ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2024

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.07.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și ministrul justiției, solicitând anularea adresei de respingere a contestației nr. x/2022, anularea ordinului nr. 431/C/07.02.2022 și a ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 emise de pârâți, obligarea ministrului justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să fie modificat parțial art. 1 din Ordinul nr. 431/C/2022 din 07.02.2022, precum și Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 privind stabilirea drepturilor salariale, în sensul: 1. recalculării și plății drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului, începând cu data de 1 august 2016, și nu cu data de 30.12.2021, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective; 2. calculării și plății drepturilor salariale prevăzute prin Ordin, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, cu depășirea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, prin art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; 3. acordării, în integralitate, fără limitarea la 30% prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță cuvenite, aplicate la indemnizația lunară de încadrare cuvenită, calculată potrivit pct. 2.

Prin sentința civilă nr. 2119 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul ministrul justiției, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul ministrul justiției ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate anterior reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au declarat recurs, prin care, invocând incidența motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare, partea recurentă a arătat că partea adversă a recunoscut prin respingerea contestației că sunt magistrați care beneficiază de VRS 605,225 începând cu data de 01.08.2016, astfel că prin raportare la aceștia se solicită înlăturarea inechităților și egalizarea salariilor. Indicându-se situația altor colegi din cadrul ordonatorilor de credite de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenții au invocat deciziile nr. 36/2018 și nr. 56/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, raportat la O.U.G. nr. 20.2016.

În continuare, recurenții-reclamanți au menționat solicitarea de calculare și plată a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială e 605,225 RON, prin înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor prin art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, normele amintite limitează/plafonează indmenizațiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022 exclusiv în situația în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate de lege, nu și în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătorești sunt recunoscute și stabilite anumite majorări salariale, cum este cazul VRA 605,225 RON.

Prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 intervine o scădere a dreptului salarial, acesta fiind un drept patrimonial câștigat, ce nu poate fi diminuat. Mai mult plafonarea este nelegală și de natură a încălca hotărâri judecătorești/decizii administrative, având loc o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

Sistemul de salarizare amintit are la bază principiile instituite de art. 6 din Legea nr. 153/2017, relevantă fiind și expunerea de motive a legii respective, iar aplicarea legii se realizează etapizat potrivit art. 38 din conținutul său.

Astfel, recurenții-reclamanți beneficiază la 1 ianuarie 2018, când devin incidente dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 de un nivel al indemnizației de bază superior nivelului reglementat potrivit Anexei V a Legii pentru anul 2022, nivel rezultat ca urmare a majorărilor recunoscute retoractiv prin hotărâri judecătorești și/sau acte administrative. La data intrării în vigoare a Legii-cadru, anume 1 iulie 2017, nu putea fi anticipat efectul hotărârilor judecătorești sau al actelor administrative ale ordonatorului de credite asupra nivelului indemnizației de încadrare pentru personalul din familia ocupațională "Justiție".

Recurenții au expus în continuare modul de evoluție a reglementării și jurisprudenței în materia stabilirii nivelului salarial pentru personalul din familia ocupațională amintită anterior, prin referiri la cunatumul valorii de referință sectorială, respectiv la dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009, Legii-cadru nr. 153/2017, O.U.G. nr. 83/2014, legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 43/2016, respectiv la jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciate a fi relevantă.

Partea recurentă a mai pretins încălcarea art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, susținând că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de legea respectivă, astfel că s-ar fi ajuns prin Legea-cadru nr. 153/2017 să fie anulate dispozițiile Legii nr. 303/2004, deși aceasta din urmă este o lege organică potrivit art. 73 alin. (3) din Constituția României. Astfel, s-au încălcat prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3), art. 76 și art. 125 alin. (2) din Constituția României.

În ceea ce privește sporurile, partea recurentă susține că prin actul litigios s-a operat o scădere a acestora, situându-se sub procentul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Deși Ministerul Justiției nu a oferit nicio explicație pentru măsura dispusă, totuși sporurile trebuiau calculate în procent de 45% din indemnizația de încadrare stabilită cu luarea în considerare a VRS de 605,225 RON.

Astfel, sporurile nu sunt calculate în procent din indemnizația de încadrare calculată prin aplicarea VRS menționate, art. 25 din Legea nr. 153/2017 nu trebuia să fie aplicat și oricum a fost aplicat incorect, prin aplicarea sa creându-se o stare de discriminare a cărei reparare presupune acordarea procentului de 45%.

Art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu privește și plafonarea sporurilor, ci doar a indemnizațiilor de încadrare, care trebuiau acordate în condițiile art. 4, art. 5 din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017.

Art. 25 amintit reprezintă normă generală, neputându-se aplica în raport de incidența normelor speciale din Anexa V a legii-cadru.

În plus, limita de 30% nu privește indemnizația de încadrare a fiecărui saalriat în parte, ci la fondul de salarii, suma salariilor pe ordonator de credite fiind diferită de indemnizația de încadrare a fiecărui judecător. Plafonarea salariilor la un anumit nivel nu este prevăzută de lege, fiind o adăugare la aceasta. Limita până la care sunt recunoscute sporurile este menită să asigure aplicarea acesteia în raport de împrejurări obiective, iar nu la dispoziția ordonatorului de credite.

În orice caz, aplicarea art. 25 s-a realizat în mod discriminatoriu, existând diferențe între magistrați sub aspectul acordării sporurilor respective.

Sub acest aspect sunt invocate și dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referiri punctuale la aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, sunt menționate Declarația Universală a Drepturilor Omului, Carta socială europeană, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Codul muncii, O.G. nr. 137/2000, Protocolul 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, jurisprudența CJUE, dar și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin aplicarea în mod aleatoriu a textului în discuție se încalcă principiile de echitate și coerență, iar drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii în condițiile în care un salariat beneficiază potrivit legii de anumite sporuri pe care în realitate nu le poate încasa.

Principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În final, partea recurentă a făcut referire la acordarea ca despăgubiri, alături de diferența de drepturi salariale, a dobânzii legale și a reactualizării sumelor cu rata inflației.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a învederat transmiterea calității sale procesuale pasive și a ministrului justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și a invocat, în principal, excepția lipsei de interes în susținerea recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.2. În cauză Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare și note scrise, prin care a învederat faptul că, urmare transmiterii calității procesuale de la Ministerul Justiției, conform prevederilor art. 142 și art. 162 din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile acestuia. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar prin notele de ședință din data de 25 martie 2024 a invocat, cu privire la capătul de cerere privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, excepția lipsei de interes față de emiterea de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a Ordinelor nr. 959/I/12.04.2023 și nr. 2734/I/2023 în intervalul ulterior datei de 30.12.2021.

II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate

II. A Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de partea intimată - pârâtă, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes …", iar potrivit art. 33 prima teză din același act normativ "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.".

Deși nedefinit în mod formal de noul C. proc. civ., totuși, din interpretarea dispozițiilor acestuia, doctrina relevantă de drept procesual civil și jurisprudența constantă în materie înțeleg interesul ca fiind acel folos practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia. Condiția interesului de a fi determinat implică existența unui folos practic concret, apreciabil la speță, iar nu de un interes de principiu. Pentru ca interesul să fie legitim și personal, este necesar ca el să nu vină în conflict cu legea, iar folosul practic să îl vizeze pe cel care recurge la forma procesuală. În sfârșit, interesul este născut și actual atunci când, dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

Nu poate fi primită în cauză excepția lipsei de interes în susținerea recursului, astfel cum a fost invocată de partea intimată-pârâtă, deoarece ordinul nr. 959 din 12 aprilie 2023 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a recunoscut integral dreptul litigios pretins de recurenții-reclamanți.

În acest din urmă sens, instanța de control judiciar arată că prin ordinul respectiv nu se face mențiune sub aspectul stabilirii dreptului salarial pretins de partea recurentă începând cu data de 01 august 2016, după cum nu se prevede nici vreo acordare a sporurilor litigioase într-un cuantum nelimitat la 30% prin aplicarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

II. B Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Motivul de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte reține că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de ministrul justiției s-a stabilit că: «1. Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel ... se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 (...) 4. Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente».

Prin ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emis de ministrul justiției, reclamanților, judecători la Tribunalul Covasna sau instanțe din circumscripția acestuia, având diferite grade profesionale, gradații și vechimi, le-au fost stabilite indemnizații de încadrare potrivit tabelului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 în Anexa V, Capitolul I, lit. A); totodată, reclamanților le-au fost acordate diferite sume de bani cu titlu de sporuri pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității.

Altfel spus, prin ordinul litigios, reclamanților-recurenți le-au fost acordate indemnizații de încadrare brute lunare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, reieșind explicit din motivarea actului administrativ amintit faptul că Ministerul Justiției a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.".

Înalta Curte mai reține că premisa esențială a emiterii ordinului MJ nr. 431/C/2022 o constituie faptul că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 ministrul justiției a recunoscut în favoarea judecătorilor ce funcționau la nivelul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor un mod de calcul al drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON.

În consecință, prin recunoașterea VRS de 605,225 RON, indemnizația de încadrare brută lunară acordată reclamanților - recurenți reiese a fi depășit nivelul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ceea ce a determinat Ministerul Justiției să procedeze la plafonarea drepturilor salarial la valoarea menționată.

Înalta Curte mai constată că reclamanții au formulat contestație împotriva ordinelor MJ nr. 6245/C/2021 și nr. 431/C/2022, în ceea ce îi privește, contestație ce a fost respinsă de pârâtul Ministerul Justiției potrivit adresei nr. x.

În sfârșit, Înalta Curte observă că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că «Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin».

În aceste condiții, în cursul soluționării procesului, ordonatorul de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anume președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit faptul că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Din moment ce ordonatorul de credite amintit a recunoscut că modul de calcul al indemnizației de încadrare acordate unui judecător nu este afectat de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în mod corespunzător ordinul nr. 6245/C/2021 și ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiției, în limita situației reclamanților, este afectat de nulitate în ce privește dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În caz contrar, anume al menținerii validității ordinului nr. 6245/C/2021 și ordinului MJ nr. 431/C/2022, ar exista o situație de conflict în aplicarea legii, întrucât, pe de o parte, ar fi legală plafonarea indemnizației de încadrare în cond. art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă s-ar accepta alegațiile Ministerului Justiției, iar, pe de altă parte, dreptul salarial în discuție nu este afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în acord cu ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023.

Instanța de recurs reamintește aspecte de jurisprudență obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraților, sens în care face referire exemplificativă la decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-au arătat următoarele:

"69. … este necesar a se ține seama de distincția esențială dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", …. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată…. 70. Această distincție între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referință sectorială și elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienții de multiplicare a fost reținută, cu putere obligatorie, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 și 81), și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 și 82). În această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", … 71. … distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale.". [s.n.]

În plus, ordinele MJ nr. 6245/C/2021 și nr. 431/C/2022 sunt anulabile și în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi data de 30 decembrie 2018, anume 3 ani anterior datei emiterii actelor administrative litigioase.

Instanța de control judiciar constată că recurenții - reclamanți nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON în raport de o anumită dată.

În aceste condiții, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie și/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau și pentru perioada anterioară. Modul de soluționare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost rațiunea esențială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoașterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situație, recunoașterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuție, iar nu doar pentru viitor, sub condiția însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului.

Spre o astfel de concluzie, nu poate fi acceptată o imposibilitate de emitere în mod retroactiv a actului administrativ de către ordonatorul de credite, deoarece prin intermediul său sunt conferite în mod suplimentar drepturi în favoarea beneficiarilor, iar nu invalidate sau restrânse drepturi deja acordate.

Înalta Curte mai subliniază că valoarea de referință sectorială de 605,225 RON este rezultatul aplicării art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2016, act legislativ publicat în Monitorul Oficial al României nr. 434 din 9 iunie 2016 și astfel preexistent ordinelor litigioase.

În schimb, limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaște în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripție, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancționării pasivității creditorului.

Calculând în mod regresiv termenul general de prescripție de 3 ani în raport de data emiterii ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 rezultă că data limită până la care ordonatorul de credite avea obligația de a fi recunoscut dreptul litigios era data de 30 decembrie 2018, moment la care valoarea de referință sectorială relevantă era cea amintită anterior și determina modul de calcul a indemnizației de încadrare potrivit celor învederate de recurenții-reclamanți.

În aceste condiții, obligația ce se va institui în sarcina ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, este de a emite un nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanților-recurenți, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 și ulterior, desigur până la momentul la care ordonatorul de credite a recunoscut deja prin acte administrative proprii dreptul respectiv.

De asemenea, obligația dispusă privește doar intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcționat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

În sfârșit, cum indemnizația de încadrare stabilită prin ordinul litigios nr. 431/C/2022 este greșită, nu poate fi menținut nici cuantumul sporurilor acordate în conținutul său, raportarea ordonatorului de credite ministrul justiției făcându-se eronat la un cadru normativ identificat în raport de data de 30.12.2021.

Totuși, raportarea ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie făcută în vederea determinării nivelului sporurilor pornind de la data inițială a reîncadrării dispuse judecătorește pentru fiecare reclamant în parte, ceea ce va exclude în principiu în raport de momentul respectiv relevanța art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termen și a art. I alin. (1) și alin. (5) din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a căror aplicare nu poate interveni de manieră retroactivă.

În schimb, instanța de recurs subliniază că sporurile urmează a fi calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Astfel, art. 25 alin. (1) amintit prezintă caracter imperativ, impunând ordonatorului de credite ca "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.".

În orice caz, reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial cuvenit unui judecător nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Astfel, recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidențialității și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se va regăsi în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

În consecință, în cauză, revine ordonatorului de credite să aprecieze cuantumul sporurilor acordate în favoarea reclamanților-recurenți prin reindividualizarea acestora, sub condiția ca suma acordată să nu fie modică.

În orice caz, prin decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.".

În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de recurenții-reclamanți sub aspectul pretinsei discriminări sunt lipsite de temei.

Cât despre solicitarea recurenților-reclamanți de plată a diferenței de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, instanța de control judiciar subliniază că lipsește orice raport juridic direct între recurenții-reclamanți și Înalta Curte de Casație și Justiție/Ministerul Justiției, deoarece nu acestei autorități publice îi revine obligația de plată a drepturilor salariale, actualizate, cerute în proces, neprezentând relevanță în soluționarea acțiunii raportul specific de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferitele niveluri ale alocării de fonduri bugetare. Astfel, cum recurenții-reclamanți funcționează sau au funcționat în perioada de referință la Tribunalul Covasna ori la instanțe din circumscripția acestuia, obligația amintită trebuie raportată la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, care arată că "(…) președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite." (forma în vigoare la data învestirii instanței). Cum Tribunalul corespunzător nu este parte în acest proces, nu poate fi stabilită vreo obligație de plată în sarcina unui terț.

Față de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de control judiciar va admite recursul declarat; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată; va anula în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 și ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiției în limita situației reclamanților în ce privește: dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizației de încadrare și al sporurilor. Totodată, va fi obligată pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanților, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 și ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcționat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Cererea de chemare în judecată se va respinge în rest, sub aspectul pretențiilor care nu au fost validate din conținutul acesteia.

În sfârșit, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, anume vizând excepțiile soluționate de prima instanță și care nu au fost criticate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de partea intimată - pârâtă.

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva sentinței civile nr. 2119 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I..

Anulează în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 și ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiției în limita situației reclamanților în ce privește: dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizației de încadrare și al sporurilor.

Obligă pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanților, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 și ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcționat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.