ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1775/2025

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 18.04.2022, sub nr. x/2022 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției să se dispună:

a. revocarea parțială a Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021;

b. obligarea la emiterea ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021;

II. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;

III. înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului și determinarea sporurilor ținând cont de noua valoare de referință sectorială de 605,225 RON pentru stabilirea nivelului indemnizației.

IV. includerea în indemnizația de bază a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv a celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 și 5 Anexa V din Legea 153/2017 la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2111 din 14.11.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive, prescripției și tardivității, invocate de pârât prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 2111 din 14.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii primei instanțe de judecată, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii introductive.

În esență, în motivare, au arătat că Ordinul nr. 6245C/30.12.2021 este un act administrativ prin care emitentul stabilește dispoziții generale prin care se stabilesc drepturile salariale ale reclamanților, cu încălcarea/anihilarea drepturile obținute anterior de persoanele care se încadrează în sfera destinatarilor.

Deși în preambulul ordinului contestat se face referire la necesitatea respectării hotărârilor judecătorești privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare ale judecătorilor cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225, la art. 1 din ordin se prevede stabilirea drepturilor salariale având în vedere valoarea de referință menționată începând cu data de 30.12.2021, deși prin hotărâri judecătorești definitive s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor prin raportare la VRS 605,225 începând cu date anterioare emiterii ordinelor menționate.

Ordinului nr. 6245C/30.12.2021 nu respectă hotărârile judecătorești definitive invocate, nici hotărârile judecătorești definitive de la nivelul familiei ocupaționale, fiind emis cu încălcarea principiilor la care s-a făcut referire chiar în preambulul ordinului, respectiv principiile nediscriminării și egalității prevăzute de Legea 153/2017, dar și a considerentelor Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 794/2016, aspecte ce constituie motive de nelegalitate ale ordinului contestat.

Potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești se atașează astfel dispozitivului și considerentelor unei hotărâri judecătorești prin care instanța statuează fie asupra fondului litigiului, fie asupra unor excepții, și privește aspectelor tranșate de către instanță (res judicata pro veritate habetur). Deoarece autoritatea de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, chestiunile litigioase tranșate definitiv nu mai pot fi repuse în discuție într-un litigiu ulterior și nu pot fi ignorate.

Actul contestat de reclamanți, act administrativ de încadrare salarială, reprezintă temeiul legal al plății indemnizației aferente activității prestate iar stabilirea salarizării prin actul ordonatorului de credite nu poate să ignore efectele juridice ale unor hotărâri judecătorești.

Or, în condițiile în care prin hotărâri definitive a fost tranșat aspectul privind îndreptățirea reclamanților la salarizare la nivel maxim, angajatorii fiind obligați la recalcularea drepturilor salariale folosind valoarea sectorială de referință 605,225 de la o dată anterioară datei de 30.12.2021, soluția instanței de fond este dată cu încălcarea autorității de lucru judecat în privința datei de la care se impune a fi stabilită indemnizația subsemnaților, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În privința plafonării indemnizației de încadrare potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) Legea nr. 153/2017, au susținut că judecătorul de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru

Prin hotărâri judecătorești definitive le-a fost recunoscut dreptul la salarizare la nivel maxim, prin raportare la VRS 605,225. Ministerul Justiției a fost obligat să emită ordine de salarizare pentru colegi magistrați, prin care indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi de natură salarială să fie stabilite prin raportare la VRS 605,226 RON cu înlăturarea plafonării prevăzută la art. 38 alin. (6) din legea 153/2017.

Prin Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus alin. (5) indice I la art. I din O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia prin excepție de la prev. art. I și 2, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prev. la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Au invocat considerentele Deciziei nr. 55/13.09.2021 pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 700/2019, Decizia nr. 607/2022.

Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 nu pot constitui un temei suficient pentru ignorarea opozabilității hotărârilor judecătorești prin care a fost admisă anularea ordinelor de salarizare și s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât aceste norme legale nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate, de celelalte prevederi ale art. 38 și de interpretarea dată de Curtea Constituțională.

Astfel, plafonarea impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincțiilor de la art. 38 alin. (2) alin. (5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Prin urmare, plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 are în vedere exclusiv majorările salariale reglementate sau acordate în temeiul legii, iar nu drepturile salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Având în vedere că legea unică de salarizare nu a prevăzut situația în care salarizarea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, intenția legiuitorului a fost aceea ca drepturile salariale să fie doar cele prevăzute în mod exclusiv, de legile de salarizare, deci fără a fi luate în considerare hotărârile judecătorești definitive care recunosc anumite majorări salariale. Rezultă că în speță nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, atât timp cât în materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salarial, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ce ar încălca principiul drepturilor câștigate, în contextul în care judecătorii au un raport de muncă sui generis, conform practicii ICCJ.

Legea nr. 153/2017 reglementează expres și explicit reguli care să asigure respectarea principiului nediscriminării în materie de salarizare, până la intrarea sa în vigoare, prin art. 39. Simetric, după intrarea în vigoare Legii 153/2017, art. 6 lit. b), din) Legea 153/2017 modul de stabilire și plată a salariilor trebuie să respecte același principiu al nediscriminării, în sensul unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.

În aceste circumstanțe, a fortiori în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul drepturilor aferente activității prestate trebuie să fie stabilit la nivel egal aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.

Ulterior emiterii ordinului contestat, prin Ordinul președintelui ICCJ nr. 105/29.03.2023 s-a dispus ca începând cu data de 1 ianuarie 2018, judecătorii prevăzuți în Anexă (judecătorii din cadrul ÎCCJ) parte integrantă din ordin, vor fi salarizați prin acordarea valorii de referință sectorială în suma de 605,225 RON, pentru intervalele de timp indicate în anexa în fiecare caz în parte. Sumele care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite potrivit prezentului ordin și drepturile salariale aflate în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018 se actualizează cu indicele de inflație, la acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Similar concluziilor CCR din decizia nr. 794/2016, nu este permis ca magistrații să aibă indemnizații de încadrare diferite iar pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Principiul egalizării salariale se traduce într-o obligație legală pentru angajatorul pârât, acesta trebuind să facă demersurile necesare pentru asigurarea principiilor egalizării și nediscriminării, principii doar clamate în partea introductivă a Ordinului contestat, dar în fapt încălcate.

Pentru toate aceste motive, au solicitat reclamanții să se admită calea de atac a recursului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs a reclamanților, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanții au calitatea judecători în cadrul Curții de Apel Iași și au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu verificarea legalității Ordinului nr. 6245/C/2022 emis de Ministerul Justiției prin care s-a stabilit că se acordă drepturile salariale ale judecătorilor prin raportare la o VRS de 605,225, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021.

S-a mai dispus prin ordin, că, pentru perioada anterioară emiterii acestuia, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unei VRS de 605,2525 se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente.

Prima instanță, apreciind caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății a respins cererea reclamanților, ca neîntemeiată, reținând în motivare că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate nu se confirmă, actul atacat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul elaborării sale.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. au formulat recurs recurenții - reclamanți, invocând, din perspectiva primului motiv de casare, încălcarea autorității de lucru judecat a sentințelor pronunțate în dreptul muncii, respectiv titlurile de care se prevalează reclamanții, iar din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare, au susținut că au fost încălcate dispozițiile de drept material incidente speței.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorității de lucru judecat a sentințelor invocate în cuprinsul cererii de recurs și care privesc drepturile recunoscute reclamanților, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat.

Raportat la dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ., în speță, nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză între pricina de față și dosarele judecate în materia dreptului muncii în care au avut calitate de parte recurenții și pe care le amintesc ca fiind titluri executorii.

În mod particular, se relevă cu precădere diferența de obiect între dosarul de față și cele față de care se invocă autoritatea de lucru judecat, având în vedere că toate hotărârile față de care se invocă nesocotirea autorității de lucru judecat sunt pronunțate în materia dreptului muncii, deci au un obiect distinct de cel din cauza pendinte, în dosarele ce provin de la secția de conflicte de muncă și asigurări sociale fiind solicitate "despăgubiri" în sensul prevăzut de Codul Muncii.

În concluzie, motivul de casare invocat, relativ la nesocotirea autorității de lucru judecat a unor titluri executorii, este nefondat și va fi respins în consecință.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, acesta este, de asemenea, nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la o VRS de 605,225 RON, instanța de control judiciar reține că pentru a pronunța hotărârea recurată, prima instanță a stabilit că reclamanții au obținut recunoașterea dreptului la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 20.11.2017.

Înalta Curte constată următoarele:

- prin sentința civilă nr. . 951/18.11.2020 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 03.02.2017 și în continuare, pentru viitor, până la data plății efective, pentru A., B., C., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.;

- prin sentința civilă nr. 1432/11.10.2021 pronunțată de Tribunalul Galați s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 28.02.2017 și în continuare, pentru viitor, până Ia data plății efective pentru D., E., F., W. si X..

