ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3097/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII – a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 15.03.2022, sub nr. x/2/2022, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în baza art. 7 alin. (2) Cap. VIII, Secțiunea 1 din Anexa nr. V din Legea 153/2017, a formulat plângere împotriva Ordinului nr. 5185/C din 29.10.2021 emis de Ministerul Justiției și împotriva hotărârii Ministerului Justiției față de contestația administrativă, concretizată prin emiterea Ordinului nr. 442/C/08.02.2022, prin care s-a soluționat plângerea față de primul ordin arătat, solicitând anularea parțială a ordinelor sus menționate, în sensul reîncadrării, recalculării și plății drepturilor salariale rezultate din aplicarea Ordinului nr. 5185/C din 29.10.2021, începând cu data de 09.04.2015 (coeficientul 19 DNA), și nu cu data de 01.10.2021, potrivit ordinului contestat; reîncadrării, recalculării și plății drepturilor salariale luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 DIICOT, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor și la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

1.2. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX– a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 17.03.2022, sub nr. y/2/2022, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în baza art. 7 alin. (2) Cap. VIII, Secțiunea 1 din Anexa nr. V din Legea 153/2017, a formulat plângere împotriva Ordinului nr. 5185/C din 29.10.2021 emis de Ministerul Justiției și împotriva hotărârii Ministerului Justiției față de contestația administrativă, concretizată prin emiterea Ordinului nr. 442/C/08.02.2022, prin care s-a soluționat plângerea față de primul ordin arătat, solicitând anularea parțială a ordinelor sus menționate, în sensul reîncadrării, recalculării și plății drepturilor salariale rezultate din aplicarea Ordinului nr. 5185/C din 29.10.2021, începând cu data de 09.04.2015 (coeficientul 19 DNA), și nu cu data de 01.10.2021, potrivit ordinului contestat; reîncadrării, recalculării și plății drepturilor salariale luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 DIICOT, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor și la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin Încheierea din 30.09.2022, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. civ., a conexat dosarul nr. y/2/2022 la dosarul nr. x/2/2022 aflat pe rolul Secției a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, completul x Fond, reunind cauzele, având în vedere că este vorba despre cereri de chemare în judecată identice formulate de același reclamant în contradictoriu cu același pârât, obiectul dedus judecății fiind același.

Prin sentința civilă nr. 2455 din 30 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției în petitele de cerere prin care se solicită plata drepturilor salariale și au fost respinse aceste petite ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la solicitarea de obligare la alocarea sumelor necesare plății și s-a respins petitul privind obligarea pârâtului la alocarea sumelor necesare plății ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; s-au respins excepțiile inadmisibilității și prescripției, în parte, a dreptului material la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate.

S-au admis, în parte, acțiunile conexate formulate de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

S-au anulat, în parte, Ordinele MJ nr. 5185/C/29.10.2021 și nr. 442/C/08.02.2022 în ceea ce îl privește pe reclamant, în sensul că:

S-a dispus reîncadrarea, recalcularea și plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea Ordinului M.J. nr. 5185/C/29.10.2021 începând cu data de 09.04.2015 și nu cu data de 01.10.2021, astfel cum este cuprins la art. 1 din ordin, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19 DIICOT, începând cu data 09.04.2015 și în continuare pentru viitor, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

S-a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției fată de pretențiile de obligare a Ministerului Justiției la recalcularea diferențelor salariale, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală.

S-a considerat că prima instanța ar fi trebuit să analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și, prin subrogare legală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la petitul cu acest obiect.

Totodată, raportat la data de la care s-a dispus prin hotărârea criticată încadrarea cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, s-a arătat că, în măsura în care prima instanță reținea existența unui refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ, putea avea în vedere exclusiv data la care reclamantul-intimat s-a adresat Ministerului Justiției.

A arătat recurentul că mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește solicitarea de înlăturare a plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor ca urmare a prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest sens s-a arătat că prin contestația formulată nu s-a formulat nicio critică cu privire la plafonarea indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, prin efectul art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, iar soluția plafonării indemnizației lunare de încadrare la nivelul prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 a fost cuprinsă și în O.M.J. nr. 4182/C/13.08.2021, ordin pe care intimatul nu l-a contestat.

În lipsa parcurgerii procedurii prealabile cu privire și la aceste aspecte, contrar celor reținute de instanța de fond, s-a arătat că este inadmisibilă punerea în discuție, direct în fața instanței de judecată a aspectului plafonării indemnizației.

Raportat la dispozițiile art. 2500 coroborate cu ale art. 2517 C. civ. și art. 171 alin. (1) din Codul muncii, s-a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune.

Pe fondul cauzei s-a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât în baza hotărârii judecătorești obținute de reclamant a fost emis O.M.J. nr. 4182/C/13.08/2021 prin care drepturile salariale au fost recalculate începând cu data de 09.04.2015 în baza coeficientului de multiplicare 19 și, ținându-se cont că prin recalculare a fost atins nivelul prevăzut pentru anul 2022 de Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, în aplicarea art. 38 alin. (6) din lege, indemnizația a fost plafonată.

Începând cu data de 01.10.2021 reclamantul-intimat a împlinit vechimea în muncă și în funcție de 10 ani, fiind emis în acest sens O.M.J. nr. 5185/C/29.10.2021, fără a mai fi avută în vedere însă și hotărârea judecătorească care îi recunoștea coeficientul 19.

Intimatul a formulat contestație împotriva O.M.J. nr. 5185/C/29.10.2021, iar în urma admiterii contestației acest ordin a fost modificat prin O.M.J. nr. 442/C/08.02.2022, în sensul că, începând de la data de 01.10.2021, indemnizația de încadrare a fost stabilită la nivelul maxim al gradului deținut, respectiv la valoarea de 18.639 lei, prevăzută pentru un judecător cu grad de tribunal, gradația 3, vechime în funcție de 10-15 ani, la Cap. I, lit. A, nr. crt. 3 din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Emiterea ordinului modificator a avut loc ulterior aplicării valorii de referință sectorială de 605,225 lei pentru toți judecătorii, iar sporurile au fost calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 lei, fiind menținute în plata cele anterioare lunii decembrie 2021.

S-a arătat că O.M.J. nr. 5185/C/29.10.2021 nu își poate produce efecte decât începând cu data la care reclamantul a trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă și în funcție, iar nu de la un moment anterior.

S-a susținut că nu există un interes în formularea unei asemenea solicitări cu privire la O.M.J. nr. 5185/C/29.10.2021, câtă vreme drepturile salariale i-au fost recalculate în baza coeficientului de multiplicare 19 prin. O.M.J. nr. 4182/C/13.08/2021

O.M.J. nr. 4182/C/13.08.2021 care își produce efectele pentru perioada 09.04.2015-30.09.2021 nu a fost contestat, iar O.M.J. nr. 5185/C/29.10.2021, modificat prin OMJ nr. 442/C/08.02.2022, nu vine să înlocuiască O.M.J. nr. 4182/C/13.08.2021, ci se aplică în continuarea sa, pentru altă perioadă, respectiv de la data de 01.10.2021.

Cu privire la aplicarea sporurilor în procent uniform de 30% s-a susținut că o asemenea modalitate nu a fost avută în vedere de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr.153/2017.

În ceea ce privește înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, ca urmare a prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea -cadru nr. 153/2017, s-a invocat faptul că prin decizia civilă nr. 2791/2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/109/2018, s-a reținut în mod expres că diferințele salariale acordate reclamantului-intimat sunt datorate de către Tribunalul Dâmbovița, debitorul obligației de plată, până la atingerea nivelului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022.

În aceste condiții, în mod corect, atât prin O.M.J. nr. 4182/C/13.08/2021, cât și prin actele subsecvente de stabilire a salariului, drepturile au fost plafonate la nivelul prevăzut pentru anul 2022 prin Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, invocându-se și decizia Curții Constituționale nr. 700/2019, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, precum și decizia nr. 520/2020 din 30 iunie 2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitor la sporuri.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 Cod de procedură civilă și art. 20 alin. (3) din Legea 544/2004, s-a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței criticate, iar în rejudecare admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

3.2. Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat note de ședință prin care a susținut motivele de recurs formulate de recurentul – pârât Ministerul Justiției.

Intimatul – reclamant A nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în parte, pentru următoarele considerente:

5.1. Prin cerea de chemare în judecată reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în baza art. 7 alin. (2) Cap. VIII, Secțiunea 1 din Anexa nr. V din Legea 153/2017, a formulat plângere împotriva Ordinului nr. 5185/C din 29.10.2021 emis de Ministerul Justiției și împotriva hotărârii Ministerului Justiției față de contestația administrativă, concretizată prin emiterea Ordinului nr. 442/C/08.02.2022, prin care s-a soluționat plângerea față de primul ordin arătat, solicitând reîncadrarea, recalcularea și plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea Ordinului nr. 5185/C din 29.10.2021, începând cu data de 09.04.2015 (coeficientul 19,00 D.N.A.), și nu cu data de 01.10.2021, potrivit ordinului contestat; reîncadrarea, recalcularea și plata drepturilor salariale luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 DIICOT, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor și la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Totodată, a solicitat înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin decizia civilă nr. 2791 din 14.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în dosarul nr. x/109/2018 a fost admis apelul reclamanților (printre care și reclamantul A), modificată, în parte, soluția instanței de fond din sentința civilă nr. 1974/24.04.2019 pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că Ministerul Justiției a fost obligat la reîncadrarea reclamantului A prin aplicarea coeficientului prevăzut la litera A; pct. 6-23 din anexa la OUG nr. 27/2006, începând cu 09.04.2015 și în continuare, iar Tribunalul Dâmbovița a fost obligat la plata diferențelor salariale rezultate din recalculare, la care se adaugă dobânda penalizatoare, calculată de la data exigibilității drepturilor lunare și până la plata efectivă.

În baza acestei hotărâri judecătorești a fost emis O.M.J. nr. 4182/C/13.08/2021 prin care drepturile salariale ale reclamantului au fost recalculate începând cu data de 09.04.2015 în baza coeficientului de multiplicare 19,00, având în vedere vechimea în funcție și în muncă dobândite conform traseului profesional.

Începând cu data de 01.10.2021, reclamantul a împlinit vechimea în muncă și în funcție de 10 ani, fiind emis în acest sens O.M.J. nr. 5185/C/29.10.2021, cu privire la care reclamantul a susținut nelegalitatea acestuia pentru nerecunoașterea efectelor hotărârii judecătorești prin care i s-a recunoscut coeficientul 19.

Reclamantul a formulat contestație împotriva O.M.J. nr. 5185/C/29.10.2021, iar în urma admiterii acesteia ordinul a fost modificat prin O.M.J. nr. 442/C/08.02.2022, în sensul că începând de la data de 01.10.2021, indemnizația de încadrare a reclamantului a fost stabilită la nivelul maxim al gradului deținut, respectiv la valoarea de 18.639 lei, prevăzută pentru un judecător cu grad de tribunal, gradația 3, vechime în funcție de 10-15 ani la Cap. l, lit. A, nr. crt. 3 din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanța de fond a reținut că, sub aspect substanțial, prin decizia civilă nr. 2791/2020 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit că dreptul la reîncadrarea reclamantului A prin aplicarea coeficientului prevăzut la litera A, pct. 6-23 din anexa la OUG nr. 27/2006, se face începând cu 09.04.2015 și în continuare, astfel că limitarea efectelor OMJ nr. 4182/C/13.08.2021 pentru perioada 09.04.2015 30.09.2021 este nelegală, întrucât puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvență în judecată, astfel că ceea ce s-a statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis.

Raportat la dezlegările cu caracter obligatoriu date prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 și nr. 36 din 4 iunie 2018 și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, curtea de apel a apreciat că nu se poate reține incidența art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece s-ar încălca considerentele obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, discriminarea existând în continuare, iar indemnizația de încadrare a reclamantului, în fapt, nu ar fi cea stabilită prin hotărârea judecătorească - decizia civilă nr. 2791 din 14.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în dosarul nr. x/109/2018, ci într-un cuantum inferior.

Însă, în ceea ce privește limitarea sporurilor prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanța a respins cererea de chemare în judecată, sentința nefiind contestată sub acest aspect.

5.2. În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 142 și 162 din Legea nr. 304 /2022 privind organizarea judiciară publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În conformitate cu art. 38 C. proc. civ., „Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății."

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are legitimare procesuală activă în cadrul recursului, atât față de prevederile generale C. proc. civ., cât și față de dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304 /2022.

Din perspectiva Ministerului Justiției, sentința atacată a fost pronunțată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiției, ținând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368 /2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, iar acesta a avut calitatea de emitent al actului atacat cu acțiunea din prezenta cauză, astfel că acesta justifică legitimare procesuală, atât in raportul de drept dedus judecății, cât și in formularea prezentului recurs.

5.3. Sub un prim aspect, raportat la critica din recurs referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia, având în vedere că dispozițiile invocate, respectiv ale art. 2500 coroborate cu ale art. 2517 C. civ. și art. 171 alin. (1) din C. muncii, vizează prescrierea dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata despăgubirilor reprezentând diferințele dintre indemnizațiile salariale, împrejurare care nu face obiectul cauzei.

Or, prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (2) Cap VII Secțiunea 1 din Anexa V din Legea – cadru nr. 153/2017, respectiv cererea de anulare a Ordinului nr. 5185/C din 29.10.2021 emis de Ministerul Justiției și a răspunsului la contestația administrativă, concretizat în Ordinul nr. 442/C/8.02.2022.

Prin prezentul litigiu nu se tinde la stabilirea altor drepturi substanțiale, pentru alte perioade, ci la recunoașterea efectelor prin ordin al ordonatorului principal de credite în limitele pentru care deja reclamantul a ieșit din pasivitate și a obținut recunoașterea drepturilor de creanță. Pentru aceste considerente, motivul de recurs este nefondat, astfel că nu se impune reformarea sentinței sub acest aspect.

5.4. Analizând sentința recurată din perspectiva încălcării normelor de drept material (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, excepția inadmisibilității fiind reținută ca o apărare de fond.

