ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 223/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 419/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.185/114/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârât.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea pronunțată la data de 5 decembrie 2024 în Dosarul nr. 2.185/114/2022, Tribunalul Buzău - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. a), art. 23 și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 9 și 10 din anexa nr. VII la aceeași lege-cadru, de la data abrogării prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru personalul fără pregătire medicală din cadrul spitalelor de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță din subordinea Ministerului Sănătății, salarizat în baza anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, mai poate fi menținut în plată sporul de calculator de 15% prevăzut de anexa nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010, sau acesta poate fi asimilat sporului de condiții de muncă prevăzut de art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 21 februarie 2025 cu nr. 419/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 16 iunie 2025. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 6. - Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală. (...) Art. 23. - Sporul pentru condiții de muncă Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate. (...) Art. 38. - Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții; (...)" Anexa nr. VII - Reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului " Art. 9. - Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile și indemnizațiile aplicabile domeniului de activitate în care este încadrat. Art. 10. - Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar și de sporuri specifice pentru condiții de muncă, după cum urmează: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază; d) pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază; e) pentru siguranța navigației, siguranța feroviară, siguranța rutieră și siguranța aeronautică, un spor de până la 20% din salariul de bază."

Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010 (Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010): Anexa nr. 3: Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a) și h) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite (stres, risc etc.) " B. Spor de 15% din salariul de bază: (...) 7. personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75% din programul normal de lucru; (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 14 septembrie 2022 cu nr. 2.185/114/2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca la plata drepturilor salariale constând în sporul de 15% acordat pentru funcții similare existente în plată la nivelul spitalului, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar pentru aceeași funcție și pentru aceleași condiții de desfășurare a activității, și obligarea pârâtului la plata către reclamant a diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite începând cu data de 20 mai 2022.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că solicitarea sa de a beneficia de sporul de 15% are la bază principiile nediscriminării și egalității în muncă, potrivit legislației interne și internaționale. În acest sens, reclamantul a arătat că la nivelul spitalului există mai mulți salariați care ocupă funcții de șef serviciu, în urma unor concursuri organizate în luna septembrie 2021, care beneficiază de plata sporului de 15% aplicat la salariul de bază existent în plată în anul 2018.

La data de 6 decembrie 2022, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului să stabilească și să plătească salariul de bază pentru funcția îndeplinită de acesta, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 20 mai 2022.

Prin Cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2024, pârâtul a solicitat sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cererea fiind admisă în parte, doar cu privire la chestiunea de drept sesizată, instanța apreciind că doar în privința acesteia există legătură cu soluționarea cauzei pe fond.

Prin Încheierea din data de 23 februarie 2023, Tribunalul Buzău a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. 1.951/114/2021 al Tribunalului Buzău, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, admițând în acest sens cererea formulată de pârâtul Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

Prin Decizia nr. 243 din 27 septembrie 2023 pronunțată în Dosarul nr. 2.185/114/2022/a1, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a admis recursul declarat de reclamant, a casat în tot încheierea de suspendare și a trimis cauza Tribunalului Buzău - Secția I civilă, pentru continuarea judecății. Prin considerentele acestei decizii definitive s-a reținut că, în Dosarul nr. 1.951/114/2021, intimatul-pârât a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 4/9.04.2021 emise de Curtea de Conturi, în privința măsurilor dispuse la pct. II.3 și II.4 din decizie. Recurentul-reclamant, angajat al intimatului-pârât în funcția de șef serviciu aprovizionare transport prin Contractul individual de muncă nr. xxxx/22.09.2021, beneficia, conform Dispoziției nr. xxx/21.09.2021, pe lângă salariul de bază, de un spor pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50% și de un spor pentru condiții deosebite de muncă - stres, risc - de 15% din salariul de bază. Din Dispoziția nr. xxx/20.05.2022 emisă de intimatul-pârât rezultă că, în perioada 18.04.2022-20.05.2022, recurentul-reclamant a fost numit în funcția de director financiar-contabil interimar, iar începând cu 20 mai 2022 a revenit în funcția de șef serviciu aprovizionare transport. Prin dispoziția menționată i s-a recunoscut dreptul de a primi doar sporul de 50% pentru condiții de muncă.

