Decizia nr. 371 din 20 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*-R.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a depus un punct de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 aprilie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*-R, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporul de izolare prevăzut de punctul 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne are un caracter general, respectiv dacă se poate acorda poliţiştilor din toate judeţele ţării sau dacă acesta poate fi acordat doar celor din judeţele Harghita şi Covasna.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 mai 2025 cu nr. 1.158/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 20 octombrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 39. – (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (…) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (…)” Art. 20 din anexa nr. VI: ” (1) Pentru activitatea desfăşurată în unităţi situate în localităţi sau în zone izolate ori în unităţi situate în localităţi sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil beneficiază de un spor de până la 20% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. (2) Criteriile de stabilire a localităţilor şi zonelor izolate, a localităţilor şi zonelor unde atragerea personalului se face cu greutate, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc conform actelor normative în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.”

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 sau Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018) Pct. 8 din anexa nr. 4. Actul normativ reprezintă document clasificat la nivel de „secret de serviciu”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1.07.2019 cu nr. 1.466/83/CA/2019 pe rolul Tribunalului Satu Mare – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii AA şi alţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare (IPJ Satu Mare), obligarea pârâtului la recalcularea salariilor de bază şi a sporurilor de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, înregistrat în cadrul aceleiaşi instituţii publice, acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familii ocupaţionale, începând cu data de 9.04.2015, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie, specialitate sau studii, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală aferentă.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că, începând cu data de 9.04.2015, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale există în mod nelegal o salarizare diferită, iar aceştia au dreptul de a fi remuneraţi la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instituţiei pârâte, raportat la condiţii identice (funcţie, treaptă, grad, gradaţie, vechime în funcţie, specialitate sau studii). Instituţiei pârâte îi revine obligaţia de a identifica nivelul salariului maxim aflat în plată, în cadrul acesteia, potrivit celor de mai sus, urmând a recalcula venitul salarial cuvenit reclamanţilor începând cu 9.04.2015.

Ulterior, prin cererea de precizare a acţiunii depusă la data de 16.03.2020, reclamanţii şi-au limitat pretenţiile în sensul că au solicitat recalcularea salariilor de bază şi a sporurilor la nivel maxim, începând cu data de 1.07.2016, ţinând seama de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât.

Pârâtul IPJ Satu Mare a depus întâmpinare la data de 19.08.2019, prin care a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul a arătat, în esenţă, că, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legeacadru nr. 284/2010), şi Legii-cadru nr. 153/2017, salariul lunar al poliţiştilor se compune din salariul funcţiei de bază, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale, iar salariul funcţiei de bază era compus din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă.

S-a mai subliniat că, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), modul de stabilire a salariului funcţiei de bază a fost reglementat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/214 din 5 octombrie 2011. Astfel, salariul funcţiei de bază a poliţistului s-a stabilit prin însumarea următoarelor elemente componente: salariul de funcţie (compus din salariul pentru funcţia îndeplinită, sporul pentru misiune permanentă, sporul de fidelitate şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate); salariul de grad profesional; gradaţiile (aferente vechimii în muncă); salariul de comandă (în cazul funcţiilor de conducere).

Sporurile deţinute de poliţişti la 31.12.2009, care nu au mai fost prevăzute în noua lege de salarizare (de exemplu, salariul de merit, sporul de fidelitate, sporul pentru titlul de doctor, sporul pentru agenţii cu studii superioare), au fost incluse ca sume compensatorii în salariul funcţiei de bază şi menţinute doar în situaţia în care poliţiştii îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii ca cele de la 31.12.2009, nemaifiind acordate ca element salarial distinct.

Prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, a legilor anuale şi a ordinelor ministrului administraţiei şi internelor de aplicare a acestor legi, până la 1.07.2017, salarizarea poliţiştilor s-a realizat prin raportare la nivelul de salarizare din anul precedent, prin transpunere şi încadrare ipotetică în funcţie similară la 31.12.2009. Prin urmare, sporul de fidelitate nu se mai stabileşte ca procent aplicat la salariul de bază, ci se stabileşte ca sumă absolută pornind de la cuantumul acestuia din luna decembrie 2009.

Prin Sentinţa civilă nr. 132/2021/CA din 23 martie 2021, Tribunalul Satu Mare – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Satu Mare, reţinându-se, în esenţă, că, în cauză, nu s-a făcut dovada că ar exista inechităţi salariale în cadrul IPJ Satu Mare, iar cei care beneficiază de sporul de fidelitate de 20%, aflat în plată la 31.12.2009, nu sunt încadraţi în structurile din care fac parte reclamanţii.

Prin Decizia nr. 1.070/CA/2021-R din 3 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019-R, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, printre altele, a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 132/2021/CA din 23 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o în parte cu privire la acţiunea formulată de aceştia, cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeaşi instanţă de fond.

Prin Sentinţa civilă nr. 443/CA/2023 din 23 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*, Tribunalul Satu Mare – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare după casare, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei inechităţilor salariale sesizate.

Prin Decizia nr. 180/CA/2024-R din 12 aprilie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*-R, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenţi, în contradictoriu cu intimatul IPJ Satu Mare, împotriva Sentinţei civile nr. 443/CA/2023 din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Satu Mare – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o în tot şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Astfel, sesizarea a fost făcută în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, instanţă competentă să soluţioneze cauza în recurs, iar obiectul cauzei îl constituie stabilirea şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale unor funcţionari publici aflaţi în raporturi de serviciu cu IPJ Satu Mare.

S-a mai susţinut că de lămurirea modului de interpretare a prevederilor punctului 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 depinde soluţionarea cauzei în legătură cu care a fost formulată sesizarea. Astfel, obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtului IPJ Satu Mare la recalcularea salariului de bază şi a sporurilor de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, înregistrat în cadrul aceleiaşi instituţii publice, precum şi la plata diferenţelor de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă. În urma administrării expertizei contabile şi a informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Harghita (IPJ Harghita) şi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna (IPJ Covasna), a rezultat că funcţionarii publici încadraţi în cele două inspectorate judeţene de poliţie beneficiază de un spor de 20% la salariul de funcţie, pentru activitatea desfăşurată în unităţi unde atragerea personalului se face cu greutate, prevăzut de punctul 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018. Reclamanţii solicită recunoaşterea dreptului la sporuri egale la nivel maxim acordat în cadrul instituţiei publice, inclusiv sporul de 20% menţionat.

S-a mai arătat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare pe rolul instanţei supreme, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia până la momentul sesizării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că trebuie stabilit dacă sporul de izolare are alt tratament în raport cu restul sporurilor sau şi acest spor se include în salariu, situaţie în care trebuie acordat tuturor.

Intimatul-pârât a opinat în sensul că sporul de 20% pentru atragerea de personal este prevăzut doar în favoarea poliţiştilor din cadrul unităţilor/subunităţilor MAI aflate în raza teritorială a judeţelor Covasna şi Harghita, fără ca acest spor să poată fi pretins şi de către poliţiştii încadraţi în unităţile/subunităţile MAI din celelalte judeţe sau din municipiul Bucureşti, astfel că prevederile punctului 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 nu pot fi extinse şi aplicate pentru întreaga categorie de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor inspectoratelor de poliţie judeţene. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că punctul 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018, cu referire la sporul de 20% pentru atragerea de personal în unităţi situate în localităţi sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, se interpretează în sensul că acest spor este prevăzut în considerarea localităţii situate în unul dintre cele două judeţe, în care poliţiştii îşi desfăşoară activitatea, fiind menţionate expres unităţile/subunităţile MAI aflate pe raza teritorială a judeţelor Covasna şi Harghita, nefiind astfel o componentă a salariului cu aplicabilitate generală. Acest spor este acordat distinct de sporul pentru activitatea desfăşurată în unităţi situate în localităţi sau zone izolate, care se acordă în temeiul aceleiaşi anexe. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate deciziile Curţii Constituţionale nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, şi nr. 226 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 20 iulie 2022, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile ridicate şi s-a constatat că dispoziţiile legale menţionate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 25 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia ridicată şi s-a constatat că dispoziţiile legale menţionate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în mecanismele de unificare a practicii judiciare, au fost identificate două decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. Astfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, „principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”.

