Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 245/2011

HOTĂRÂRE
28.03.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 245/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 martie 2010, contestatoarea P.C.M., prin mandatar O.I., a solicitat, pe calea contestației în anulare, în contradictoriu cu intimata SC „A.V.” (fostă RAJAC) Iași, anularea Deciziilor nr. 6471 din 10 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1038/1/2009 și nr. 141 din 15 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 6038/1/2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a Deciziei civile nr. 46 din 29 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 442/45/2009 de Curtea de Apel Iași și a Încheierii de ședință din 12 februarie 2010, a aceleiași instanțe. În motivarea cererii, s-a arătat că, în speța supusă analizei, sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., în sensul că, recurenta P.C.M. și procuratorul O.I. nu au fost citate pentru termenul din 27 mai 2009 și nici nu le-au fost comunicate actele procedurale, respectiv întâmpinarea depusă de intimată. S-a mai arătat, de asemenea, referitor la decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, că nu s-a respectat termenul de 15 zile, conform art. 301 4 C. proc. civ., având în vedere și faptul că decizia recurată a fost comunicată „târziu” și anume pe data de 17 februarie 2009, iar recursul a fost înregistrat la 3 februarie 2009. Referitor la deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție contestate, s-a mai arătat că, recursul nu a fost corect soluționat, fiind interpretat greșit actul dedus judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5624 din 28 octombrie 2010, a respins contestația în anulare formulată de P.C.M. împotriva deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a trimis dosarul la Curtea de Apel Iași pentru soluționarea contestației în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 46/2010 a Curții de Apel Iași. Referitor la contestația în anulare având ca obiect hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a reținut că soluția se impune, întrucât susținerile contestatoarei sunt nefondate, în raport cu prevederile art. 317 C. proc. civ. și cu faptul că, în ambele dosare, în ziua când s-a judecat cauza, contestatoarea a fost fie prezentă personal și însoțită de procurator, fie reprezentată de același procurator.

Cât privește contestația în anulare ce vizează decizia Curții de Apel Iași, s-a reținut că, soluționarea acestei căi de atac este de competența instanței care a pronunțat hotărârea atacată, potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ. La data de 1 noiembrie 2010, împotriva Deciziei nr. 5624/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a formulat recurs contestatoarea P.C.M., invocând o serie de critici, dezvoltate și completate ulterior, prin memorii separate, privind fondul cauzei și modul în care instanțele au soluționat litigiul în diversele etape procesuale. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea recursului, dezlegarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Or, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra contestației în anulare formulată de P.C.M.

împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Decizia atacată de către contestatoare are caracter irevocabil, în temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că a fost pronunțată într-o contestație în anulare exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat un recurs și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc.

civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. și cele ale art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât, excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatoarea P.C.M., ca inadmisibil.

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea P.C.M. împotriva Deciziei nr. 5624 din 28 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 2033/1/2010. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5624/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 08 martie 2010, contestatoarea P.C.M., prin mandatar O.I., a solicitat, pe calea contestației în anulare, în contradictoriu cu intimata SC A.V. SA, anularea deciziilor nr. 6471 din 10
ÎCCJ 2012-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2012
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, revizuenta P.C.M. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 5624 din 28 octo
ÎCCJ 2010-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6256/2010
nței a cărei hotărâre a fost casată. Cu privire la recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte a avut în vedere numai criticile formulate de pârâtă în cuprinsul termenului de recurs și aflate la filele 3-8 dosar recurs, neputând analiza aspec
ÎCCJ 2005-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 541/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 20 ianuarie 2010, sub nr. 538/1/2010, contestatoarea S.A.M. a formulat contestație în anulare împotriva decizie
ÎCCJ 2011-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 14 mai 2010, revizuentul S.V. a solicitat ca, în contradictoriu cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă