Decizia nr. 198/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.739/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.800/118/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelantul-reclamant.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.800/118/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare: - pentru actualizarea anuală, din oficiu, a pensiei de serviciu pentru perioada ianuarie 2016-iulie 2017 sunt aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie stabilite prin art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017; - după comunicarea de către Institutul Național de Statistică a ratei medii anuale a inflației, ulterior datei de 1 ianuarie a anului în care a avut loc actualizarea, din oficiu, a pensiei de serviciu, cu ultima rată medie a inflației cunoscută și comunicată, casa teritorială de pensii competentă este obligată să revizuiască pensia de serviciu prin aplicarea retroactivă a ratei medii anuale a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică corespunzătoare anului pentru care a operat deja actualizarea.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 noiembrie 2024 cu nr. 2.739/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 mai 2025. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2007): Art. 42 5 . - în forma inițială, așa cum a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România: " Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflației utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare." Art. 42 5 . - în forma actuală, astfel cum a fost modificat prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu: " Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 57/2015): " Art. 14. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2016 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5% și este de 871,7 lei. (...)"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (O.U.G. nr. 99/2016): " Art. 12. - (1) În anul 2017 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5,25% și este de 917,5 lei, potrivit prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. (...)"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017 (O.U.G. nr. 2/2017): " Art. 2. - (1) Începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% și este de 1.000 lei. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția I civilă la data de 6 martie 2023, cu nr. 1.800/118/2023, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii: - actualizarea pensiei de serviciu din ianuarie 2016, cu procentul de 5% conform O.U.G. nr. 57/2015; din ianuarie 2017, cu procentul de 5,25% conform O.U.G. nr. 99/2016; din iulie 2017, cu procentul de 9% conform O.U.G. nr. 2/2017; - actualizarea pensiei de serviciu pentru perioada ianuarie 2018-decembrie 2018 cu: 1,30% - începând cu 1 ianuarie 2018; 4,60% - începând cu 1 ianuarie 2019; 3,80% - începând cu 1 ianuarie 2020; - obligarea pârâtei la achitarea diferențelor de pensie de serviciu rezultate pentru perioada 1 ianuarie 2016 - în prezent, actualizate cu dobânda legală calculată de la scadența fiecărei obligații până la data plății efective; - obligarea pârâtei la recalcularea pensiei de asigurări sociale, cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 25 de ani și cu acordarea punctajelor suplimentare pentru grupele și condițiile superioare, începând cu 1 octombrie 2018, conform art. 169 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

În motivare, reclamantul a arătat că este titularul unei pensii de serviciu în baza Legii nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România (Legea nr. 83/2015), potrivit deciziei de pensionare emise la data de 16 septembrie 2015.

Cu privire la primul capăt de cerere, reclamantul a arătat că finalitatea adoptării ordonanțelor de urgență menționate este stabilirea unui alt cuantum de majorare a punctului de pensie pentru destinatarii acestor acte normative, derogator de la cel stabilit prin norma generală, indiferent dacă se menționează sau nu expres că procentele de majorare se acordă prin derogare de la dispozițiile art. 102 din Legea nr. 263/2010.

Atât timp cât a fost stabilită prin act normativ cu caracter special în raport cu norma generală, derogarea poate privi atât valoarea concretă cu care trebuie actualizate drepturile de pensie, cât și momentul de la care trebuie să se facă actualizarea. În acest sens, prin O.U.G. nr. 2/2017 s-a stabilit un alt moment de la care să se facă actualizarea, respectiv 1 iulie 2017.

Dispozițiile art. 102 din Legea nr. 263/2010 - în vigoare în perioada de referință dedusă judecății (în prezent abrogate) - nu făceau altceva decât să stabilească modalitatea concretă de actualizare a tuturor pensiilor din sistemul public acordate în temeiul Legii nr. 263/2010. Nu există niciun temei legal pentru a aplica cu prioritate aceste norme generale, în detrimentul celor speciale care reglementează expres situația reclamantului, beneficiar al pensiei de serviciu în baza dispozițiilor Legii nr. 83/2015.

Cu privire la capătul al doilea de cerere, reclamantul a invocat dispozițiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, introduse prin Legea nr. 83/2015.

