Decizia nr. 331 din 29 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 655/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 32.254/3/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dispoziţiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 justifică actualizarea pensiei de serviciu cu procentajele reglementate de art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, respectiv cu 5% începând cu luna ianuarie 2016, cu 5,25% începând cu luna ianuarie 2017 şi cu 9% începând cu luna iulie 2017?

Magistratul-asistent arată că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi un punct de vedere din partea apelantului-reclamant.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 11 februarie 2025, în Dosarul nr. 32.254/3/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 20 martie 2025 cu nr. 655/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, în forma nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, denumită în continuare Legea nr. 223/2007 ” Art. 42 5 . – Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 ” Art. 14. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2016 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5% şi este de 871,7 lei. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 ” Art. 12. – (1) În anul 2017 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5,25% şi este de 917,5 lei, potrivit prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 ” Art. 2. – (1) Începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% şi este de 1.000 lei. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta instituţie publică, obligarea acesteia la actualizarea pensiei de serviciu pentru anii 2016-2017, după cum urmează: – din ianuarie 2016, cu procentul de 5%, conform art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015; – din ianuarie 2017, cu procentul de 5,25%, conform art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016; – din iulie 2017, cu procentul de 9%, conform art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017; – pentru anii 2018-2020, în principal, actualizarea pensiei de serviciu din ianuarie 2018 cu 1,34%, reprezentând rata inflaţiei anului 2017, conform art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017), din ianuarie 2019 cu 4,63%, reprezentând rata inflaţiei anului 2017, conform art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, din ianuarie 2020 cu 3,83%, reprezentând rata inflaţiei anului 2018, conform art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, iar în subsidiar, în situaţia în care nu va aprecia aplicabilă rata inflaţiei anului de dinaintea anului anterior, actualizarea pensiei de serviciu din ianuarie 2019 cu 1,34%, reprezentând rata inflaţiei anului 2017, respectiv din ianuarie 2020 cu 4,63%, reprezentând rata inflaţiei anului 2018, conform art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.

În motivare, s-a susţinut că cele trei ordonanţe invocate reprezintă derogări succesive de la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), iar acest act normativ este menţionat în cuprinsul art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, ceea ce nu reprezintă altceva decât o modificare directă a textului în privinţa procentelor şi a momentelor primelor trei actualizări.

După apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, toate actualizările ar fi trebuit efectuate cu procentul reprezentând rata medie anuală a inflaţiei cunoscută la 1 ianuarie, iar acest act normativ se aplică şi produce efecte doar asupra actualizărilor care ar fi trebuit a fi efectuate ulterior intrării ei în vigoare, anume 7 august 2017, ca orice act normativ care dispune doar pentru viitor, aspect prevăzut şi de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe cale de consecinţă, actualizările care ar fi trebuit efectuate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 nu sunt afectate în niciun fel de prevederile acestui act normativ.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.720 din 19 iunie 2024, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei să actualizeze, succesiv, pensia de serviciu a reclamantului şi să emită decizii de pensie în acest sens, astfel: începând din 1.01.2016, prin aplicarea unui procent de 5% conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, la un cuantum net de 21.216 lei; din 1.01.2017, prin aplicarea unui procent de 5,25% conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, la un cuantum net de 22.330 lei; din 1.07.2017, prin aplicarea procentului de 9% utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, la un cuantum net de 24.340 lei; din 1.01.2019, prin actualizarea cu rata medie anuală a inflaţiei de 1,34% pentru anul 2017, la un cuantum net de 24.666 lei, şi din 1.01.2020, prin actualizarea cu rata medie anuală a inflaţiei de 4,6% pentru anul 2018, la un cuantum net de 25.808 lei, în raport cu indicii de inflaţie definitivi, astfel cum au fost comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică şi în conformitate cu concluziile raportului de expertiză contabilă omologat în ceea ce priveşte actualizarea pensiei de serviciu a reclamantului; prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus plata către reclamant a diferenţei nete dintre pensia cuvenită conform prezentei hotărâri şi pensia efectiv încasată, pentru perioada începând cu 1.01.2016 şi până la 31.12.2023, în cuantum total net de 302.084 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că prevederile exprese din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, în sensul că procentele de majorare de 5% şi de 9% se stabilesc prin derogare de la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, determină soluţia de admitere a cererii reclamantului de acordare a acestor majorări, legiuitorul stabilind expres prin ordonanţe de urgenţă, în mod derogatoriu de la norma comună, un alt indice de majorare a pensiilor speciale stabilite în temeiul Legii nr. 223/2007.

Scopul emiterii ordonanţelor de urgenţă este acelaşi, anume stabilirea unui alt cuantum de majorare a punctului de pensie pentru destinatarii acestor acte normative, derogatoriu de la cel stabilit prin norma generală (art. 42 5 din Legea nr. 223/2007), indiferent dacă se menţionează sau nu se menţionează expres că procentele derogatorii de majorare se acordă prin derogare de la art. 102 din Legea nr. 263/2010 sau tocmai în aplicarea acestor prevederi legale.

