Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2011

HOTĂRÂRE
01.02.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 14 mai 2010, revizuentul S.V. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata P.M. Bârlad, să se dispună revizuirea deciziei civile nr. 2322 din 19 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 1496/89/2005 și, pe cale de consecință, schimbarea în tot a deciziei atacate și continuarea judecății pe fond a recursului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., revizuentul a susținut că în mod eronat, Înalta Curte a respins, ca tardiv, recursul său, în condițiile în care hotărârea recurată i-a fost comunicată la domiciliul său legal din Italia, la data de 17 mai 2008 (data poștei 16 mai 2008), iar cererea de declarare a căii de atac a fost înregistrată la Curtea de Apel Iași la 27 mai 2008. Revizuentul a arătat că a solicitat instanței de recurs amânarea judecății cauzei întrucât se afla în imposibilitate obiectivă de a prezenta dovada comunicării, însă cererea de acordare a unui termen i-a fost respinsă, creându-i-se astfel o imposibilitate obiectivă de a prezenta înscrisul menționat. În dovedirea cererii de revizuire, revizuentul a depus la dosar în copie scrisoarea recomandată primită la adresa din Italia la data de 16 mai 2008 precum și copia declarației și motivelor de recurs înregistrate la Curtea de Apel Iași la 27 mai 2008 (26 mai 2008 data poștei).

La prima zi de înfățișare, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 322 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va constata inadmisibilitatea cererii revizuentului, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a hotărârilor date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul.

Pentru a se putea solicita revizuirea unei hotărâri a instanței de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea aleasă până în acel moment. În speță, prin decizia atacată cu calea de atac extraordinară a revizuirii, s-a respins, ca tardiv, recursul contestatorului S.V. împotriva deciziei civile nr. 51 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă, hotărârea irevocabilă menționată neîndeplinind condiția evocării fondului în sensul art. 322 C. proc.

civ. În consecință, se va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.V. împotriva deciziei nr. 2322 din 19 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 01 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2012
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, revizuenta P.C.M. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 5624 din 28 octo
ÎCCJ 2011-03-28
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 245/2011
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 martie 2010, contestatoarea P.C.M., prin mandatar O.I., a solicitat, pe calea contestației în anulare, în contradictoriu cu intimata SC „A.V.
ÎCCJ 2012-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1683/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ.: La data de 06 mai 2011, revizuenta P.C.M., prin procurator O.I., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 815 din 03 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casa
ÎCCJ 2012-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6928/2012
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată: Prin Decizia nr. 2129 din 22 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4373/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuir
ÎCCJ 2011-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3034/2011
Ședința publică de la 7 octombrie 2011 Asupra cauzei comerciale de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 aprilie 2011, revizuenta D.V. a solicitat instanței su
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă