ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 15/2021

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.396/1/2020, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în Dosarul nr. 445/111/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanta a depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care a susținut că sesizarea este admisibilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 23 noiembrie 2020, în Dosarul nr. 445/111/2020, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: - lămurirea modalității de actualizare a bazei de calcul al pensiei fostului magistrat care a beneficiat la data pensionării de o sumă compensatorie în cuantum de 15% din indemnizația brută lunară pentru titlul științific de doctor, prin aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004): Art. 85. - (...) "(2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Art. 14. - "(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la 14 februarie 2020, cu nr. 445/111/2020, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Oradea, anularea răspunsului nr. X din 13 august 2019 emis de pârâtă și obligarea acesteia la rectificarea adeverinței de actualizare a pensiei de serviciu, comunicată la data de 28 iunie 2019, în sensul înscrierii în adeverința respectivă, a sporului pentru titlul științific de doctor de 15% din indemnizația de încadrare lunară, sau emiterea unei noi adeverințe în acest sens și anularea celei emise.

În motivare, reclamanta a arătat că a deținut funcția de judecător la Curtea de Apel Oradea și, în calitate de beneficiară a pensiei de serviciu, stabilită prin Decizia de pensionare nr. x/2015, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat emiterea unei adeverințe de actualizare a pensiei sale.

Adeverința de actualizare a pensiei de serviciu emisă are înscris sporul pentru titlul științific de doctor în sumă de 950 lei, iar nu cel de 15% din indemnizația de încadrare lunară.

În acest context, reclamanta a subliniat că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, având în vedere că s-a pensionat anterior intrării în vigoare a acestei legi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În apărare, a arătat că reclamanta nu a avut în plată la data pensionării sporul de 15% pentru titlul științific de doctor, ca element distinct calculat în procente din indemnizația brută lunară, ci a beneficiat de plata unei sume compensatorii care, inițial, a fost de 968 lei, iar după ocuparea funcției de conducere, suma a fost majorată la 1.025 lei, ambele sume fiind incluse în indemnizația de încadrare lunară.

În aceste condiții, pârâta a subliniat că nu există un temei legal pentru înscrierea în adeverința de actualizare a pensiei de serviciu a reclamantei a unei sume care să reprezinte echivalentul sporului pentru titlul științific de doctor de 15% din indemnizația brută lunară, evocând în acest sens dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin Sentința civilă nr. 363/LM/2020 din 3 iulie 2020, Tribunalul Bihor - Secția I civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamanta s-a pensionat începând cu data 11 noiembrie 2015, dreptul său la pensie fiind stabilit prin Decizia nr. x/2015, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor. La data pensionării, reclamanta ocupa funcția de judecător cu grad de curte de apel, era președinte de secție și deținea titlul științific de doctor în drept, dobândit anterior anului 2010.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009), diferite acte normative prevedeau acordarea unui spor pentru deținerea titlului științific de doctor de 15% din remunerația aferentă funcției de bază. După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, acest spor nu a mai fost acordat.

Ulterior, în temeiul art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar*) (O.U.G. nr. 1/2010), începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar a fost reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009. *) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 284/2010.

În cazul în care drepturile salariale, astfel determinate, au fost mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă, prin raportare la luna decembrie 2009, s-a acordat o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășura activitatea în aceleași condiții.

Această sumă a fost inclusă în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația de încadrare lunară, după caz, dar nu a fost luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabileau în funcție de acestea.

Având în vedere continuitatea principiilor de reîncadrare salarială din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 285/2010) în legile anuale de salarizare ulterioare, procesul de salarizare aplicabil după data de 1 ianuarie 2010 a fost menținut în același mod în justiție, potrivit legilor-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și al actelor normative anuale speciale de aplicare a legilor-cadru.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că reclamanta nu beneficia de sporul pentru titlul științific de doctor la data pensionării, ci de o sumă compensatorie aferentă sporului stabilit în favoarea sa la data de 31 decembrie 2009, ce a fost inclusă în indemnizația de încadrare, dar care nu putea fi avută în vedere la determinarea altor drepturi salariale stabilite în funcție de aceasta.

