ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 22/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 15.373/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) apelanta-pârâtă a formulat un punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 13 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 15.373/3/2023, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Sporul de condiții vătămătoare și sporul de unde electromagnetice, reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ" și de Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentuluicadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" din administrația publică centrală, se acordă indiferent de depășirea sumelor prevăzute pentru cheltuielile de personal prin bugetul de venituri aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 6 noiembrie 2024 cu nr. 2.516/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 23. - Sporul pentru condiții de muncă Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate." " Art. 25. - Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...)"

Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" din administrația publică centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.039 din 29 decembrie 2017 (Hotărârea Guvernului nr. 917/2017). " Art. 2. - Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație» din administrația publică centrală reglementează modalitatea de stabilire a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum și a condițiilor de acordare a sporurilor pentru condiții de muncă prevăzute în cap. II din anexa nr. VII, precum și în cap. I și cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcționarii publici și personalul contractual, cu excepția personalului încadrat în administrația publică locală. Art. 3. - Acordarea sporului pentru condiții de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat."

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 31 ianuarie 2018 (regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018). " Art. 2. - (1) Sporul pentru condiții de muncă prevăzut în prezentul regulament se acordă, pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, pentru timpul efectiv lucrat în locurile de muncă respective, în procent de până la 15% aplicat la salariul de bază, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli salariale din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat. (...)" " Art. 4. - Cuantumul sporului se stabilește prin aplicarea cotei procentuale, care nu poate depăși 15%, asupra salariului de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în prezentul regulament, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din anexa nr. I lit. B «Reglementări specifice personalului didactic din învățământ» la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Art. 5. - Nominalizarea personalului care beneficiază de sporul pentru condiții de muncă, fără depășirea procentului de 15%, se face de către conducătorul ierarhic și se aprobă de consiliul de administrație, cu consultarea organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ sau a reprezentațiilor salariaților la nivel de unitate/instituție acolo unde nu există sindicate, cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și cu încadrarea în fondurile aprobate pentru cheltuieli salariale. (...) Art. 8. - (1) Personalul didactic care își desfășoară activitatea în alte locuri de muncă în condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, altele decât cele stabilite prin prezentul regulament, beneficiază de sporul din domeniul respectiv, prevăzut de legislația salarizării personalului plătit din fonduri publice și cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. (2) Personalului nedidactic din învățământul preuniversitar i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 569/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație» din administrația publică locală. (3) Personalului nedidactic din instituțiile de învățământ superior de stat care funcționează în coordonarea Ministerului Educației Naționale, instituțiilor și unităților care funcționează în subordinea Ministerului Educației Naționale, unități aflate în coordonarea Ministerului Educației Naționale, cluburi sportive studențești, instituții și unități de cercetare științifică care funcționează în subordinea Ministerului Educației Naționale i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație» din administrația publică centrală." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 15.373/3/2023, reclamantul Sindicatul Liber din Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" (S.L.B.C.U. "Carol I"), în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" (B.C.U. "Carol I") și pârâtul Ministerul Educației Naționale, a solicitat obligarea pârâtei B.C.U. "Carol I" la: plata sporului de condiții vătămătoare și a sporului de unde electromagnetice, pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, începând cu 1.08.2020, precum și în continuare (pentru reclamanții din tabelul nr. 1, de la 1 la 217) până la data încetării raporturilor de muncă (pentru reclamanții din tabelul nr. 2, de la 1 la 24), în conformitate cu determinările efectuate în baza Hotărârii Guvernului nr. 34/2018; plata sporului de condiții vătămătoare și a sporului de unde electromagnetice, pentru personalul nedidactic, începând cu 1.08.2020, precum și în continuare (pentru reclamanții din tabelul nr. 1 de la 1 la 217) și până la data încetării raporturilor de muncă (pentru reclamanții din tabelul nr. 2 de la 1 la 24), în conformitate cu determinările efectuate în baza Hotărârii Guvernului nr. 917/2017; obligarea pârâtului, Ministerul Educației, la alocarea sumelor de bani solicitate prin cerere. Sentința pronunțată de prima instanță

