ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2025

Ședința publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 29 decembrie 2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Pitești, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Vâlcea, solicitând:

I. anularea/modificarea parțială a Ordinului nr. 2734/1/2023 din 27.09.2023 și a Ordinului nr. 3245/1/2023 din 03.11.2023, ambele emise de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și emiterea unor noi ordine de salarizare, prin care să se dispună:

- reîncadrarea, începând cu 01.01.2018, prin stabilirea drepturilor salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la care se adaugă sporurile de risc, confidențialitate și condiții grele în executarea sentinței civile nr. 43/26.01.2021 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2020;

- reîncadrarea cu luarea în considerare a hotărârile judecătorești definitive prin care i s-a recunoscut dreptul la stabilirea indemnizației pe baza coeficientului de multiplicare 19 (în executarea sentinței civile nr. 868/22.05.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2018), începând cu data de 26.10.2015 și valorificarea sporurilor în procent de 45%, (în executarea sentinței civile nr. 1103/16.12.2021, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2021), începând cu 01.01.2018, neafectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017

II. calcularea și plata diferenței dintre venitul la care era îndreptățit și venitul efectiv plătit pentru fiecare lună, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

III. eliberarea adeverinței necesare revizuirii pensiei de serviciu;

IV. anularea dispozițiilor din Circulara nr. 12 din 23 iunie 2023, astfel cum a fost modificată prin Circulara din 7 iulie 2023, actualizată prin Circulara din 03 noiembrie 2023, emise de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu sunt conforme dispozițiilor legale în vigoare, respectiv Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, potrivit cărora adeverința-tip pentru pensia de serviciu, respectiv cea pentru revizuirea pensiei de serviciu este întocmită de ultima unitate angajatoare.

Prin sentința civilă nr. 1154 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost respins capătul de cerere având ca obiect anularea circularei nr. 12/23.06.2023 cu modificările ulterioare, ca inadmisibilă.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Au fost respinse capetele de cerere, astfel cum au fost modificate, având ca obiect anulare și emitere ordine de salarizare, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.

Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect plata drepturi salariale și eliberare adeverință necesară revizuirii pensiei de serviciu, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Vâlcea, ca rămase fără obiect.

3.1. Recursul principal al reclamantului A.

Împotriva sentinței civile nr. 1154 din 20 iunie 2024, a declarat recurs principal reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A precizat că soluția de admitere a excepției inadmisibilității cererii de anulare a circularei nr. 12/23.06.2023, este nelegală, Curtea de Apel București reținând greșit că aceasta nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, text de lege interpretat nepermis de restrictiv, cu excluderea unor acte din sfera sa, deși au fost emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, dând naștere unor raporturi juridice, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Potrivit Circularei, adeverințele pentru stabilirea, revizuirea, recalcularea și actualizarea pensiei de serviciu se emit exclusiv de către ordonatorul principal de credite, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție în baza documentației înaintată de ordonatorii secundari de credite (curțile de apel), procedură care excede dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 219 din Legea nr. 303/2022, potrivit căruia în vederea aplicării prezentei legi referitoare la pensiile de serviciu, se vor emite norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției.

În conformitate cu reglementarea anterioară, la art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, adeverința-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr. 1 sau, după caz, anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice și în mod corelativ și cea privind revizuirea pensiei de serviciu, este întocmită de ultima unitate angajatoare, și nu de către ordonatorul principal de credite.

Cu toate că în susținerea acestei excepții, intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție afirmă că respectiva circulară reprezintă corespondența purtată între ordonatorul principal de credite și ordonatorii de credite din subordine, neîntrunind elementele caracteristice ale actului administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, recurentul consideră că aplicarea circularei, prin care se stabilește și procedura de lucru pentru întocmirea documentației privind revizuirea pensiei de serviciu, contravine dispozițiilor legale în vigoare, respectiv Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1275/2005.

Contrar celor reținute prin sentința atacată, prin circulara menționată, Președintele ÎCCJ a impus ordonatorilor de credite din subordine dispoziții cu caracter normativ privind calcularea, actualizarea, revizuirea sau recalcularea pensiei de serviciu, astfel că nu se poate susține că nu a fost emisă cu scopul de a produce efecte juridice specifice unui act administrativ, aceste efecte producându-se chiar din momentul în care circulara a intrat în circuitul civil.

Prin urmare, Circulara nr. 12/23.06.2023, astfel cum a fost modificată ulterior, este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea 554/2004, neexistând niciun impediment legal pentru a fi supusă controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ. Așa fiind, se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Soluționând cererea de anulare a Circularei nr. 12/23.06.2023, astfel cum a fost modificată ulterior, în temeiul unei excepții procesuale care nu era incidentă, prima instanță a nesocotit și prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), motiv care atrage casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe, pentru a examina fondul pretențiilor deduse judecății.