În consecință, acest spor nu a fost avut în vedere la calcularea pensiei de serviciu stabilite în favoarea reclamantei în anul 2015 sub forma procentului de 15%.

În plus, sporul respectiv nu poate fi avut în vedere nici la actualizarea pensiei de serviciu decât în limita sumei de 50% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, de care ar beneficia un judecător în activitate, în condițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în limita sumei de 950 lei.

Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii de atac a arătat că sporul pentru titlul științific de doctor în procent de 15% a fost menținut și după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, însă sub denumirea de sumă compensatorie, conform art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010.

De asemenea, sporul respectiv a fost reintrodus prin art. I din Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare (Legea nr. 193/2016), în același procent aplicat la salariul de bază.

Apelanta a subliniat că, la data pensionării sale, cuantumul sporului pentru titlul științific de doctor, calculat prin aplicarea procentului de 15% la indemnizația brută lunară, s-a regăsit în baza de calcul până la data de 1 ianuarie 2010. Ulterior acestei date și până la data pensionării, sporul respectiv s-a regăsit în cuantumul salariului prin includerea lui în suma compensatorie acordată.

A mai arătat că modalitatea corectă de calculare a pensiei este cea stabilită prin actul normativ în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Orice modificare legislativă ulterioară a modalității de calcul al pensiei nu poate fi avută în vedere, deoarece o lege ulterioară nu poate modifica un raport juridic preexistent, față de principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Prin urmare, apelanta a conchis că nu îi este aplicabil modul de calcul stabilit prin art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 (intrată în vigoare la 1 iulie 2017), întrucât la data pensionării sale a beneficiat de sporul pentru titlul științific de doctor prin aplicarea procentului de 15% la indemnizația brută lunară, chiar dacă denumirea acestuia a fost diferită.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, susținând că hotărârea atacată este temeinică și legală.

În apărare, a arătat că apelanta nu a beneficiat la data pensionării de sporul pentru titlul științific de doctor, ci de o sumă compensatorie aferentă sporului stabilit în favoarea sa la data de 31 decembrie 2009. În consecință, sporul pentru titlul științific de doctor de 15% nu putea fi avut în vedere la stabilirea pensiei de serviciu.

Apelanta a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru lămurirea modului de aplicare a art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Asupra admisibilității sesizării instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a arătat că instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

Totodată, instanța de trimitere a subliniat că este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar lămurirea chestiunii de drept supuse dezbaterii este hotărâtoare cu privire la soluționarea pe fond a cauzei.

Astfel, problema de drept respectivă a fundamentat soluția primei instanțe de respingere a cererii de obligare a pârâtei la emiterea unei adeverințe de actualizare a pensiei de serviciu, în sensul înscrierii în aceasta a sporului pentru titlul științific de doctor de 15% din indemnizația de încadrare lunară, iar nu în cuantum de 950 lei, reprezentând jumătate din salariul de bază minim brut pe țară.

Sesizarea privește o chestiune de drept nouă care nu a primit o dezlegare jurisprudențială până în prezent, fiind conturate în doctrină puncte de vedere diferite cu privire la acest spor pentru magistrații pensionați anterior modificării cuantumului acestuia. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta a apreciat că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile la actualizarea pensiilor de serviciu pentru judecătorii și procurorii pensionați anterior datei de 1 iulie 2017.

În acest sens a arătat că, anterior intrării in vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, diferite acte normative prevedeau un spor pentru deținerea titlului științific de doctor de 15% din remunerația aferentă funcției de bază.

Astfel, potrivit art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, sumele corespunzătoare acestor sporuri au fost avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Conform art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, pentru acele drepturi salariale care au fost mai mici în urma determinărilor stabilite prin Legea-cadru nr. 330/2009 decât cele existente în luna decembrie 2009 s-au acordat sume compensatorii cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența.

