ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.09.2022 sub nr. x/2022, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Călărași și Înalta Curte de Casație și Justiție, au formulat contestație împotriva Ordinului nr. 2097/C/16.05.2021 și Ordinului nr. 2099/C/16.05.2022, răspunsului primit de la Ministerul Justiției nr. 2/46461/2022 din data de 29.08.2022, prin care au solicitat:

I. revocarea ordinului nr. 2097/C/16.05.2022 și Ordinului nr. 2099/C/16.05.2022 și emiterea unor noi ordine prin care:

II. obligarea Tribunalului Călărași să achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu Legea nr. 153/2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 și a includerii în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-au recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 719 din 28 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Călărași și lipsei calității procesuale active a reclamantelor, ca neîntemeiate.

- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Călărași, Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cum a fost modificată la data de 10.01.2023;

- a anulat, în parte, Ordinele Ministerului Justiției privind stabilirea unor drepturi salariale nr. 2097/C/2022 din data de 16.05.2022 și nr. 2099/C/2022 din data de 16.05.2022, privind pe reclamantele A. și B.;

- a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizațiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu stabilirea sporurilor în conformitate cu art. 4 și art. 5 din Anexa V raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017 și cu includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6 - 13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA - DIICOT) în raport de gradul profesional, vechimea în funcție și gradația proprie fiecărei reclamante, începând cu data de 30.03.2022 și plata drepturilor aferente începând cu aceeași dată;

- a respins, pentru rest, acțiunea modificată la 10.01.2023.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 719 din 28 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a arătat că au fost încălcate dispozițiile prevederile art. 142, art. 148 și art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, prin care legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Astfel, deși instanța de fond a introdus Înalta Curte de Casație și Justiție în proces, aceasta nu a ținut cont și de subrogarea Înaltei Curți în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, pronunțând în mod greșit hotărârea și în contradictoriu cu Ministerul Justiției, în condițiile în care ar fi trebuit să procedeze la scoaterea din cauză a acestuia.

Pentru aceste motive, a solicitat instanței de recurs să constate suborgarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției și să procedeze la scoaterea din cauză a Ministerul Justiției.

Pe fondul cauzei, a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 44 pct. 11, pct. 20 din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Cu privire la acordarea coeficientului de multiplicare de 19,000, instanța de fond a dispus acordarea unor drepturi bănești în baza unor prevederi legale abrogate. Astfel, prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, cu modificări și completări a fost abrogat art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 (introdus prin Legea nr. 71/2015), iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016.

Pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor, nu se mai utilizează coeficientul de multiplicare înmulțit cu valoarea de referință sectorială, ci se aplică pur si simplu grila din Legea nr. 153/2017. Astfel, coeficientul de multiplicare se utilizează ca parte a unui calcul "istoric" de determinare a salariului, alături de valoarea sectorială de referință, însă utilitatea lui se oprește în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Contrar opiniei primei instanțe, acordarea coeficienților corespunzători personalului DNA și DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" așa cum era situația majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea indemnizațiilor de încadrare și ca atare, decizia reținută de instanța de fond nu este aplicabilă prezentei cauze.

S-a mai susținut că este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021, fiind invocate Decizia nr. 55/13.09.2021 și Decizia nr. 34/06.06.2022 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, a solicitat instanței de control judiciar să respingă capătul de cerere privind recalcularea indemnizației reclamantelor prin raportare la o VRS de 605,225 RON ca rămas fără obiect, având în vedere că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959 din 12.04.2023. Ulterior, au fost emise și ordinele individuale de stabilire a drepturilor salariale, iar la data de 27.09.2023 a fost emis Ordinul nr. 2734/I/2023 de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, în condițiile în care reclamantele beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin efectul recalculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13 la ordinul emis, acțiunea pe acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

1.3.2. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 719 din 28 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând incidența motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate și, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție.

În esență, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii între considerente și dispozitiv, cu privire la obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și la plata drepturilor aferente.

Astfel, în considerente, la filele x, instanța a apreciat că "petitele în obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare și plata drepturilor bănești acordate reclamantelor prin prezenta vor fi respinse", pentru ca apoi, prin dispozitivul hotărârii să dispună "emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizațiile de încadrare (...) și plata drepturilor aferente începând cu aceeași dată".

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că prin hotărârea atacată, încălcând principiul disponibilității și limitele învestirii, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.

Instanța de fond, trecând peste principiul disponibilității și al limitei învestirii instanței reglementate la art. 9 și art. 22 C. proc. civ., a pronunțat o hotărâre prin care a acordat părților ceva ce nu s-a solicitat, atunci când "dispune emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizația de încadrare lunară brută (...) și plata drepturilor aferente (...)."