Nelegală este și soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

A reținut greșit prima instanță că în cauză sunt aplicabile normele speciale cuprinse în art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, reclamantul A. nefăcând parte din această categorie, întrucât i-a încetat calitatea de magistrat prin pensionare, în baza Decretului nr. 98/01.02.2023, anterior emiterii Ordinului nr. 2734/1/2023 din 27.09.2023 și a Ordinului nr. 3245/l/2023 din 03.11.2023, contestate în prezenta cauză.

Nicăieri în textul de lege supus analizei nu se regăsește o atare cerință, inventată de instanță, de a fi în funcție la momentul emiterii unui ordin de salarizare pentru a avea dreptul de contestație. Legiuitorul permite oricărei persoane salarizate potrivit capitolului VIII din Legea nr. 153/2017, nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale să formuleze contestație. Așadar, procedura reglementată în art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 poate fi urmată dacă ai avut calitatea de angajat (ai fost în funcție) în perioada la care se referă drepturile salariale stabilite în favoarea ta prin actul contestat, nemulțumirea vizând fie cuantumul drepturilor, fie perioada pentru care ele au fost acordate, esențial fiind existența unui raport de muncă pe perioada în care angajatul a fost vătămat prin modul de stabilire a drepturilor salariale

În acest sens, instanța de control judiciar urmează să constate că obiectul cauzei vizează și solicitarea de a se stabili și recalcula indemnizația de încadrare și sporurile cuvenite în perioada de referință, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2018 în ceea ce privește VRS 605,225 neplafonat, începând cu data de 23.10.2015 în ceea ce privește coeficientul de multiplicare 19, începând cu data de 1.01.2018 în privința sporurilor de 45 % și în continuare, până la data pensionării (1.02.2023), drepturi neafectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În condițiile în care raporturile juridice dintre părți determinate de exercitarea funcției de judecător erau în ființă în perioada producerii efectelor ordinelor contestate (începând cu 30.12.2021), iar acțiunea vizează o perioadă care începe la 23.10.2015, pentru perioada dedusă judecății a menționat că justifica legitimare procesuală activă, astfel că și excepția lipsei calității mele procesuale active invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție este neîntemeiată, și se impunea a fi respinsă.

Interpretarea greșită a prevederilor art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 a condus la concluzia eronată a instanței de fond, potrivit căreia " pentru pretențiile anterioare perioadei vizate de ordinele indicate, reclamantul are, eventual, posibilitatea de a adresa ordonatorului principal de credite cerere prin care să solicite emiterea de acte administrative prin care să îi fie recunoscute drepturile salariale, în configurația prezentată în cererea introductivă."

Câtă vreme ordinele de salarizare contestate îl vizează în mod direct fiind destinatar al acestora a arătat că are dreptul să le conteste sub ambele aspecte (cuantum drepturi salariale și perioadă pentru care au fost stabilite de către ordonatorul principal de credite). Nemulțumirile legate de modul de stabilire a drepturilor salariale prin ordinele contestate au fost adresate în prealabil ordonatorului principal de credite (existând dovada la dosar), solicitările de modificare/emitere ordine de salarizare în configurația prezentată în cererea introductivă fiind punctual formulate.

Chiar și în ipoteza în care prima instanță ar fi apreciat că nu e aplicabilă procedura reglementată de art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, aceasta era datoare să examineze pe fond toate pretențiile deduse judecății, reclamantul fiind persoană vătămată în drepturile sale și din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În mod inexplicabil, prima instanță a reținut că reclamanta nu justifică o vătămare decurgând din eventuala nelegalitate a ordinelor contestate, ci cel mult o vătămare decurgând din modul de recalculare a drepturilor de pensie, astfel că în actiunea în anularea și în obligarea la emiterea ordinelor de salarizare, acesta nu justifică calitate procesuală activă.

În această frază, prima instanță, după ce reține că reclamanta (deși eu sunt reclamant) nu justifică o vătămare decurgând din eventuala nelegalitate a ordinelor contestate (aspect care ține de fondul cauzei, care, însă, nu a fost examinat), încearcă să justifice lipsa de calitate procesuală activă prin lipsa de vătămare decurgând din modul de recalculare a drepturilor de pensie, or nu a fost învestită cu o astfel de cerere, hotărârea cuprinzând motive contradictorii ori străine de natura cauzei fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Acestui motiv de recurs i se subsumează și faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prima instanță motivând soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active pe două fraze lapidare, lipsite de conținut, care sunt rezultatul unei interpretări eronate a legii, și alte două fraze care nu au legătură cu acțiunea mea, motivele fiind contradictorii sau străine de natura cauzei.

În concluzie, se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale active, invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece acțiunea formulată de către reclamant vizează perioada în care acesta a avut calitatea de judecător, astfel că pârâta este titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății în raport cu reclamantul, față de care are obligația să-i stabilească prin ordin drepturile salariale, așa cum s-a solicitat prin acțiune.

Cum excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a fost greșit admisă, această excepție nefiind incidentă în cauză, este aplicabil și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a, căror nerespectare atrage sancțiunea nulității).

Întrucât niciunul dintre capetele de cerere nu a fost examinat pe fond (având în vedere modalitatea de soluționare a capătului principal de cerere, prima instanță respingând ca rămase fără obiect și capetele accesorii de cerere având ca obiect plata drepturi salariale și eliberare adeverință necesară revizuirii pensiei de serviciu), se impune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, casarea cu trimitere la aceeași instanță, pentru a examina cauza pe fond.

3.2. Recursul incident al pârâtei Curtea de Apel Pitești

Împotriva aceleiași sentințe a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs incident pârâta Curtea de Apel Pitești, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a sentinței atacate, iar în rejudecare, să se respingă acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Astfel, în esență, în motivare, a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției calității procesuale pasive și a excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe.

În concluzie, pe calea prezentei căi de atac a solicitat casarea sentinței de la fondul cauzei cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive față de împrejurarea că această parte nu are calitatea de emitent al ordinelor de salarizare contestate și nici nu are obligația de emitere a adeverinței pentru revizuirea dreptului de pensie al reclamantului.

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea în tot ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâta Curtea de Apel Pitești sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea/modificarea parțială a Ordinului nr. 2734/1/2023 din 27.09.2023 și a Ordinului nr. 3245/1/2023 din 03.11.2023 și reîncadrarea acestuia cu luarea în considerare a drepturilor salariale stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225, și respectiv cu luarea în considerare a hotărârilor judecătorești definitive prin care i s-a recunoscut dreptul la stabilirea indemnizației pe baza coeficientului de multiplicare fără a fi fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, la care se adaugă sporurile de risc, confidențialitate și condiții grele de muncă.

Prima instanță, apreciind că cererea a fost formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a respins acțiunea formulată de reclamant cu motivarea că acesta nu mai are calitate de salariat, raporturile sale de muncă cu instituțiile pârâte fiind încheiate, astfel că nu mai poate emite pretenții în raport cu acestea.

A. Analiza recursului principal

Nemulțumit de soluția primei instanțe, reclamantul A., în temeiul art. 488 alin(1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat desființarea sentinței de la fondul cauzei.

Pornind la analiza cererii de recurs principal a reclamantului A., Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor formulate de această parte din proces.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost odată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material," totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv se critică soluția pe care prima instanță a dat-o excepției de lipsei calității procesuale active și excepției de inadmisibilitate a acțiunii de anulare a Circularei nr. 12/23.06.2023.

Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează, deopotrivă, nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

În primul rând, subsumat acestui caz de casare, recurentul - reclamant a susținut că prima instanță a pronunțat în mod eronat soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii de anulare a Circularei nr. 12/23.06.2023, susținând că acesta este un act administrativ care poate fi supus controlului instanței de judecată.

Înalta Curte nu împărtășește această linie de idei și reține că Circulara nr. 12/23.06.2023, nu poate face parte din categoria actelor administrative așa cum este reglementată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu produce per se(prin ea însăși) efecte în ceea ce privește stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor referitoare la calcularea, actualizarea, revizuirea sau recalcularea pensiei de serviciu, ci doar reglementează o procedură de lucru unitară la nivelul ordonatorilor de credite aflați în subordinea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, soluția primei instanțe din această perspectivă este corectă și în acord și cu practica judiciară în materie.

În continuare, referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, Înalta Curte reține că pentru contestarea unui act de salarizare legiuitorul a prevăzut norme speciale, care se aplică cu prioritate, indicând în conținutul art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 că "(1)Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație (...)"

Or, recurentul-reclamant nu mai are calitate de personal salarizat, ci are calitate de pensionar, astfel că nu mai poate avea legitimare procesuală activă a contesta ordinele de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul aflat în funcție câtă vreme acesta nu mai are raporturi de muncă cu instituțiile pârâte, calitatea sa de salariat încetând anterior emiterii ordinelor contestate, respectiv la data de 1 februarie 2023 prin Decretul de eliberare din funcție cu nr. 98.

Prin urmare, și această critică este nefondată.

Mai mult, în cadrul controlului judiciar se reține că recurentul-reclamant, față de modul de formulare a criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, nu a invocat o vătămare a drepturilor procesuale ca urmare a pronunțării soluției asupra excepțiilor care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea sentinței de la fondul pricinii. Prin urmare, o asemenea critică, pe lângă faptul că este improprie motivului de nelegalitate dezvoltat, este și neîntemeiată.

