ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 23/2015

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2015 în Dosarul nr. 7.340/97/2013, aflat pe rolul acestei instanțe, în apel, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în sensul de a stabili dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de «indemnizație avută» și trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților".

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a fost învestită în Dosarul nr. 7.340/97/2013 cu soluționarea apelului declarat de pârâții T.A.L., G.C.M., C.A.M., B.T. împotriva Sentinței civile nr. 1.523/LM/2014, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, prin care s-a admis acțiunea introdusă de reclamantul Tribunalul Gorj și s-a dispus anularea adeverințelor nr. 23.894/15.10.2010, n r . 2 3 . 8 9 9 / 1 5 . 1 0 . 2 0 1 0, n r . 2 3 . 7 8 1 / 1 5 . 1 0 . 2 0 1 0, nr. 24.574/22.10.2010 și nr. 23.905/15.10.2010 eliberate de reclamant, reținându-se, în esență, că atâta vreme cât magistrații în activitate nu au beneficiat și nici nu beneficiază de majorarea de 18% prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, aceste sume nu pot constitui temei în vederea stabilirii pensiilor de serviciu.

Pârâții-apelanți au calitatea de magistrați/foști magistrați la Tribunalul Gorj.

Prin Sentința civilă nr. 1.109 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 7.461/95/2007, irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4.053 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, au fost obligați pârâții statul român, Ministerul Justiției, Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova, în solidar, la plata către reclamanți (pârâți-apelanți în prezentul dosar) a drepturilor salariale reprezentând creșteri salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, respectiv 5% începând cu 1 ianuarie 2007, 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007, indexate cu indicele de inflație la data plății. Au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Ulterior, în cursul anului 2010, pârâții au solicitat angajatorului - Tribunalul Gorj - emiterea adeverințelor-tip prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în vederea pensionării. Adeverințele emise de Tribunalul Gorj cuprindeau indexările prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, însă Tribunalul Gorj a promovat acțiunea ce constituie obiectul prezentului dosar, considerând că în mod greșit venitul menționat în adeverințe cuprindea indexările prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Tribunalul Gorj i-a chemat în judecată pe pârâții C.M.A., T.A.L., P.T., B.T. - judecători la Tribunalul Gorj și G.C.M. - magistrat pensionar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adeverințelor nr. 23.894/15.10.2010, 23.899/15.10.2010, 23.781/15.10.2010, 24.574/22.10.2010 și 23.905/15.10.2010 emise de Tribunalul Gorj și menținerea adeverințelor nr. 17.941/02.08.2010, 19.476/02.09.2010, 19.474/02.09.2010 și 19.475/2010, eliberate inițial pentru calcularea pensiei de serviciu.

În fapt, reclamantul a arătat că la cererea pârâților au fost eliberate în lunile august și, respectiv, septembrie 2010 adeverințele necesare stabilirii pensiei de serviciu, cu veniturile aferente ultimei luni de activitate. Ulterior, pârâții au formulat cereri pentru emiterea unor adeverințe pentru recalcularea pensiei de serviciu în baza hotărârilor judecătorești irevocabile privind creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, fiind eliberate astfel în luna octombrie 2010 adeverințele menționate în petitul acțiunii.

Reclamantul a precizat că, pornind de la premisa că indexările prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, au fost acordate fie cu titlu de drepturi salariale, fie cu titlu de despăgubiri materiale, ordonatorii secundari și terțiari de credite au avut practici diferite, cronologic, în ceea ce privește includerea în adeverințele pentru stabilirea pensiei de serviciu și a majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. De asemenea, Ministerul Justiției, prin Adresa nr. 124.785 din 22 noiembrie 2008, a transmis că "ar trebui incluse, la cerere, în baza de calcul pentru stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei de serviciu, drepturile salariale stabilite de instanță, chiar dacă plata acestor drepturi se va face ulterior".

A mai arătat reclamantul că în această materie nici practica instanțelor nu a fost unitară, unele instanțe apreciind că aceste majorări trebuie incluse în adeverințele-tip pentru calcularea pensiilor de serviciu, în timp ce alte instanțe au pronunțat soluția contrară.

În fine, reclamantul a învederat că în raport cu data formulării cererilor pentru emiterea adeverințelor, pârâților le sunt aplicabile dispozițiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Judecătorii. . . pot beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării". Pe de altă parte, începând cu luna noiembrie 2009, indemnizația de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar și sporurile sunt prevăzute de Legea- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (abrogată la 1 ianuarie 2011 prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), care presupune o nouă încadrare a personalului plătit din fonduri publice, iar, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din același act normativ, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de acest act normativ.

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat în principal admiterea excepțiilor: necompetenței funcționale a secției de litigii de muncă și asigurări sociale, competentă fiind secția de contencios administrativ; inadmisibilității acțiunii; lipsei de interes; prescripției dreptului material la acțiune; puterii de lucru judecat.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâții au menționat că solicitarea reclamantului de a se anula adeverințele emise este în mod vădit neîntemeiată, deoarece aceste adeverințe sunt întocmite în conformitate cu dispozițiile legale incidente, cu evitarea confuziilor care reglementează salarizarea și actele normative care reglementează stabilirea dreptului la pensie.

Prin Sentința civilă nr. 1.523/LM/2014, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea, pentru considerentele expuse anterior.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termen legal pârâții, solicitând în baza art. 480 alin. (2) din Codul de procedură civilă anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Criticile formulate au vizat modul în care instanța de fond a soluționat excepțiile procesuale invocate, precum și fondul cauzei, reiterându-se și dezvoltându-se, în esență, argumentele din întâmpinările depuse în primă instanță.

În cursul judecării apelului s-a formulat cerere de intervenție în interesul apelanților de către Asociația Magistraților din România; la termenul de judecată din data de 12 martie 2015 instanța de apel a constatat că această cerere este admisibilă în principiu.

Apelanții și intervenienta Asociația Magistraților din România au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei probleme de drept, respectiv interpretarea dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.275/2005, în sensul de a stabili dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizație avută" și trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.

La 12 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul judecății.

Prin Încheierea pronunțată în data de 12 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

La data de 24 iunie 2015 apelanții-pârâți au depus un punct de vedere, prin care au apreciat că este admisibilă sesizarea, iar pe fond au susținut că drepturile consfințite prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% se încadrează în sintagma "indemnizație avută" și trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.

În motivarea acestui punct de vedere, apelanții-pârâți au arătat că la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru fiecare în parte, respectiv august-octombrie 2010, dobândiseră prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul la creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, dreptul fiind în curs de realizare, eșalonat la plată până în anul 2016; pe măsura încasării acestor drepturi li s-au reținut și li se rețin în continuare contribuțiile de asigurări sociale, ceea ce justifică, o dată în plus, includerea acestui drept la calcularea pensiei de serviciu; cum condițiile de pensionare au fost îndeplinite la data menționată, Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, nu le este aplicabilă, deoarece nu poate produce efecte decât pentru viitor și nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate. În acest sens au invocat deciziile Curții Constituționale nr. 57 din 26 ianuarie 2006 și nr. 120 din 15 februarie 2007, prin care s-a reținut că, în cazurile când din recalcularea pensiei rezultă un cuantum mai mic, se va acorda în continuare pensia aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.

Punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 7.340/97/2013 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale asupra chestiunii de drept pendinte, exprimat prin încheierea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, este în sensul că soluțiile diferite pronunțate de instanțe au ca justificare modul de calificare a sumelor recunoscute magistraților în baza Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare. O parte din instanțe au considerat că aceste sume au caracterul unor drepturi salariale, în consecință se includ în veniturile ce constituie baza de calcul al pensiei de serviciu. Alte instanțe, dimpotrivă, plecând de la cauza juridică a acordării drepturilor ce reiese din hotărârile judecătorești, care este Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, raportat la Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, precum și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 25 din 14 noiembrie 2011, au considerat că majorările salariale acordate conform Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, nu reprezintă creșteri salariale, ci sume acordate cu titlu de despăgubiri pentru înlăturarea unei discriminări, în consecință nu fac parte din baza de calcul al pensiei.

Or, deși practica Curții de Apel Alba Iulia se referă doar la drepturile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, și acordate ca urmare a discriminării față de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, salarizați la nivelul procurorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, se impune a se constata că această instanță a statuat că sumele acordate magistraților în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, republicată, nu reprezintă drepturi salariale, ci sunt acordate cu caracter de despăgubire, așadar nu se impune includerea lor în baza de calcul al pensiei.

Jurisprudența Curții de Apel Alba Iulia: prezentându-și jurisprudența proprie, instanța de sesizare a indicat considerentele Deciziei nr. 238/2010, irevocabilă, prin care s-a reținut că aceste drepturi bănești, acordate cu titlu de despăgubiri prin hotărâri judecătorești, nu fac parte din baza de calcul al pensiei.

