ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 61/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.908/1/2020, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 15.798/3/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 19 iunie 2020, în Dosarul nr. 15.798/3/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispozițiilor art. 425 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili înțelesul sintagmei "rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică", respectiv, dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Național de Statistică.

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2007)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 23 mai 2019, reclamantul x a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București:

În motivare, reclamantul a susținut că este beneficiarul unei pensii de serviciu, în baza Legii nr. 223/2007, întrucât a fost angajat în funcția de pilot înainte de pensionare.

Aceeași parte a mai arătat că pârâta trebuia să-i actualizeze pensia de serviciu cu rata medie anuală a inflației corespunzătoare anului 2017, începând cu 1 ianuarie 2018, și cu rata medie anuală a inflației corespunzătoare anului 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 42

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 42

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentința civilă nr. 4.606 din 4 septembrie 2019, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să emită o decizie de actualizare a pensiei de serviciu a reclamantului cu rata medie anuală a inflației aferentă anului 2017, începând cu 1 ianuarie 2018, și cu rata medie anuală a inflației aferentă anului 2018, începând cu 1 ianuarie 2019.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamantul beneficiază de pensie de serviciu, în baza Legii nr. 223/2007, începând cu 1 iunie 2015.

A mai reținut că forma inițială a dispozițiilor art. 42

La data de 7 august 2017, dispozițiile art. 42

Prin raportare la dispozițiile legale anterior evocate, tribunalul a apreciat că pârâta trebuia să actualizeze pensia de serviciu a reclamantului cu rata medie anuală a inflației aferentă anului 2017, începând cu 1 ianuarie 2018, și cu rata medie anuală a inflației aferentă anului 2018, începând cu 1 ianuarie 2019.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea apelului, a susținut că pensia de serviciu se actualizează, potrivit art. 42

A mai arătat că, la nivelul anului 2016, rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică era de -1,5% (negativ), motiv pentru care nu s-a realizat actualizarea pensiilor de serviciu încasate în cursul anului 2017, iar la nivelul anului 2018, pensiile încasate nu au fost actualizate, astfel încât nu există diferențe de drepturi bănești rămase de achitat.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că partea adversă trebuia să actualizeze pensia de serviciu la data de 1 ianuarie 2018 cu rata medie anuală a inflației corespunzătoare anului 2017 și la data de 1 ianuarie 2019, cu rata medie anuală a inflației corespunzătoare anului 2018. Totodată, a arătat că rata medie anuală a inflației aferentă anilor 2017 și 2018 a avut o valoare pozitivă.

Asupra admisibilității sesizării, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a arătat că litigiul se află pe rolul unui complet al Curții de Apel București, care judecă în ultimă instanță.

De interpretarea art. 42

Chestiunea de drept s-a ivit recent pe rolul instanțelor judecătorești, aceasta nefăcând obiectul dezlegării printr-o hotărâre obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Instanța de trimitere a apreciat că se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile în scopul creării premiselor necesare unei jurisprudențe unitare în materie, întrucât au fost pronunțate soluții divergente cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, evocând în acest sens jurisprudența sa relevantă.

În plus, la ședința de practică neunitară de la nivelul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din luna noiembrie 2019 nu s-a conturat o opinie majoritară în privința acestei chestiuni de drept.

Numai intimatul a formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Acesta a susținut că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, deoarece practica judiciară a Curții de Apel București este deja conturată într-un anumit sens cu privire la chestiunea actualizării pensiilor de serviciu cu coeficientul de inflație. A mai arătat că dispozițiile legale supuse interpretării sunt suficient de clare pentru a fi înțelese de destinatarii legii.

Completul de judecată al instanței de trimitere a menționat că problema de drept care formează obiectul sesizării privește înțelesul sintagmei "indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică".

Această sintagmă nu se referă la rata inflației aferentă anului anterior celui în care se face actualizarea, ci la rata inflației "cunoscută" la data de 1 ianuarie a acestui an, ca urmare a "comunicării" efectuate de Institutul Național de Statistică.

Cele două condiții ale "cunoașterii" și "comunicării" sunt reglementate cumulativ pentru identificarea criteriului de actualizare a pensiei. Or, Institutul Național de Statistică nu comunică cel mai târziu la data de 1 ianuarie a fiecărui an rata medie anuală a inflației din anul precedent.

Prin raportare la datele speței, în cursul anilor 2018 și 2019, reperele legale sunt date de indicatorii definitivi corespunzători ratei medii a inflației aferente anului 2016 (negativă, comunicată în cursul anului 2017 și cunoscută la data de 1 ianuarie 2018) și anului 2017 (comunicată în cursul anului 2018 și cunoscută la data de 1 ianuarie 2019).

Din această perspectivă, nu pot fi reținute pentru anii 2018 și 2019 ratele medii ale inflației aferente anilor precedenți, ci ratele "cunoscute" la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea.

Prin urmare, când face referire la indicatorul definitiv "cunoscut" la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea, legiuitorul are în vedere sensul propriu și literal al termenului "cunoscut", care a ajuns la cunoștința celui obligat în urma comunicării efectuate de Institutul Național de Statistică, iar nu caracterul determinabil al ratei inflației din anul precedent.

Eventuala rațiune a legii de a păstra puterea de cumpărare a pensiei la un moment cât mai apropiat de fenomenul inflaționist pe care urmărește să-l compenseze nu poate fi valorificată în dauna termenilor expreși și susceptibili de interpretare literală, aceștia fiind edictați în scopul de a furniza criterii clare și predictibile atât pentru beneficiarul dreptului, cât și pentru titularul obligației de a face actualizarea, care ar putea să nu dispună în mod obiectiv de informațiile necesare pentru a-și îndeplini această obligație la data de 1 ianuarie a fiecărui an.

Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca rata inflației cu care se face actualizarea pensiei de serviciu într-un an să fie cea corespunzătoare anului precedent, ar fi făcut o mențiune expresă în acest sens.

Ca atare, instanța de trimitere a apreciat că rata medie anuală a inflației cu care se face actualizarea într-un an nu este cea aferentă anului anterior, ci cea aferentă anului dinaintea acestuia, fiind ultima efectiv cunoscută și comunicată la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea.

Curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curțile de Apel Brașov, București și Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel București a comunicat că a identificat practică judiciară relevantă.

Din răspunsurile transmise de curțile de Apel Brașov, București și Suceava au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Într-o primă opinie, s-a apreciat că sintagma "rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică" vizează indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea (Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - în opinie majoritară, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Ialomița - în opinie majoritară).

Într-o a doua opinie, s-a apreciat că sintagma "rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică" vizează ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Național de Statistică (Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Ilfov - Secția civilă și Tribunalul Suceava - Secția I civilă).

Din răspunsurile primite rezultă că au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive numai în sensul primei opinii, acestea fiind următoarele:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate.

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de instanța supremă în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare.

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Așadar, în cuprinsul articolului anterior menționat, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Prima condiție enunțată, aceea a existenței unei cauze în curs de judecată în ultimă instanță, este îndeplinită întrucât litigiul este unul de asigurări sociale, care se judecă în primă instanță de către tribunal, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 95 pct. 1 și a art. 94 pct. 1 din Codul de procedură civilă și, în ultimă instanță, de către curtea de apel, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, nefiind supus căii de atac a recursului, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită și cea de-a doua condiție, aceea ca pricina care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, deoarece, în raport cu normele de competență invocate anterior, cauza se află în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel București, ca instanță de apel, care judecă în ultimă instanță.

Și cea de-a treia condiție de admisibilitate, privind relația de dependență dintre dezlegarea dată chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei, este îndeplinită întrucât hotărârea pe care instanța supremă o pronunță în procedura mecanismului judiciar de unificare a jurisprudenței produce un efect concret asupra soluției din procesul pendinte, soluționarea apelului presupunând aplicarea criteriilor pentru actualizarea pensiei de serviciu a reclamantului, cuprinse în art. 42

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept și la nepronunțarea asupra acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât legislația care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, iar examenul jurisprudențial și opiniile teoretice exprimate de instanțele din țară au relevat că nu s-a cristalizat o practică unitară și constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situație care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariției unei jurisprudențe neunitare.

Chestiunea de drept semnalată de titularul sesizării își are izvorul într-un act normativ care a fost modificat, în forma supusă analizei, în anul 2017, și, ulterior acestui an, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat pe calea unui recurs în interesul legii și nici printr-o hotărâre prealabilă, în prezent neexistând un recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Totodată, la pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică dacă chestiunea de drept cu care a fost învestită constituie o veritabilă problemă de drept, adică dacă interpretarea normei în discuție prezintă gradul de dificultate necesar pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să intervină pentru a preveni apariția unei jurisprudențe neunitare.

Or, din această perspectivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că art. 42

Problema de drept care face obiectul sesizării privește înțelesul sintagmei din cuprinsul art. 42

Instanța supremă reține că prima opinie introduce un alt criteriu de actualizare a pensiei de serviciu, respectiv, indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea, în condițiile în care indicatorul menționat în art. 42

După cum rezultă din interpretarea literală a normei de drept în discuție, criteriile de stabilire a ratei medii anuale a inflației sunt neechivoc determinate de legiuitor.

Astfel, rata medie anuală a inflației este definită ca un indicator definitiv care trebuie să fie atât "cunoscut" la data de "1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea", cât și "comunicat".

Prin lege, obligația de a determina și de a aduce la cunoștință acest indicator definitiv revine exclusiv Institutului Național de Statistică.

Art. 42

Prin urmare, rata medie anuală a inflației constituie un indice determinat în temeiul unor criterii expres și limitativ indicate de legiuitor, de la care nu se poate deroga.

Împrejurarea că Institutul Național de Statistică nu comunică rata medie anuală a inflației la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea reprezintă o împrejurare de fapt care nu poate transforma acest indice într-unul determinabil, decât cu ignorarea criteriilor menționate în art. 42

Interpretarea literală a art. 42

Atunci când legiuitorul a dorit să actualizeze pensia de serviciu cu rata medie anuală a inflației din anul anterior, pentru a păstra puterea de cumpărare la un moment cât mai apropiat de fenomenul inflaționist pe care urmărea să îl compenseze, a prevăzut expres această posibilitate, astfel cum rezultă din art. 47 al Legii nr. 223/2007 (forma legii în vigoare la 29 decembrie 2009), potrivit căruia: "Pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent."

Introducerea art. 42

Art. 519 din Codul de procedură civilă se referă la interpretarea propriu-zisă a conținutului unor dispoziții legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate, cu scopul de a împiedica apariția unei jurisprudențe neunitare în materie.

În jurisprudența în legătură cu pronunțarea unei hotărâri prealabile s-a statuat că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care să necesite cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016).

Astfel cum s-a arătat, datorită clarității termenilor în care este redactată norma de drept supusă interpretării, legiuitorul însuși explicând care este indicatorul în baza căruia se face actualizarea pensiei de serviciu, ceea ce permite asigurarea unei înțelegeri corecte și uniforme, chestiunea de drept în discuție nu are un grad de dificultate care să justifice necesitatea intervenției instanței supreme pe calea prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care nu este îndeplinită cerința de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept de o anumită dificultate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,