Cu privire la capătul al treilea de cerere, reclamantul a susținut că în patrimoniul său s-a produs un prejudiciu constând în diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, motiv pentru care se impune ca pârâta să îi plătească diferențele de pensie rezultate din aplicarea actualizărilor anterior menționate și pensia efectiv încasată, începând cu scadența fiecărei plăți și până la plata efectivă a acestora.

Cu privire la capătul 4 de cerere, reclamantul a arătat că pensia de asigurări sociale este determinată prin raportare la stagiul complet de cotizare de 35 de ani, așa cum rezultă și din decizia sa de pensionare, or, în cadrul Legii nr. 263/2010 se prevăd norme de excepție cu privire la determinarea stagiului complet de cotizare care se aplică cu prioritate față de reglementările de drept comun.

Astfel, reclamantul a arătat că are o vechime de 38 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010, respectiv cu încadrarea în anexa nr. 1 la lege, iar conform art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 221/2018, în vigoare începând cu 2 august 2018, pentru locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d), stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.

În concluzie, reclamantul a arătat că este justificată cererea ca începând cu 1 octombrie 2018 să fie utilizat stagiul complet de cotizare de 25 de ani și să i se acorde punctajele suplimentare pentru grupele superioare de muncă, respectiv începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2018 prin care s-a modificat, respectiv completat Legea nr. 263/2010 în ceea ce privește dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) și art. 169 2 .

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința civilă nr. 3.823 din 19 decembrie 2023, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În privința capătului 4 al cererii, s-a constatat că, prin cererea adresată pârâtei la data de 5 mai 2022, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie de asigurări sociale, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și cu acordarea punctajelor suplimentare aferente grupelor superioare de muncă.

Reclamantul a fost înscris la pensie conform deciziei din 1 septembrie 2004, în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), fiindu-i recunoscută o perioadă de 21 de ani, ca fiind lucrată în grupa I de muncă.

Din oficiu, reclamantului i s-a emis decizia de revizuire din 20 iulie 2011, prin care i s-a stabilit un punctaj mediu anual suplimentar cuvenit pentru grupa de muncă, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009 (O.U.G. nr. 100/2008).

Prima instanță a observat că, începând cu data de 1 iunie 2015 și până în prezent, reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu în baza Legii nr. 83/2015, astfel că, din moment ce se vrea recalcularea pensiei de asigurări sociale, de plano solicitarea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, din moment ce în plată este o pensie de serviciu, stabilită potrivit dispozițiilor din legea specială.

Totodată, instanța de fond a reținut că, și dacă s-ar aprecia că solicitarea reclamantului nu ar trebui respinsă pentru acest motiv, ea este oricum neîntemeiată, față de următoarele aspecte:

Reținând incidența prevederilor art. 169 1 și 169 2 din Legea nr. 263/2010, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 169 1 alin. (2) nu sunt aplicabile în speță, având în vedere că reclamantul a beneficiat de majorarea punctajelor anuale, după cum rezultă din decizia de revizuire emisă la 20 iulie 2011.

Față de dispozițiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 coroborate cu cele ale art. II din Legea nr. 221/2018, cum reclamantul pretinde aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 263/2010, reținând că de aceste prevederi beneficiază, din oficiu, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 și data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2018, iar reclamantului i s-au deschis drepturile de pensie în anul 2004, rezultă, cu evidență, că nu este îndreptățit a beneficia de un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de la primul petit al acțiunii, referitoare la majorarea valorii punctului de pensie, prima instanță a reținut că, din chiar cupoanele de pensie depuse de reclamant la dosar, rezultă cu evidență că acesta a beneficiat de majorarea valorii punctului de pensie solicitată.

În ceea ce privește solicitarea de la petitul 2 al acțiunii, vizând actualizarea pensiei de serviciu cu rata medie anuală a inflației, pentru perioada cuprinsă între ianuarie 2018 și anul 2020 inclusiv, prima instanță a reținut, față de înscrisul comunicat la dosar de Institutul Național de Statistică și în raport cu considerentele de la paragrafele 63-65 ale Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, că, din moment ce indicele de inflație nu fusese comunicat de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea, nici pârâta nu avea obligația actualizării pensiei de serviciu cu indicele de inflație.

Din moment ce primele două capete de cerere au fost găsite neîntemeiate, pe cale de consecință, prima instanță a respins și cel de-al treilea petit privind acordarea diferențelor de drepturi de pensie.

