ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.07.2023, în dosarul nr. x/2023, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 336/06.03.2023, Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 959/I/12.04.2023 și a Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 1001/28.04.2023, prin care a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună revocarea parțială a acestora și să emite alte ordine în ceea ce o privește și să dispună: reîncadrarea și calcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente cu valorificarea VRS 605,225 RON, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13, ce i-a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 937/28.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 109/21.01.2021 a Curții de Apel Ploiești (cu referire și la sentința civilă nr. 1035/28.06.2021 pronunțată de CA București în dosarul nr. x/2021, prin care a fost obligat MJR să-i emită ordin individual de salarizare prin raportare la VRS 605,22, începând cu data de 14.02.2017, sentința rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1567/21.02.2023 a ÎCCJ, decizie prin care s-a respins recursul formulat de ÎCCJ subrogată în drepturile și obligațiile pârâtului Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1035/28.06.2021 a CA București/Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat) și decizia civilă nr. 555/30.04.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018 a CA Ploiești, (cu referire și la sentința civilă nr. 1350/04.10.2021 a CA București pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care a fost obligat MJR să-i emită ordin individual de salarizare începând cu data de 23.10.2015 și în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, sentința rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2359/04.05.2023 a ÎCCJ, decizie prin care s-a respins recursul formulat de ÎCCJ subrogată în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției împotriva sentinței civile nr. 1350/04.10.2021 a Curții de Apel București, ca nefondat, precum și în continuare, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare (și fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din același act normativ); acordarea sporurilor în procent de 45% prin raportare la indemnizația de încadrare determinată cu valorificarea drepturilor salariale evocate la punctul I din contestație, începând cu data de 01.01.2018.

Prin sentința civilă nr. 1693/2023 din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, a obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi de natură salarială ale reclamantei cu valorificarea VRS 605,225 RON și cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, majorate cu 25 % conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, sporurile urmând a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 și a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, admiterea excepției lipsei de interes în formularea acțiunii și, pe fond, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect și respectiv ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

3.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești")

Potrivit actelor normative succesive în materia salarizării, remunerarea magistraților se realizează în funcție/raport de nivelul instanțelor sau parchetelor (art. 6 din Anexa VI, Secțiunea a II-a a Legii nr. 330/2009, art. 8 alin. (1) din Anexa VI, Secțiunea a II-a Legii nr. 284/2010). Această modalitate de stabilire și de diferențiere a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor este firească, atât timp cât complexitatea și natura cauzelor diferă.

Stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial, iar instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare.

Prin urmare, instituirea unui alt sistem de salarizare față de cel stabilit de legiuitor nu poate fi permis, deoarece în mod evident, acordarea prin hotărâre judecătorească a indemnizațiilor de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006. Se ajunge în acest fel ca toți magistrații, indiferent de gradul profesional (judecătorie, tribunal, parchet de pe lângă judecătorie etc.) să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

Critica privind răsturnarea sistemului de salarizare de către instanțele de judecată care se subrogă competențelor legiuitorului se desprinde și din jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 51/2020, Decizia nr. 1325/2008, Deciziile nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008, 838/2009), care a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să Ie înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În aceste condiții, se arată că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare având în vedere caprin hotărârea atacată a acordat drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților.

3.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii și, pe fond, respingerea acțiunii pe de o parte, ca lipsită de interes și pe de altă parte, ca neîntemeiată.

3.2.1. Excepția lipsei de interes a acțiunii

În susținerea acestei excepții, se arată că, prin Ordinul nr. 3419/22.11.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost stabilite drepturile salariale de care be­neficiază intimata-reclamantă în perioada 23.10.2015-29.12.2021, cu luarea în considerare a coeficientului 19, începând cu data de 23.10.2015 și în continuare, conform dispozițiilor sen­tinței civile nr. 1350/04.10.2021 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021, prin care Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unui nou ordin de încadrare și cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, începând cu data de 14.02.2017, conform dispozițiilor sentinței nr. 1035/28.06.2021 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, prin Ordinul Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3104/1 din 23.10.2023, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Galați, așadar inclusiv ale reclamantei au fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021.

Față de aceste considerente, s-a solicitat instanței să admită excepția lipsei de interes a acțiunii și să respingă în parte cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.

3.2.2. În ceea ce privește obligarea la emiterea unui ordin prin care să fie acordată valoarea de referință 605,22 RON, neplafonată, se impune respingerea, pe de o parte ca rămasă fără obiect și, pe de altă parte, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959 din 12.04.2023.

Prin art. 1 al Ordinului s-au dispus următoarele:,Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează avana în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele prezentului ordin. (...)

Art. (3) - Drepturile salariale individuale calculate potrivit prezentului ordin vor fi stabilite prin ordine ale președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza documentației transmise de fiecare curte de apel.

Art. (4) - Sumele care reprezintă diferența dintre drepturile stabilite potrivit prezentului ordin și drepturile salariale stabilite anterior cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se actualizează cu indicele de inflație, la acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Art. 5 - Plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 1 și art. 4 din prezentul ordin se va efectua, în condițiile legii, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul înaltei Curți de Casație și Justiție".

Ulterior, au fost emise și ordinele individuale de stabilire a drepturilor salariale intimaților din prezenta cauză, respectiv Ordinul nr. 1001/1/28.04.2023, iar la data de 27.09.2023 a fost emis Ordinul nr. 2734/1/2023 de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere emiterea acestor Ordine, acțiunea a rămas fără obiect în ceea ce privește acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 Iei, începând cu data de 30.12.2021.

Astfel, prin Ordinul nr. 959/2023, toți judecătorii au dobândit o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma menționată, însă în perioada anterioară datei de 01.04.2023, vocația efectivă este determinată de mai mulți factori, respectiv: perioada de activitate; existența sau inexistența unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele recunoscute; intervenirea sau nu a prescripției dreptului de a solicita drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea prescripției dreptului de executare silită; orice alte situații particulare ce pot influența acordarea acestora, urmând ca data de la care se vor acorda drepturile salariale să fie stabilită individual pentru fiecare judecător în urma analizei situațiilor concrete ale acestora.

Mai mult, prin Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, s-a stabilit la art. 1 următoarele:

"Drepturile salariate ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curiilor de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat- 30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare ".

Totodată, la art. 2 alin. (1) din ordinul amintit mai sus, se precizează faptul că "Ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale conform art. 1 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2734/1/27.09.2023, în baza documentației transmise de curțile de apel, iar la alin. (2) al art. 2 din același ordin se menționează că "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordinului amintit mai sus, curțile de apel înaintează înaltei Curți de Casație și Justiție documentația, care va constitui anexă la ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale ale judecătorilor și asistenților judiciari din circumscripția curții de apel."

Astfel, în condițiile în care intimata reclamantă beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin efectul recalculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 31.12.2021, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13 la ordinul emis, acțiunea pe acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Totodată, prin același ordin s-a prevăzut că plata diferențelor salariale rezultate, în mod actualizat și la care se adaugă dobânda legală, să se facă după asigurarea fondurilor necesare în bugetul înaltei Curți de Casație și Justiție.

3.2.3. În ceea ce privește perioada anterioară datei de 30.12.2021, prin Ordinul nr. 3419/22.11.2023 au fost stabilite drepturile salariale de care beneficiază intimata-reclamantă în perioada 23.10.2015-29.12.2021, cu luarea în considerare a coefcientului 19, începând cu data de 23.10.2015 și în continuare, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 1350/04.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021, prin care Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unui nou ordin de încadrare și cu luarea în considerare a VRS 605,225 Iei, începând cu data de 14.02.2017, conform dispozițiilor sentinței nr. 1035/28.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la stabilirea indemnizației de încadrare a intimatei reclamante prin valorificarea VRS 605,22 RON, respectând dispozițiile titlului executoriu, care nu cuprinde obligația ca recalcularea să se facă prin înlăturarea plafonării.

Mai mult, ordonatorii de credite din sistemul justiției au acordat, potrivit competențelor, valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, ținând cont de necesitatea egalizării indemnizațiilor care s-a impus prin evoluția jurisprudenței, urmând ca hotărârile deja pronunțate să fie executate potrivit prevederilor legale.

Prin Ordinul nr. 959/1/2023, astfel cum a fost acesta concretizat prin emiterea Ordinului nr. 2734/1/2023, s-a avut în vedere stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor, prin raportare la VRS 605,22 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 de la momentul 30.12.2021, data emiterii Ordinului MJ nr. 6245/C/2021, prin care a fost stabilită, cu caracter general, salarizarea judecătorilor în baza unei valori de referință sectoriale de 605,22 RON.

