ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 434/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin.

(1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 549 din 31 martie 2010 Tribunalul

Caraș-Severin, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul să

plătească reclamanților contravaloarea în lei a sumei de 400.000 euro la data

executării, reținând că aceștia, în calitate de descendenți ai defunctului V.C.,

condamnat la 4 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra

ordinii sociale, sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

de autor.

Apelul declarat de pârât împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 245 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, prin care s-a schimbat în parte sentința apelată și

s-a respins în tot cererea reclamanților. Prin aceeași decizie a fost respinsă

și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată de reclamanți.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut incidența în cauză a deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,

respectiv norma legală care reprezenta temeiul acordării acestor despăgubiri.

De asemenea a reținut și incidența deciziei nr. 1354 din 20 octombrie 2010,

care a declarat neconstituționale prevederile art. I și II din O.U.G. nr.

62/2010. Constatând că norma legală ce a reprezentat temeiul cererii în

despăgubiri pentru daune morale și-a încetat efectele juridice, instanța a

reținut că această încetare s-a produs înaintea stingerii printr-o hotărâre

definitivă a raporturilor juridice dintre stat - cel care a acordat prin Legea nr.

221/2009 beneficiul reparării prejudiciului moral prin acordarea de despăgubiri

și destinatarul acestui beneficiu. Apreciind că în cauză sunt respectate

dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, conform cărora legea dispune

numai pentru viitor, instanța de apel a respins și cererea reclamanților de

sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea deciziei recurate

și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul acordării daunelor

morale în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Prin motivele de recurs au criticat

decizia pronunțată în apel din punctul de vedere al inaplicabilității deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale la cauzele aflate pe rol, aceasta putând

avea efecte numai cu privire la cererile ce au fost introduse după data

publicării sale în M. Of. Au susținut că aplicarea unei asemenea decizii, prin

caracterul ei obligatoriu, este supusă principiului neretroactivității legii,

respectării prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, dar și

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, au invocat

principiul egalității cetățenilor în fața legii și necreării unor situații

juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut deja hotărâri

definitive.

În drept a fost invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul, în limitele

criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat,

urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate urmează a fi

analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.

Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept care se pune în

speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea

dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării,

în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului

menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării

în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din

Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a

din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că

prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de

efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta

nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții B.A. și V.N. împotriva deciziei nr. 245 din 16

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2012.