Decizia nr. 22/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2516/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 15.373/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) apelanta-pârâtă a formulat un punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 13 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 15.373/3/2023, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de unde electromagnetice, reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi de Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentuluicadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, se acordă indiferent de depăşirea sumelor prevăzute pentru cheltuielile de personal prin bugetul de venituri aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 6 noiembrie 2024 cu nr. 2.516/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 23. – Sporul pentru condiţii de muncă Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.” ” Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (…)”

Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.039 din 29 decembrie 2017 (Hotărârea Guvernului nr. 917/2017). ” Art. 2. – Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală reglementează modalitatea de stabilire a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum şi a condiţiilor de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute în cap. II din anexa nr. VII, precum şi în cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual, cu excepţia personalului încadrat în administraţia publică locală. Art. 3. – Acordarea sporului pentru condiţii de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 31 ianuarie 2018 (regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018). ” Art. 2. – (1) Sporul pentru condiţii de muncă prevăzut în prezentul regulament se acordă, pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, pentru timpul efectiv lucrat în locurile de muncă respective, în procent de până la 15% aplicat la salariul de bază, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli salariale din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. (…)” ” Art. 4. – Cuantumul sporului se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale, care nu poate depăşi 15%, asupra salariului de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în prezentul regulament, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din anexa nr. I lit. B «Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ» la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 5. – Nominalizarea personalului care beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă, fără depăşirea procentului de 15%, se face de către conducătorul ierarhic şi se aprobă de consiliul de administraţie, cu consultarea organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ sau a reprezentaţiilor salariaţilor la nivel de unitate/instituţie acolo unde nu există sindicate, cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în fondurile aprobate pentru cheltuieli salariale. (…) Art. 8. – (1) Personalul didactic care îşi desfăşoară activitatea în alte locuri de muncă în condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, altele decât cele stabilite prin prezentul regulament, beneficiază de sporul din domeniul respectiv, prevăzut de legislaţia salarizării personalului plătit din fonduri publice şi cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 569/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică locală. (3) Personalului nedidactic din instituţiile de învăţământ superior de stat care funcţionează în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, instituţiilor şi unităţilor care funcţionează în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, unităţi aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cluburi sportive studenţeşti, instituţii şi unităţi de cercetare ştiinţifică care funcţionează în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 15.373/3/2023, reclamantul Sindicatul Liber din Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (S.L.B.C.U. „Carol I”), în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (B.C.U. „Carol I”) şi pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat obligarea pârâtei B.C.U. „Carol I” la: plata sporului de condiţii vătămătoare şi a sporului de unde electromagnetice, pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, începând cu 1.08.2020, precum şi în continuare (pentru reclamanţii din tabelul nr. 1, de la 1 la 217) până la data încetării raporturilor de muncă (pentru reclamanţii din tabelul nr. 2, de la 1 la 24), în conformitate cu determinările efectuate în baza Hotărârii Guvernului nr. 34/2018; plata sporului de condiţii vătămătoare şi a sporului de unde electromagnetice, pentru personalul nedidactic, începând cu 1.08.2020, precum şi în continuare (pentru reclamanţii din tabelul nr. 1 de la 1 la 217) şi până la data încetării raporturilor de muncă (pentru reclamanţii din tabelul nr. 2 de la 1 la 24), în conformitate cu determinările efectuate în baza Hotărârii Guvernului nr. 917/2017; obligarea pârâtului, Ministerul Educaţiei, la alocarea sumelor de bani solicitate prin cerere. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 5.484 din 10 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 15.373/3/2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale: a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale, ca neîntemeiată; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în raport cu Sentinţa civilă nr. 3.769 din 31 iulie 2020 pronunţată în Dosarul nr. 11.705/3/2019, de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca neîntemeiată; a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta BCU „Carol I” la plata sporului de condiţii vătămătoare şi a sporului de unde electromagnetice, pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, începând cu 1.08.2020 până la 17.12.2024, cu aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii din tabelul nr. 1 de la 1 la 217, şi începând cu 1.08.2020 până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecăruia, cu aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii din tabelul nr. 2 de la 1 la 24; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte fondul cauzei, aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016) şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017), precum şi aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, invocând deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, şi nr. 37 din 7 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020.

Pentru a putea fi acordat un spor prevăzut de Legeacadru nr. 153/2017 este necesar ca persoana plătită din fonduri publice să beneficieze de salariul reglementat în anexa legii, conform algoritmului de calcul prevăzut de aceasta.

Faptul că regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, stabileşte criteriile de acordare a sporurilor prin raportare exclusiv la factorii de risc pentru sănătate şi nu se referă la nivelul venitului de bază nu înseamnă că acesta se aplică în mod direct în orice situaţie, fără a se corobora cu dispoziţiile legii, în condiţiile în care acesta este un act normativ cu putere juridică inferioară legii şi este dat în aplicarea acesteia şi, prin urmare, se aplică odată cu legea în executarea căreia a fost emis. Data intrării în vigoare nu reprezintă un argument pentru o interpretare contrară, întrucât el este incident în situaţia personalului care a atins grila de salarizare la un moment dat în perioada 2018-2022.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să deroge de la aplicarea etapizată a legii în ceea ce priveşte dispoziţia privind acordarea acestui spor, ar fi menţionat-o ca excepţie de la art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cum a procedat în privinţa altor categorii socioprofesionale [a se vedea alin. (3) lit. c), d) sau h) din lege], cu respectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

În consecinţă, chiar dacă art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, în executarea căruia a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, nu condiţionează acordarea sporului de nivelul salariului de bază, ci doar de întrunirea factorilor de risc ce se stabilesc într-o procedură specifică, în absenţa unei dispoziţii exprese, nu se poate reţine că norma de instituire a sporului are un caracter autonom şi s-ar aplica independent de art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raţionament valabil şi în ceea ce priveşte Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 şi Hotărârea Guvernului nr. 167/2019 pentru modificarea art. 7 alin. (1) şi (2) din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 (Hotărârea Guvernului nr. 167/2019). Apelul formulat în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 5.484 din 10 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a declarat apel pârâta BCU „Carol I”, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei civile atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Întâmpinarea la apel

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, luând în considerare şi dispoziţiile art. 4 din ordonanţa menţionată, dat fiind faptul că: în cauză este vorba despre un proces privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; cauza se află în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, ce judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 271 alin. (2 2 ) din Codul muncii; asupra acestor chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, prin raportare la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte existenţa elementului de noutate al problemei de drept, s-a apreciat că nu mai reprezintă o condiţie de admisibilitate, iar, referitor la dificultatea chestiunii de drept, se arată că aceasta rezultă din includerea problemei de drept în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi nestatuarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept.

În consecinţă, nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidenţă că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin apelul formulat în cauză, apelanta-pârâtă a susţinut că intimaţii angajaţi îşi desfăşoară activitatea sub influenţa factorilor de risc, dar sporul care face obiectul prezentului dosar nu a fost acordat, întrucât se depăşeau sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Intimatul-reclamant, prin avocat, a arătat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă şi că apreciază că pot fi depăşite limitele prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv maximul prevăzut de 30%.

Referitor la problema de drept, părţile şi-au expus punctele de vedere prin cererea de chemare în judecată, cererea de apel şi întâmpinările formulate în cauză. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere precizează că, în limitele necesare pentru a evita antepronunţarea în cauză, faţă de dispoziţiile art. 1, art. 3 alin. (4), art. 9 şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018, art. 8 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, apreciază că, pentru stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: desfăşurarea activităţii sub influenţa factorilor de risc şi respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

În cauză, sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de unde electromagnetice nu au fost acordate întrucât se depăşeau sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Braşov, Galaţi şi Timişoara au transmis hotărâri judecătoreşti care pot prezenta relevanţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, deşi privesc alte familii ocupaţionale, respectiv familiile ocupaţionale „Administraţie” şi „Sănătate şi asistenţă socială”, iar curţile de apel Bucureşti şi Iaşi au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, ce se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (patru hotărâri judecătoreşti definitive), s-a apreciat că sporul pentru condiţii vătămătoare şi sporul de unde electromagnetice, reglementate de hotărârile Guvernului nr. 34/2018 şi nr. 917/2017, se acordă doar în condiţiile încadrării în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte şi la nivelul Curţii de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (trei hotărâri judecătoreşti definitive), cu menţiunea că problema de drept ce formează obiectul sesizării nu a făcut obiectul hotărârilor judecătoreşti comunicate la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă din considerentele acestora rezultă, tangenţial, poziţionarea instanţei cu privire la această chestiune.

În acelaşi sens a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă prin neapelare, de către Tribunalul Timiş.

În acord cu această orientare jurisprudenţială au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale tribunalelor Vaslui, Arad – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ilfov, Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.

S-a arătat că, faţă de prevederile art. 1 alin. (1), art. 9 şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 8 din regulamentulcadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, rezultă că pentru stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: desfăşurarea activităţii sub influenţa factorilor de risc şi respectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

În ceea ce priveşte Familia ocupaţională „Sănătate şi asistenţă socială”, au fost invocate dispoziţiile art. 13 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

S-a mai arătat că, având în vedere şi utilizarea sintagmei „pot fi acordate” sporuri, precum şi faptul că aceste sporuri nu sunt reglementate într-un cuantum fix, ci prin indicarea unor limite minime şi maxime, rezultă că a fost lăsată ordonatorului de credite o largă marjă de apreciere, acesta fiind chemat să aprecieze asupra acestor sporuri în raport cu condiţiile concrete de muncă, în limitele art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pe bază de criterii obiective şi cu respectarea şi a celorlalte dispoziţii relevante din legislaţia muncii.

A doua orientare jurisprudenţială susţine că sporul pentru condiţii vătămătoare se acordă indiferent de depăşirea sumelor pentru cheltuielile de personal, prevăzute prin bugetul de venituri aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

A fost identificată în acest sens o singură hotărâre judecătorească, definitivă, pronunţată la nivelul Tribunalului Covasna – Secţia civilă, definitivă printr-o decizie a Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă.