De asemenea, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme şi unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii sau plăţii drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice ori în materia stabilirii sau plăţii drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal.

În privinţa domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, art. 1 stabileşte că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Condiţiile de admisibilitate a sesizării sunt reglementate de prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată, conform cărora, „dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Totodată, sunt relevante dispoziţiile cuprinse în art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd completarea normelor speciale privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu normele generale cuprinse la art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În raport cu cele arătate, rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrise domeniului de aplicare al art. 1 din ordonanţă; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procedând la verificarea cerinţelor legale anterior menţionate, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu privind funcţionarii publici prin care reclamanţii, în calitate de personal plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”, au solicitat obligarea pârâtului IPJ Satu Mare la recalcularea şi la plata salariului de bază şi a sporurilor la nivelul maxim în cadrul aceleiaşi instituţii publice, inclusiv recunoaşterea dreptului la încasarea sporului de 20% din salariul de funcţie pentru activitatea desfăşurată în unităţi unde atragerea personalului se face cu greutate, prevăzut pentru funcţionarii publici încadraţi la IPJ Harghita şi IPJ Covasna, conform anexei nr. 4 pct. 8 din Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018.

În acest context, instanţa de trimitere este preocupată de obţinerea unui răspuns din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul de a stabili dacă sporul de izolare prevăzut de anexa nr. 4 pct. 8 din Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 are caracter general, respectiv dacă se poate acorda poliţiştilor din toate judeţele ţării sau poate fi acordat doar celor din judeţele Harghita şi Covasna.

Observând obiectul litigiului dedus judecăţii, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată care priveşte stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanţii fiind poliţişti în cadrul IPJ Satu Mare, făcând parte din familia ocupaţională „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”.

De asemenea, este realizată a doua cerinţă menţionată, întrucât sesizarea emană de la Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă învestită cu soluţionarea litigiului privind funcţionarii publici în calea de atac a recursului.

Totodată, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, a rezultat că este îndeplinită ultima condiţie referitoare la inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi la nestatuarea anterioară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema semnalată de instanţa de trimitere.

În schimb, nu este îndeplinită a treia condiţie referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În legătură cu această cerinţă de admisibilitate, este necesar a se sublinia că trebuie avute în vedere criteriile stabilite în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru determinarea înţelesului acestei noţiuni, fiind relevant că, sub acest aspect, prevederile speciale cuprinse în art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu derogă de la norma generală cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, ambele dispoziţii legale făcând referire la existenţa unei chestiuni de drept.

Aşa fiind, în mod consecvent instanţa supremă a stabilit că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Tot astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

Aplicând aceste repere jurisprudenţiale în cazul prezentei sesizări, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la îndeplinirea cerinţei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, lipsind cu desăvârşire orice analiză cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale menţionate.

Astfel, nu se poate reţine realizarea acestei cerinţe de admisibilitate din perspectiva existenţei unei veritabile probleme de drept, deoarece, pe de-o parte, lipseşte din încheierea de sesizare orice motivare aptă să susţină ideea că instanţa învestită cu soluţionarea cauzei ar întâmpina vreo dificultate în procesul de interpretare a textelor legale menţionate, iar, pe de altă parte, instanţa de trimitere consideră fără echivoc faptul că norma juridică incidentă reglementează sporul de 20% din salariul de funcţie în considerarea locului de desfăşurare a activităţii profesionale în judeţele Covasna şi Harghita, nefiind o componentă a salariului cu aplicabilitate generală. Aşadar, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei nu a expus niciun dubiu cu privire la beneficiarii sporului menţionat, neîntâmpinând nicio dificultate în determinarea domeniului de aplicare a normei juridice menţionate.