Prin Sentința civilă nr. 5.484 din 10 octombrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 15.373/3/2023, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale: a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale, ca neîntemeiată; a respins excepția autorității de lucru judecat invocată în raport cu Sentința civilă nr. 3.769 din 31 iulie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 11.705/3/2019, de către Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta BCU "Carol I" la plata sporului de condiții vătămătoare și a sporului de unde electromagnetice, pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, începând cu 1.08.2020 până la 17.12.2024, cu aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018), în ceea ce îi privește pe reclamanții din tabelul nr. 1 de la 1 la 217, și începând cu 1.08.2020 până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecăruia, cu aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, în ceea ce îi privește pe reclamanții din tabelul nr. 2 de la 1 la 24; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește fondul cauzei, aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016) și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017), precum și aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, invocând deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, și nr. 37 din 7 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020.

Pentru a putea fi acordat un spor prevăzut de Legeacadru nr. 153/2017 este necesar ca persoana plătită din fonduri publice să beneficieze de salariul reglementat în anexa legii, conform algoritmului de calcul prevăzut de aceasta.

Faptul că regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, stabilește criteriile de acordare a sporurilor prin raportare exclusiv la factorii de risc pentru sănătate și nu se referă la nivelul venitului de bază nu înseamnă că acesta se aplică în mod direct în orice situație, fără a se corobora cu dispozițiile legii, în condițiile în care acesta este un act normativ cu putere juridică inferioară legii și este dat în aplicarea acesteia și, prin urmare, se aplică odată cu legea în executarea căreia a fost emis. Data intrării în vigoare nu reprezintă un argument pentru o interpretare contrară, întrucât el este incident în situația personalului care a atins grila de salarizare la un moment dat în perioada 2018-2022.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să deroge de la aplicarea etapizată a legii în ceea ce privește dispoziția privind acordarea acestui spor, ar fi menționat-o ca excepție de la art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cum a procedat în privința altor categorii socioprofesionale [a se vedea alin. (3) lit. c), d) sau h) din lege], cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

În consecință, chiar dacă art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, în executarea căruia a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, nu condiționează acordarea sporului de nivelul salariului de bază, ci doar de întrunirea factorilor de risc ce se stabilesc într-o procedură specifică, în absența unei dispoziții exprese, nu se poate reține că norma de instituire a sporului are un caracter autonom și s-ar aplica independent de art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raționament valabil și în ceea ce privește Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 și Hotărârea Guvernului nr. 167/2019 pentru modificarea art. 7 alin. (1) și (2) din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 (Hotărârea Guvernului nr. 167/2019). Apelul formulat în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 5.484 din 10 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a declarat apel pârâta BCU "Carol I", prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile atacate și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Întâmpinarea la apel

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 13 septembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, luând în considerare și dispozițiile art. 4 din ordonanța menționată, dat fiind faptul că: în cauză este vorba despre un proces privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; cauza se află în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, ce judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 271 alin. (2 2 ) din Codul muncii; asupra acestor chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Totodată, soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, prin raportare la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește existența elementului de noutate al problemei de drept, s-a apreciat că nu mai reprezintă o condiție de admisibilitate, iar, referitor la dificultatea chestiunii de drept, se arată că aceasta rezultă din includerea problemei de drept în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și nestatuarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept.

În consecință, nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidență că ceea ce a intenționat legiuitorul a fost ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin apelul formulat în cauză, apelanta-pârâtă a susținut că intimații angajați își desfășoară activitatea sub influența factorilor de risc, dar sporul care face obiectul prezentului dosar nu a fost acordat, întrucât se depășeau sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Intimatul-reclamant, prin avocat, a arătat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă și că apreciază că pot fi depășite limitele prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv maximul prevăzut de 30%.