Or, reclamantele, la pct. I din acțiune, nu au cerut emiterea unor noi ordine "prin care să se plătească drepturile" acordate prin prezenta acțiune, în sensul ca ordinele emise pentru stabilirea indemnizațiilor de încadrare lunare brute să conțină și reglementări/sintagma privind "plata drepturilor".

Intimatele-reclamante nu au solicitat să fie obligată ÎCCJ la recalcularea și plata drepturilor salariale. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea ordinelor atacate și obligarea ÎCCJ la emiterea ordinului de încadrare cu valorificarea elementelor solicitate.

Astfel, a arătat că prin ordinele de salarizare emise de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate dispune plata drepturilor salariale ce fac obiectul actului administrativ, plata fiind o consecință a stabilirii drepturilor salariale, urmând a fi făcută de către ordonatorii secundari sau terțiari de credite, în speță, Tribunalul Călărași. De altfel, în motivarea sentinței instanța a reținut că tribunalul are "calitatea de ordonator de credite și debitor al plății drepturilor salariale invocate".

Pe de altă parte, reclamantele nu au solicitat nici obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la plată, ca operațiune materială, a drepturilor bănești aferente, ci au precizat expres că plata drepturilor salariale o solicită în contradictoriu cu Tribunalul Călărași.

Totodată, a criticat că instanța de fond a nesocotit principiul disponibilității și s-a substituit reclamantelor, suplinind motivarea, în fapt, a cererii de chemare în judecată cu privire la pretențiile constând în includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți în lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA/DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive.

Deși menționate ca petit la pct. A.4. din acțiunea introductivă, reclamantele nu au dezvoltat aceste pretenții, solicitând, în cuprinsul acțiunii, doar ca drepturile astfel acordate (prin includerea coeficientului DNA/DIICOT) să nu fie supuse limitării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Or, instanța, cu o motivare amplă, a reținut considerente pentru care reclamantele sunt îndreptățite la acordarea acestui coeficient, însă aceste aspecte nu se regăsesc în cererea introductivă.

În aceste condiții, chiar dacă, potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, acesta nu poate să se substituie părții reclamante în motivarea, în fapt, a pretențiilor exprimate.

În ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei de obiect față de emiterea de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a Ordinelor nr. 959/1/12.04.2023 și nr. 2734/1/2023, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. (5) și (8) C. proc. civ.

În continuare, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond și cu privirea la soluția de stabilire a sporurilor în conformitate cu art. 4 și art. 5 din Anexa V și de înlăturare de la aplicare a prevederilor art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, prevederi legale ce vizează cuantumul sporurilor.

Dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 nu prevăd un procent fix al sporurilor de 45%, ci doar un procent maxim, lăsând la aprecierea ordonatorului de credite o marjă de acordare a acestor sporuri, evident cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Așadar, art. 24 din Legea nr. 153/2017 face trimitere la o limită maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial (cum este cazul sporurilor Anexa V), limită care poate fi acordată, însă, contrar celor reținute de instanța de fond, numai cu respectarea prevederilor art. 25 din același act normativ, care impun ca suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare.

A mai precizat că singurul criteriu relevant în dimensionarea sporurilor este respectarea plafonului impus de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea 153/2017, prevăzut pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale, iar singurul grup comparator permis prin prisma Deciziei nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este personalul încadrat în subordinea aceluiași ordonator de credite.

În acest sens, a invocat ca fiind relevante Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, considerentele reținute în Deciziile Curții Constituționale nr. 126/10 martie 2020 și nr. 520/30 iunie 2020, precum și Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ."

În ceea ce privește soluția de obligare a Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea ordinului de salarizare cu luare în considerare a coeficienților DNA/DIICOT, fără a fi afectată de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a considerat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000, este nelegală și neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, în paragraful 73 al deciziei evocate s-a reținut că diferențierea veniturilor magistraților - în considerarea fie a nivelului instanței ori al parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă - se face "în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare distincți, nivelul valorii de referință sectorială rămânând însă constant."

Acest aspect a fost întărit prin Decizia nr. 80/11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care a statuat că aplicabilitate generală o are doar valoarea de referință sectorială nu și coeficienții de multiplicare ca element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază.

Totodată, a invocat Decizia nr. 4/2024 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că aceste drepturi acordate prin hotărâri judecătorești definitive au natura juridică a unor despăgubiri al căror cuantum este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește soluția instanței de fond cu privire la anularea Ordinelor nr. 2097C/2022 și nr. 2099C/2022 emise de Ministerul Justiției, recurenta-pârâtă a apreciat incidența cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021 au fost recunoscute drepturile salariale având în vedere VRS 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, doar pentru viitor, aceasta reprezentând o decizie exclusiv administrativă, aflată în limita de apreciere a ordonatorului principal de credite de la acel moment.

Urmare a pronunțării încheierii din 28 decembrie 2022 de către Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2023, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 și, ulterior, Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care a corectat ordinul emis de fostul ordonator de credite, prin punerea în aplicare a legii, în interpretarea oferită de instanțele de judecată, cu înlăturarea plafonării reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de fond nu a analizat sub niciun aspect legalitatea actelor atacate, pronunțând o hotărâre de anulare a celor două acte administrative fără a arăta, în concret, care sunt dispozițiile legale ce au fost încălcare la emiterea actelor administrative.

În continuare, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la soluția oferită de instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor.

Astfel, prin apărările formulate, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește pretenția de "aloca fondurile necesare plății drepturilor pretinse", motivat de faptul că reclamantele nu au calitatea de a solicita îndeplinirea obligațiilor care incumbă ordonatorului principal de credite, în calitate de autoritate publică, respectiv de a asigura fondurile către ordonatorii secundari ori terțiari de credite, singurele care au o astfel de atribuție fiind instanțele angajatoare, în cadrul procedurii bugetare.

Nu s-a contestat faptul că în cazul existenței unui titlu executoriu se întreprind demersurile necesare și prevăzute de lege pentru asigurarea plății sumelor, ci faptul că nu este necesar a se pronunța prin hotărâre cu privire la acest aspect, această obligație fiind una legală, iar nu judiciară.

În acest sens, a făcut referire la procedura de alocare a fondurilor în care sunt implicate doar autorități publice, respectiv Ministerul Finanțelor, în calitate de gestionar al bugetului, și ordonatorii principali de credite, proiectele legilor bugetare anuale fiind elaborate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor, pe baza programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite, astfel că reclamanta nu poate interveni în procesul de alocare a fondurilor și de elaborare a legilor bugetare, impunându-se admiterea excepției lipsei calității procesuale a acesteia.

Față de motivele expuse mai sus, a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit să constate, prin raportare la prevederile art. 32 alin. (1) lit. b) raportat la art. 36 C. proc. civ., că o soluție de obligare la a întreprinde măsurile necesare în vederea alocării fondurilor necesare în favoarea reclamantelor a diferențelor de drepturi salariale cuvenite acestora, nu putea fi pronunțată în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, și, pe cale de consecință, se impunea respingerea respectivei pretenții ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

A mai considerat recurenta-pârâtă că soluția prin care instanța de fond a dispus obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la plata diferențelor salariale, este nelegală și prin raportare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece a preluat atribuțiile și competențele Ministerului Justiției referitoare la gestionarea bugetului instanțelor judecătorești pentru cheltuielile de personal, fără a avea și calitatea de angajator.

Ca atare, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut raporturi de muncă cu intimatele-reclamante, de natură a naște drepturi și obligații reciproce, nu este justificată chemarea sa în judecată în calitate de ordonator principal de credite pentru stabilirea și plata drepturilor bănești.

În cazul în care nu se pune în discuție legalitatea actelor administrative prin care se stabilesc indemnizațiile judecătorilor și ale asistenților judiciari, cererile având ca obiect pretenții de ordin bănesc formulate de către personalul instanțelor de judecată nu sunt întemeiate în ceea ce privește atragerea în proces a Înaltei Curți de Casație și Justiției.

Astfel, curțile de apel și tribunalele au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantelor s-au stabilit cu instanța angajatoare, astfel că drepturile salariale sunt calculate, datorate și plătite direct de către aceasta.

1.3.3. Pârâtul Tribunalul Călărași a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 719 din 28 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, cu privire la soluția instanței privind emiterea unor noi ordine prin care să stabilească indemnizațiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605.225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017 a învederat că reclamantele beneficiază de aceste drepturi ca urmare a ordinelor de salarizare emise ulterior de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Ordinul nr. 959/1/12.04.2023, Ordinul nr. 1003/1/02.05.2023, Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 și Ordinul nr. 3226/I/02.l1.2023.