Având în vedere cele expuse mai sus, precum și scopul actului administrativ, prin care Ministerul Justiției constatând incidența unei anumite stări de fapt si de drept, a ales să ia o decizie administrativă pentru viitor, acesta nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, nici în sensul schimbării datei de producere a efectelor acestei decizii, nu doar mergând către o dată anterioară, dar depășind și termenul de prescriere a drepturilor respective, nici prin acordarea valorii de referință sectorială 605,22 RON, fără respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 157/2017.

Emiterea Ordinului nr. 6245/C/2021 a reprezentat o decizie administrativă prin care s-a urmărit, probabil, stoparea litigiilor vizând acordarea VRS 605,22 RON. Această decizie a intrat în competența de apreciere exclusivă a ordonatorului principal de credite de la acea dată, singurul în măsură să aprecieze asupra eficienței efectelor avute în vedere prin emiterea ordinului în discuție (probabil reducerea cheltuielilor de judecați, reducerea cheltuielilor rezultate din dobânzi, etc).

Prin urmare, obligarea de a emite un nou ordin în vederea valorificării VRS 605,22 RON, fără plafonare, anterior datei de 31.12.2021 conduce la situația în care actualul ordonator principal de credite dispune măsuri peste cele asumate deja de anteriorul ordonator principal de credite, ceea ce este contrar legii, cu atât mai mult cu cât nici titlul executoriu invocat de intimata- reclamantă, nu prevede emiterea ordinului prin acordarea VRS neplafonat.

3.2.4. Totodată, în ceea ce privește soluția de obligare la emiterea unui ordin prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariate prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, se arată că, prin Ordinul nr. 3419/22.11.2023, emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost stabilite drepturile salariale de care beneficiază intimata-reclamantă în perioada 23.10.2015-29.12.2021, cu luarea în considerare a coeficientului 19, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 1350/04.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, trebuie avut în vedere că nici o dispoziție legală sau titlul executoriu amintit mai sus nu stabilește obligația de a acorda coeficientul de conducere 19,00, fără aplicarea prevederilor prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv fără plafonare.

Întrucât prin cererea de chemare în judecată nu a fost invocata ca temei al emiterii unor noi ordine de salarizare doar existența unor hotărâri judecătorești anterioare, ci și egalizarea cu alți magistrați care ar beneficia de acest coeficient de multiplicare 19,000, situația intimatei-reclamante este diferită de cea din ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, de Deciziile nr. 23/2016 și nr. 36/2018 ale înaltei Curți de Casație și Justiție și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

Prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a statuat că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturi stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Totodată, din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, reiese că hotărârile judecătorești respective interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, cum sunt cele privind majorarea indemnizației de încadrare (prin care s-au stabilit majorările de 5%, 2% și 11%), iar celelalte hotărâri (prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații particulare, fără aplicabilitate generală) nu trebuie luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al indemnizației de încadrare, la care se face egalizarea.

De asemenea, relevantă în soluționarea recursului este și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2023, potrivit căreia:

"În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 Ut. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale."

Or, drepturile salariale acordate de instanța de fond intimatei reclamante nu au o aplicabilitate generală la nivelul tuturor salariaților care fac parte din familia ocupațională Justiție, întrucât ele au fost stabilite de legiuitor doar în favoarea procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, coeficientul 19,000 reprezentând o componentă salariată a sistemului de salarizare, variind în funcție de nivelul instanței/parchetului, spre deosebire de VRS care este o componentă fixă și nu are o aplicabilitate generală. De aceea, coeficientul de multiplicare 19,000 putea fi aplicat exclusiv la nivelul stabilit de lege.

În acest sens, considerentele de la pct. 82 din Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 sunt aplicabile în cauza de față:

"Așadar, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări."

În ceea ce privește soluția de obligare la emiterea ordinului individual de salarizare a intimatei-reclamante cu includerea majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, se arată că, așa cum rezultă din preambulul Ordinului nr. 959/1/12.04.2023, prin care se face referire la Ordinul nr. 105 din 29.03.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost precizat prin Ordinul Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 114 din 11.04.2023, această majorare acordată de instanța de fond este deja inclusă în cuantumul drepturilor salariale stabilite potrivit ordinelor de salarizare ale intimatilor-reclamanti încă de la data de 01.01.2018.