Cu alte cuvinte, sporul pentru titlul științific de doctor de 15% a fost menținut. Faptul că sporul respectiv a avut o altă denumire, și anume sumă compensatorie, este irelevant, întrucât cota procentuală și mecanismul de calcul sunt identice. În plus, sporul respectiv a fost reintrodus prin art. I din Legea nr. 193/2016 în același procent aplicat la salariul de bază.

Apelanta a mai arătat că modalitatea de calcul al pensiei este cea stabilită prin actul normativ în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare.

Ca atare, orice modificare legislativă ulterioară în privința modalității de calcul al pensiei, prin care se modifică raportul juridic inițial, nu poate fi avută în vedere, deoarece legea civilă nu retroactivează.

Intimata nu a prezentat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut că sporul pentru titlul științific de doctor în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară a fost reglementat prin art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (O.U.G. nr. 27/2006), abrogat ulterior prin art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Legea-cadru nr. 330/2009 nu a mai reglementat sporul pentru titlul științific de doctor, motiv pentru care judecătorii au beneficiat de o sumă compensatorie în același procent cu sporul respectiv, începând cu data de 1 ianuarie 2010, conform art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, raportat la O.U.G. nr. 1/2010 și Legea nr. 285/2010.

Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au stabilit că sporul pentru titlul științific de doctor este prevăzut în baza de calcul în sumă fixă, respectiv în cuantum de 950 lei, reprezentând un procent de 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în sumă de 1.900 lei.

Pentru actualizarea bazei de calcul al pensiei apelantei, intimata a eliberat o adeverință în care a avut în vedere indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței.

Întrucât la data pensionării apelanta a beneficiat de o sumă compensatorie inclusă în indemnizația de încadrare brută lunară pentru titlul științific de doctor, în adeverință a fost înscrisă indemnizația de care beneficiază un judecător în activitate pentru același titlu, respectiv suma de 950 lei, conform art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest context, instanța de trimitere a reținut că adeverința reprezintă un act administrativ care atestă o situație de fapt. Cum în prezent situația salarială a unui judecător în activitate, aflat în condiții identice de funcție, vechime și grad cu apelanta la data pensionării, este cea din adeverința deja eliberată, o adeverință cu un alt conținut nu va atesta situația faptică reală a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curțile de apel Brașov, București și Cluj au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Din răspunsurile primite a rezultat o singură opinie cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Astfel, s-a apreciat că, față de conținutul neechivoc al art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, baza de calcul al pensiei de serviciu cuprinde suma echivalentă cu 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, reprezentând sporul pentru titlul științific de doctor, conform art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 (Tribunalul Brașov, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Ialomița - în opinie majoritară, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu și Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă).

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1), ale art. 39 alin. (5) și ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragrafele 24 și 28 din această decizie a reținut următoarele: "(...) Faptul că sumele de bani aferente sporului au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existența sau inexistența sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 (...), lege în care nu se regăsește acest spor (...). Cât privește pretinsa neretroactivitate a dispozițiilor de lege criticate, Curtea constată că acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2)."

Prin Decizia nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 30 alin. (6) și ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 4 alin. (1) și ale art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituționale. În paragrafele 17 și 20 din această decizie s-a reținut că: (...) sporul în discuție a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010 (...) și după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și a Legii-cadru nr. 284/2010, sporul de doctorat nu a mai fost prevăzut în legislație, iar suma compensatorie acordată a reprezentat o măsură cu caracter tranzitoriu, ce urmărea să evite diminuarea veniturilor persoanelor care, anterior, obțineau venituri salariale mai mari decât cele care ar fi rezultat din aplicarea noilor legi-cadru în domeniul salarizării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009."

