Decizia nr. 371/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*-R.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a depus un punct de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 aprilie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*-R, Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporul de izolare prevăzut de punctul 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne are un caracter general, respectiv dacă se poate acorda polițiștilor din toate județele țării sau dacă acesta poate fi acordat doar celor din județele Harghita și Covasna.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 mai 2025 cu nr. 1.158/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 20 octombrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 39. - (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)" Art. 20 din anexa nr. VI: " (1) Pentru activitatea desfășurată în unități situate în localități sau în zone izolate ori în unități situate în localități sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul civil beneficiază de un spor de până la 20% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază. (2) Criteriile de stabilire a localităților și zonelor izolate, a localităților și zonelor unde atragerea personalului se face cu greutate, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului se stabilesc conform actelor normative în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite."

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 sau Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018) Pct. 8 din anexa nr. 4. Actul normativ reprezintă document clasificat la nivel de "secret de serviciu". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1.07.2019 cu nr. 1.466/83/CA/2019 pe rolul Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții AA și alții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare (IPJ Satu Mare), obligarea pârâtului la recalcularea salariilor de bază și a sporurilor de care beneficiază fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, înregistrat în cadrul aceleiași instituții publice, acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familii ocupaționale, începând cu data de 9.04.2015, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție, specialitate sau studii, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală aferentă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că, începând cu data de 9.04.2015, în cadrul aceleiași categorii profesionale există în mod nelegal o salarizare diferită, iar aceștia au dreptul de a fi remunerați la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instituției pârâte, raportat la condiții identice (funcție, treaptă, grad, gradație, vechime în funcție, specialitate sau studii). Instituției pârâte îi revine obligația de a identifica nivelul salariului maxim aflat în plată, în cadrul acesteia, potrivit celor de mai sus, urmând a recalcula venitul salarial cuvenit reclamanților începând cu 9.04.2015.

Ulterior, prin cererea de precizare a acțiunii depusă la data de 16.03.2020, reclamanții și-au limitat pretențiile în sensul că au solicitat recalcularea salariilor de bază și a sporurilor la nivel maxim, începând cu data de 1.07.2016, ținând seama de excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.

Pârâtul IPJ Satu Mare a depus întâmpinare la data de 19.08.2019, prin care a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul a arătat, în esență, că, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legeacadru nr. 284/2010), și Legii-cadru nr. 153/2017, salariul lunar al polițiștilor se compune din salariul funcției de bază, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale, iar salariul funcției de bază era compus din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă.

S-a mai subliniat că, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), modul de stabilire a salariului funcției de bază a fost reglementat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/214 din 5 octombrie 2011. Astfel, salariul funcției de bază a polițistului s-a stabilit prin însumarea următoarelor elemente componente: salariul de funcție (compus din salariul pentru funcția îndeplinită, sporul pentru misiune permanentă, sporul de fidelitate și sporul pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate); salariul de grad profesional; gradațiile (aferente vechimii în muncă); salariul de comandă (în cazul funcțiilor de conducere).

Sporurile deținute de polițiști la 31.12.2009, care nu au mai fost prevăzute în noua lege de salarizare (de exemplu, salariul de merit, sporul de fidelitate, sporul pentru titlul de doctor, sporul pentru agenții cu studii superioare), au fost incluse ca sume compensatorii în salariul funcției de bază și menținute doar în situația în care polițiștii își desfășurau activitatea în aceleași condiții ca cele de la 31.12.2009, nemaifiind acordate ca element salarial distinct.

Prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, a legilor anuale și a ordinelor ministrului administrației și internelor de aplicare a acestor legi, până la 1.07.2017, salarizarea polițiștilor s-a realizat prin raportare la nivelul de salarizare din anul precedent, prin transpunere și încadrare ipotetică în funcție similară la 31.12.2009. Prin urmare, sporul de fidelitate nu se mai stabilește ca procent aplicat la salariul de bază, ci se stabilește ca sumă absolută pornind de la cuantumul acestuia din luna decembrie 2009.

