ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 293/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 194/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 929/121/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, pârâtul formulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 19 decembrie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Stabilirea cuantumului sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru medicii rezidenți detașați pentru efectuarea unor stagii de pregătire în alte unități sanitare, în baza Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Dacă alimentația de protecție prevăzută la art. 14 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, poate fi compensată în bani. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 25. - Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2 1 ) Prin derogare de la alin. (1) și (2), începând cu data de 1 iulie 2020 și până la data declarării de către Organizația Mondială a Sănătății a încetării pandemiei COVID-19, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 35% din suma salariilor de bază, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (3) Începând cu luna mai 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la alin. (2) se includ drepturile prevăzute la anexa nr. II cap. II art. 2 alin. (1). (4) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate. (5) Prevederile alin. (2) și (3), pentru instituțiile din sistemul sanitar, se aplică începând cu data de 1 martie 2018."

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 319/2006) " Art. 14. - Alimentația de protecție se acordă în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru și se stabilește prin contractul colectiv de muncă și/sau contractul individual de muncă." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 martie 2023 cu nr. 929/121/2023 pe rolul Tribunalului Galați, astfel cum a fost completată, reclamantul T.D., în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați, a solicitat obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale, constând în diferența de spor de condiții deosebit de periculoase de muncă de la 55% la 75%, deci respectiv 25% din salariul de bază, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu 1 ianuarie 2023 până la zi și în continuare; obligarea pârâtului la acordarea alimentației de protecție în natură sau, în situația în care ea nu mai poate fi acordată în natură, în echivalent bănesc, începând cu 1 ianuarie 2022 până la zi și în continuare; anularea Deciziei nr. xxx/29.12.2022; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 21 din 15 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost admisă cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată, a fost anulată decizia nr. xxx/29.12.2022 emisă de pârât, a fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați la plata către reclamant a diferenței de spor de condiții deosebit de periculoase de muncă de la 55% la 75%, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală, începând cu 1 ianuarie 2023 până la zi și în continuare, a fost obligat pârâtul la plata echivalentului bănesc al alimentației de protecție, începând cu data de 1 ianuarie 2022 până la zi și în continuare, și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați nu a formulat un punct de vedere în scris, dar a precizat că trebuie respectat plafonul prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și că nu există posibilitatea compensării în bani pentru alimentația de protecție.

Reclamantul nu a formulat un punct de vedere în scris, dar a precizat că, în regulamentul-cadru privind acordarea sporului, sintagma folosită este "personal de specialitate medico-sanitar", sintagmă care se regăsește și în contractul de muncă al reclamantului, nefiind făcută diferența dintre medic rezident și medic titular, cu drepturi depline. A arătat că dispozițiile Codului civil prevăd posibilitatea compensării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În ceea ce privește prima problemă de drept, instanța de trimitere a arătat că, într-o primă opinie, susținută de pârât, plecând de la faptul că sporul nu este reglementat într-un cuantum fix, se poate interpreta în sensul că legea conferă ordonatorului de credite o marjă de apreciere în stabilirea lui, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind condiționat la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, de limita maximă de 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Acest drept de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporului, cu respectarea condițiilor de acordare a acestuia, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Precizează că, într-o a doua opinie, susținută de reclamant, prin aplicarea principiului nediscriminării, a apreciat că se poate recunoaște la nivel maxim sporul pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzut la cap. II art. 7 alin. (1) lit. b), din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la drepturile recunoscute celorlalți salariați ai aceluiași angajator, chiar dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ, evitându-se astfel crearea de inechități salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și discriminarea, aspecte pe care legiuitorul a intenționat să le elimine prin edictarea art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește cea de-a doua problemă de drept, instanța de trimitere apreciază că, prin raportare la scopul urmărit pentru acordarea alimentației de protecție, respectiv în considerarea condițiilor specifice ale locurilor de muncă în care își desfășoară activitatea aceste persoane, această obligație stabilită în sarcina angajatorului trebuie să fie executată în natură, nefiind posibilă compensarea.

Menționează că o a doua opinie este în sensul acordării alimentației de protecție prin echivalent, cu argumentul că imposibilitatea acordării prin echivalent a alimentației de protecție ar lăsa nesancționată neîndeplinirea acestei obligații stabilite în sarcina angajatorului. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

La solicitarea instanței supreme, instanțele naționale au trimis un număr redus de hotărâri judecătorești și opinii teoretice cu privire la chestiunea de drept "dacă alimentația de protecție prevăzută la art. 14 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 poate fi compensată în bani".