Înalta Curte constată că în practica judiciară s-au mai conturat și alte aplicații ale motivului de recurs prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și anume: încălcarea dreptului la apărare (ex. instanța a soluționat fondul cauzei fără a da cuvântul părților și fără a le da posibilitatea să formuleze și să administreze probe în dovedirea pretențiilor); încălcarea principiului disponibilității(ex. instanța a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul cererii deduse judecății și a îndrumat reclamanții să urmeze calea unei alte acțiuni, fără să analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusă judecății, lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii); încălcarea principiului contradictorialității (instanța nu poate pronunța hotărârea și să rețină aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților); încălcarea principiului oralității dezbaterilor; etc.

Înalta Curte constată că în cauză nu se confirmă niciuna dintre ipotezele anterior expuse, pronunțarea soluției de la fond nu s-a realizat cu nerespectarea regulilor de procedură sau cu încălcarea unor principii de drept, ci, așa cum am precizat, criticile denotă în realitate doar nemulțumirea reclamantului față de modul prin care judecătorul a statuat cu privire la cadrul procesual activ și la faptul că circulara nu reprezintă un act administrativ în sensul cerut de Legea nr. 554/2004, prin raportare la limitele învestirii instanței.

În concluzie, aceste critici nu pot conduce la desființarea sentinței de la fondul cauzei astfel că vor fi respinse ca nefondate.

Prin următorul motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl apreciază a fi tot nefondat, se invocă nemotivarea hotărârii de către prima instanță.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamanți în contextul faptic dat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi primit raționamentul recurentului-reclamant în sensul că judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ conform dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. de a stabili adevărul, situația de fapt și de a analiza motivele de nelegalitate dezvoltate în petitul acțiunii, ci a preluat doar punctul de vedere al pârâtelor.

Instanța de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătorești, ce poate fi cenzurată de instanța de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulțumită de raționamentul logico-juridic expus de instanță în considerentele hotărârii pronunțate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susținerea pretențiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reținute ca întemeiate.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanței de fond este clară, precisă și inteligibilă, conține referiri la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept tuturor pretențiilor și apărărilor formulate de părți și conduce în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Prin ultimul motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte reține că prima instanță nu a procedat la interpretarea sau aplicarea greșită a legii în cauză, ci a identificat în mod corect cadrul legal incident speței și a constatat, în raport de textul de lege de la art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 că "(1)Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație (...)", că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a contesta ordinele litigioase emise ulterior emiterii decretului său de pensionare.

De asemenea, Înalta Curte reține că prima instanță, care a respins capetele de cerere accesorii ca lipsite de obiect, a acționat tot cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, reclamantul neavând dreptul de a contesta ordinele de stabilire a drepturilor salariale, nu poate emite nici pretenții privind plata unor drepturi salariale și nici nu poate solicita în cadrul acestui demers procesual eliberarea adeverinței de revizuire a pensiei.

Așadar, și acest motiv de recurs este nefondat.

B. Analiza recursului incident

Pârâta Curtea de Apel Pitești, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că este nelegală soluția judecătorului de la fond din perspectiva faptului că a lăsat nesoluționată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această parte procesuală.

Art. 248 C. proc. civ. prevede "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

În conformitate cu aceste dispoziții legale, susținerile din recurs ale pârâtei sunt neîntemeiate câtă vreme prima instanță, față de ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale, a dat prioritate excepției lipsei calității procesuale active invocate de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, prima instanță, admițând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și constatând că acesta nu are legitimare procesuală activă în cauză, în mod evident, nu a mai ajuns la cercetarea celorlalte excepții procesuale invocate în cauză și care au legătură cu justificarea calității procesuale pasive a pârâților, în condițiile în care reclamantul nu putea fi titularul acțiunii de față.

De asemenea, în motivarea înlăturării criticilor pârâtei, se impun a fi avute în vedere considerentele expuse și cu ocazia analizei recursului principal - pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de reclamant. În aceste condiții, ar fi fost de prisos pentru soluționarea cauzei analiza efectuată de instanță cu privire la toate excepțiile procesuale invocate de părți în fața primei instanțe.

Concluzionând, în raport de cele anterior arătate, este nefondată calea de atac a recursului incident promovată în cauză de pârâta Curtea de Apel Pitești.

În consecință, Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile dezvoltate de către recurenți nu este aptă a conduce la reformarea hotărârii de la fondul cauzei, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal formulat de reclamantul A. și recursul incident formulat de pârâta Curtea de Apel Pitești, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul - reclamant A. și recursul incident declarat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței civile nr. 1154 din 20 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.