Cu privire la soluția instanței de emitere de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizațiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor cu includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6-13 (diferențe de drepturi salariate în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA - DIICOT) în raport de gradul profesional, vechimea în funcție și gradația proprie fiecărei reclamante, începând cu data de 30.03.2022 și plata drepturilor aferente începând cu aceeași dată, recurentul-pârât a invocat incidența Deciziilor nr. 3 și nr. 4 din 11.03.2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, a considerat că se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată pentru VRS 605.225 RON neplafonată, ca rămasă fără obiect, iar pentru drepturile salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA/DIICOT și a sporurilor ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu stabilirea sporurilor în conformitate cu art. 4 și art. 5 din Anexa V raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017, ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Intimatele-reclamante, în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Oltenița, au supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Ordinelor individuale nr. 2097/C/16.05.2022 și nr. 2099/C/16.05.2022 emise de Ministrul Justiției prin care li s-au stabilit drepturile salariale cuvenite. Ordinele individuale au fost emise în baza Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021 prin care s-a stabilit că începând cu data acestui ordin drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința recurată s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Călărași și lipsei calității procesuale active a reclamantelor, ca neîntemeiate. S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamante și au fost anulate, în parte, Ordinele Ministerului Justiției privind stabilirea unor drepturi salariale nr. 2097/C/2022 din data de 16.05.2022 și nr. 2099/C/2022 din data de 16.05.2022, privind pe reclamantele.

Totodată, s-a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine prin care să stabilească indemnizațiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu stabilirea sporurilor în conformitate cu art. 4 și art. 5 din Anexa V raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017 și cu includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6 - 13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA - DIICOT) în raport de gradul profesional, vechimea în funcție și gradația proprie fiecărei reclamante, începând cu data de 30.03.2022 și plata drepturilor aferente începând cu aceeași dată. S-a respins, pentru rest, acțiunea modificată la 10.01.2023.

Recurenții-pârâți Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Călărași au formulat critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., care vor fi analizate punctual de instanța de recurs.

2.2. Examinând criticile de recurs formulate de recurentul Ministerul Jusriției, Înalta Curte constată incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la dispozițiile art. 142 și art. 162 din Legea nr. 304/2022, care au fost interpretate și aplicate greșit de prima instanță.

Astfel, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară:

"(...)(2) Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanțe, precum și cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și este gestionat de aceasta, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la aceste categorii de cheltuieli.(...)

(6) Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii.(...)

(8) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023. În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curți de Casație și Justiției și cel al Ministerului Justiției pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege."

Art. 162 din Legea nr. 304/2022 prevede următoarele:

Până la data aplicării dispozițiilor art. 142:

a) bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la acele categorii de cheltuieli;

b) actele privind salarizarea și alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești prevăzute la lit. a) se emit de ministrul justiției;

c) statele de funcții și de personal pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii se aprobă prin ordin al ministrului justiției.

Legea nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 304/2022, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din data de 19.12.2022, intrând în vigoare la data de 22 decembrie 2022.

Astfel, pe parcursul derulării procedurilor judiciare în fața primei instanțe, au intrat în vigoare Legea nr. 304/2022, precum și dispozițiile art. 142 alin. (6) din Lege, aplicabile prin intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, care prevăd subrogarea de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor menționate expres, inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii.

Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Totodată, în conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății."

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care are legitimare procesuală pasivă în cauza de față, atât față de prevederile generale din C. proc. civ., cât și față de dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, prima instanță aplicând greșit aceste dispoziții legale când a soluționat cauza în contradictoriu și cu Ministerul Justiției.

Prin urmare, sub acest prim aspect, Înalta Curte constată că se impune reformarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamante în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, nemaimpunându-se analizarea celorlalte critici formulate de recurentul Ministerul Justiției cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei.

2.3. În continuare, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Tribunalul Călărași sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

O primă critică comună celor două recursuri a vizat soluția instanței de fond prin care s-a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine prin care să se stabilească indemnizațiile de încadrare brute lunare ale reclamantelor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Recurenți-pârâți au arătat faptul că toți judecătorii în activitate, deci inclusiv intimatele-reclamante din prezenta cauză, beneficiază de drepturi salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2021, motiv pentru care au solicitat instanței de recurs să constate rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere.

Excepția rămânerii fără obiect a acestui capăt de cerere, invocată de recurenții-pârâți în cadrul motivelor de recurs, este o excepție de fond, peremptorie și absolută, și constă în faptul că obiectul cererii de chemare în judecată fie nu mai poate fi realizat, fie a fost realizat deja, lipsind de temei acțiunea civilă a reclamantelor. Astfel, excepția rămânerii fără obiect reprezintă o chestiune de ordine publică, încadrabilă în pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi invocată de părți și însușită de instanță.

În raport de înscrisurile atașate cererilor de recurs la filele x ale dosarului (Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021, Ordinul nr. 959/I/12.04.2023, Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023, Ordinul nr. 2734/I/2023 și Ordinul nr. 3266/I/02.11.2023 ale Președintelui Înltei Curți de Casare și Justiție) și de argumentele prezentate de ambii recurenți-pârâți, Înalta Curte constată că a rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021.