Se invocă anexa nr. 4 la Ordinul 959/1/12.04.2023 (act administrativ în temeiul căruia au fost emise inclusiv ordinul individual de salarizare al intimatei-reclamante nr. 1001/1/2023), care stabilește cuantumul drepturilor salariale ale judecătorilor cu grad de curte de apel, precum și o simulare realizată de Direcția Resurse Umane a Î.C.C.J cu privire la drepturile salariale ale acelorași judecători stabilite prin raportare la VRS 605,225, neplafonată, însă calculate fără aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Din cuprinsul celor două documente reiese faptul că dacă ordonatorul principal de credite ar fi calculat drepturile salariale în plată ale magistraților doar prin raportare la VRS 605,225 și fără aplicarea plafonării stabilită prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, atunci ar fi rezultat un cuantum al indemnizației de bază mai mic cu 25% decât cel de care beneficiază în prezent aceștia, fapt care probează că la stabilirea drepturilor salariate ale judecătorilor a fost luată în calcul, încă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, inclusiv majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, este evident că instanța de fond a dispus obligarea la emiterea unor acte administrative prin care să se stabilească "un drept de care intimata- reclamantă beneficia deja.

De asemenea, se solicită instanței să aibă în vedere că drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. 3419/1/22.11.2023, în ceea ce privește acordarea coeficientului 19 numai până la data de 29.12.2021, deși în titlul executoriu este reținut că se acordă "începând cu data de 23.10.2015 și în continuare", este o măsură luată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, cu scopul ca drepturile salariale stabilite conform Ordinului nr. 959/1/2023 (calculate, având în vedere valoarea de refrință sectorială 605,22 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017) să nu fie inferioare celor stabilite astfel.

Asupra soluției în ceea ce privește cuantumul sporurilor, se arată că și acordarea acestora a fost admisă cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale relevante în cauză.

Astfel, intimata reclamantă a beneficiat, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 959/1/2023, Ordinului nr. 1001/1/28.04.2023 și a Ordinului nr. 3419/1/22.11.2023 de stabilirea, prin ordine individuale, a drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,22 RON neplafonată, cu acordarea corespunzătoare a sporurilor aferente.

Prin urmare, soluția cu privire la acest capăt de cerere se impunea a fi cea de respingere ca lipsită de obiect în privința perioadei acoperite prin Ordinul nr. 959/1/2023 și Ordinul nr. 2734/1/2023, prin raportare la Ordinul nr. 6245/C/2021 și, ca neîntemeiată în rest din perspec­tiva imposibilității obligării actualului ordonator principal de credite să depășească limitele de­cizionale de apreciere în care s-a manifestat voința administrativă a unui ordonator principal de credite diferit.

În drept, au fost invocate prevederile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 și următoarele din C. proc. civ.

Reclamanta A. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la primul motiv invocat ce vizează disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu referire la sintagma când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, raportat însă la aspectele in concret relatate, se arată că cele invocate sunt in mare parte chestiuni teoretice, care nu răspund celor solicitate de reclamantă.

Cu privire la primul motiv invocat ce vizează excepția lipsei de interes a acțiunii, se arată că cererea inițiala a fost înregistrata la data de 24.07.2023, iar instanța de fond s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1693/15.11.2023 asupra cererii sale, iar O ICCJ nr. 3419 a fost emis abia la data de 22.11.2023, deci ulterior sesizării instanței si pronunțării sentinței menționate, asa incat cererea nu este lipsita de interes.

Totodată, se vor avea in vedere si dispozițiile art. 32 din C. proc. civ., interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării, faptul ca ulterior acesta nu mai subzista nefiind de natura sa atragă rămânerea fara obiect a cererii sau a apărării. In cauza se impune a fi analizata cu precădere condiția interesului născut si actual. Aceasta cerința vizează faptul ca interesul trebuie sa existe la momentul la care se exercita acțiunea civila, indiferent de forma sa concreta de manifestare, in sensul ca partea nu ar mai obține folosul practic urmărit daca nu ar recurge in acel moment la acțiune, fiind ca atare prejudiciata. Astfel, câtă vreme la momentul introducerii cererii de chemare in judecata, toate ordinele contestate au fost emise fără a fi avute in vedere hotărârile judecătorești prin care au fost constituite drepturi in favoarea sa, interesul său apare ca fiind născut si actual.

