ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 911/2013

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 127/F din 15

octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost

respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționara I.M. împotriva

Rezoluției nr. 564/P/2007 din data de 02 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, care a fost menținută.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționara I.M. a fost obligată la plata sumei de 100

RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 29 august

2012 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov plângerea formulată de

petiționara I.M. împotriva Rezoluției nr. 564/P/2007 din data de 02 aprilie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Din cuprinsul

plângerii, a rezultat că petiționara este nemulțumită de soluția de netrimitere

în judecată a făptuitorului T.V., câtă vreme prin activitatea presupus

infracțională desfășurată de făptuitor, petiționara a rămas fără un imobil din

Municipiul Brașov.

Rezoluția nr.

564/P/2007 din data de 02 aprilie 2008 a fost comunicată petiționarei I.M. la

data de 10 aprilie 2008.

Petiționara I.M. a

primit la data de 10 aprilie 2008 o copie după Rezoluția nr. 564/P/2007, pentru

respectarea termenului procedural de 20 de zile impus de lege, având dreptul să

se adreseze cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Brașov până cel mai târziu în data de 2 mai 2008 (prin prorogare,

deoarece ultima zi era în data de 1 mai, zi nelucrătoare).

Cu toate acestea,

petiționara I.M. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 564/P/2008 la

data de 15 februarie 2012, astfel cum rezultă din rezoluția aplicată de grefa

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar această

unitate de parchet a înaintat plângerea, spre competentă soluționare,

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Prin Rezoluția nr.

145/11/2/2012 din data de 22 martie 2012 a procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov, plângerea petiționarei a fost respinsă ca

tardivă.

Această rezoluție i-a

fost comunicată petiționarei I.M. la data de 26 martie 2012.

Rezoluția nr.

145/11/2/2012 din data de 22 martie 2012 a procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov a fost comunicată petiționarei la data de 26

martie 2012.

Instanța de fond a

constatat că petiționara trebuia să se adreseze cu plângere la judecătorul de

la Curtea de Apel Brașov cel târziu în data de 12 aprilie 2012.

În condițiile în care

petiționara I.M. a formulat plângerea la data de 28 august 2012, plângerea

acesteia a fost apreciată ca tardivă, fiind respinsă în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționara I.M., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 decembrie 2012, sub nr.

610/64/2012.

La termenul de

judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 15 martie 2013,

Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302

alin. (2), rap. la art. 385

1

art. 385

15

lit. a) teza a

II-a și la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. excepția

inadmisibilității recursului declarat de petiționarul A.P.G.

Excepția pusă în

discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual

penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția

României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru

realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface

exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine

părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile

legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și

cazurile de casare.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu

recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac,

iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportat la cauza

dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of.

Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată

potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.

Potrivit art. XXIV

alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de

intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și

termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Per a contrario,

hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse

căilor de atac reglementate de legea nouă.

Prin urmare, prin

această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura

prevăzută de 278

1

C. proc. pen. au fost excluse din categoria

hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen.

În aceste condiții,

se constată că Sentința penală nr. 127/F din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată sub imperiul

modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă

și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul

declarat de petiționara I.M. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil,

urmând a fi respins ca atare.

Ca urmare, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționara I.M. împotriva Sentinței penale nr. 127/F din 15 octombrie 2012 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de

100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționara I.M. împotriva Sentinței penale

nr. 127/F din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2013.

Procesat de GGC - GV