În motivarea acestei hotărâri s-a susţinut că textele de lege care impun angajatorului prudenţă în acordarea sporurilor, implicit a sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a art. 12 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, nu condiţionează acordarea sporului de alocările bugetare. Aşadar, fiind reglementat legal acest spor, fiind probat prin buletinul de determinări, se impune acordarea acestuia.

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi, aceştia susţinând că respectarea plafonării cuantumului total al sporurilor, prevăzută la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, conduce la negarea recunoaşterii efective a condiţiilor diferite şi dificile de muncă şi a recompensării corespunzătoare, ajungându-se la o uniformizare salarială sub aspectul nivelului total al sporurilor, în condiţiile prestării activităţii în condiţii de muncă diferite.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fiind relevante considerentele de la paragrafele 19-21.

Relativ recent, prin Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, instanţa de contencios constituţional a făcut referire la jurisprudenţa sa anterioară, dezvoltată după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 (paragrafele 15-19). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate drept relevante sau în legătură cu chestiunea de drept supusă analizei: a) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate”, fiind relevante considerentele de la paragrafele 70-82 din decizia sus-menţionată. b) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a stabilit că: ” În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 82, 92 şi 94. c) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.”, fiind relevante considerentele de la paragrafele 93-96 din decizia identificată mai sus. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi art. 271 alin. (2 2 ) din Codul muncii.

De asemenea, litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, curtea de apel fiind învestită cu apelul formulat de către pârâta B.C.U. „Carol I”, într-o cauză ce are ca obiect obligarea instituţiei publice la plata sporului de condiţii vătămătoare şi de unde electromagnetice.

Totodată, soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, prin raportare la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat trebuie remarcate următoarele:

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudenţa dezvoltată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42).

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată care, astfel, este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021).

Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită instanţei supreme este una reală, având vocaţie de a convinge, şi din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de a admisibilitate a sesizării (a se vedea, exemplificativ, următoarele decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 41 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 13 octombrie 2021; Decizia nr. 5 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 6 martie 2023; Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023; Decizia nr. 14 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 aprilie 2023; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

În acest context, judecătorii-raportori observă că instanţa de trimitere, Curtea de Apel Bucureşti, deşi a apreciat că se impune declanşarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce priveşte interpretarea unei chestiuni de drept asupra căreia instanţa supremă nu a statuat (Sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de unde electromagnetice, reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 34/2018 şi Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, se acordă indiferent de depăşirea sumelor prevăzute pentru cheltuielile de personal prin bugetul de venituri aprobat conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice?), nu a prezentat niciun argument care ar justifica o atare sesizare a instanţei supreme, în cuprinsul încheierii motivându-se exclusiv şi la modul general că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fără a indica în concret problema de drept ce trebuie dezlegată din perspectiva posibilităţii ivirii unei jurisprudenţe divergente.

Verificările efectuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la nivelul celor 15 curţi de apel din ţară pun în evidenţă faptul că există deja cristalizată o jurisprudenţă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, materializată în hotărâri judecătoreşti definitive, din care rezultă că aspectele problematizate prin actul de sesizare au fost rezolvate, până în acest moment, într-o manieră unitară, în sensul că limita impusă prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru suma sporurilor şi a altor elemente adiţionale indemnizaţiei sau a salariului de bază la nivelul unui ordonator de credite nu poate fi depăşită, fiind identificată doar o hotărâre judecătorească în care a fost adoptată o soluţie divergentă.

Totodată, şi opiniile exprimate la nivel teoretic de către judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere cu privire la problema de drept în discuţie sunt orientate, într-o pondere covârşitoare, către soluţia adoptată în practica judiciară, ceea ce permite concluzia că nu doar la nivel jurisprudenţial, ci şi la nivel teoretic chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul.

Opinia teoretică minoritară, precum şi soluţia divergentă adoptată într-o hotărâre judecătorească nu pot justifica intervenţia preventivă a instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost tranşată de instanţele învestite cu soluţionarea acestui tip de litigii, iar din practica judiciară decelată în legătură cu această problemă de drept nu au rezultat dificultăţi de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale menţionate.

În opinia judecătorilor-raportori, chiar dacă aprecierea condiţiei existenţei unei chestiuni de drept veritabile comportă anumite nuanţări impuse de contextul şi scopul edictării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu este totuşi posibilă învestirea instanţei supreme pentru dezlegarea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii civile.

Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia ce intră sub auspiciile actului normativ obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care se pune problema aplicării unei dispoziţii legale care nu a format obiectul unei dezlegări de principiu a instanţei supreme în procedurile de unificare a practicii judiciare.

Cu atât mai mult cu cât, în opinia instanţei de trimitere, modul de interpretare a dispoziţiilor legale se impune cu evidenţă, întrebarea adresată nereflectând aşadar dubiul cu privire la dreptul aplicabil în cauză.

Instanţa de trimitere recunoaşte că nu se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză, fiind neîndoielnic în opinia sa că, în cauză, sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de unde electromagnetice nu au fost acordate întrucât se depăşeau sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetu