Decizia nr. 34/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.613/120/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) reclamantul a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 17 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.613/120/2024, Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 și trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne - M.A.I. în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în "organ de specialitate al administrației publice centrale", salariul de bază al salariaților funcționari publici trebuia recalculat prin trecerea de la secțiunea II - Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale a anexei nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" la secțiunea I - Salarii pentru administrația publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 16 octombrie 2024 cu nr. 2.255/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 10 februarie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 31/2021) " Articol unic. - Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91 din 27 mai 2020 privind trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 4 iunie 2020 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020), cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 7 punctul 1, alineatul (2) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins: " (2) Rezervele de stat fac parte din domeniul privat al statului și se administrează de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, care se organizează și funcționează prin hotărâre a Guvernului ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, precum și ca instituție publică din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională. 2. (...)»."

Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009) " Art. 9. - (1) Personalul Administrației Naționale se compune din: funcționari publici, personal contractual, funcționari publici cu statut special și cadre militare în activitate detașate de la Ministerul Apărării Naționale, cărora li se aplică prevederile legislației specifice în domeniu. (...)"

Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 82/1992) " Art. 1. - (...) (5) Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale are în subordine unități teritoriale, cu personalitate juridică, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terțiari de credite, în funcție de profilul de activitate sau zona de competență, stabilite conform dispozițiilor art. 11." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 1.613/120/2024, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) din Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.), în numele și pentru membrii de sindicat funcționari publici - AB, CD, EF, GH, IJ, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială nr. 235 (A.N.R.S.P.S. - U.T. nr. 235): (i) obligarea pârâtei la emiterea actelor administrative de încadrare a reclamanților-funcționari publici în anexa nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), secțiunea I - Salarii pentru administrația publică centrală, litera d) - Funcții publice generale de execuție, având în vedere funcția deținută de fiecare reclamant începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 31/2021; (ii) recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamanții din punct de vedere salarial în raport cu funcționarii publici încadrați la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - aparat propriu, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Serviciul pentru Probleme Speciale Ilfov și Serviciul pentru Probleme Speciale București și obligarea angajatorului la înlăturarea acesteia; (iii) obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariul primit și salariul ce trebuia plătit conform anexei nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" la Legea-cadru nr. 153/2017, secțiunea I - Salarii pentru administrația publică centrală, litera d) - Funcții publice generale de execuție, având în vedere funcția deținută de fiecare reclamant, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 31/2021, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare. Întâmpinarea

Pârâta A.N.R.S.P.S. - U.T. nr. 235 a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepție, ca inadmisibilă și, pe fond, ca neîntemeiată.

Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 17 septembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că, prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestit cu soluționarea unei acțiuni prin care se solicită stabilirea unor drepturi salariale ca urmare a modificărilor legislative aduse Legii nr. 82/1992 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020 și Legea nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2020.

În ceea ce privește cerința ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, tribunalul apreciază că întrebarea formulată are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, ținând cont de faptul că soluționarea cauzei depinde de modul în care sunt interpretate dispozițiile articolului unic pct. 1 din Legea nr. 31/2021, ale art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 82/1992, precum și de aplicabilitatea, în speță, a secțiunii I - Salarii pentru administrația publică centrală din anexa nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" la Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, în legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere, instanța de trimitere a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dezlegat cu efecte general-obligatorii problema de drept care constituie obiect al sesizării și nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare având acest obiect.

În ceea ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, tribunalul a reținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Punctul de vedere al reclamanților rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată și al cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind în sensul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 și trecerea A.N.R.S.P.S. din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în "organ de specialitate al administrației publice centrale", salariul de bază al salariaților funcționari publici trebuia recalculat prin trecerea de la raportarea la secțiunea II - Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale a anexei nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" la Legea-cadru nr. 153/2017 la secțiunea I - Salarii pentru administrația publică centrală a anexei nr. VIII la același act normativ.

Pârâta nu a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept în discuție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanța de trimitere nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu a fost identificată jurisprudență relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Curțile de apel Iași și Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și tribunalele Brașov, București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Prahova au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că Legea nr. 31/2021 prevede doar trecerea A.N.R.S.P.S. din subordinea M.A.I. în subordinea Guvernului, fără a aduce modificări în ceea ce privește rangul acesteia, de organ de specialitate al administrației publice centrale, și fără a determina modificarea salariilor de bază ale funcționarilor publici ai A.N.R.S.P.S.