Atât timp cât a fost stabilită prin act normativ cu caracter special în raport cu norma generală, derogarea poate privi atât valoarea concretă cu care trebuie actualizate drepturile de pensie, cât şi momentul de la care trebuie să se facă actualizarea. În acest sens, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 s-a stabilit un alt moment de la care să se facă actualizarea, respectiv 1 iulie 2017, faţă de prevederea generală din art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, care dispunea actualizarea în fiecare an a pensiilor de serviciu.

Dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 263/2010 în vigoare în perioada de referinţă dedusă judecăţii (în prezent abrogate) nu făceau altceva decât să stabilească modalitatea concretă de actualizare a tuturor pensiilor din sistemul public acordate în temeiul Legii nr. 263/2010. Nu există niciun temei legal pentru a aplica cu prioritate aceste norme generale în detrimentul celor speciale care reglementează expres situaţia reclamantului, beneficiar al pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor Legii nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România (Legea nr. 83/2015).

Referitor la pretenţiile principale ale reclamantului, care se consideră nedreptăţit pentru că pârâta nu i-a actualizat pensia de serviciu nici în perioada ianuarie 2018-decembrie 2020, acestea nu sunt întemeiate; în schimb, s-a constatat ca fiind întemeiate pretenţiile din subsidiar pentru perioada anilor 2018-2020.

Astfel, aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză şi din verificările de pe site-ul oficial al Institutului Naţional de Statistică, rata medie anuală a inflaţiei pentru anul 2017 a fost pozitivă, motiv pentru care pensia reclamantului se impunea a fi actualizată cu începere din 1 ianuarie 2019, având în vedere acest indicator. Totodată, se reţine că, în anul 2017, rata medie anuală a inflaţiei a fost pozitivă de 1,34%, în anul 2018 tot pozitivă de 4,63%, iar în anul 2019 de 3,83%, această interpretare fiind validată şi prin Decizia nr. 61/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 61-67).

La 1 ianuarie 2018 era cunoscută doar rata medie anuală a inflaţiei aferente anului 2016, ce avea o valoare negativă de – (minus)1,5%, deci actualizarea trebuia realizată în raport cu acest indicator, dar acesta, având valoare negativă, nu aducea o creştere a pensiei de serviciu ca urmare a aplicării sale. Cât priveşte rata medie a inflaţiei aferente anului 2017, aceasta a fost făcută publică de Institutul Naţional de Statistică abia la 12 ianuarie 2018 (aşa cum rezultă din comunicatul de presă postat pe site-ul instituţiei).

În aceeaşi ordine de idei, la 1 ianuarie 2019 era cunoscută rata medie anuală a inflaţiei aferente anului 2017, deci actualizarea trebuia realizată în raport cu acest indicator, respectiv valoarea de 1,34%.

În consecinţă, abia în anul 2019 se putea aplica rata inflaţiei din anul 2017, iar în anul 2020 cea din 2018, acestea nefiind cunoscute la 1 ianuarie 2018, respectiv la 1 ianuarie 2019, contrar solicitării principale deduse judecăţii de către reclamant pentru perioada anilor 2018-2020.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile; reclamantul a solicitat modificarea în parte a sentinţei apelate, iar, pe fond, admiterea în tot a acţiunii, având în vedere că în motivare nu se regăseşte vreo referire la motivul pentru care nu s-au acordat aceste diferenţe pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2023, astfel încât soluţia de a acorda numai parţial diferenţele solicitate este nemotivată.

Pârâta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că pensia de serviciu se actualizează, potrivit prevederilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar nu cu procentul prevăzut de art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.

Pensia de serviciu încasată în anul 2016 reprezintă pensia de serviciu încasată în anul 2015, actualizată cu indicele de inflaţie.

La nivelul anului 2016, rata medie anuală a inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică este -1,5% (negativ), motiv pentru care actualizarea pensiilor de serviciu încasate în cursul anului 2017 nu se realizează, iar în 2018 pensiile încasate nu au fost actualizate.

Segmentul de asigurări sociale, ce compune pensia de serviciu, a fost deja actualizat, la calculul pensiei de asigurări sociale fiind utilizată valoarea punctului de pensie stabilită prin lege, astfel încât nu există diferenţe de drepturi băneşti ce se impun a fi achitate, şi pensia plătită reflectă evoluţia punctului de pensie încasat de reclamant.