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurenților deoarece prin cele două hotărâri judecătorești mai sus menționate, drepturile câștigate de reclamanți au avut caracterul unor despăgubiri și nu caracterul unor drepturi salariale, iar mențiunea din dispozitivul acestora privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora.

În cazul în care s-ar da curs susținerilor recurenților s-ar realiza o greșită aplicare a efectului pozitiv al hotărârilor judecătorești de care aceștia se prevalează ca fiind titluri executorii ce provin din cauzele de drept al muncii.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data acestui ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte reține că este neîntemeiată pretenția reclamanților de obligare a pârâților la emiterea ordinului de stabilire a drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 02.02.2017, din aceleași considerente ca cele expuse mai sus cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 430 din C. proc. civ. pentru reținerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat (lipsa identității de obiect și cauză juridică, explicate anterior pe larg).

Aspectele privind discriminarea față de alți colegi judecători sau cele privind egalizarea cu alți colegi judecători, invocate prin cererea de chemare în judecată, au format obiectul cauzei judecate anterior și au fost soluționate în favoarea reclamanților prin hotărârea judecătorească definitivă cu privire la care se invocă puterea de lucru judecat; această hotărâre consacră un drept câștigat în favoarea acestora din perspectiva dreptului la acordarea despăgubirilor, dar, pentru rațiunile expuse mai sus, nu poate genera consecința efectului pozitiv al puterii de lucru judecat din perspectiva obligării la stabilirea unei indemnizații de salarizare. De altfel, ordinul atacat în prezenta cauză stabilește plata eșalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect VRS 605,225 RON pe perioada anterioară emiterii ordinului contestat și în conformitate cu dispozitivul hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturile salariale ale fiecărui reclamant.

În ceea ce privește solicitarea recurenților de deplafonare a drepturilor salariale, Înalta Curte reține că potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, astfel că nu se poate stabili ca o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuțiile puterii legislative ori în atribuțiile Curții Constituționale, neputându-se reține că art. 38 alin. (6) ar încălca principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

În egală măsură, câtă vreme dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2018 sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, acestea sunt aplicabile în emiterea ordinelor de salarizare dacă au atins nivelul maxim de plată pentru anul 2022.

După cum a reținut și prima instanță, pentru o corectă valorificare a soluției pronunțate prin Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și a hotărârilor judecătorești prin care s-a stabilit calcularea salariilor prin raportare la VRS 605,225, invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, trebuie avută în vedere modalitatea în care vechiul sistem de calculare a salariilor influențează salarizarea după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 153/2017, relevante în acest sens fiind prevederile art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 153/2017.

Coroborând prevederile art. 38 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) cu alin. (6) al aceluiași articol, rezultă astfel că, indiferent dacă nivelul dreptului salarial era mai mare la data de 01.01.2018 sau a devenit mai mare ulterior, ca urmare a aplicării majorărilor salariale, acesta nu poate depăși valoarea calculată potrivit anexelor legii de salarizare.

Mai mult decât atât, modul de calculare a salariului stabilit prin hotărâri judecătorești întemeiate pe legislația salarizării anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 și nivelul salarial rezultat astfel, este relevant pentru stabilirea ulterioară a salariului în conformitate cu art. 38 alin. (2), (3), (4), dar nu înlătură de la aplicare prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurenților-reclamanți în sensul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot limita indemnizațiile de încadrare în cazul în care prin hotărâri judecătorești/acte administrative de punere în executare a hotărârilor judecătorești sunt recunoscute și stabilite anumite majorări salariale (VRS 605,225 RON), având în vedere faptul că hotărârile judecătorești sau actele administrative nu au făcut decât să aplice prevederile legale în stabilirea drepturilor salariale.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020 a statuat în cadrul considerentelor 116, 117 și urm. că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești se includ în noțiunea de majorări salariale reglementate, de vreme ce hotărârea judecătorească face aplicarea dispozițiilor legii.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că, în cadrul apărărilor formulate în recurs, intimata a arătat că, a fost emis Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, care la art. 1 prevede: Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializare și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat, 30 decembrie 2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, s-au acordat drepturile salariale ale reclamanților în formă deplafonată.

Prin același ordin s-a prevăzut că plata diferențelor salariale rezultate, în mod actualizat și la care se adaugă dobânda legală, să se facă după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, critica referitoare la înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 este nefondată și va fi respinsă în consecință, dat fiind că drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite prin raportare la o valoare sectorială de referință, cu înlătuarea plafonului prevăzut de lege.

Nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X. împotriva sentinței nr. 2111 din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.