Referitor la problema de drept, părțile și-au expus punctele de vedere prin cererea de chemare în judecată, cererea de apel și întâmpinările formulate în cauză. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanța de trimitere precizează că, în limitele necesare pentru a evita antepronunțarea în cauză, față de dispozițiile art. 1, art. 3 alin. (4), art. 9 și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 114/2018, art. 8 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, apreciază că, pentru stabilirea cuantumului sporului pentru condiții vătămătoare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: desfășurarea activității sub influența factorilor de risc și respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

În cauză, sporul de condiții vătămătoare și sporul de unde electromagnetice nu au fost acordate întrucât se depășeau sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Brașov, Galați și Timișoara au transmis hotărâri judecătorești care pot prezenta relevanță cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, deși privesc alte familii ocupaționale, respectiv familiile ocupaționale "Administrație" și "Sănătate și asistență socială", iar curțile de apel București și Iași au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o primă orientare jurisprudențială, ce se regăsește la nivelul Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal (patru hotărâri judecătorești definitive), s-a apreciat că sporul pentru condiții vătămătoare și sporul de unde electromagnetice, reglementate de hotărârile Guvernului nr. 34/2018 și nr. 917/2017, se acordă doar în condițiile încadrării în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Această orientare jurisprudențială se regăsește și la nivelul Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (trei hotărâri judecătorești definitive), cu mențiunea că problema de drept ce formează obiectul sesizării nu a făcut obiectul hotărârilor judecătorești comunicate la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă din considerentele acestora rezultă, tangențial, poziționarea instanței cu privire la această chestiune.

În același sens a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă prin neapelare, de către Tribunalul Timiș.

În acord cu această orientare jurisprudențială au fost exprimate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, ale tribunalelor Vaslui, Arad - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ilfov, Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

S-a arătat că, față de prevederile art. 1 alin. (1), art. 9 și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 8 din regulamentulcadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, rezultă că pentru stabilirea cuantumului sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: desfășurarea activității sub influența factorilor de risc și respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

În ceea ce privește Familia ocupațională "Sănătate și asistență socială", au fost invocate dispozițiile art. 13 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

S-a mai arătat că, având în vedere și utilizarea sintagmei "pot fi acordate" sporuri, precum și faptul că aceste sporuri nu sunt reglementate într-un cuantum fix, ci prin indicarea unor limite minime și maxime, rezultă că a fost lăsată ordonatorului de credite o largă marjă de apreciere, acesta fiind chemat să aprecieze asupra acestor sporuri în raport cu condițiile concrete de muncă, în limitele art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pe bază de criterii obiective și cu respectarea și a celorlalte dispoziții relevante din legislația muncii.

A doua orientare jurisprudențială susține că sporul pentru condiții vătămătoare se acordă indiferent de depășirea sumelor pentru cheltuielile de personal, prevăzute prin bugetul de venituri aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

A fost identificată în acest sens o singură hotărâre judecătorească, definitivă, pronunțată la nivelul Tribunalului Covasna - Secția civilă, definitivă printr-o decizie a Curții de Apel Brașov - Secția civilă.

În motivarea acestei hotărâri s-a susținut că textele de lege care impun angajatorului prudență în acordarea sporurilor, implicit a sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare, cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și a art. 12 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, nu condiționează acordarea sporului de alocările bugetare. Așadar, fiind reglementat legal acest spor, fiind probat prin buletinul de determinări, se impune acordarea acestuia.

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, ale judecătorilor Secției I civile a Tribunalului Iași, aceștia susținând că respectarea plafonării cuantumului total al sporurilor, prevăzută la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, conduce la negarea recunoașterii efective a condițiilor diferite și dificile de muncă și a recompensării corespunzătoare, ajungându-se la o uniformizare salarială sub aspectul nivelului total al sporurilor, în condițiile prestării activității în condiții de muncă diferite.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară relevantă în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fiind relevante considerentele de la paragrafele 19-21.

Relativ recent, prin Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, instanța de contencios constituțional a făcut referire la jurisprudența sa anterioară, dezvoltată după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 (paragrafele 15-19). IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate drept relevante sau în legătură cu chestiunea de drept supusă analizei: a) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) și alin. (6) din același act normativ, personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care este încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiții de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate", fiind relevante considerentele de la paragrafele 70-82 din decizia sus-menționată. b) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și s-a stabilit că: " În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.", prezentând relevanță considerentele de la paragrafele 82, 92 și 94. c) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care s-a stabilit că: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.", fiind relevante considerentele de la paragrafele 93-96 din decizia identificată mai sus. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevede: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România".