Mai mult, modul in care a fost emis ordinul 3419 la data de 22.11.2023 este cu totala nerespectare a dispozițiilor sentinței civile nr. 1035/28.06.2021 pronunțate de către CA București in dosarul nr. x/2021, prin care a fost obligat MJR sa-i emită ordin individual de salarizare prin raportare la VRS 605,22, începând cu data de 14.02.2017, sentința rămasa definitiva prin decizia civila nr. 1567/21.03.2023 a ICCJ si a sentinței civile nr. 1350/4.10.2021 a CA București pronunțata in dosarul nr. x/2021, prin care a fost obligat MJR sa-i emită ordin individual de salarizare începând cu data de 23.10.2015 si în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, sentința rămasa definitiva prin decizia civila nr. 2359/4.05.2023 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, astfel ca interesul său exista si in prezent.

De asemenea, in ceea ce privește excepția lipsei de interes prin raportare la OICCJ nr. 3104/23.10.2023, acesta a fost emis cu referire la neaplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2021, cu trimitere la OMJ 6245/C/30.12.2021, având in vedere situația generală a judecătorilor, ignorând faptul ca se află într-o situație particulară si anume ca are deja o hotărâre definitiva prin care i s-a stabilit acest drept începând cu data de 04.02.2017 și in continuare (sentința civilă nr. 937/23.07.2020 pronunțată de Tribunalul Dambovita în dosar nr. x/2020 definitiva prin decizia civila nr. 109/21.01.2021 a CA Ploiești) si mai mult ca, prin sentința civila nr. 1035/28.06.2021 pronunțata de către CA București in dosarul nr. x/2021, MJR (ulterior ICCJ) a fost obligat sa-mi emită ordin individual de salarizare prin raportare la VRS 605,22, începând cu data de 14.02.2017, sentința rămasa definitiva prin decizia civila nr. 1567/21.03.2023 a ICCJ. Ceea ce este insa maxim relevant in acest sens este faptul ca recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1035/28.06.2021 pronunțata de către CA București in dosarul nr. x/2021 a vizat exact faptul ca ar trebui, in opinia recurentei, ordinul sa se dispună a fi emis cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, insa ICCJ, prin decizia civila nr. 1567/21.03.2023 a ICCJ a respins acest recurs ca nefondat.

Astfel, nu se putea prin OICCJ 3104/23.10.2023 sa se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON făra aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, doar de la data de 30.12.2021, decât cu nerespectarea hotărârilor judecătorești enunțate, ceea ce intra sub incidența deja a legii penale.

Cu privire lipsa de obiect/netemeinicia acțiunii si considerentele de fapt invocate, se arată că reclamanta se află în posesia celor patru hotărâri menționate anterior.

Astfel, la momentul emiterii Ordinului 336/2023, după obținerea gradului de curte de apel, recurenta-parata nu a ținut cont de toate hotărârile prin care deja instanțele in mod definitiv au dispus in favoarea sa si a emis primul ordin contestat, făra a face cuvenitele mențiuni cu privire la drepturile ce mi se cuvin.

Mai mult chiar, recurenta-parata arata că OICCJ 959/2023 nu privește recunoașterea dreptului la salarizarea in raport de VRS 605,225 RON, ci ca acest aspect a fost stabilit anterior prin hotărâri judecătorești sau acte administrative, pentru ca apoi sa arate ca acest drept a fost stabilit pentru judecători prin OMJ 6245/C/30.12.2021.

Sunt lipsite de relevanta susținerile recurentei in sensul ca la emiterea OICCJ 959/1/2023 cu referire la OICCJ 2734/1/2023 s-a avut in vedere din nou OMJ 6245/30.12.2021 si data emiterii acestuia -30.12.2021, ordin despre care însă se recunoaște ca este cu caracter general in materia salarizării judecătorilor si ca este un act administrativ doar emis pentru a produce efecte pentru viitor si prin care s-a urmărit stoparea litigiilor vizând acordarea VRS 605,22 RON si ca obligarea instanței de a emite acum un nou ordin in vederea valorificării vrs 605,22 .anterior datei de 31.12.2021 ar conduce la situația in care actualul ordonator,ar dispune peste cele dispuse deja de anteriorul ceea ce ar fi contrar legii.