În mod greșit curtea de apel a constatat nelegalitatea Ordinelor M.J. nr. 5185/C/29.10.2021 și nr. 442/C/08.02.2022 dispunând recalcularea și plata drepturilor salariale aferente indemnizației calculate prin aplicarea coeficientului de multiplicare 19 DIICOT începând cu data 09.04.2015 și în continuare pentru viitor, în aplicarea deciziei civile nr. 2791/14.10.2020 a Curții de Apel Pitești pronunțate în dosarul nr. x/109/2018.

Din perspectiva invocării existenței unui drept „câștigat” prin obținerea hotărârii judecătorești definitive de mai sus, chiar și supuse principiului obligativității, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentului, întrucât drepturile stabilite prin decizia civilă nr. 2791/14.10.2020 a Curții de Apel Pitești au avut caracterul unor despăgubiri și nu caracterul unor drepturi salariale, iar mențiunea privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora.

Despăgubirile echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., acordate prin hotărâre judecătorească, nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de aceștia.

Nu este posibilă o interpretare a efectelor hotărârii menționate în sensul reținut de prima instanță, din moment ce acestea nu stabilesc includerea în indemnizația de încadrare a unor coeficienți de multiplicare specifici unei anumite categorii de personal (procurori de pe lângă Parchetul ICCJ conform Anexei V litera B pct. 1 din Legea nr. 153/2017). O asemenea interpretare a efectelor deciziilor menționate ar contraveni Deciziei nr. 794 /2016 pronunțate de Curtea Constituțională și principiului stabilirii salariilor judecătorilor în raport de nivelul instanțelor și nu ar avea temei legal în reglementările salariale invocate de reclamanți în cauză și contravin.

Pe de altă parte, din perspectiva invocării efectului pozitiv al hotărârii judecătorești menționate, pentru a se putea invoca cu succes un asemenea efect este necesar să se confirme existența triplei identități (de părți, obiect și cauză juridică).

Or, între acțiunile în pretenții având ca obiect acordarea despăgubirilor ca urmare a invocării discriminării în raport de procurorii D.N.A.-D.I.I.C.O.T. și acțiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare prin includerea coeficientului de multiplicare 19,00 nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică; în prima situație, cauza juridică este reprezentată de repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea față de alți magistrați (procurori sau judecători), în a doua situație, este reprezentată de invocarea greșitei emiteri a ordinului de stabilire a indemnizației de încadrare.

În acest sens s-au pronunțat deciziile nr. 3 și 4 din 11 martie 2024 de către Înalta Curte de Casați și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin cea din urmă stabilindu-se că: „Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați.”

În aceste condiții, soluția primei instanțe prin care s-a dispus anularea OMJ nr. 5185/C/29.10.2021, modificat prin OMJ nr. 442/C/08.02.2022, este nelegală prin stabilirea luării în considerare a coeficientului 19 începând cu data de 09.04.2015, cu atât mai mult cu cât pentru această perioadă acesta a fost acordat prin Ordinul nr. 4182/C/13.08/2021, care și-a produs efectele.

În egală măsură, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 4182/C/13.08/2021 a stabilit drepturile salariale ale reclamantului începând cu data de 9.04.2015 cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea – cadru 153/2017, încadrare care nu a fost contestată de intimatul – reclamant, astfel că actul nu a fost înlăturat din circuitul civil prin vreo hotărâre judecătorească

Totodată, nici titlul executoriu invocat în cererea de anulare a OMJ nr. 5185/C/29.10.2021, modificat prin OMJ nr. 442/C/08.02.2022 nu prevede înlăturarea dispozițiilor mai sus arătate.

Sunt relevante în acest sens cele statuate în Decizia nr. 4/2024 pronunțată în Recursul în interesul legii, respectiv: „(par. 92) Natura juridică a diferențelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii de dreptul muncii, este așadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudențială.;

(Par.97) drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost recunoscute diferențe bănești determinate prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism trebuie să fie limitate la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, atunci când depășirea acestui plafon ar rezulta din utilizarea coeficienților de multiplicare menționați”.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că Ordinul nr. OMJ nr. 5185/C/29.10.2021, modificat prin OMJ nr. 442/C/08.02.2022 este dat cu corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, fiind în conformitate și cu dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, respectiv deciziile 3 și 4 din 11 martie 2024, motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinței, menținându-se dezlegarea dată excepțiilor invocate și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondate.

6.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința în parte atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunile conexate ca nefondate, mentionnant sentința atacată în ceea ce privește soluționarea excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, subrogată în drepturile pârâtului Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr. 2455 din 30 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Respinge acțiunile conexate formulate de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției (Înalta Curte de Casație și Justiție prin transmiterea legală a calității procesuale), ca nefondate.

Menține sentința atacată în ceea ce privește soluționarea excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.