Această orientare teoretică se regăsește la nivelul curților de apel Iași și Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și al tribunalelor București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Ilfov.

În susținerea acestei opinii s-a arătat, în esență, că din interpretarea sistematică a dispozițiilor capitolului I pct. A secțiunile I și II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că, în vreme ce funcțiile publice de stat sunt cele stabilite și avizate la nivelul instituțiilor și autorităților centrale, funcțiile publice teritoriale sunt acelea stabilite și avizate potrivit legii din cadrul serviciilor publice deconcentrate sau din cadrul structurilor teritoriale ale organelor administrației publice centrale din unitățile administrative. Noțiunea de structură teritorială subordonată este prevăzută, pe lângă dispozițiile din Legea nr. 82/1992, și de cele ale art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020, aprobată prin Legea nr. 31/2021. Funcția publică nu poate fi considerată funcție de stat cât timp persoana nu își desfășoară activitatea la nivel central, ci doar la nivel teritorial. Funcțiile publice îndeplinite în cadrul unei unități teritoriale trebuie socotite a fi funcții teritoriale, chiar dacă acestea nu au fost denumite expressis verbis servicii publice deconcentrate ale organului de specialitate. În susținerea acestui considerent au fost invocate dispozițiile art. 5 lit. u) și art. 385 din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 10 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009. Independent de schimbarea statutului A.N.R.S.P.S., situația drepturilor salariale a rămas reglementată de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020 și rămâne neschimbată, indiferent dacă funcționarii publici din cadrul A.N.R.S.P.S. își desfășoară activitatea în unitatea centrală sau în unități teritoriale cu personalitate juridică, respectiv în structurile teritoriale pentru probleme speciale, fără personalitate juridică, ale acestei instituții.

Într-o altă orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că, prin modificarea art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020 ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 31/2021, funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul unităților teritoriale ale A.N.R.S.P.S. ar trebui să beneficieze de drepturi salariale pentru funcții publice de execuție reglementate în secțiunea I - Salarii pentru administrația publică centrală a capitolului I lit. A din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Această orientare teoretică se regăsește la nivelul tribunalelor Ialomița, Teleorman, Brașov, Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Iași (opinie majoritară).

În susținerea acestei opinii s-a arătat că, prin modificarea legislativă operată în ceea ce privește subordonarea A.N.R.S.P.S. în mod direct Guvernului, față de reglementarea anterioară ce plasa această instituție în subordinea M.A.I., s-a urmărit ca inclusiv unitățile teritoriale să dobândească statut de organe centrale. A admite o interpretare contrară ar echivala cu crearea premiselor unei diferențe de tratament, din punct de vedere salarial, între funcționarii publici din unitățile teritoriale și cei din A.N.R.S.P.S. - aparat propriu, generând, astfel, o situație de inechitate nejustificată obiectiv și rezonabil.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Referitor la admisibilitatea sesizării în analiză, temeiul de drept al acesteia îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de reglementare este conturat expres prin dispozițiile sale de la art. 1, în sensul că se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal, sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevede că "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Totodată, în măsura în care un aspect este reglementat expres prin ambele dispoziții normative, anume atât prin ordonanța de urgență a Guvernului, cât și prin Codul de procedură civilă, iar aspectul respectiv se prezintă identic în ambele reglementări, sensul jurisprudențial conferit normei din Codul de procedură civilă trebuie să fie avut în vedere și în scopul deslușirii înțelesului noii reglementări din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ținut cont de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Spre deosebire, însă, de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cele instituite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzelor în primă instanță.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, așadar, în continuare condiționată de existența unei chestiuni de drept veritabile.

Câtă vreme art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept" în mod identic reglementării art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coerența practicii judiciare impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să facă referire în textul său la o noțiune autonomă identică, aceea de "chestiune dificilă de drept", dar al cărei conținut juridic să fie diferit față de acela din legea generală.

Or, în jurisprudența creată în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinței privitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii și potențial generatoare de practică neunitară, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu este necesară în această ipoteză.

În acest cadru nu trebuie omisă cerința ca încheierea de sesizare să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Astfel, instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligația să se conformeze cerințelor instituite prin art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. După cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența instanței supreme, din cuprinsul punctului de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesității mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată. Astfel, acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite, dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare, ce depășește obligația generală a instanțelor de drept comun de interpretare a legii și aplicare a acesteia la o cauză pendinte.