Într-o primă orientare jurisprudențială s-a opinat că în sensul că alimentația de protecție nu poate fi compensată în bani, având în vedere însăși natura alimentară a obligației, precum și scopul acordării acesteia, ca o măsură suplimentară de protejare a sănătății salariaților care lucrează în condiții vătămătoare. În aceste condiții, s-a apreciat că executarea în natură a obligației este o problemă de esență a contractului care, în caz de neexecutare, ar putea fi sancționată pe calea unei acțiuni având ca obiect obligația de a face, iar nu prin transformarea în echivalent bănesc (curțile de apel București și Ploiești).

În acest sens au fost depuse: Decizia civilă nr. 5.246 din 26.10.2021, pronunțată în Dosarul nr. 37.542/3/2014* al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale; Decizia civilă nr. 1.574 din 28.05.2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.097/120/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă; Decizia civilă nr. 1.219 din 18.04.2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.228/105/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă.

În același sens au formulat opinii teoretice Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Iași, tribunalele Iași, Vaslui și Buzău.

Într-o a doua orientare s-a reținut că dreptul dedus judecății este imperativ prevăzut de lege, iar scopul urmărit de legiuitor prin instituirea acestui drept vizează protecția lucrătorilor care muncesc în condiții speciale de muncă, context în care angajatorul nu are opțiunea între a acorda plata contravalorii alimentației sau alimentația însăși în natură. Însă, în situația în care angajatorul nu își îndeplinește obligația alimentară la scadență, se impune executarea indirectă a obligației de plată, anume obligarea la plata contravalorii alimentației de protecție neacordate în natură, în condițiile angajării răspunderii patrimoniale a angajatorului conform art. 253 din Codul muncii (Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Prahova).

În acest sens au fost depuse următoarele hotărâri judecătorești: - Curtea de Apel Brașov: Decizia civilă nr. 974/Ap din 14 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.001/62/2020; Decizia civilă nr. 1.106/Ap din 16 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.341/105/2018; Decizia civilă nr. 1.452/Ap din 16 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.080/119/2020; Decizia civilă nr. 847/Ap din 24 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. 3.181/62/2020; - Tribunalul Prahova - Secția I civilă: Sentința civilă nr. 3.349 din 14.11.2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.228/105/2018.

În același sens au exprimat opinii teoretice judecătorii din cadrul tribunalelor București, Călărași și Ilfov.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării: Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 8 aprilie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect obligarea angajatorului, Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", la plata către reclamant (medic rezident) a drepturilor salariale constând în diferența de spor de condiții deosebit de periculoase de muncă, precum și la acordarea alimentației de protecție în natură sau, în situația în care nu mai poate fi acordată în natură, în echivalent bănesc, aspecte ce determină concluzia în sensul că litigiul respectiv se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât privește drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza se află în curs de soluționare, în recurs, pe rolul Curții de Apel Galați, în virtutea competenței legale conturate prin dispozițiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Referitor la prima întrebare menționată în încheierea de sesizare, respectiv stabilirea cuantumului sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru medicii rezidenți detașați pentru efectuarea unor stagii de pregătire în alte unități sanitare, în baza Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, prin raportare la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă faptul că cerința în sensul ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept a cărei lămurire se cere nu este îndeplinită.

În legătură cu acest aspect, cu prioritate, se observă că instanța de trimitere a înțeles să facă o evocare minimală a condițiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, referindu-se la obiectul acțiunii și motivele de apel, fără însă a prezenta în concret relevanța dezlegării solicitate în cadrul litigiului de fond și fără a indica vreo dificultate de interpretare a normei care să impună o dezlegare de principiu din partea instanței supreme.

Or, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, prealabil sesizării instanței supreme, se impun stabilirea și evidențierea existenței unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, și soluționarea pe fond a cauzei, întrucât numai în aceste condiții se pot demonstra utilitatea și interesul în promovarea acestui demers (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022).

Astfel, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că această cerință legală presupune ca problema de drept să fie esențială, direct incidentă în soluționarea cauzei și raportată la limitele învestirii instanței de trimitere (Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020).

Cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei (Decizia nr. 6 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 1 aprilie 2021; Decizia nr. 10 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 17 aprilie 2024).

În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că nu este îndeplinită condiția în discuție atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanșată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023), ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).

În cauză, în urma analizării înscrisurilor anexate încheierii de sesizare și în lipsa prezentării unor argumente pertinente de către instanța de trimitere, nu se întrevede o strânsă legătură între chestiunea de drept ce face obiectul sesizării și pretenția dedusă judecății.

La această concluzie se ajunge în urma observării aspectelor particulare ale litigiului de fond unde în cuprinsul sentinței pronunțate în primă instanță nu se face nicio referire sau interpretare a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, soluția de admitere a pretențiilor fiind urmarea aplicării dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Codul muncii, ce stabilesc că, pe durata detașării, salariatul beneficiază de drepturile ce îi sunt mai favorabile.