In sensul celor pe care le-a precizat, menționează sentința civila 1196/13.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal in dosarul nr. x/2020, definitiva prin decizia civila nr. 1055/27.02.2023 a ICCJ si prin care, spre deosebire de situația sa, s-a admis recursul ICCJ si s-a dispus reîncadrarea colegelor sale, judecătoare la Tribunalul Vrancea, începând cu 26.07.2017 si in continuare, prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, dar cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, diferența constând in faptul ca, asa cum a statuat ICCJ definitiv, reclamanta obținuse deja, anterior, prin alte hotărâri definitive aceste drepturi, aspecte de drept deja dezlegate, ce se impuneau cu autoritate de lucru judecat, fara a mai putea fi reexaminate, singura discuție implicând, cum corect a reținut instanța de fond (dosar nr. x/2021) doar termenul de la care aceste drepturi pot fi aplicate.

Pentru aceste motive, argumentele recurentului-parat referitoare la legalitatea stabilirii drepturilor de natura salariala nu pot genera o noua analiza a unor astfel de aspecte. Totodată, potrivit art. 74 alin. (1) si 2 din Legea nr. 303/2004, pentru activitatea desfășurata judecătorii au dreptul la o remunerație stabilita in raport cu nivelul instanței,cu funcția deținuta, cu vechimea in magistratura si cu alte criterii stabilite de lege. iar drepturile salariate ale judecătorilor nu pot fi diminuate sau suspendate, decât in cazurile prevăzute de prezenta lege; rezulta așadar ca reclamanta se afla in posesia unor hotărâri judecătorești definitive prin care i s-a stabilit dreptul de a i se acorda o indemnizație de încadrare, cat si celelalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referința sectoriala de 605.225 începând cu 14.02.2017 si respectiv raportat la un coeficient de multiplicare 19, începând cu data de 23.10.2015,asa ca se constata ca, in aplicarea prevederilor Anexei V Ia LI53/2017 si a disp. H.G. nr. 652/2009, MJR/ICCJ are obligația de a emite ordinul individual de salarizare in sensul statuat prin sentințele definitive, refuzul acestuia fiind nejustificat.

Cu privire la emiterea ordinului raportat la coeficientul 19, se arată că a solicitat emiterea începând cu data de 23.10.2015, asa cum s-a dispus prin decizia civila nr. 555/30.04.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018 si respectiv sentința civila nr. 1350/4.10.2021 a CA București pronunțata in dosarul nr. x/2021, sentința rămasa definitiva prin decizia civila 2359/4.05.2023 si ca de la data de 1.01.2018 sa nu se mai facă aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 si nu a solicitat emiterea ordinului doar de la 1.01.2018 si fara aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din L153/2017.

Ordinele emise trebuiau sa aibă in vedere si includerea in indemnizația de încadrare a coeficientului 19, la care ICCJ a fost in final obligata (chiar incepand cu data de 23.10.2015), toate acestea beneficiind de autoritatea de lucru judecat.

Față de emiterea Ordinului nr. 3419/1/22.11.2023, se arată că nu este evidențiată nicio modificare a indemnizației salariate, începând cu data de 14.07.2017 pentru VRS 605,225. Or, aceasta poate fi explicată juridic, fie prin intervenirea/aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, având în vedere că, la momentul 14.07.2017 intimata-reclamanta deja beneficia de indemnizația de încadrarea maximă pentru clasa și gradul deținut, fie ca urmare a lipsei de operare a modificării firești a indemnizației astfel sporite (în condițiile în care ar fi operat majorarea de VRS la 605,225 RON).

De asemenea, instanța constată că drepturile astfel stabilite în anexă, total neclare, se opresc la data de 29.12.2021, deși prin titlurile executorii plata acestora se face în continuare; prin anexa la Ordinul nr. 3104/23.10.2023, drepturile privind VRS 605,225 se aplică neplafonat începând cu 30.12.2021, fără a se evidenția aplicarea acestuia, începând cu 14.07.2017 (eventual plafonat); datele de modificare a VRS figurează ca urmare aplicării O MJ 406/C/07.02.2022, și O ÎCCJ 336/1/06.03.2023, fără să rezulte cu ce date se aplică, și, de fapt, ceea ce interesează în cauză, dacă se aplică cu data de 14.07.2017, potrivit titlului executoriu.

Exact in acest sens s-a procedat si in ceea ce privește eventuala modificare a indemnizației in raport de coeficientul 19, începând cu data de 23.10.2015, in anexa nu este evidențiată nicio modificare a indemnizației salariale in concret pentru acest drept stabilit in favoarea sa sau daca s-a aplicat plafonarea si in aceasta privința si pentru ce perioade, neexistând in concret niciun element prin care s-ar putea determina pentru fiece luna ce drepturi au fost stabilite.

