Decizia nr. 2372/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 aprilie 2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat: (i) revocarea parțială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021 și obligarea pârâtului la emiterea ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021 și până la data de 31.12.02021 - pentru judecătorii în activitate (A., B., E., F., H., I., K., L., M., O., Q., R., S. și U.) și respectiv până la data eliberării din funcție prin pensionare a reclamanților pensionați (C., D., J., V. și N.); (ii) înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; (iii) înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului și determinarea sporurilor ținând cont de noua valoare de referință sectorială de 605,225 RON pentru stabilirea nivelului indemnizației; (iv) începând cu data eliberării din funcție prin pensionare pentru reclamantele C., D., J., V. și N., să fie obligat pârâtul la emiterea ordinului/dispoziției prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, în sensul pct. I, II și III.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2434 din 27 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor C., D., J., V., N., P. și G.; (ii) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiție față de capătul de cerere având ca obiect cererea privind eliberarea de către pârât a adeverințelor pentru actualizarea pensiei de serviciu; (iii) a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 11.04.2019, prin urmare a respins acțiunea formulată pentru perioada anterioară datei de 11.04.2019; (iv) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; (v) a anulat în parte Ordinul nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 emis de Ministrul Justiției, în ceea ce privește stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare cu aplicarea plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017; (vi) a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamanților aflați în activitate, respectiv A., B., E., F., H., I., K., L., M., O., Q., R., S., și U. prin care drepturile salariale și sporurile aferente ale acestora să fie stabilite având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu eliminarea plafonării, începând cu data de 11.04.2019; (vii) a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantelor C., D., J., V., N., P. și G. prin care drepturile salariale și sporurile aferente ale acestora să fie stabilite având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu eliminarea plafonării, începând cu data de 11.04.2019 până la data de eliberării din funcție prin pensionare a fiecăreia dintre aceste reclamante; (viii) a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a transmite Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu în raport de recalcularea indemnizației brute de încadrare conform dispozițiilor anterioare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2434 din 27 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atât reclamanții, cât și pârâtul Ministerul Justiției au declarat recurs. 3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii. Printr-un prim rând de critici, reclamanții susțin că data de la care trebuia să fie stabilită indemnizația de încadrare în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON era data de 01.01.2018, iar nu data de 11.04.2019. În acest sens, fac trimitere la Ordinul Președintelui ÎCCJ nr. 105/29.03.2023, rectificat prin Ordinul nr. 114/11.04.2023 și la Ordinul Președintelui ÎCCJ nr. 959/I/12.04.2023, prin care drepturile salariale au fost stabilite prin raportare la această valoarea de referință sectorială începând cu data de 01.01.2018. Consideră că nu există vreo rațiune juridică a instituirii obligației de recalculare a drepturilor salariale începând cu data de 11.04.2019, în condițiile în care fundamentul acțiunii l-a reprezentat nerespectarea de către pârât a titlurilor executorii obținute de reclamanți. Cel de-al doilea rând de critici se referă la soluția dată capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea ÎCCJ la emiterea ordinului/dispoziției prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la rectificarea bazei de calcul a pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, și determinarea sporurilor prin raportare la aceasta, pentru reclamanții C., D., J., V., N., P. și G.. În principal, recurenții-reclamanți susțin că procedura de emitere a adeverinței este în competența angajatorului, Curtea de Apel Iași, iar contrar celor reținute de instanța de fond nu face obiectul litigiului procedura de actualizare a pensiei de serviciu în raport de recalcularea indemnizației brute de încadrare, ci rectificarea adeverințelor care au stat la baza înscrierii inițiale la pensie. În acest sens, ÎCCJ trebuie să emită ordin/dispoziție prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta casei de pensii adeverința cu privire la rectificarea bazei de calcul a pensiei de serviciu. În subsidiar, arată reclamanții, dacă această obligație revine ÎCCJ, solicită obligarea la emiterea adeverinței necesare, potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) din legea nr. 303/2004, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 23/2015, pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 3.2. Pârâtul Ministerul Justiției a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect. Recurentul-pârât a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii în raport de emiterea Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 959/2023, susținând că acest act administrativ a recunoscut drepturile salariale solicitate de intimații-reclamanți prin cererea de chemare în judecată, nemaiexistând un folos practic urmărit prin promovarea acțiunii.

Apărările formulate în cauză 4.1. Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, solicitând respingerea recursului, respectiv a excepției lipsei de obiect a acțiunii. Consideră că cererea nu a rămas fără obiect și se justifică și interesul continuării demersului judiciar de față, întrucât nu au fost emise ordinele individuale prin care să se dispună ca fiecare reclamant să fie încadrat, începând cu data de 01.01.2018, pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 RON, neafectată de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. 4.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamanți.