Jurisprudența altor instanțe din țară: cele mai multe curți de apel au comunicat că nu au jurisprudență în materia ce face obiectul sesizării. S-au depus decizii prin care s-a reținut că aceste creșteri salariale nu fac parte din baza de calcul al pensiei de serviciu în sensul art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, alte instanțe au considerat că aceste sume au caracterul unor drepturi salariale și se includ în veniturile ce constituie baza de calcul al pensiei de serviciu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că asupra textelor de lege în discuție Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii ce vizau alte aspecte decât cele deduse judecății în prezenta cauză.

De asemenea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Judecătorii-raportori au depus două rapoarte, prin care, constatând întrunirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, au exprimat următoarele opinii asupra fondului sesizării:

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor amintite, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Luând în considerare obiectul cauzei și faptul că dreptul ce se contestă a fost recunoscut magistraților pârâți în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 4.053 din 18 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, litigiul este configurat ca un litigiu privind conflictele de muncă și asigurările sociale. Cauza este judecată de către o curte de apel, ca ultimă instanță, hotărârea nefiind supusă căii de atac a recursului, în condițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept cu caracter de noutate, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și care să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, se constată că și acestea sunt îndeplinite.

Astfel, de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât adeverințele a căror anulare se solicită în cauza pendinte includ indexările prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, și au fost emise pentru a fi avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților care au calitatea de apelanți-pârâți.

Solicitarea angajatorului Tribunalul Gorj de anulare a acestor adeverințe-tip, emise la cererea apelanților-pârâți, poate fi soluționată numai după interpretarea dispozițiilor legale care fac obiectul prezentei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, astfel încât este îndeplinită condiția ca de lămurirea chestiunii de drept aduse în dezbatere să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

Problema de drept enunțată este nouă, de vreme ce nu a primit o dezlegare, prin hotărâri judecătorești, care să reflecte o jurisprudență unitară și constantă în timp, la nivel național, care să lipsească de interes formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Din verificările realizate la momentul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că au fost pronunțate alte patru hotărâri irevocabile (în condițiile art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865) cu același obiect și întemeiate pe același temei juridic, în trei dintre acestea dispunându-se includerea în adeverința nominală-tip a majorărilor salariale (Decizia nr. 245/2011 a Curții de Apel Suceava, Decizia nr. 1.175/2013 a Curții de Apel Bacău, Decizia nr. 113/CM/2012 a Curții de Apel Constanța), pe când în cea de-a patra soluția a fost contrară (Decizia civilă nr. 238/2010 a Curții de Apel Alba Iulia).

Inexistența unei practici cristalizate în timp a instanțelor și lipsa unei orientări majoritare a jurisprudenței spre o anumită interpretare a normelor analizate fac ca această chestiune de drept să își reliefeze caracterul de noutate, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă.

După consultarea jurisprudenței și a portalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, se observă că asupra acestei probleme de drept instanța supremă nu a statuat printr-o altă hotărâre și nu există un recurs în interesul legii având același obiect, care să se afle în curs de soluționare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, prin care a stabilit că dispozițiile unui întreg act normativ, respectiv ale Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că nu se aplică și magistraților, astfel încât aceștia nu pot beneficia de sporurile salariale reglementate, ca urmare a inexistenței discriminării.

Cu toate acestea, nu ne aflăm în prezența unei chestiuni de drept asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să fi statuat, de vreme ce această decizie nu dezleagă în mod direct chestiunea de drept în discuție, întrucât nu tranșează asupra modului de interpretare a art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în sensul includerii sau neincluderii în baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu a magistraților a creșterilor salariale acordate prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, și recunoscute pârâților-apelanți prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

În același sens trebuie menționată o altă decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, respectiv Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iulie 2013, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, stabilește că sunt supuse revizuirii și pensiile prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, atunci când deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri". Această decizie statuează posibilitatea revizuirii pensiei chiar și atunci când aceasta a fost stabilită pe cale judecătorească de către casele teritoriale de pensii și este obligatorie pentru instanțe, atunci când soluționează un litigiu ce are ca obiect această problemă de drept. Or, obiectul prezentului dosar nu este o acțiune în recalcularea pensiei magistraților formulată de către casa de pensii, ci o acțiune în anularea unor adeverințe emise de Tribunalul Gorj, anterior celor două decizii în interesul legii, și care atestă creșteri salariale în temeiul unei hotărâri judecătorești, anterioară celor două decizii pronunțate în recurs în interesul legii.

Așadar, constatând îndeplinirea cumulativă a cerințelor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă asupra fondului sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține următoarele:

Chestiunea de drept care face obiectul sesizării presupune clarificarea a două aspecte:

În dezlegarea primului aspect, urmează a se avea în vedere împrejurarea că adeverințele care fac obiectul cauzei au fost emise în baza unui titlu executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1.109 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 7.461/95/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4.053 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care apelanților-pârâți din prezenta cauză le-au fost acordate drepturi reprezentând creșteri salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, indexate în raport cu indicele de inflație la data plății efective și prin care s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare privind majorările salariale în carnetele de muncă ale petenților.

Ulterior pronunțării acestei hotărâri judecătorești, apelanții-pârâți au îndeplinit condițiile de pensionare în august și, respectiv, septembrie 2010, fiindu-le aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Inițial, magistraților li s-au eliberat adeverințe ce atestau baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu în conformitate cu dispozițiile din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 și din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la datele de 2 august 2010 și, respectiv, 2 septembrie 2010, fără includerea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% stabilite prin Sentința nr. 1.109 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj.

Față de această împrejurare, toți judecătorii de la Tribunalul Gorj care îndeplineau condițiile de pensionare în anii 2009 și 2010, printre care și apelanții-pârâți, au chemat în judecată tribunalul, în Dosarul nr. 9.810/95/2010, printr-o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unor adeverințe care să includă creșterile salariale dobândite în temeiul hotărârii judecătorești amintite.

Acest dosar s-a soluționat prin renunțarea la judecată întrucât, în cursul judecății, Tribunalul Gorj a revocat adeverințele atacate și a eliberat benevol noile adeverințe cu conținutul solicitat.

Anularea acestor din urmă adeverințe se solicită de către Tribunalul Gorj în cauza în care s-a formulat sesizarea, cu singura motivare că la nivelul instanțelor există o practică neunitară. Tribunalul Gorj nu a pretins că s-a aflat în eroare la eliberarea adeverințelor, dimpotrivă, a avut în vedere prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Circulara Ministerului Justiției nr. 124.785 din 22 noiembrie 2008, care a dispus ca pentru o practică unitară la nivelul curților de apel, la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiilor de serviciu ale magistraților să fie incluse în baza de calcul hotărârile judecătorești definitive și executorii de drept privind creșterile salariale, chiar dacă plata acestor drepturi se va face ulterior.

Trebuie subliniat că adeverințele din speță au intrat în circuitul civil, în baza acestora s-au emis deciziile de pensionare, care nu au fost contestate și pentru care casa de pensii nu a cerut recalcularea, iar doi dintre judecătorii-pârâți s-au și pensionat efectiv, încasând pensia.

Prin emiterea acestor adeverințe se confirmă faptul ca efectele Deciziei civile nr. 4.053 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, prin care pârâților le-au fost recunoscute creșteri ale drepturilor salariale, continuă să se producă ulterior datei la care hotărârea a rămas irevocabilă.

La data pronunțării hotărârii care a statuat asupra majorărilor salariale (29 ianuarie 2008), dar și la data emiterii adeverințelor (15 octombrie 2010 și 22 octombrie 2010), era în vigoare Legea nr. 17/1976 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 92/1976 privind carnetul de muncă [abrogată la 1 ianuarie 2011 prin art. 298 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii].

Potrivit dispozitivului hotărârii judecătorești și conform art. 6 alin. (1) și (3), art. 22 și art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 17/1976, în vigoare la data pronunțării hotărârii constitutive de drepturi salariale, angajatorul trebuia să înscrie în carnetul de muncă și să emită adeverințe care să ateste efectuarea respectivelor mențiuni, orice încălcare a dispozițiilor privitoare la înregistrările în carnetele de muncă fiind sancționată de lege. Așadar, înscrisul care atesta majorarea drepturilor salariale era hotărârea judecătorească și tot ea dispunea și obligarea angajatorului la efectuarea mențiunilor corespunzătoare majorărilor salariale.

Adeverințele au fost folosite ca instrument probator pentru întocmirea dosarelor de pensionare, dar ele nu sunt singurul instrument probator. Ele reprezintă doar un mijloc subsecvent, căci proba dreptului salarial sub forma creșterii salariale o face, în primul rând, hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi.

Sentința civilă nr. 1.109 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, nu a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, căci atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare.

În consecință, această hotărâre irevocabilă trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună.

Ulterior datei de 22 decembrie 2011 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii), instanțele de judecată erau obligate să nu mai pronunțe hotărâri prin care să acorde judecătorilor creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare. Dar acest lucru nu înseamnă că instanțele judecătorești ca instituții, în calitatea lor de angajatori, sunt îndrituite să nu execute hotărârile judecătorești pronunțate anterior acestei date.