În acest sens, se reține că Ordinele nr. 2097/C/16.05.2022 și nr. 2099/C/16.05.2022 emise de Ministrul Justiției, prin care au fost stabilit drepturile salariale ale intimatelor-reclamante, au fost emise în baza Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021 prin care s-a stabilit că începând cu data acestui ordin drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959/I/12.04.2023, cu privire la drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor, care se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale acestui ordin.

Prin Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023 emis în aplicarea Ordinului nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit că, începând cu data de 01.04.2023, judecătorii din raza teritorială a Curții de Apel București beneficiază de drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Întrucât dreptul de a fi salarizat în raport cu VRS 605,225 RON a fost recunoscut odată cu emiterea Ordinului MJ nr. 6245/C/30 decembrie 2021 doar pentru viitor, pentru stabilirea retroactivă a drepturilor judecătorilor de la celelalte instanțe prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost necesar să fie emis un alt ordin, respectiv Ordinul nr. 2734/I/2023 care prevede drepturile salariale individuale ale judecătorilor și asistenților judiciari în activitate prin raportare la VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021.

Iar în final, a fost emis Ordinul nr. 3266/I/02.11.2023 de către Președintele Înaltei Curți de csație și Justiție prin care drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel București se calculează având în vedere VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021 până la 31.03.2023, fiind atașate și anexele conținând drepturile salariale individuale.

Cum intimatele-reclamante au fost numite în funcția de judecător la data de 29.03.2022 și față de succesiunea actelor administrative prezentate anterior care le-a recunoscut drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2021, Înalta Curte constată că a rămas fără obiect capătul de cererea privind acordarea VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

A doua critică de nelegalitate, formulată prin cele două recursuri și circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a vizat soluția instanței de fond prin care s-a dispus emiterea de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine de salarizare cu includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA-DIICOT), recurenții-pârâți invocând incidența Deciziilor nr. 3 și 4 din 11.03.2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Referitor la această problemă de drept, se constată că, ulterior pronunțării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție a intervenit, prin recursuri în interesul legii, pronunțând Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024 și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024.

Astfel, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri."

S-a reținut astfel că "respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/a completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială." (considerentul nr. 94).

Deopotrivă, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut, în privința coeficienților de multiplicare că aceștia "constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferențiere a veniturilor în raport cu nivelul instanței sau al parchetului și cu funcția ocupată." (considerentul nr. 72).

În plus, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragraful 82 s-a reținut că:

"Așadar, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări."

În urma dezlegării obligatorii ale chestiunilor de drept incidente și prezentei spețe, instanța de control judiciar constată că, printr-o greșită aplicare a principiilor legalității, nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii și al ierarhizării pe verticală și orizontală, așa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanță a dispus emiterea unor noi ordine de încadrare prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000, reținând în mod eronat că hotărârile judecătorești invocate de reclamante (cu privire la alți beneficiari) au interpretat și norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din această familie ocupațională și nu situații de fapt particulare.

În ceea ce privește sporurile, acestea sunt definite în art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind elemente ale salariului lunar/soldei lunare, acordate ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal, iar la art. 4 și 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a aceleiași legi sunt reglementate categoriile de sporuri de care beneficiază personalul din sistemul justiției și procentele acestora.

În egală măsură, legiuitorul a prevăzut la art. 25 alin. (1) din lege o limită generală a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, stipulând că suma acestora, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție sau salariilor de funcție, soldelor de grad sau salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comadă sau salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a celor lunare.

În acest context, întrucât sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, rezultă fără putință de tăgadă că legiuitorul a conferit ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dreptul de apreciere impunându-se a fi exercitat în limitele prevăzute de lege, adică supus unei duble condiționări. Astfel, la nivel individual, cele trei categorii de sporuri reglementate la art. 4 și 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii nr. 153/2017, ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Or, marja de apreciere la care s-a făcut referire în precedent implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, din modul în care au fost reglementate cele trei categorii de sporuri, și anume "de până la", reiese opțiunea legiuitorului potrivit căreia sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea nr. 153/2017 stabilește că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII."

În concluzie, se constată că stabilirea cuantumului sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege la art. 25, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu, soluția respectivă ținând de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice. Aceasta, întrucât responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, au obligația să stabilească drepturile salariale și să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

În acest sens este și jurisprudența consacrată a instanței de contencios constituțional, aceasta reținând că soluția legislativă a limitării sporurilor nu este o noutate, anterior Legii-cadru nr. 153/2017 fiind reglementată în mod similar prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 184/2010, cu modificările și completările ulterioare, și prin dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, context în care s-a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări. (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020).

Totodată, prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor ches