În cauza de față, sesizarea adresată în condițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu îndeplinește însă condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile sub aspectul realității sale, deși celelalte trei condiții menționate anterior sunt îndeplinite, respectiv existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță, cauza se încadrează între cele prevăzute limitativ la art. 1 din ordonanța de urgență, iar problema litigioasă nu reiese a face obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la condiția cumulativă neîndeplinită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată mai întâi din analiza Încheierii de ședință publică din 17 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.613/120/2024, că reclamanții care au învestit Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu cererea de chemare în judecată nu dețin calitatea de funcționari publici în cadrul A.N.R.S.P.S., ci în cadrul unei unități teritoriale subordonate acesteia.

În acest din urmă sens, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 (forma în vigoare în perioada relevantă în cauză) prevede la art. 10 alin. (1) că "Administrația Națională are în subordine unități teritoriale cu personalitate juridică și serviciul verificarea calității produselor rezervă de stat, prevăzute în anexa nr. 2".

Or, întrebarea, astfel cum a fost formulată de Tribunalul Dâmbovița, nu circumstanțiază limita învestirii instanței supreme doar la problema modului de stabilire a dreptului salarial cuvenit acelor funcționari publici încadrați într-o unitate teritorială, ci se referă în general la funcționarii publici din cadrul A.N.R.S.P.S. Așadar, indicarea corectă a entității publice în cadrul căreia funcționează reclamanții din procesul în care s-a formulat sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție este esențială pentru analiza chestiunii de drept cu privire la care se solicită a interveni o dezlegare în drept.

Totodată, mențiunea din întrebarea adresată de Tribunalul Dâmbovița cum că intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 ar fi avut ca efecte atât trecerea A.N.R.S.P.S. din subordinea M.A.I. în subordinea Guvernului, cât și o schimbare a titulaturii A.N.R.S.P.S. în "organ de specialitate al administrației publice centrale" nu corespunde realității cadrului normativ relevant.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că articolul unic al Legii nr. 31/2021 prevede că "Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91 din 27 mai 2020 privind trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 4 iunie 2020, (...)".

Or, efectul trecerii A.N.R.S.P.S. din subordinea M.A.I. în subordinea Guvernului României și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului s-a produs prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 4 iunie 2020, în timp ce, în principiu, Legea nr. 31/2021 a aprobat ordonanța de urgență menționată, inclusiv dispozițiile privind trecerea A.N.R.S.P.S. din subordinea autorității publice de rang ministerial în subordinea Guvernului României.

De asemenea, Legea nr. 31/2021 nu a schimbat titulatura A.N.R.S.P.S. în "organ de specialitate al administrației publice centrale", ci a confirmat o astfel de clasificare a agenției menționate în structura și ierarhia autorităților administrației publice, titulatură ce se regăsea deja menționată explicit și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020, care o utilizează din chiar primul articol din conținutul său.

De altfel, faptul că A.N.R.S.P.S. reprezenta un "organ de specialitate al administrației publice centrale" a fost afirmat expres pentru prima dată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, care la art. 1 alin. (1) a stabilit că "Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, denumită în continuare Administrația Națională, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor" [s.n.].

La acest moment al analizei se impune amintit și că Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, prevedea la momentul adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.380/2009, la art. 11, că "Numărul unităților teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, înființarea, desființarea, reorganizarea, precum și amplasarea acestora se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.", iar la art. 13 că "Organizarea, funcționarea și administrarea rezervelor de stat în condițiile prezentei legi se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului".

Revenind la conținutul Hotărârii Guvernului nr. 1.380/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în preambulul acestui act administrativ unilateral s-au menționat ca temeiuri ale adoptării sale inclusiv dispozițiile art. 11 și 13 din Legea nr. 82/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În mod corespunzător, dată fiind competența delegată Guvernului prin cele două norme legislative amintite, A.N.R.S.P.S. s-a organizat și a funcționat încă de la început ca organ de specialitate al administrației publice centrale, anume de la nivelul anului 2009.

În concluzie, Legea nr. 31/2021 a aprobat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020 prin care se consacrase deja, inclusiv la nivelul reglementării cu rang de lege, faptul că administrația în discuție reprezenta un "organ de specialitate al administrației publice centrale", astfel cum se stabilise anterior prin Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009.

Cât despre faptul că Legea nr. 31/2021 prevede sub aspectul modificărilor și completărilor aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2020 și în sensul că Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se organizează și funcționează prin hotărâre a Guvernului ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, scopul acelor mențiuni similare de la pct. 1 și 2 ale articolului unic al Legii nr. 31/2021 este ca regimul juridic stabilit deja pentru A.N.R.S.P.S. prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020, pe care o aprobă sub acest aspect, să fie reflectat întocmai și de conținutul Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată, cu modificările ulterioare.

Altfel spus, mențiunile indicate imediat anterior vin să reia în cadrul mai multor acte legislative relevante un regim juridic existent, pentru a exista o unificare a reglementării legale sub acest aspect indiferent de norma juridică în care se face referire la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale sub aspectul clasificării sale în ierarhia administrației publice, respectiv al subordonării în care există.

În aceste condiții, premisa esențială a pretinsei chestiuni de drept ce a fost transmisă de Tribunalul Dâmbovița este eronată, necorespunzând realității normative invocate, din moment ce nu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 a determinat trecerea A.N.R.S.P.S. din subordinea M.A.I. în subordinea Guvernului și nici schimbarea titulaturii A.N.R.S.P.S. în "organ de specialitate al administrației publice centrale".

În mod corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nici eventuala reformulare a întrebării nu este de natură să confere caracter real chestiunii de drept, deoarece de esența problemei transmise de Tribunalul Dâmbovița nu este legalitatea modului de stabilire în general a drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici din cadrul unităților teritoriale subordonate A.N.R.S.P.S., ci efectele afirmate a exista ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 31/2021, anume o trecere a administrației respective din subordinea unui ordonator de credite în subordinea altui ordonator de credite și o pretinsă confirmare legislativă a naturii A.N.R.S.P.S. de organ de specialitate al administrației publice centrale. Caracterul esențial amintit este determinat de faptul că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum este conținutul său reflectat prin Încheierea de sesizare din 17 septembrie 2024, partea reclamantă însăși a susținut că pretinsa încadrare salarială contestată este rezultatul unei erori asociate perioadei începând cu data de "17.03.2021, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 și trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne - MAI în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în «organ de specialitate al administrației publice locale»".

Or, din lectura atentă a Legii nr. 31/2021 nu rezultă că aceasta ar fi conferit prin conținutul său normativ drepturi salariale noi funcționarilor publici din cadrul A.N.R.S.P.S. și structurilor sale subordonate, în timp ce Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020 prevedea explicit prin dispozițiile art. 2 alin. (3) că "Personalul Administrației Naționale și al structurilor subordonate beneficiază în continuare de drepturile salariale și de celelalte drepturi avute la data trecerii în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu finanțarea asigurată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului". Legea nr. 31/2021 nu a determinat nici modificarea și nici completarea art. 2 alin. (3) din ordonanța de urgență a Guvernului, ci, sub acest aspect, aprobarea sa ca atare.

Altfel spus, lipsa caracterului real pentru chestiunea de drept transmisă de Tribunalul Dâmbovița rezultă și din aceea că un simplu demers de cercetare a cadrului normativ asociat în mod direct problemei cu care a fost învestit judecătorul fondului, prin cererea de chemare în judecată, permite identificarea dispozițiilor aplicabile, iar conținutul lor normativ nu se prezintă ca fiind incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii, lipsind așadar potențialul de a genera practică neunitară.

În procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar și subsecvent, procedura putând fi parcursă atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind îndeajuns de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă, generând dificultăți de înțelegere și aplicare, având astfel vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

Din conținutul încheierii de sesizare nu se identifică însă nicio motivare a îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept reale și veritabile, precum și a dificultății de interpretare a acesteia, Tribunalul Dâmbovița rezumându-se la o prezentare a textelor normative indicate a fi relevante pentru proces în contextul obiectului cererii de chemare în judecată.

Incumbă însă titularului sesizării obligația de a realiza o primă analiză argumentată a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării pe care o transmite Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât din încheierea de sesizare să rezulte, în raport cu problema de drept propusă, și dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea, spre exemplu, a posibilelor interpretări divergente în legătură cu acea chestiune de drept. O astfel de analiză nu se identifică însă în conținutul încheierii Tribunalului Dâmbovița.

În consecință, cum mecanismul instituit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unei/unor chestiuni de drept punctual(e), iar nu să soluționeze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, Înalta Curte de Casație și Justiție va conchide în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile de admisibilitate necesare pentru a interveni o dezlegare în drept potrivit sesizării ce i-a fost adresată, astfel că aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,