De asemenea, s-a reținut că recurentul-reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la data de 6 decembrie 2022, obligarea intimatului-pârât la plata sporului de 15% pentru condiții deosebite de muncă, obligarea pârâtului să stabilească și să plătească salariul de bază pentru funcția îndeplinită de reclamant conform anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, începând cu data de 20 mai 2022.

Instanța a constatat că, la pct. II.3 din Decizia nr. 4/9.04.2021, Curtea de Conturi a dispus în sarcina intimatului-pârât recuperarea prejudiciului creat prin acordarea unui spor de 50% pentru condiții de muncă deosebit de periculoase personalului administrativ angajat, spor care nu este prevăzut a se acorda pentru această categorie de angajați prin legea-cadru de salarizare și regulamentul-cadru de acordare a sporurilor, precum și a majorărilor de întârziere calculate până la data recuperării efective a acestuia. În motivarea deciziei, în privința măsurii dispuse la pct. II.3, Curtea de Conturi a arătat că, în conformitate cu prevederile din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, personalul din administrația spitalului poate beneficia numai de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază corespunzător timpului lucrat. S-a menționat, totodată, că intimatul-pârât a menținut acordarea pentru personalul administrativ angajat și a unui spor de 50%, în mod nelegal.

Instanța a concluzionat că sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă, solicitat de recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată, nu a făcut obiectul măsurilor dispuse prin Decizia nr. 4/9.04.2021, Curtea de Conturi apreciind că personalul administrativ al intimatului-pârât este îndreptățit la acordarea acestui spor și, pe cale de consecință, nu face nici obiectul acțiunii în anulare din Dosarul nr. 1.951/114/2021 al Tribunalului Buzău. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Procedând la analiza condițiilor de admisibilitate a sesizării, instanța de trimitere a reținut că acestea sunt îndeplinite cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, întrucât obiectul cauzei de față vizează acordarea sporului de 15% acordat pentru funcții similare de către pârâtă, unitate medicală finanțată integral din venituri proprii.

Astfel, Tribunalul Buzău - Secția I civilă a constatat că este legal învestit cu soluționarea unui litigiu ce vizează domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, astfel încât acesta aparține obiectului de reglementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin raportare la teza privind "stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice".

Tribunalul Buzău - Secția I civilă a constatat că este îndeplinită condiția ca soluționarea pe fond a prezentei cauze să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât reclamantul a formulat cererea de obligare a unității angajatoare pârâte la acordarea unui spor de 15% aplicat la salariul de bază, spor de care beneficia anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în temeiul anexei nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010, astfel că soluționarea prezentului dosar (respectiv acordarea sporului de 15% solicitat) depinde de dezlegarea chestiunii de drept sesizate.

Instanța de trimitere a arătat că, prin Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme a procedat la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu referire la situația încadrării în anexa nr. VII la legea-cadru a salarizării personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, însă acordarea anumitor sporuri nu a constituit obiectul unei dezlegări explicite, astfel că nu se poate aprecia că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat asupra fondului chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât solicită acordarea sporului care se află în plată în prezent pentru alte funcții similare.

Pârâtul a susținut că începând cu data abrogării Ordinului ministrului sănătății nr. 547/2010 nu mai putea fi menținut în plată sporul de calculator de 15% stabilit în baza anexei nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010. De asemenea, a apreciat că sporul stabilit în baza anexei nr. 3 lit. B pct. 7 la regulamentul menționat nu poate fi asimilat sporului pentru condiții de muncă prevăzut de art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâtul a formulat un punct de vedere asupra fondului chestiunii de drept, reluând susținerile anterioare. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut că, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza căruia pârâtul a acordat sporul de 15%, a fost abrogat de Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 prin care s-a aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", cu modificările și completările ulterioare.

După adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017, sporul pentru condiții deosebite a fost reglementat prin art. 10 din anexa nr. VII, potrivit căruia "Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar și de sporuri specifice pentru condiții de muncă, după cum urmează: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; (...)".

Prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 a fost aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", cu modificările și completările ulterioare, care stabilește procedura de urmat în vederea stabilirii locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare.

Potrivit Deciziei nr. 61 din 17 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017".

Analizând dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, se constată că personalul încadrat anterior intrării în vigoare a acestei legi-cadru urmează a beneficia de aceleași sporuri și ulterior datei de 1 iulie 2017, la art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 regăsindu-se sporul de 15% acordat personalului care lucrează în condiții periculoase sau vătămătoare.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 s-a stabilit mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, reclamantul, personal contractual, urmând a fi încadrat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Față de aceste dispoziții, instanța de trimitere a apreciat că sporul pentru condiții vătămătoare acordat personalului care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75% din programul normal de lucru, în cuantum de 15% din salariul de bază, și prevăzut de anexa nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010 poate fi asimilat sporului de condiții de muncă prevăzut de art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: - Decizia nr. 10 din 20 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017, prin care a fost admisă sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) și art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 și art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și art. 1 alin. (2) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate», locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor și condițiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."; - Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, prin care a fost admisă sesizarea formulată privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017."; - Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care a fost admisă sesizarea formulată și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept."; - Decizia nr. 75 din 3 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 2 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea problemă de drept: " Interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) și ale lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010, precum și ale art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: 1. dacă în urma intrării în vigoare a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, personalul din sistemul public de asistență socială (familia ocupațională «Sănătate») mai este îndreptățit la plata sporului de 15% din salariul de bază conform dispozițiilor lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 la Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010 și art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010; 2. dacă personalul din sistemul public de asistență socială angajat ulterior datei de 1 decembrie 2016 este îndreptățit la plata sporului sus-menționat; 3. dacă emiterea buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, conform art. 5 alin. (1) și (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010, precum și nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă de către șeful ierarhic superior și aprobarea de comitetul director, cu acordul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară/asistență socială, conform art. 15 alin. (1) din același act normativ, reprezintă cerințe prealabile obligatorii pentru acordarea sporului de 15%, conform art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 și lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 la Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010." VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de aplicare este stabilit prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanța se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stabilind că: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

În preambulul ordonanței de urgență s-a arătat că la elaborarea acestui act normativ s-a ținut seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România". De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Potrivit principiului specialia generalibus derogant (legile speciale derogă de la cele generale), dispozițiile expuse se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa cu prevederile acestui cod, art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 stabilind expres că "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Prin urmare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând condițiile de admisibilitate astfel prezentate, se constată că în cauza de față acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, după cum se va dezvolta în cele ce urmează.

Condițiile de admisibilitate referitoare la obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de pronunțare a hotărârii prealabile și stadiul procedurii sunt îndeplinite, întrucât instanța de trimitere este învestită cu soluționarea, în primă instanță, a cererii de chemare în judecată formulate în materia litigiilor de muncă, fiind pusă în discuție stabilirea și plata drepturilor salariale ale reclamantului, conform anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. În consecință, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Condiția privind existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei nu este îndeplinită din mai multe perspective.

În primul rând, în ceea ce privește condiția dependenței dintre lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu are un caracter cert, raportat la contextul procesual în care a fost formulată sesizarea, întrucât pârâtul a invocat mai multe excepții procesuale care, pe de o parte, nu pun în discuție fondul dreptului, iar, pe de altă parte, soluționarea lor nu necesită o dezlegare asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării.

În acest sens se constată că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat acordarea sporului de 15%, susținând că acesta se află în plată în cazul altor angajați ai pârâtului, în funcții similare. Reclamantul a considerat că "neplata sumei de 790 lei reprezentând spor de 15% începând cu luna mai 2020 și până în prezent este nelegală".

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe "principiile nediscriminării și egalității în muncă conform legislației interne și internaționale, având în vedere faptul că la nivelul spitalului există mai mulți salariați care ocupă funcții de șef serviciu, urmare a unor concursuri organizate în luna septembrie 2021, care beneficiază de plata sporului de 15% (aplicat la salariul de bază existent în plată în anul 2018)". Reclamantul a considerat că prin acordarea acestui spor doar altor angajați aflați în situații similare cu a sa rezultă existența unor drepturi salariale diferite, situație în care se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituția României, prevederile art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 la această convenție.