Prin Sentința civilă nr. 132/2021/CA din 23 martie 2021, Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Satu Mare, reținându-se, în esență, că, în cauză, nu s-a făcut dovada că ar exista inechități salariale în cadrul IPJ Satu Mare, iar cei care beneficiază de sporul de fidelitate de 20%, aflat în plată la 31.12.2009, nu sunt încadrați în structurile din care fac parte reclamanții.

Prin Decizia nr. 1.070/CA/2021-R din 3 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019-R, Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal, printre altele, a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 132/2021/CA din 23 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o în parte cu privire la acțiunea formulată de aceștia, cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță de fond.

Prin Sentința civilă nr. 443/CA/2023 din 23 noiembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*, Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare după casare, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că, în cauză, nu s-a făcut dovada existenței inechităților salariale sesizate.

Prin Decizia nr. 180/CA/2024-R din 12 aprilie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.466/83/CA/2019*-R, Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenți, în contradictoriu cu intimatul IPJ Satu Mare, împotriva Sentinței civile nr. 443/CA/2023 din 23 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o în tot și a reținut cauza spre rejudecare.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Astfel, sesizarea a fost făcută în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, instanță competentă să soluționeze cauza în recurs, iar obiectul cauzei îl constituie stabilirea și plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale unor funcționari publici aflați în raporturi de serviciu cu IPJ Satu Mare.

S-a mai susținut că de lămurirea modului de interpretare a prevederilor punctului 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 depinde soluționarea cauzei în legătură cu care a fost formulată sesizarea. Astfel, obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtului IPJ Satu Mare la recalcularea salariului de bază și a sporurilor de care beneficiază fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, înregistrat în cadrul aceleiași instituții publice, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă. În urma administrării expertizei contabile și a informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita (IPJ Harghita) și de Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna (IPJ Covasna), a rezultat că funcționarii publici încadrați în cele două inspectorate județene de poliție beneficiază de un spor de 20% la salariul de funcție, pentru activitatea desfășurată în unități unde atragerea personalului se face cu greutate, prevăzut de punctul 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018. Reclamanții solicită recunoașterea dreptului la sporuri egale la nivel maxim acordat în cadrul instituției publice, inclusiv sporul de 20% menționat.

S-a mai arătat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare pe rolul instanței supreme, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acesteia până la momentul sesizării. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenții-reclamanți au susținut că trebuie stabilit dacă sporul de izolare are alt tratament în raport cu restul sporurilor sau și acest spor se include în salariu, situație în care trebuie acordat tuturor.

Intimatul-pârât a opinat în sensul că sporul de 20% pentru atragerea de personal este prevăzut doar în favoarea polițiștilor din cadrul unităților/subunităților MAI aflate în raza teritorială a județelor Covasna și Harghita, fără ca acest spor să poată fi pretins și de către polițiștii încadrați în unitățile/subunitățile MAI din celelalte județe sau din municipiul București, astfel că prevederile punctului 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 nu pot fi extinse și aplicate pentru întreaga categorie de personal care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor inspectoratelor de poliție județene. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că punctul 8 al anexei nr. 4 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018, cu referire la sporul de 20% pentru atragerea de personal în unități situate în localități sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, se interpretează în sensul că acest spor este prevăzut în considerarea localității situate în unul dintre cele două județe, în care polițiștii își desfășoară activitatea, fiind menționate expres unitățile/subunitățile MAI aflate pe raza teritorială a județelor Covasna și Harghita, nefiind astfel o componentă a salariului cu aplicabilitate generală. Acest spor este acordat distinct de sporul pentru activitatea desfășurată în unități situate în localități sau zone izolate, care se acordă în temeiul aceleiași anexe. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate deciziile Curții Constituționale nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, și nr. 226 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 20 iulie 2022, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile ridicate și s-a constatat că dispozițiile legale menționate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 152 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 25 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția ridicată și s-a constatat că dispozițiile legale menționate sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în mecanismele de unificare a practicii judiciare, au fost identificate două decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. Astfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale".