Recurenta-parata nu a făcut niciun fel de apărări in cadrul dosarului de fond in ceea ce privește includerea in indemnizația de incadrare a coeficientului 19 si a VRS-ului 605,205 de la datele stabilite in sentințele menționate), drepturile ce i se cuvin începând cu data de 01.01.2018 și în continuare sa fie calculate fără a fi afectate de aplicarea/plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 iulie 2017, se menține în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, cuantumul brut al drepturilor salariale care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Dreptul de a i se calcula indemnizația de încadrare și celelalte drepturi salariale aferente cu valorificarea coeficientului de multiplicare 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, întocmai ca și dreptul la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, existau în patrimoniul său din 23.10.2015 si respectiv 14.02.2017, în conformitate cu cele stabilite prin hotărârile judecătorești definitive menționate, astfel încât, conform art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, evocat în precedent, acesta se impune a fi menținut și acordat începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, asa cum de altfel in mod definitiv s-a statuat in favoarea mea prin decizia civila nr. 2359/4.05.2023 a Înaltei Curți de Casație si Justiție si prin decizia civila nr. 1567/21.03.2023 a ICCJ.

Deși ordinele contestate au constatat necesitatea stabilirii indemnizației de încadrare cu o valoare de referință sectorială de 605,225 tei, drept existent în luna iunie 2017 în patrimoniul personalului din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", potrivit hotărârilor judecătorești menționate și Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, conform căreia personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică, iar această egalizarea la nivelul maxim al indemnizației de încadrare trebuie să includă și drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, prin ordinele contestate a fost ignorată obligația de recalculare a indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13, începând cu data de 23 octombrie 2015 și în continuare, pentru viitor, obligație stabilită în sarcina ordonatorului principal de credite și în favoarea mea.

Astfel, dreptul de a i se calcula indemnizația de încadrare și celelalte drepturi salarialc aferente cu valorificarea coeficientului de multiplicare 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, întocmai ca și dreptul la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, exista în patrimoniul său în octombrie 2015 si respectiv februarie 2017, în conformitate cu cele stabilite prin hotărârile judecătorești menționate, astfel încât, în aplicarea art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, acestea se impun a fi menținute și acordate începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, fără a fi afectate de plafonarea rezultată din aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru aceleași considerente cu cele avute în vedere la emiterea ordinelor contestate, a Ord inului nr. 105/29.03.2023 a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Deciziei nr. 89/2023 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, a Ordinului nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al României, dar mai ales, in ceea ce ma privește, in considerarea si a deciziilor nr. 2359/4.05.2023 si nr. 1567/21.03.2023 ale înaltei Curți de Casație si Justiție.

In acest sens, se invocă considerentele avute în vedere la emiterea ordinelor contestate, a Ordinelor nr. 105/29.03.2023 și 114/12.04.2023 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Deciziei nr. 89/2023 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, a Ordinului nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al României, în sensul că plafonarea reglementată prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, respectiv creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a acesteia, conform distincțiilor de la art. 38 alin. (3) - (5), iar nu și drepturile care sunt recunoscute prin hotărâri judecătorești în temeiul unor prevederi legale anterioare (cu reținerea dezlegărilor obligatorii date de Tribunalul Dâmbovița prin încheierea din data de 28.12.2022, dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 600/23.03.2023 a Curții de Apel Ploiești, cu ocazia soluționării cererii de lămurire a dispozitivului acestei sentințe, ce a statuat că în privința sumelor datorate nu este incidență plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/12017, iar o interpretare contrară ar conduce la lipsirea unei hotărâri judecătorești de caracterul ei executoriu, ceea ce reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției).

Cum chiar în adresa înaintată Curții de Apel Galați, premergător emiterii ordinelor contestate, s-a solicitat ordonatorului secundar de credite o analiză a încadrării și salarizării judecătorilor Curții de Apel Galați (aspecte privind: baza legală a stabilirii indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale; hotărârile judecătorești puse în executare și tipurile de obligații stabilite prin acestea; nivelul indemnizației brute de încadrare și modul de calcul al acesteia; nivelul sporurilor și al altor elemente de calcul suplimentare indemnizației de încadrare; data de la care a fost atins plafonul prevăzut de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și elementele de calcul care au dus la aceasta; dacă există situații în care a fost depășit nivelul maxim la care se referă art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și, în caz afirmativ, temeiul acestora), erorile în emiterea ordinelor contestate au fost generate de necomunicarea acestor date eventual, a copiilor titlurilor executorii ce rețin existența în patrimoniul său, încă din octombrie 2015 si respectiv februarie 2017, a drepturilor salariale evocate în precedent.