În cadrul soluţionării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că: a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, în forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, depinde, în parte, soluţionarea pe fond a cauzei; b) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra problemei de drept enunţate; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; d) litigiul supus spre judecată instanţei de trimitere se circumscrie domeniului specific de reglementare al art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa fiind învestită cu judecarea unei cereri privind stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, valoarea punctului de pensie nu s-a stabilit prin raportare la rata inflaţiei, ci s-a majorat cu procentaje fixe (cu 5%, cu 5,25%, respectiv cu 9%), fără nicio corelare directă cu rata inflaţiei. Lipsa unei astfel de corelări este evidentă în cazul anului 2016, pentru care valoarea ratei inflaţiei a fost una negativă, respectiv „- (minus)1,5”, după ce, în anul precedent, 2015, fusese de asemenea negativă, „- (minus)0,6”. Prin urmare, majorarea de 5% nu putea reprezenta o majorare a punctului de pensie în funcţie de rata inflaţiei, ci a reprezentat opţiunea legiuitorului în politica sa privind pensiile de asigurări sociale calculate în raport cu principiul contributivităţii.

Derogările prevăzute de art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 de la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd doar că valoarea punctului de pensie se va majora cu anumite procente (5% pentru 2016, 5,25% pentru 2017 şi 9% pentru anul 2017), fără a se mai aplica regula ca majorarea punctului de pensie să se raporteze la rata medie anuală a inflaţiei.

Procentele cu care s-a majorat valoarea punctului de pensie conform celor trei ordonanţe de urgenţă nu reprezintă „procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010”.

În lipsa unei prevederi legale exprese, derogările instituite de la modul în care are loc majorarea valorii punctului de pensie nu produc efecte asupra modului în care se actualizează pensia de serviciu conform art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, modificată prin Legea nr. 83/2015, în forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.

Excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi deduse pe cale de interpretare.

Modul de calcul al procentului de actualizare a pensiei de serviciu este clar prevăzut de lege (este egal cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie), neputându-se aplica altă formulă de calcul (procente stabilite prin acte normative derogatorii pentru calcularea punctului de pensie). VI. Punctul de vedere al părţilor

Apelantul-reclamant a arătat că singura variantă ce reflectă voinţa legiuitorului este aplicarea procentelor fixe celor trei actualizări din anii 2016-2017, astfel cum au fost ele prevăzute prin ordonanţele de urgenţă succesive.

Apelanta-pârâtă nu a formulat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Într-o orientare s-a apreciat că art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, în forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, reprezintă un temei de drept pentru actualizarea pensiei de serviciu cu procentajele reglementate de art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, aşa cum rezultă din hotărârile înaintate de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Cluj şi punctul de vedere teoretic emis de Tribunalul Teleorman.

Într-o altă orientare s-a apreciat că art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 nu reprezintă un temei de drept pentru actualizarea pensiei de serviciu cu procentajele reglementate de ordonanţele de urgenţă succesive, în acest sens fiind hotărârile înaintate de Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti, precum şi punctele de vedere teoretice emise de Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Vaslui.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: – Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili înţelesul sintagmei «rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică», respectiv dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică.”; – Decizia nr. 198 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 17 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.800/118/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare: – pentru actualizarea anuală, din oficiu, a pensiei de serviciu pentru perioada ianuarie 2016-iulie 2017 sunt aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie stabilite prin art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017; – după comunicarea de către Institutul Naţional de Statistică a ratei medii anuale a inflaţiei, ulterior datei de 1 ianuarie a anului în care a avut loc actualizarea, din oficiu, a pensiei de serviciu cu ultima rată medie a inflaţiei cunoscută şi comunicată, casa teritorială de pensii competentă este obligată să revizuiască pensia de serviciu prin aplicarea retroactivă a ratei medii anuale a inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică corespunzătoare anului pentru care a operat deja actualizarea.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, deoarece litigiul are ca obiect actualizarea pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, pentru anii 2016-2020; obligarea pârâtei la emiterea a câte unei decizii de pensie pentru fiecare dintre actualizări; obligarea pârâtei la plata diferenţelor rezultate din actualizările solicitate ale pensiei şi pensia efectiv încasată începând cu data de 1.01.2016 până la data punerii în plată a pensiei astfel actualizate.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă menţionate şi de necesitatea completării, conform art. 4 din aceasta, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanţă, a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii; b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui/unor text/texte de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflecţie mai aprofundată a judecătorului cauzei; c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă, explicit, pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile. Sub acest aspect s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege.

Obiectul procedurii hotărârii prealabile îl reprezintă, aşadar, o normă de drept, un text de lege care, drept urmare a interpretării printr-o argumentaţie juridică consistentă şi divergentă, poate primi o aplicare diferită în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară.

Cu privire la Sesizarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, înregistrată cu nr. 655/1/2025, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în această chestiune şi, totodată, nu ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare, susceptibile de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

În sesizarea dedusă examinării de faţă, obiectul întrebării prealabile vizează modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, în forma iniţială a art. 42 5 introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 83/2015 (forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017), din perspectiva sferei de acţiune a majorărilor cu procente fixe ale valorii punctului de pensie, reglementate prin ordonanţe de urgenţă succesive.

În concret, instanţa de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă pentru actualizarea anuală a pensiei de serviciu pentru anii 2016-2017 sunt aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie (de 5%, 5,25% şi 9%) stabilite prin art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, în raport cu forma iniţială a normei cuprinse în art. 42 5 , potrivit căreia „Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”.

Din considerentele încheierii de sesizare reiese că instanţa de trimitere nu are o dificultate în ceea ce priveşte interpretarea art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, în forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, care, de altfel, a făcut obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin deciziile menţionate la pct. VIII din prezenta decizie.

Astfel, instanţa de trimitere a interpretat dispoziţiile legale în discuţie fără nicio dificultate, aşa cum reiese din raţionamentul expus în punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept.

Verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a unei normei de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte, mai degrabă, o validare a opiniei exprimate, instanţa de trimitere pornind de la premisa greşită că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebare preliminară este obligatorie în toate cazurile care vizează litigii de natură salarială, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Împrejurarea că instanţa de trimitere nu are niciun fel de dificultate în legătură cu interpretarea textelor de lege rezultă, cu pregnanţă, aşa cum s-a reţinut anterior, din conţinutul încheierii de sesizare, în care se subliniază că „derogările prevăzute de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017 de la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd doar că valoarea punctului de pensie se va majora cu anumite procente (5% pentru 2016, 5,25% pentru 2017 şi 9% pentru anul 2017), fără a se mai aplica regula ca majorarea punctului de pensie să se raporteze la rata medie anuală a inflaţiei. Procentele cu care s-a majorat valoarea punctului de pensie conform celor trei ordonanţe de urgenţă nu reprezintă procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. În lipsa unei prevederi legale exprese, derogările instituite de la modul în care are loc majorarea valorii punctului de pensie nu produc efecte asupra modului în care se actualizează pensia de serviciu conform art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, modificată prin Legea nr. 83/2015, în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 59/2017. În consecinţă, opinia instanţei de trimitere este în sensul că dispoziţiile art. 42 5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, modificată prin Legea nr. 83/2015, în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 59/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017), nu justifică actualizarea pensiei de serviciu cu procentajele reglementate de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017, respectiv cu 5%, începând cu luna ianuarie 2016, cu 5,25%, începând cu luna ianuarie 2017, şi cu 9%, începând cu luna iulie 2017.”

Aşadar, prin sesizare nu se solicită interpretarea unor dispoziţii legale care comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ci vizează, în concret, tranşarea aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, în condiţiile în care aceasta nu a indicat probleme de drept reale, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege neclar, incomplet sau, după caz, incert.

Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză, sesizarea este inadmisibilă.

În sesizarea ce face obiectul analizei de faţă, instanţa de trimitere nu urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiile completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Mai mult, chestiunea de drept asupra căreia instanţa supremă este solicitată să dea o dezlegare cu valoare de principiu a făcut anterior obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul Deciziei nr. 198 din 26 mai 2025, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, iar prin încheierea de sesizare de faţă instanţa de trimitere nu a evidenţiat aspecte prin care să fie justificată dificultatea de interpretare a unor dispoziţii legale.

Deşi, prin decizia prealabilă sus-menţionată instanţa supremă a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată, reţinând că problema de drept invocată nu prezintă un grad de dificultate ridicat de natură să justifice o dezlegare de principiu, totuşi aceasta oferă repere concrete de interpretare a chestiunii de drept în discuţie, relevante în acest sens fiind considerentele de la paragrafele 100 şi 107-109.

Totodată, se reţine că dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată aduce în discuţie regulile de soluţionare a concursului dintre norma de drept generală şi cea specială, astfel că sesizarea este, în mod evident, inadmisibilă, întrucât aparţine judecătorului cauzei atributul aplicării regulilor de soluţionare a conflictului material dintre normele civile concurente, în sensul de a se stabili dacă un atare concurs se regăseşte sau nu, cu privire la actualizarea pensiei de serviciu, astfel cum este reglementat acest concept prin dispoziţiile speciale ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, precum şi ale art. 42 5 din Legea nr. 223/2007, introdus prin Legea nr. 83/2015, iar, pe de altă parte, prin cele generale ale art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

În procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente şi de interpretare şi aplicare a legii, întrucât judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

În speţă, aspectele sesizate conduc spre concluzia că întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează interpretarea unor dispoziţii legale, ci doar realizarea unui raţionament judiciar, care este atributul instanţei învestite cu judecarea litigiului şi care reprezintă cea mai importantă componentă a activităţii de judecată, a cărei delegare nu este permisă.

Din considerentele expuse în precedent, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale, în temeiul art. 2 alin. (1) şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi al art. 519 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.