De asemenea, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept". X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme și unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii sau plății drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice ori în materia stabilirii sau plății drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal.

În privința domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, art. 1 stabilește că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Condițiile de admisibilitate a sesizării sunt reglementate de prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată, conform cărora, "dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Totodată, sunt relevante dispozițiile cuprinse în art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd completarea normelor speciale privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu normele generale cuprinse la art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În raport cu cele arătate, rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrise domeniului de aplicare al art. 1 din ordonanță; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procedând la verificarea cerințelor legale anterior menționate, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu privind funcționarii publici prin care reclamanții, în calitate de personal plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională", au solicitat obligarea pârâtului IPJ Satu Mare la recalcularea și la plata salariului de bază și a sporurilor la nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții publice, inclusiv recunoașterea dreptului la încasarea sporului de 20% din salariul de funcție pentru activitatea desfășurată în unități unde atragerea personalului se face cu greutate, prevăzut pentru funcționarii publici încadrați la IPJ Harghita și IPJ Covasna, conform anexei nr. 4 pct. 8 din Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018.

În acest context, instanța de trimitere este preocupată de obținerea unui răspuns din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul de a stabili dacă sporul de izolare prevăzut de anexa nr. 4 pct. 8 din Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 are caracter general, respectiv dacă se poate acorda polițiștilor din toate județele țării sau poate fi acordat doar celor din județele Harghita și Covasna.

Observând obiectul litigiului dedus judecății, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată care privește stabilirea și plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanții fiind polițiști în cadrul IPJ Satu Mare, făcând parte din familia ocupațională "Apărare, ordine publică și securitate națională".

De asemenea, este realizată a doua cerință menționată, întrucât sesizarea emană de la Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal, instanță învestită cu soluționarea litigiului privind funcționarii publici în calea de atac a recursului.

Totodată, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, a rezultat că este îndeplinită ultima condiție referitoare la inexistența unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și la nestatuarea anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema semnalată de instanța de trimitere.

În schimb, nu este îndeplinită a treia condiție referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

În legătură cu această cerință de admisibilitate, este necesar a se sublinia că trebuie avute în vedere criteriile stabilite în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru determinarea înțelesului acestei noțiuni, fiind relevant că, sub acest aspect, prevederile speciale cuprinse în art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu derogă de la norma generală cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, ambele dispoziții legale făcând referire la existența unei chestiuni de drept.

Așa fiind, în mod consecvent instanța supremă a stabilit că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Tot astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

Aplicând aceste repere jurisprudențiale în cazul prezentei sesizări, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la îndeplinirea cerinței de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, lipsind cu desăvârșire orice analiză cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale menționate.

Astfel, nu se poate reține realizarea acestei cerințe de admisibilitate din perspectiva existenței unei veritabile probleme de drept, deoarece, pe de-o parte, lipsește din încheierea de sesizare orice motivare aptă să susțină ideea că instanța învestită cu soluționarea cauzei ar întâmpina vreo dificultate în procesul de interpretare a textelor legale menționate, iar, pe de altă parte, instanța de trimitere consideră fără echivoc faptul că norma juridică incidentă reglementează sporul de 20% din salariul de funcție în considerarea locului de desfășurare a activității profesionale în județele Covasna și Harghita, nefiind o componentă a salariului cu aplicabilitate generală. Așadar, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei nu a expus niciun dubiu cu privire la beneficiarii sporului menționat, neîntâmpinând nicio dificultate în determinarea domeniului de aplicare a normei juridice menționate.