Prin Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizarea pensiei de urmaș în temeiul art. 84 alin. (3) din același act normativ se realizează prin raportare exclusiv la indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței, indiferent de modalitatea de stabilire a cuantumului acesteia." În paragrafele 91-95 din această decizie s-au reținut următoarele: "Sub al doilea aspect, prin Legea-cadru nr. 330/2009, legiuitorul, având preeminența scopului enunțat al stabilirii unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, a stabilit cu caracter de principiu luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a acestei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor acestei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare [art. 3 lit. c)]. În aplicarea acestui principiu și pentru atingerea dezideratului de unificare a sistemului de salarizare, prin reducerea semnificativă a sporurilor cu caracter special acordate diferitelor categorii de personal din sectorul bugetar, în materia salarizării magistraților o parte din sporurile recunoscute au fost incluse în indemnizația de încadrare brută lunară, rezultând o majorare a cuantumului acesteia. Potrivit art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pensia de urmaș stabilită în baza art. 84 din același act normativ se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței. Textul legal stabilește principiul actualizării pensiei de urmaș în condițiile existenței unei majorări a indemnizației de încadrare brute lunare a unui judecător în activitate, fără a distinge cu privire la modalitatea care a determinat o asemenea majorare. Având în vedere principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, în condițiile în care legiuitorul nu a distins asupra modalității care a determinat majorarea indemnizației de încadrare brute lunare, nici judecătorul, care aplică legea, nu poate efectua o asemenea distincție." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Această normă instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; e) Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat asupra chestiunii de drept respective; f) chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la verificarea îndeplinirii acestor condiții, se constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, învestită cu soluționarea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 363/LM/2020 din 3 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 445/111/2020.

Decizia ce urmează a fi pronunțată în apel este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. Din verificarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție nu rezultă că instanța supremă s-ar fi pronunțat asupra chestiunii de drept cu care a fost învestită în acest dosar și nu este învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile de ordin procedural prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, urmând să se analizeze dacă problematica juridică cu care a fost învestită reprezintă o veritabilă chestiune de drept.

Cu privire la acest aspect, în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a subliniat că această chestiune de drept trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare, că problema de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Într-o altă formulare s-a apreciat că această chestiune de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă, în atare condiții, să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare.

Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut în primul rând să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte o oarecare dificultate și care implică riscul unor dezlegări, ulterioare, diferite în practică.

Această încheiere trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția judecătorilor din complet asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, iar în final să conțină opțiunea provizorie pentru o dezlegare pe care o consideră preferabilă, toate acestea pentru justificarea declanșării mecanismului de unificare a jurisprudenței consacrat prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Această exigență legală a fost subliniată în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se imperios necesar ca punctul de vedere al instanței de trimitere să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilității sesizării, nu numai sub aspectul condițiilor de procedură, ci și mai ales asupra circumstanțierii condiției privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016).

Numai într-un atare context legal poate fi învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării hotărârii prealabile, în condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, și de aceea este impusă condiția ca încheierea de sesizare să fie motivată în acest sens, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială, reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Raportat la cauza pendinte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că încheierea de sesizare cuprinde opțiunea provizorie a judecătorilor instanței de sesizare, motivată, însă fără a argumenta caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. În acest sens, instanța de trimitere s-a mărginit la reiterarea pur formală a cerințelor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără a explica efectiv în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menționate, soluțiile diferite la care se poate ajunge în interpretarea normelor juridice supuse analizei.

Intervențiile legislative succesive în privința sporului pentru titlul științific de doctor care au implicat reglementări sau abrogări ale acestuia ori intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale, în exercitarea propriilor competențe, pentru lămurirea existenței sau întinderii acestui drept salarial, nu demonstrează contrariul, pentru că de lege lata normele în discuție sunt clare și neechivoce.

De asemenea, divergența de interpretare ce există între reclamantă și pârâtă, specifică procesului civil, nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operațiuni logico-juridice, iar o analiză a normelor legale incidente în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile și previzibile, iar aplicabilitatea normelor în discuție nu ridică vreo minimă problemă de interpretare, aspect ce rezultă, de altfel, din opțiunea neîndoielnică exprimată de instanța de trimitere.

În acest context, în considerarea finalității și a condițiilor de admisibilitate ale procedurii hotărârii prealabile, instituite de legiuitor pentru asigurarea jurisprudenței unitare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.