Alte aspecte procesuale Prin dispozițiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției ce decurg din calitatea acestuia de ordonator principal de credite, sens în care, la termenul de judecată din 24 aprilie 2024, Înalta Curte a luat act de transmiterea calității procesuale de recurent-pârât de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, iar recursul declarat de reclamanți este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Având a stabili ordinea de soluționare a celor două recursuri, Înalta Curte constată că este prioritară examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât, în contextul în care prin această cale de atac sunt promovate critici referitoare la neîndeplinirea condițiilor de exercițiu a acțiunii civile (lipsa obiectul cererii de chemare în judecată), astfel că eventuala validare a acestei critici ar face de prisos examinarea pe fond a raportului litigios. Totodată, Înalta Curte reține că, deși în preambulul cererii de recurs, precum și în finalul acestei cereri, recurentul-pârât a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., totuși, ulterior, acesta învederează că recursul este formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și prezintă doar argumente subsumate acestui motiv de nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte va analiza calea de atac doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției. Înalta Curte constată că recursul pârâtului conține un singur argument de nelegalitate și anume rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, ca urmare a emiterii de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a Ordinului nr. 959/I/12.04.2023, prin care s-a dispus reîncadrarea tuturor judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și judecătoriilor în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, neafectată de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018. Același argument a fost dezvoltat și de Înalta Curte de Casație și Justiție (în calitate de succesor în drepturi și obligații al Ministerului Justiției), prin notele de ședință depuse în cauză, sub forma excepției lipsei de interes, raportat la emiterea Ordinelor Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 și nr. 2734/I/2023. Se impune a observa că la dosarul cauzei nu a fost depus decât primul din cele două ordine amintite, fiind atașat recursului declarat de Ministerul Justiției, cel de-al doilea ordin nefiind atașat în dosarul instanței de recurs, astfel că doar conținutul Ordinului nr. 959/I/12.04.2023 poate face obiectul analizei directe a instanței de control judiciar. Înalta Curte va respinge recursul declarat de partea recurentă-pârâtă, ca nefondat, constatând că sunt neîntemeiate susținerile privitoare la lipsa de obiect a acțiunii. Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de anulare a prevederilor Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021 și de recunoaștere și recalculare a drepturilor salariale (indemnizația de încadrare lunară și sporuri) în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și emiterea actelor necesare recalculării pensiilor de serviciu ale reclamanților judecători pensionari. În concret, din lectura Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 nu reiese o recunoaștere a drepturilor litigioase care să acopere intergral perioada calculată regresiv până la momentul temporal stabilit prin sentința recurată (11.04.2019) și cu atât mai puțin până la momentul vizat de recurenții-reclamanți. Cât despre Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2734/I/2023, din informațiile indicate de către partea recurentă-pârâtă în notele scrise depuse la dosar reiese că actul administrativ are în vedere o perioadă începând cu 30 decembrie 2021, așadar, ulterioară momentelor temporale menționate anterior. Astfel, în raport de modul de configurare a petitelor acțiunii, Înalta Curte constată că cererea nu a rămas fără obiect în urma emiterii Ordinelor Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 și nr. 2734/I/2023, câtă vreme aceste ordine colective nu dispun cu privire la legalitatea Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021. În plus, deși prin actele administrative amintite se stabilește un mod de calcul al drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor în funcție, nu cuprinde dispoziții referitoare la pretențiile judecătorilor pensionari, care au solicitat, prin acțiune, emiterea unui ordin prin care să fie reglementată obligația angajatorului de emitere a adeverințelor necesare reactualizării pensiilor de serviciu. În ceea ce privește stabilirea valorii de referință sectorială, a datei de la care aceasta se aplică și a înlăturării plafonului prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, urmare a admiterii acțiunii, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de salarizare individuale în coordonatele stabilite prin sentință, iar în dosarul de față nu a fost depusă o dovadă a emiterii acestor ordine. Ordinul nr. 959/I/12.04.2023 sau Ordinul nr. 2734/I/2023 reprezintă cadrul necesar emiterii ordinelor de salarizare individuale, dar nu fac dovada recalculării efective a acestor drepturi pentru fiecare dintre judecătorii reclamanți aflați în activitate. În concluzie, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinelor Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 și nr. 2734/I/2023 nu este de natură a lipsi de obiect integral pretențiile reclamanților, ci doar eventual de a influența modul de punere în executare a hotărârii judecătorești prin prisma datei până la care este necesară emiterea actului administrativ pretins. Înalta Curte reține că acțiunea civilă, ca ansamblu de mijloace procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților din proces (art. 29 C. proc. civ.), implică întrunirea cumulativă a patru condiții generale, respectiv formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală (art. 32 C. proc. civ.), după cum presupune existența a trei elemente, anume părțile, obiectul și cauza. Astfel, pretenția formulată de partea reclamantă prin acțiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, trebuie să subziste pe parcursul judecății. Totodată, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. (…)", iar potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde (…), obiectul cererii, (…) este nulă.