Mai mult decât atât, există repere jurisprudențiale suficiente care permit instanței de trimitere să soluționeze chestiunea litigioasă și care determină concluzia lipsei dificultății necesare pentru declanșarea mecanismului de prevenire a practicii judiciare neunitare. În acest sens, este relevantă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a statuat, cu putere obligatorie pentru instanțele judecătorești, că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". La paragraful 82 din cadrul considerentelor deciziei menționate, instanța supremă a arătat că, în ipoteza în care normele legale care instituie majorări salariale au o sferă de aplicare restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, principiile prevăzute la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări. În continuare, în paragraful 83, s-a argumentat că, în considerarea unor criterii obiective care permit stabilirea diferențiată a salariului de bază, nu există discriminare a personalului auxiliar de specialitate sau conex care își desfășoară activitatea în cadrul unor instanțe sau parchete pentru care legea a stabilit salariile de bază fără aplicarea vreunui procent de majorare ori prin aplicarea unuia mai redus, astfel că nu sunt aplicabile garanțiile oferite de principiul egalității, care se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

Tot astfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, s-a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept". Conform considerentelor expuse la paragrafele 92-95 din decizia menționată, instanța supremă a arătat explicit că principiul egalității împreună cu principiul nediscriminării nu pot opera împotriva principiului legalității și niciun salariu de bază nu poate fi stabilit cu încălcarea legii, iar la paragraful 124 s-a precizat că persoanele care nu se găsesc în situația premisă a unei dispoziții legale nu pot beneficia de aceasta, chiar dacă invocă hotărâri judecătorești pronunțate în beneficiul unor persoane aflate în situație similară sau identică, principiul egalității neputând opera în favoarea lor împotriva sensului și scopului normei.

Aplicând mutatis mutandis aceleași raționamente juridice în privința sporului de 20%, prevăzut de anexa nr. 4 pct. 8 la Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018, instanța de trimitere are posibilitatea de a constata că beneficiarii acestui spor sunt strict determinați prin raportare la locul situării unităților și subunităților MAI în care își desfășoară activitatea, iar condițiile obiective care justifică acordarea sporului menționat sunt reprezentate de împrejurarea că desfășurarea activității profesionale se realizează în județe unde atragerea personalului se face cu greutate, scopul urmărit prin acordarea acestui spor fiind acela al creșterii atractivității respectivelor locuri de muncă, situate pe raza teritorială a județelor Covasna și Harghita.

Așadar, întrebarea adresată prin încheierea de sesizare nu reprezintă o veritabilă problemă de drept din perspectiva dificultății, atât timp cât prevederile cuprinse în anexa nr. 4 pct. 8 la Ordinul MAI nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 sunt redactate într-o manieră clară, completă și fără a lăsa posibilitatea unor interpretări contradictorii.

Norma juridică indicată se referă la recunoașterea unui spor de 20% din salariul de funcții de care beneficiază polițiștii care își desfășoară activitatea în localități unde atragerea personalului se face cu greutate, nefiind vorba despre un spor cu aplicabilitate generală în cadrul tuturor inspectoratelor de poliție județene, ci despre unul recunoscut exclusiv în favoarea personalului încadrat la IPJ Harghita și IPJ Covasna, în scopul creșterii atractivității desfășurării activității profesionale în cadrul unităților și subunităților MAI aflate pe raza teritorială a respectivelor județe.

Dispoziția legală supusă interpretării delimitează cu claritate categoria funcționarilor publici care beneficiază de sporul menționat, iar prin încheierea de sesizare instanța de trimitere nu a argumentat în niciun fel dificultățile întâmpinate în procesul de interpretare și aplicare a legii, neindicând existența unei norme juridice presupus neclare, îndoielnice sau echivoce.

Or, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi considerată o problemă reală de drept, aceasta trebuie să se refere la o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite sau contradictorii, la o normă neclară, incompletă, incertă sau să presupună incidența unor principii generale cu conținut sau sferă de aplicare discutabile (a se vedea, exemplificativ, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020). În prezenta sesizare, interpretarea dispoziției legale menționate nu ridică niciun fel de dificultate, fiind vorba despre o normă de drept clară, ușor inteligibilă, completă, nesusceptibilă de interpretări contradictorii.

Prin urmare, chestiunea supusă analizei nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, suficient de dificilă pentru a reclama o rezolvare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reține neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în privința sesizării înregistrate cu nr. 1.158/1/2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că se impune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,