2007, procurorul C.S. a dispus conform art. 228 alin. (5) C.

proc. pen., restituirea cauzei la organele de poliție, în vederea completării

actelor premergătoare.

Față de aceste aspecte s-a concluzionat că nu

există infracțiunile prevăzute de art. 246-248

x

C. pen. și art. 249 C.

pen., magistratul exercitându-și corespunzător atribuțiile de serviciu,

întârzierea în soluționarea dosarului nr. 2482/P/2007, nefiindu-i imputabilă,

astfel încât prin rezoluția din 7 decembrie 2007 dată în dosarul penal nr. 539/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în temeiul art. 228 raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de procurorul S.C.

Împotriva acestei rezoluții petiționarul a

formulat plângere la Procurorul General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, criticând-o pentru netemeinicie. În motivare, petiționarul a arătat că

procurorul care a dispus rezoluția de neîncepere a urmăririi penale aplică

preferențial legea, în favoarea colegului cercetat și că motivarea întârzierii

soluționării dosarului nr. 2482/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brașov este aberantă.

Prin rezoluția din 31 decembrie 2007 dată de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în lucrarea

nr. 955/II/2/2007 s-a respins plângerea petiționarului ca nefondată,

arătându-se că procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistratul S.C. a stabilit corect că faptele reclamate, prevăzute de art. 246

– art. 248

1

C. pen. și art. 249 C. pen., nu există în cauză, întrucât

nu s-a identificat în speță nici un indiciu din care să rezulte că magistratul

cercetat ar fi acționat cu rea credință în îndeplinirea atribuțiilor specifice

de serviciu și că ar cauzat prin aceasta o vătămare intereselor legale ale

petiționarului.

Împotriva rezoluției din 7 decembrie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, menținută prin rezoluția din 31

decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, dispusă în lucrarea nr. 955/II/2/2007, petiționarul Ț.N. a formulat

plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., solicitând desființarea

rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de procurorul S.C.

De asemenea, în temeiul art. 998 – art. 999 C.

civ., a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 6000 lei și 80 de lei

cheltuieli judiciare.

În motivarea plângerii petiționarul a arătat

că cele două rezoluții sunt netemeinice și nelegale întrucât prin acestea i se

încalcă drepturile constituționale privind liberul acces la justiție și dreptul

la petiție, dat fiind faptul că se tergiversează dosarul în care a formulat

plângere penală împotriva numiților P.I. și P.R., cercetați pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 213 C. pen. A mai arătat că este „inadmisibil”

ca un dosar să stea în sertarele unui procuror, deși nu avea calitatea de

procuror definitiv și că solicitarea lui ca dosarul să fie instrumentat de un

alt procuror a fost respinsă cu mențiunea că dosarul va fi soluționat în termen

de 60 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov sub nr. 68/64/2008.

Curtea de Apel Brașov, analizând actele

dosarului, a reținut aceeași stare de fapt pe care a reținut-o și parchetul și

a constatat că soluțiile pronunțate prin cele două rezoluții sunt temeinice și

legale, în cauză neexistând elemente care să determine începerea urmăririi

penale împotriva intimatului S.C., pentru infracțiunea reclamată.

În consecință, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiționarului a fost respinsă ca

nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat recurs petiționarul Ț.N., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul nu a fost motivat, în cuprinsul

cererii de declarare a recursului petiționarul arătând numai faptul că

hotărârea este netemeinică și nelegală pentru că faptele comise de făptuitor

subzistă, iar legea a fost aplicată preferențial.

La termenul acordat pentru judecarea cauzei,

deși legal citat, recurentul petiționar nu s-a prezentat pentru a-și susține

recursul.

Examinând actele și lucrările dosarului,

sentința recurată în raport de criticile invocate cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul Ț.N.

este nefondat și urmează a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor legale, se impune ca

începerea urmăririi penale să fie legată de existența unor date suficiente că

s-a săvârșit o infracțiune.

Conform art. 228 C. proc. pen., organul de

urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221C. proc.

pen., respectiv plângere sau denunț, dispune prin rezoluție începerea urmăririi

penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare

efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

Așa cum corect a reținut instanța de fond,

din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul S.C. nu a

săvârșit acțiuni sau inacțiuni care să se circumscrie conținutului

infracțiunilor reclamate de petiționar. În plus, dată fiind pe de o parte

absența îndelungată, dar justificată a procurorului de la serviciu și

împrejurarea că dosarul nu a putut fi repartizat în baza Legii nr. 304/2004,

spre soluționare, altui procuror, precum și faptul că nu există indicii că

intimatul ar fi acționat intenționat sau din neglijență într-o manieră de

natură a încălca sau a îngrădi drepturile petiționarului, rezoluția de

neîncepere a urmăriri penale dispuse în cauză se dovedește a fi temeinică și

legală.

În consecință, neexistând alte motive de

casare susceptibile de a fi analizate din oficiu, Înalta Curte urmează a

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ț.N., în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul Ț.N. împotriva sentinței penale nr. 17/ F din 8 februarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie

2008.