În ceea ce privește majorarea cu 25 %, atât a indemnizației de încadrare, calculată cu valorificarea drepturilor salariale evocate la punctul 1 din contestație, cât și a sporurilor, calculate prin raportare la indemnizația de încadrare astfel determinată, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/12017, prin ordinele contestate a fost păstrat venitul brut de la nivelul lunii decembrie 2017, fără a se avea în vedere că începând cu 1 ianuarie 2018 contribuțiile sociale au trecut de la angajator la angajat, diferența fiind recuperată prin instituirea de către legiuitor a unei majorări de 25 % a salariului brut (indemnizație de încadrare și sporuri).

Astfel, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Art. 38 alin. (3) prevede majorarea de 25 % atât a indemnizației, cât și a sporurilor, iar limitarea impusă de lege este doar prin raportare la art. 25, care se refera la sporuri, respectiv ca acestea sa nu depășească 30 % din suma salariilor de baza pe ordonator de credite.

Aceste dispoziții reprezintă compensarea pentru angajat a măsurilor de reformă fiscală referitoare la trecerea contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat realizată prin O.U.G. nr. 79/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017, potrivit căreia, contribuțiile sociale obligatorii datorate de contribuabili/plătitori sunt următoarele: 1. Angajații datorează contribuții individuale sociale în cotă totală de 35 %, respectiv: contribuția de asigurări sociale în cotă de 25 %; contribuția de asigurări sociale de sănătate în cotă de 10 %. 2. Angajatorii datorează: contribuția de asigurări sociale în cotă de 4 %, în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, contribuția de asigurări sociale în cotă de 8%, în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010; contribuția asiguratorie pentru muncă în cotă de 2.25%. Anterior, cotele de contribuții ale angajatului erau: CAS 10.50%, CASS 5.50%. deci un total de 16 % fată de 35% începând cu 01.01.2018.

Pentru a menține în plată salariul net avut în plată înainte de modificările operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, legiuitorul a creat cadrul legislativ favorabil pentru a se ajunge la acest rezultat. In acest sens, potrivit prevederilor an. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugctare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, pentru personalul bugetar, sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale sau, după caz, contribuții individuale la bugetul de stat au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce s-au acordat în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Față de aceste aspecte, cum începând cu luna ianuarie 2018, se acordă salariile de bază și celelalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, pentru a se menține același venit net cuvenit angajatului în anul 2017. se impune recalcularea diferentelor salariale rezultate din punerea în aplicare a ordinelor contestate, astfel încât suma neta din decembrie 2017 să nu fie redusa în ianuarie 2018.

Pentru înlăturarea aceleiași erori de calcul a drepturilor salariale ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin Ordinul nr. 114/2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație si Justiție, a fost modificat Ordinul nr. 105/2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul acordării majorării de 25% atât a indemnizației calculate prin includerea și a drepturilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive în speță, VRS 605,225 RON), cât și a sporurilor aplicate la aceasta. Ca atare, drepturile sale salariale trebuie calculate și acordate prin includerea în indemnizația de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente și a drepturilor salariale existente în patrimoniul său începând cu data de 1 iulie 2017, obținute prin hotărâri judecătorești definitive, conform situației sale personale (în speță, VRS 605,225 RON și coeficientul de multiplicare 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13), începând cu data la care a fost stabilita în fapt, în socotirea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, plafonarea nelegală a drepturilor salariale, evocate în precedent, existente în patrimoniul său începând cu datele anterior menționate, obținute prin hotărâri judecătorești definitive, conform situației personale, precum și în continuare, majorate cu 25% (atât indemnizația de încadrare determinată cu valorificarea drepturilor salariale evocate la punctul 1 din contestație, cât și sporurile raportate la indemnizația de încadrare astfel calculată) începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără aplicarea plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/12017. așa cum s-a statuat prin Ordinele nr. 105/29.03.2023 și nr. 114/12.04.2023 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 89/2023 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, prin Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al României(în sensul că plafonarea reglementată prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, respectiv creșterile salariale ce decurg din aplic