(...)". Din lectura atentă a normelor procesual civile, precum și a doctrinei relevante în materie, Înalta Curte arată că într-o jurisprudență constantă și îndelungată excepția lipsei de obiect privește omisiunea părții reclamante de a se conforma obligației de indicare a obiectului cererii de chemare în judecată potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ., cu consecința nulității acesteia potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce excepția rămânerii fără obiect a acțiunii presupune o realizare a pretențiilor părții reclamante sau o imposibilitate obiectivă de realizare a acestora în cursul procedurii judiciare. În cauză, nu rezultă a fi realizată finalitatea urmărită de partea recurentă-reclamantă prin cererea de chemare în judecată ca urmare a emiterii actelor administrative amintite anterior, pentru a se putea reține o rămânere fără obiect a cererii de chemare în judecată. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și continuat de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat. II.2. Recursul declarat de reclamanți. Înalta Curte constată că recursul reclamanților critică doar două aspecte ale sentinței instanței de fond și anume obligarea pârâtului la calcularea drepturilor salariale, astfel cum au fost solicitate de reclamanți, doar cu începere de la 11.04.2019 (consecutiv admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară acestei date), respectiv respingerea cererii formulate în referire la adeverințele necesare judecătorilor pensionari în vederea recalculării pensiilor de serviciu. În raport și de conținutul recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, anterior analizat, Înalta Curte observă că soluția și considerentele primei instanțe referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor C., D., J., V., N., P. și G., precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiție nu fac obiectul niciunuia dintre recursurile declarate în cauză. Aceeași concluzie se impune și față de soluția și considerentele instanței de fond prin care s-a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamanților (judecători în activitate), prin care drepturile salariale și sporurile să fie calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu eliminarea plafonării, respectiv până la data de eliberării din funcție prin pensionare în cazul reclamantelor pensionare. Prin urmare, aceste aspecte nu mai pot face obiectul reanalizării în calea de atac, primind o dezlegare definitivă, ca urmare a necontestării lor de către niciuna dintre părțile cauzei, Înalta Curte urmând a analiza problema vizând prescripția dreptului material la acțiune și obligația pretinsă de emitere a adeverințelor solicitate de reclamanții pensionari. În ceea ce privește criticile aduse capătului de cerere prin care se solicită ca pârâtul Ministerul Justiției/Înalta Curte de Casație și Justiție să emită ordin-dispoziție prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice/Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu în raport de recalcularea indemnizației brute de încadrare, Înalta Curte constată că prima instanță a constatat corect că o astfel de obligație nu subzistă în sarcina ordonatorului principal de credite, emitent al ordinului de salarizare contestat. Persoanele interesate de actualizarea pensiei de serviciu în funcție de indemnizațiile de încadrare recalculate au posibilitatea de a solicita instituției competente eliberarea adeverințelor/înscrisurilor necesare efectuării acestei operațiuni, nefiind indicată nicio normă legală care să impună pârâtului din prezenta cauză (Ministerul Justiției sau Înalta Curte de Casație și Justiție) să emită un act administrativ prin care să oblige fostul angajator la eliberarea adeverințelor necesare recalculării pensiilor de serviciu. În consecință, criticile reclamanților vor fi respinse, ca nefondate, urmând a fi menținută soluția instanței de fond de respingere a acestui petit al cererii. Referitor la criticile privind data de la care ar trebui recalculate drepturile salariale cuvenite reclamanților în raport de VRS 605,225 RON fără aplicarea plafonării, Înalta Curte constată că prin acțiune reclamanții au solicitat ca recalcularea să se facă începând cu data de 01.08.2016. Instanța de fond, în soluționarea excepției prescripției invocate de pârâtul Ministerul Justiției, a constatat că drepturile anterioare datei de 11.04.2019 (3 ani anterior formulării acțiunii) sunt prescrise și a dispus obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de salarizare de recalculare doar pentru perioada ulterioară acestei date. În recurs, reclamanții au contestat această soluție, însă au afirmat că recalcularea ar trebui să se facă cu începere de la 01.01.2018, îndepărtându-se, așadar, de susținerile din cererea de chemare în judecată. Drept urmare, fiind incident principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ. și în vederea respectării limitelor învestirii instanței de recurs, conform art. 22 alin. (6) din același cod, Înalta Curte va analiza critica referitoare la data de început a calculării drepturilor salariale litigioase conform mențiunii reclamanților-recurenți din cererea de recurs, respectiv prin raportare la data de 01.01.2018. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile reclamanților-recurenți, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind admisă ca urmare a greșitei aplicări în speță a dispozițiilor art. 2517, art. 2523 și art. 2537 pct. 2 din C. civ. Potrivit art. 2517 C. civ., termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, iar conform regulii generale prevăzute de art. 2523 din același cod prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Totodată, potrivit art. 2537 pct. 2 C. civ., termenul de prescripție se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată. Prima instanță a constatat că termenul de prescripție a fost întrerupt prin introducerea prezentei cereri de chemare în judecată la 11.04.2022, astfel că dreptul material la acțiune este prescris pentru pretențiile ce se situează în afara termenului de 3 ani, anterior introducerii acțiunii. Însă, raționamentul instanței de fond omite să valorifice împrejurarea existenței unor litigii între reclamanți și pârâtul Ministerul Justiției, promovate în anul 2020, prin care reclamanții au solicitat și au obținut recunoașterea dreptului de a le fi calculate salariile în raport de VRS 605,225 RON, pretins și în litigiul de față. În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele hotărâri judecătorești: - decizia civilă nr. 88/10.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, reclamantă fiind T., raportat la o dată inițială de 01.09.2017; - sentința civilă nr. 1432 din 11 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, reclamantă fiind U., raportat la o dată inițială de 28.02.2017; - decizia civilă nr. 8/06.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, reclamanți fiind A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., raportat la o dată inițială de 02.02.2017. Astfel, rezultă că recurenții-reclamanți nu au stat în pasivitate până la promovarea prezentei cereri, ci au acționat în judecată pârâtul Ministerul Justiției, în dosarele anterior menționate, obținând titluri executorii prin care s-a dispus obligarea ministerului la recalcularea indemnizației de încadrare cuvenite în raport de valoarea de referință sectorială de 605,225 RON. Împrejurarea existenței litigiilor anterioare se circumscrie ipotezei legale a întreruperii termenului de prescripție, prevăzută de art. 2537 pct. 2 C. civ., astfel încât, urmare a promovării acțiunilor succesive ale reclamanților, dreptul material la acțiune nu era stins la data depunerii prezentei acțiuni - 11 aprilie 2022, netrecând mai mult de 3 ani de la data promovării acțiunilor judiciare vizând stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanților. De altfel, se observă că prin sentința recurată prima instanță a valorificat acele hotărâri judecătorești în scopul recunoașterii dreptului litigios în beneficiul reclamanților începând cu data de 11.04.2019, omițând acordarea unui efect corespunzător și în legătură cu soluționarea excepției de prescripție extinctivă. Chestiunea prescripției dreptului material la acțiune trebuie privită și din perspectiva obiectului acțiunii și a motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți. Prin cererea de față, recurenții-reclamanți au susținut nelegalitatea Ordinului MJ nr. 6245/C/2021 și pentru motivul nerespectării titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătorești definitive obținute anterior, urmărind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ care să conțină un mod de calcul a drepturilor salariale care să respecte aceste titluri, în condițiile în care prin actul administrativ contestat valoarea de referință sectorială era utilizată la stabilirea indemnizațiilor de încadrare doar cu începere de la data de 30.12.2021, contrar hotărârilor judecătorești de care se prevalau reclamanții. Acest aspect prezintă relevanță din perspectiva prescripției dreptului material la acțiune, în raport de momentul la care reclamanții au cunoscut modul de punere în executare a dispozițiilor titlurilor executorii, respectiv de la data comunicării OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, care, în opinia reclamanților, nu respectă integral obligațiile dispuse prin hotărârile judecătorești. În plus, acțiunea recurenților-reclamanți a fost formulată în condițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, fără a rezulta o nerespectare a termenului legal instituit prin acea normă juridică în vederea învestiri instanței judecătorești. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată a fi incident cazul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 504/2004 și art. 497 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de reclamanți și va casa sentința recurată în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și de constatare a prescrierii dreptului reclamanților pentru perioada 01.01.2018 - 11.04.2019. În consecință, observând art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca prima instanță să analizeze pe fond pretențiile reclamanților și prin raportare la această perioadă, care nu a fost avută în vedere la soluționarea pe fond a cauzei. Totodată, vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, care nu au făcut obiectul cererilor de recurs declarate în cauză.