În cadrul respectivului litigiu, reclamantul, salariat detașat, a solicitat acordarea diferenței dintre sporul pentru condiții deosebit de periculoase efectiv încasat, de 55% din salariul de bază, stabilit la nivelul unității unde a fost detașat, și sporul pentru condiții deosebit de periculoase de 75% din salariul de bază, stabilit la nivelul unității de unde a fost detașat, iar prima instanță a admis pretențiile reclamantului în acest sens. Pe de altă parte, în cadrul motivelor de apel, pârâtul nu invocă în concret încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, ci doar susține că nu se poate depăși cuantumul sporurilor aprobate de ordonatorul de credite Consiliul Județean Galați, cu respectarea limitei de 30%, arătând că sporul solicitat trebuie limitat la valoarea aprobată și achitată la nivelul pârâtului, or, în speța respectivă, tocmai aceasta era și pretenția reclamantului, admisă de prima instanță.

În contextul în care, din perspectiva condiției ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se impune ca admisibilitatea sesizării să fie analizată prin raportare la circumstanțele concrete ale litigiului în care a fost formulată sesizarea, în cazul prezentei sesizări se observă că aspectele litigioase din cauză nu privesc modul în care se interpretează dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, chiar dacă se face referire la dispoziția normei respective în cadrul motivelor de apel.

Se reține astfel că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde, în mod direct, de lămurirea modalității în care se interpretează dispozițiile 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Referitor la cea de-a doua întrebare menționată în încheierea de sesizare, respectiv dacă alimentația de protecție prevăzută la art. 14 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 poate fi compensată în bani, se reține că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate în sensul ca sesizarea să privească o "chestiune de drept".

Și în ceea ce privește cea de-a doua chestiune invocată în prezenta sesizare, instanța de trimitere înțelege să facă o evocare minimală a condițiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reiterând, în cadrul rubricii ce trebuia să cuprindă punctul său de vedere, opiniile divergente ale părților în litigiu cu privire la chestiunea în discuție, fără însă a rezulta din cuprinsul încheierii de sesizare argumentele instanței care ar susține caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce la interpretări diferite și care ar justifica admisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Referitor la admisibilitatea învestirii instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se reține că aceasta trebuie raportată la condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere, întrucât, într-o interpretare contrară, rolul instanțelor de trimitere s-ar rezuma la o simplă activitate de trimitere și apoi de preluare în hotărârile pronunțate a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, având un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței sale sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Pentru identitate de rațiune cu argumentația dezvoltată în mod constant în jurisprudența instanței supreme referitoare la mecanismul prevăzut de dispozițiile art. 519 și art. 520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării, se consideră că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

În raport cu cele expuse anterior, se constată că sesizarea ce face obiectul celei de-a doua întrebări nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o "chestiune de drept" care să fie reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, întrucât nu se identifică o problemă de interpretare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 319/2006, fiind suficientă aplicarea acestora în sensul clar și evident al dispozițiilor legale, care transpare din simpla lor edictare.

Un criteriu esențial pentru testarea dificultății chestiunii de drept este aptitudinea acesteia de a genera interpretări multiple, materializate într-o incipientă practică neunitară identificată la nivelul instanțelor judecătorești sau/și opinii teoretice divergente.

În urma verificării opiniilor exprimate, atât jurisprudențial, cât și teoretic, se evidențiază faptul că nu există niciun risc de jurisprudență neunitar cu privire interpretarea normelor în discuție. În acest sens, raportat la considerentele expuse în cadrul hotărârilor judecătorești comunicate de către tribunale și curțile de apel, se reține că în mod unanim s-a interpretat dispoziția în discuție în sensul că stabilește în sarcina angajatorilor o obligație de natură alimentară instituită cu scopul de a proteja salariații ce lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru, context în care părțile raportului de muncă nu au posibilitatea de a opta între plata contravalorii alimentației prin echivalent și executarea în natură a obligației, ci această din urmă formă de executare este singura ce corespunde scopului protecționist al normei. Desigur, în ipoteza în care angajatorul nu își îndeplinește obligația alimentară la scadență, salariatul are dreptul la executarea indirectă a obligației, prin plata contravalorii alimentației de protecție neacordate în natură, ce poate fi solicitată în cadrul mecanismului de angajare a răspunderii patrimoniale, conform dispozițiilor art. 253 din Codul muncii.

Or, această convergență a punctelor de vedere exprimate întărește concluzia în sensul că norma legală incidentă în cauză este clară, accesibilă și nu ridică dificultăți de interpretare.

Având în vedere aceste împrejurări, în contextul în care instanța de trimitere se limitează în încheierea de sesizare să expună doar opiniile diferite ale părților în litigiu cu privire la chestiunea în discuție, fără a exprima care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, se reține că revine instanței de trimitere să răspundă susținerilor diferite exprimate de părți, neputând delega aceste atribuții instanței supreme, pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,