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificându-se întrunirea acestor cerințe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parțial, nefiind îndeplinite toate exigențele procedurale menționate pentru declanșarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiții legale, se reține că acestea sunt îndeplinite întrucât cauza se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă și art. 271 alin. (2 2 ) din Codul muncii.

De asemenea, litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, curtea de apel fiind învestită cu apelul formulat de către pârâta B.C.U. "Carol I", într-o cauză ce are ca obiect obligarea instituției publice la plata sporului de condiții vătămătoare și de unde electromagnetice.

Totodată, soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, prin raportare la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat trebuie remarcate următoarele:

În absența unei definiții legale a noțiunii "chestiune de drept" din cadrul cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42).

Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanțe s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept". Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată care, astfel, este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021).

Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită instanței supreme este una reală, având vocație de a convinge, și din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de a admisibilitate a sesizării (a se vedea, exemplificativ, următoarele decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 41 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 13 octombrie 2021; Decizia nr. 5 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 6 martie 2023; Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023; Decizia nr. 14 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 aprilie 2023; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

În acest context, judecătorii-raportori observă că instanța de trimitere, Curtea de Apel București, deși a apreciat că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce privește interpretarea unei chestiuni de drept asupra căreia instanța supremă nu a statuat (Sporul de condiții vătămătoare și sporul de unde electromagnetice, reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 și Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, se acordă indiferent de depășirea sumelor prevăzute pentru cheltuielile de personal prin bugetul de venituri aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice?), nu a prezentat niciun argument care ar justifica o atare sesizare a instanței supreme, în cuprinsul încheierii motivându-se exclusiv și la modul general că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fără a indica în concret problema de drept ce trebuie dezlegată din perspectiva posibilității ivirii unei jurisprudențe divergente.

Verificările efectuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție la nivelul celor 15 curți de apel din țară pun în evidență faptul că există deja cristalizată o jurisprudență în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, materializată în hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă că aspectele problematizate prin actul de sesizare au fost rezolvate, până în acest moment, într-o manieră unitară, în sensul că limita impusă prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru suma sporurilor și a altor elemente adiționale indemnizației sau a salariului de bază la nivelul unui ordonator de credite nu poate fi depășită, fiind identificată doar o hotărâre judecătorească în care a fost adoptată o soluție divergentă.

Totodată, și opiniile exprimate la nivel teoretic de către judecătorii din cadrul instanțelor care au înaintat puncte de vedere cu privire la problema de drept în discuție sunt orientate, într-o pondere covârșitoare, către soluția adoptată în practica judiciară, ceea ce permite concluzia că nu doar la nivel jurisprudențial, ci și la nivel teoretic chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul.

Opinia teoretică minoritară, precum și soluția divergentă adoptată într-o hotărâre judecătorească nu pot justifica intervenția preventivă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost tranșată de instanțele învestite cu soluționarea acestui tip de litigii, iar din practica judiciară decelată în legătură cu această problemă de drept nu au rezultat dificultăți de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate.

În opinia judecătorilor-raportori, chiar dacă aprecierea condiției existenței unei chestiuni de drept veritabile comportă anumite nuanțări impuse de contextul și scopul edictării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu este totuși posibilă învestirea instanței supreme pentru dezlegarea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii civile.

Art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia ce intră sub auspiciile actului normativ obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care se pune problema aplicării unei dispoziții legale care nu a format obiectul unei dezlegări de principiu a instanței supreme în procedurile de unificare a practicii judiciare.

Cu atât mai mult cu cât, în opinia instanței de trimitere, modul de interpretare a dispozițiilor legale se impune cu evidență, întrebarea adresată nereflectând așadar dubiul cu privire la dreptul aplicabil în cauză.

Instanța de trimitere recunoaște că nu se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză, fiind neîndoielnic în opinia sa că, în cauză, sporul de condiții vătămătoare și sporul de unde electromagnetice nu au fost acordate întrucât se depășeau sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite intimaților-reclamanți fiind avute în vedere prevederile legale anterior redate, respectiv obligația instituției apelante de a acorda sporurile cu respectarea încadrării în sumel