Mai mult decât atât, există repere jurisprudenţiale suficiente care permit instanţei de trimitere să soluţioneze chestiunea litigioasă şi care determină concluzia lipsei dificultăţii necesare pentru declanşarea mecanismului de prevenire a practicii judiciare neunitare. În acest sens, este relevantă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a statuat, cu putere obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, „principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”. La paragraful 82 din cadrul considerentelor deciziei menţionate, instanţa supremă a arătat că, în ipoteza în care normele legale care instituie majorări salariale au o sferă de aplicare restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, principiile prevăzute la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări. În continuare, în paragraful 83, s-a argumentat că, în considerarea unor criterii obiective care permit stabilirea diferenţiată a salariului de bază, nu există discriminare a personalului auxiliar de specialitate sau conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe sau parchete pentru care legea a stabilit salariile de bază fără aplicarea vreunui procent de majorare ori prin aplicarea unuia mai redus, astfel că nu sunt aplicabile garanţiile oferite de principiul egalităţii, care se înfăptuieşte „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”.

Tot astfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, s-a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept”. Conform considerentelor expuse la paragrafele 92-95 din decizia menţionată, instanţa supremă a arătat explicit că principiul egalităţii împreună cu principiul nediscriminării nu pot opera împotriva principiului legalităţii şi niciun salariu de bază nu poate fi stabilit cu încălcarea legii, iar la paragraful 124 s-a precizat că persoanele care nu se găsesc în situaţia premisă a unei dispoziţii legale nu pot beneficia de aceasta, chiar dacă invocă hotărâri judecătoreşti pronunţate în beneficiul unor persoane aflate în situaţie similară sau identică, principiul egalităţii neputând opera în favoarea lor împotriva sensului şi scopului normei.

Aplicând mutatis mutandis aceleaşi raţionamente juridice în privinţa sporului de 20%, prevăzut de anexa nr. 4 pct. 8 la Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018, instanţa de trimitere are posibilitatea de a constata că beneficiarii acestui spor sunt strict determinaţi prin raportare la locul situării unităţilor şi subunităţilor MAI în care îşi desfăşoară activitatea, iar condiţiile obiective care justifică acordarea sporului menţionat sunt reprezentate de împrejurarea că desfăşurarea activităţii profesionale se realizează în judeţe unde atragerea personalului se face cu greutate, scopul urmărit prin acordarea acestui spor fiind acela al creşterii atractivităţii respectivelor locuri de muncă, situate pe raza teritorială a judeţelor Covasna şi Harghita.

Aşadar, întrebarea adresată prin încheierea de sesizare nu reprezintă o veritabilă problemă de drept din perspectiva dificultăţii, atât timp cât prevederile cuprinse în anexa nr. 4 pct. 8 la Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 sunt redactate într-o manieră clară, completă şi fără a lăsa posibilitatea unor interpretări contradictorii.

Norma juridică indicată se referă la recunoaşterea unui spor de 20% din salariul de funcţii de care beneficiază poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în localităţi unde atragerea personalului se face cu greutate, nefiind vorba despre un spor cu aplicabilitate generală în cadrul tuturor inspectoratelor de poliţie judeţene, ci despre unul recunoscut exclusiv în favoarea personalului încadrat la IPJ Harghita şi IPJ Covasna, în scopul creşterii atractivităţii desfăşurării activităţii profesionale în cadrul unităţilor şi subunităţilor MAI aflate pe raza teritorială a respectivelor judeţe.

Dispoziţia legală supusă interpretării delimitează cu claritate categoria funcţionarilor publici care beneficiază de sporul menţionat, iar prin încheierea de sesizare instanţa de trimitere nu a argumentat în niciun fel dificultăţile întâmpinate în procesul de interpretare şi aplicare a legii, neindicând existenţa unei norme juridice presupus neclare, îndoielnice sau echivoce.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi considerată o problemă reală de drept, aceasta trebuie să se refere la o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite sau contradictorii, la o normă neclară, incompletă, incertă sau să presupună incidenţa unor principii generale cu conţinut sau sferă de aplicare discutabile (a se vedea, exemplificativ, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020). În prezenta sesizare, interpretarea dispoziţiei legale menţionate nu ridică niciun fel de dificultate, fiind vorba despre o normă de drept clară, uşor inteligibilă, completă, nesusceptibilă de interpretări contradictorii.

Prin urmare, chestiunea supusă analizei nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, suficient de dificilă pentru a reclama o rezolvare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reţine neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în privinţa sesizării înregistrate cu nr. 1.158/1/2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că se impune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,