Prin cererea de apel formulată, reclamantul a susținut, referitor la primul capăt de cerere, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut și cu care a fost învestită, respectiv actualizarea pensiei de serviciu, neexistând o cercetare a acestui petit, între considerentele hotărârii și obiectul acțiunii neexistând nicio minimă legătură.

În continuare, apelantul-reclamant a reiterat apărările formulate în primă instanță și rămase necercetate de către tribunal, susținând că, din situația sumelor efectiv încasate, nu rezultă că pârâta ar fi actualizat pensia sa de serviciu cu procentele specificate expres în ordonanțele de urgență indicate în primul capăt de cerere.

Ulterior însă, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (O.U.G. nr. 59/2017) s-a revenit la actualizarea pensiei cu procentul reprezentând rata inflației începând cu ianuarie 2018, concluzia juridică clară fiind aceea că pe perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 au avut incidență directă O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016 și O.U.G. nr. 2/2017, solicitarea reclamantului din primul capăt de cerere fiind legală și temeinică.

Cu privire la petitul 2 din acțiune, apelantul-reclamant a susținut că instanța de fond în mod greșit a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile în care, în raport cu dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, aceasta nu are nicio valoare juridică, soluția fiind de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării.

În subsidiar, apelantul a arătat că, dacă ar fi dorit să dea o minimă eficiență acestei decizii, instanța de fond trebuia să observe că, inclusiv în această variantă, se impune actualizarea pensiei sale de serviciu cu un decalaj de un an, ceea ce ar fi determinat admiterea acțiunii și actualizarea pensiei de serviciu pe perioada 2018-2020, conform Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu privire la petitul 3 din acțiune, în rejudecare în apel, apelantul-reclamant a solicitat, de asemenea, admiterea acestuia, pentru motivele arătate în fața primei instanțe.

În ceea ce privește soluția de respingere a petitului 4 din acțiune, apelantul-reclamant a arătat că, deși încasează pensia de serviciu, are interesul de a avea o pensie de asigurări sociale corect determinată, având în vedere fluctuația legislației din materia pensiilor din ultimii 15 ani, existând posibilitatea ca, urmare a impozitării și suprataxării pensiei de serviciu, pensia de asigurări sociale să depășească în viitorul apropiat cuantumul pensiei de serviciu, având în vedere creșterea anuală a valorii punctului de pensie.

Conform art. 42 4 alin. (2) din Legea nr. 223/2007, în sarcina intimatei-pârâte există obligația constantă de a face comparația între pensia de asigurări sociale și pensia de serviciu și de a pune în plată, întotdeauna, cuantumul cel mai avantajos pensionarului.

De asemenea, a susținut că de prevederile Legii nr. 221/2018 beneficiază și persoanele care s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2011, intenția legiuitorului fiind ca aceste beneficii să fie acordate tuturor pensionarilor, fără discriminare, inclusiv celor care și-au deschis dreptul de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2011, fără a exista vreo rațiune de excludere a celor ale căror drepturi au fost deschise anterior acestei date când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010.

Apelantul-reclamant a susținut că are dreptul la recalcularea pensiei de asigurări sociale cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 25 de ani și cu acordarea punctajelor pentru grupele superioare de muncă, începând cu data de 1 octombrie 2018, fiindu-i aplicabile și dispozițiile art. 169 1 din Legea nr. 263/2010, ca urmare a faptului că dreptul la pensie pentru limită de vârstă i-a fost stabilit inițial începând cu anul 2004.

Suplimentar, apelantul-reclamant a solicitat să fie avute în vedere și dezlegările date prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 decembrie 2018. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat, în ceea ce privește situația de fapt conturată până la momentul sesizării, că din susținerile reclamantului rezultă că nu a beneficiat de actualizarea pensiei în perioada ianuarie 2016-decembrie 2017 și a beneficiat de actualizarea pensiei de serviciu, dar în raport cu rata medie a inflației astfel cum era cunoscută la data de 1 ianuarie a fiecărui an, începând cu anul 2018, adică indicele de inflație calculat nu pentru anul precedent, ci pentru anul anterior acestuia.