Tot astfel, ulterior datei de 26 iulie 2013 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 9 din 10 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii), instanțele de judecată erau obligate să pronunțe hotărâri prin care să recunoască, în litigiile deduse judecății, dreptul caselor de pensii de a revizui și pensii stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nu are însă ca efect anularea hotărârilor judecătorești din materia pensiilor pronunțate anterior, cu motivarea că nu mai subzistă temeiul juridic în baza căruia ele au fost pronunțate, din moment ce art. 517 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispune că decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efect asupra hotărârilor judecătorești examinate, iar alin. (4) al aceluiași text stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Obiectul dosarului în care s-a formulat sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu este o acțiune în recalcularea pensiei magistraților promovată de către casa de pensii, ci o acțiune în anularea unor adeverințe - acte juridice unilaterale - facta praeterita, emise de Tribunalul Gorj anterior celor două decizii pronunțate în recurs în interesul legii. Aceste adeverințe nu fac decât să ateste creșterile salariale în temeiul unei hotărâri judecătorești constitutive de drepturi, pronunțată și ea la o dată mult anterioară celor două decizii amintite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nu în temeiul adeverințelor s-a născut dreptul la pensie și nu în temeiul adeverințelor se efectuează plata pensiei.

Astfel fiind, răspunsul la prima chestiune de drept pusă în discuție este acela că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se includ în sintagma de "indemnizație avută" la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005.

Cât privește cel de-al doilea aspect de clarificat, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabilește că aceste drepturi trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.

Art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se referă la indemnizația avută de magistrat în ultima lună de activitate, or din interpretarea gramaticală a acestui text de lege, general acceptată și confirmată de practica judecătorească, rezultă că legiuitorul a avut în vedere indemnizația avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate. De altfel, în activitatea de legiferare, este vizată întotdeauna o stare de drept, iar nu una de fapt.

Așa cum s-a arătat anterior, în momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, magistrații din prezenta cauză aveau în patrimoniu dreptul la creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, dobândit pe cale judecătorească. Acest drept era în curs de realizare, fiind și în prezent în plată, eșalonat, ca și pentru alte categorii de personal salarizat de la bugetul de stat, până în anul 2016.

Această interpretare corespunde întru totul noțiunii de "bun" în accepțiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În raport cu obiectul litigiului și cu principiul tempus regit actum, principiu fundamental de drept, conform căruia un act juridic se încheie în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data întocmirii lui și este supus acestora, în mod evident, pentru analizarea nulității adeverințelor trebuie avută în vedere legea de la momentul emiterii lor.

Neretroactivitatea legii civile este prevăzută ca principiu de art. 6 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia: "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă." Așadar, noua lege nu poate afecta situațiile juridice definitiv formate (constituite, modificate sau stinse) și nici efectele produse de acestea înainte de intrarea sa în vigoare. În acest sens dispune și art. 15 alin. (2) din Constituție: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."

După ce statuează principiul, art. 6 din Codul civil continuă în alin. (2) (reluat aproape textual de art. 3 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare) cu precizarea: "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor", aceasta însemnând că legea nouă nu poate atribui efectele sale proprii situațiilor juridice trecute și nici actelor sau faptelor juridice din care ele provin, adică nu le poate atribui efecte pe care acestea nu le puteau produce sub imperiul legii sub care s-au format, fie că este vorba de efecte produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, fie că este vorba de efectele produse după intrarea în vigoare a legii noi.

Ultraactivitatea legii civile vechi este o excepție de la principiul aplicării imediate a legii civile noi, care presupune aplicarea legii civile vechi la unele situații determinate apărute sub imperiul legii civile noi, ca urmare a unei prevederi legale exprese.

În raport cu prevederile Codului civil invocate, față de momentul intrării în vigoare a legii noi, se disting trei categorii de situații juridice:

Conform celor prezentate mai sus, având în vedere interpretarea coroborată a art. 6 alin. (2) și (6) din Codul civil, precum și prevederea de principiu a art. 102 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, conflictele de aplicare a legii în timp vor fi soluționate în felul următor:

Majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoașterii și acordării lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câștigate, care sunt protejate de principiul neretroactivității efectelor deciziilor pronunțate în interesul legii.

Deciziile pronunțate în interesul legii produc efecte numai pentru viitor, ca și deciziile Curții Constituționale, care sun