Referitor la Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind interpretarea dispozițiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, a reținut că, deși sesizarea a fost respinsă, instanța supremă a explicat în considerente că opinia corectă este cea în sensul că actualizarea pensiei se face în raport cu rata medie anuală a inflației, astfel cum este cunoscută la începutul anului în care are loc actualizarea, aceasta putând fi stabilită și pentru o perioadă anterioară anului precedent, nu neapărat pentru anul precedent datei actualizării, dată la care nu este cunoscut acest indicator pentru anul anterior. În esență, s-a avut în vedere că rata medie a inflației nu poate fi transformată într-un element de calcul determinabil.

Problemele care se pun în cauza de față, în acest context, sunt însă diferite de chestiunea avută în vedere de instanța supremă în soluționarea precedentei sesizări, în limitele acesteia, în sensul că prima problemă se pune în raport cu forma inițială a textului legal supus interpretării, iar a doua problemă se pune după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 care a modificat textul art. 42 5 din Legea nr. 223/2007.

Astfel, referitor la prima întrebare din sesizare, instanța de trimitere a învederat că, în raport cu forma inițială a textului legal, se pune problema dacă, în cazul pensiilor reglementate prin Legea nr. 223/2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017.

Prevederile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 trimiteau în mod expres la prevederile Legii nr. 263/2010, în mod implicit la prevederile art. 102 alin. (2) din această lege.

Întrucât nu puteau fi aplicate prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 tot din cauza lipsei datelor statistice privind rata medie a inflației în anul anterior, începând cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 1/2013), valoarea punctului de pensie a fost stabilită prin acte normative, inclusiv prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017, sub forma majorării acestei valori.

În ce privește cea de-a doua întrebare din sesizare, în condițiile în care rata medie anuală a inflației, ca indicator definitiv, este calculată după o perioadă mai mare, dar este comunicată, la un moment dat, nu se mai pune problema ca instanța să determine ea însăși acest indicator, ci este vorba de un indicator cunoscut în sensul legii, dar cu o anumită întârziere.

În acest context se pune problema dacă, după comunicarea indicelui de inflație pentru anul anterior, ulterior datei la care a avut loc actualizarea pensiei cu rata medie a inflației cunoscute (care nu este calculată pentru anul anterior la acel moment, ci pentru anul precedent celui anterior recalculării), casa teritorială de pensii ar trebui să opereze o revizuire a pensiei de serviciu prin folosirea noului indicator definitiv cunoscut - rata medie a inflației pentru anul anterior.

Instanța de sesizare a apreciat că, din această perspectivă, problemele de drept sunt noi și prezintă o complexitate suficientă.

În concluzie, s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a considerat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, apreciind că prima chestiune nu constituie o veritabilă problemă de drept, în condițiile în care există suficiente texte de lege care sunt clare și ale căror interpretare și aplicare revin judecătorului cauzei, prin raportare la situația de fapt particulară rezultată din probatoriul administrat.

Și în ceea ce privește cea de-a doua chestiune din sesizare, apelantul-reclamant a apreciat că nu se impune sesizarea instanței supreme, întrucât nu ar determina decât o tergiversare nejustificată a cauzei, fără a conduce la o lămurire efectivă, întrucât vizează aspecte ce urmează a fi soluționate de judecătorul cauzei, având în vedere că instanța supremă deja a respins, ca inadmisibilă, o sesizare similară prin Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020.

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către apelantul-reclamant prin care a fost de acord cu opinia judecătorilor-raportori. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Cu privire la prima problemă de drept, instanța de trimitere a arătat că dispozițiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, în forma inițială, trimiteau în mod expres la Legea nr. 263/2010, în mod implicit la art. 102 alin. (2) din această lege.

Aceste prevederi, la rândul lor, nu puteau fi aplicate tocmai pentru că la începutul unui an nu se cunosc indicatorii statistici necesari pentru actualizarea pensiei, aceștia nefiind calculați și comunicați.

Acest fapt rezultă din preambulul O.U.G. nr. 1/2013 în care s-au arătat următoarele: " (...) ținând cont de faptul că indicatorii în raport cu care se majorează anual valoarea punctului de pensie și se calculează indicele de corecție, realizați pe anul precedent, nu sunt cunoscuți la începutul anului calendaristic, în vederea corelării prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, cu data la care instituțiile competente fac publice valorile unor indicatori utilizați la stabilirea valorii punctului de pensie și a indicelui de corecție și pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege (...)".

Din acest motiv, prin art. II al acestui act normativ, s-a stabilit valoarea punctului de pensie pentru anul 2013, suplinind lipsa datelor privind rata inflației în anul anterior.

În continuare, în anii următori, prin acte normative speciale, inclusiv cele indicate în prezenta sesizare, s-a stabilit anual valoarea punctului de pensie.

Din acest punct de vedere, suplinind aplicarea formulei de calcul din art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017 ar putea fi considerate aplicabile și pentru actualizarea pensiilor de serviciu potrivit art. 42 5 din Legea nr. 223/2007.

Totuși, este de remarcat faptul că, în cuprinsul acestor prevederi, se face referire în mod expres la alin. (2) la pensiile reglementate de Legea nr. 223/2015, ceea ce ar putea indica intenția legiuitorului de a aplica aceste majorări doar acestor categorii de pensii, iar nu și celorlalte pensii de serviciu.

Cu privire la a doua problemă de drept, instanța de sesizare a arătat că este adevărat că textul legal nu prevede actualizarea în raport cu rata medie a inflației din anul precedent, însă nici art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu făcea o astfel de referire și, totuși, în preambulul O.U.G. nr. 1/2013 se argumentează pornind tocmai de la această interpretare, și anume că actualizarea trebuie să aibă în vedere rata inflației din anul precedent, iar nu din anii anteriori.

Se poate argumenta că legiuitorul, deși face referire la rata medie a inflației cunoscută, nu indică faptul că ar fi vorba de ultimul indicator cunoscut. În aceste condiții, s-ar putea ajunge la concluzia că actualizarea se poate face în raport cu orice indicator cunoscut al inflației din anii anteriori, ales arbitrar de casele teritoriale de pensii, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat, scopul actualizării cu rata inflației fiind menținerea puterii de cumpărare a pensiei în raport cu evoluția inflației.

Ca urmare, folosind metoda reducerii la absurd, dar și interpretarea sistematică și istorico-teleologică, s-ar putea ajunge la concluzia că actualizarea trebuie făcută prin folosirea ratei medii a inflației din anul precedent la momentul la care aceasta se cunoaște, operând revizuirea la cererea asiguratului sau din oficiu, chiar dacă inițial s-a avut în vedere inflația calculată pentru anul precedent anului anterior datei la care se face actualizarea. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat că practică judiciară a fost identificată numai la nivelul a două curți de apel (în total 3 decizii), în timp ce puncte de vedere teoretice au formulat judecătorii din circumscripțiile a trei curți de apel, conturându-se două opinii cu privire la fiecare întrebare din sesizare.

Referitor la prima chestiune, într-o opinie, s-a apreciat că legiuitorul a stabilit expres, în mod derogatoriu de la norma comună, un alt indice de majorare a pensiilor speciale stabilite în temeiul Legii nr. 223/2007, cu modificările aduse prin Legea nr. 83/2015, nefiind aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie stabilite prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017.

S-a argumentat că scopul emiterii ordonanțelor de urgență menționate este același, respectiv stabilirea unui alt cuantum de majorare a punctului de pensie pentru destinatarii acestor acte normative, indiferent dacă se menționează sau nu expres că procentele derogatorii de majorare se acordă prin derogare de la art. 102 din Legea nr. 263/2010 sau tocmai în aplicarea acestor prevederi legale, dispozițiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 fiind speciale.

Dispozițiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, modificată prin Legea nr. 83/2015, fac trimitere la art. 102 din Legea nr. 263/2010, care operează cu noțiunea de "rata medie anuală a inflației", iar derogările din ordonanțele de urgență menționate prevăd doar că valoarea punctului de pensie se va majora cu anumite procente, fără să se mai aplice regula ca majorarea punctului de pensie să se raporteze la rata medie anuală a inflației.

În sensul acestei opinii s-au identificat 3 decizii pronunțate de două curți de apel, fiind exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la un tribunal.

Într-o altă opinie, s-a considerat că dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017 sunt aplicabile și pentru actualizarea pensiilor de serviciu, potrivit art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, suplinind aplicarea formulei de calcul din art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Cu titlu de practică judiciară poate fi menționată o sentință nedefinitivă (atașată sesizării), în același sens fiind exprimate și puncte de vedere teoretice de către judecătorii de la o curte de apel și 4 tribunale.

Cu privire la cea de-a doua întrebare, într-o opinie, s-a dat eficiență celor reținute în considerentele Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătându-se că indicatorul în raport cu care se face actualizarea trebuie, conform dispozițiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2017, să îndeplinească două condiții cumulative, respectiv să fie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și să fie comunicat de Institutul Național de Statistică. Prin urmare, utilizând aceleași reguli de interpretare, o revizuire a pensiei prin folosirea noului indicator cunoscut este incompatibilă cu condiția "cunoașterii la 1 ianuarie" impusă de textul legal.

În sensul acestei opinii s-au identificat 3 decizii pronunțate de două curți de apel și o sentință nedefinitivă (atașată sesizării), fiind exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la o curte de apel și două tribunale.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că, după comunicarea de către Institutul Național de Statistică a ratei medii anuale a inflației, ulterior datei de 1 ianuarie a anului în care a avut loc actualizarea din oficiu, a pensiei de serviciu, cu ultima rată medie a inflației cunoscută și comunicată, casa teritorială de pensii competentă este obligată să revizuiască pensia de serviciu prin aplicarea retroactivă a ratei medii anuale a inflației comunicate de Institutul Național de Statistică corespunzătoare anului pentru care a operat deja actualizarea.

Această opinie s-a regăsit doar la nivel teoretic, în punctele de vedere exprimate de judecătorii de la 3 tribunale.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

A fost identificată Decizia Curții Constituționale nr. 84 din 3 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 30 mai 2022, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 263/2010. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: - Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili înțelesul sintagmei «rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică», respectiv dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Național de Statistică", relevante fiind considerentele de la paragrafele 57-68 ale deciziei; - Decizia nr. 29 din 10 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 11 martie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind: "Modul de actualizare a pensiilor de serviciu ale grefierilor în perioada 2018-2020, raportat la dispozițiile art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul dacă actualizarea are loc în raport cu indicele de inflație al anului anterior sau în raport cu indicele de inflație cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică", prezentând relevanță paragrafele 50-55. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar o parte dintre cerințele anterior enunțate sunt întrunite.

Astfel, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, întrucât Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a fost învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant în contradictoriu cu intimata casa teritorială de pensii, într-un litigiu având ca obiect: actualizarea pensiei de serviciu în baza dispozițiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, începând cu ianuarie 2016 și până în prezent; plata diferențelor drepturilor de pensie de serviciu; recalcularea pensiei de asigurări sociale, în baza art. 169 2 din Legea nr. 263/2010. Drept urmare, potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 și ale art. 96 pct. 2 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel judecă în ultimă instanță.

În ce privește condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, precum și condiția referitoare la existența raportului de dependență dintre soluționarea pe fond a cauzei și lămurirea chestiunii de drept în discuție, se constată o serie de neregularități, care fac demersul inadmisibil. Prima întrebare prealabilă

Dintru început, se cuvine reamintit că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudența instanței supreme.

În absența definirii în art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de "chestiune de drept", această cerință este supusă unei evaluări în concret, din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

De asemenea, jurisprudența consolidată, timp de peste un deceniu, în legătură cu această condiție de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitorie, așadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 2 martie 2017; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020).

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; Decizia nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022).

În sesizarea dedusă examinării de față, obiectul celei dintâi întrebări prealabile vizează modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, în forma inițială a art. 42 5 introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 83/2015, din perspectiva sferei de acțiune a majorărilor cu procente fixe a valorii punctului de pensie, reglementate prin ordonanțe de urgență succesive.

În concret, instanța de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă pentru actualizarea anuală, din oficiu, a pensiei de serviciu pentru perioada ianuarie 2016-iulie 2017 sunt aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie (de 5%, 5,25% și 9%), stabilite prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016 și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017, în raport cu forma inițială a normei cuprinse în art. 42 5 , potrivit căreia "Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflației utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare".

Chiar dacă instanța de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita, totuși punctul de vedere exprimat de completul de judecată care a formulat sesizarea nu demonstrează dificultăți real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată, astfel că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra modului în care chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile ar putea, în realitate, să susțină potențialul textelor de lege de a genera practică judiciară neunitară și, pe cale de consecință, să necesite o dezlegare de principiu.

Relevantă este, sub ace