La data de 6 decembrie 2022, reclamantul a formulat o completare a cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului să stabilească și să plătească salariul de bază pentru funcția îndeplinită de reclamant în conformitate cu dispozițiile anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 și obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu anexa menționată, începând cu data de 20 mai 2022.

Această cerere a fost justificată de reclamant prin invocarea unor împrejurări de fapt, în sensul că a fost angajat ca șef serviciu aprovizionare transport începând cu data de 20 mai 2022, iar, potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază la nivelul anului 2022 pentru funcția de șef serviciu gradul II este în cuantum de 8.948 lei, dar salariul de bază al reclamantului este de 6.068 lei, astfel încât salarizarea sa nu este stabilită în raport cu dispozițiile legale aplicabile.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamantul nu a uzat, în termen legal, de procedura prealabilă în cauza dedusă judecății, în temeiul art. 193 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la prevederile art. 37 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care reclamantului, pentru funcția de șef serviciu aprovizionare transport, i-au fost stabilite drepturi salariale (salariu de bază și sporul aferent) prin Dispoziția nr. xxx/20.05.2022, precum și prin Actul adițional nr. xxx/20.05.2022 la Contractul individual de muncă nr. xxxx/2021, acte juridice necontestate de reclamant și care produc efecte depline.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția tardivității, susținând că, în situația în care Solicitarea nr. xxxxx/16.06.2022 formulată de reclamant poate fi asimilată unei contestații, aceasta a fost formulată după expirarea celor 20 de zile de la comunicarea Dispoziției nr. xxx/20.05.2022, cu încălcarea prevederilor art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cu mult peste termenul de 30 de zile de la data comunicării răspunsului la solicitarea menționată, cu încălcarea prevederilor art. 37 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pârâtul a mai invocat excepția lipsei de interes, susținând că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul solicită acordarea drepturilor salariale constând în sporul de 15% (spor pentru condiții de muncă), în condițiile în care, în baza dispoziției și a actului adițional emise la 20 mai 2022, acesta beneficiază de un spor (sub condiție) superior de 50% aplicat la salariul de 5.265 lei (calculat la salariul de bază aflat în plată în 2018), adică un spor pentru condiții de muncă în cuantum de 2.633 lei/lună față de sporul pe care îl solicită reclamantul de 15%, în cuantum de 789 lei.

La termenul de judecată din 22 mai 2024, Tribunalul Buzău - Secția I civilă a pus în discuție excepțiile invocate prin întâmpinare: excepția inadmisibilității cu privire la lipsa procedurii prealabile, excepția tardivității, excepția lipsei de interes și, invocând dispozițiile art. 248 din Codul de procedură civilă, a unit excepțiile cu fondul cauzei.

Regula în judecata excepțiilor procesuale este instituită de art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

De la această regulă, alin. (4) al aceluiași articol instituie excepția, în sensul că excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.

În prezenta procedură nu poate fi analizat modul în care instanța a aplicat regulile arătate, însă este de observat că, față de faptul că art. 248 alin. (4) din Codul de procedură civilă instituie o derogare de la regulă, textul este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât, după unirea excepției cu fondul și administrarea probelor comune, se revine la regula prevăzută de alin. (1), în sensul că, după închiderea dezbaterilor, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor și numai dacă acestea sunt respinse va trece la cercetarea fondului.

În această situație, reținerea existenței unei legături cu soluționarea pe fond a cauzei ar implica specularea asupra soluției care ar urma să fie pronunțată de instanță asupra excepțiilor procesuale invocate, ceea ce excedează cadrului procesual reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În al doilea rând, în identificarea "chestiunii de drept", instanța de trimitere era ținută, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară, sens în care trebuia să justifice faptul că textele de lege enunțate ca formând obiectul sesizării sunt susceptibile de interpretări diferite și să arate care sunt acestea.

În cadrul prezentei sesizări se observă că instanța de trimitere a propus o soluție, fără însă a identifica în prealabil diferite interpretări posibile ale textelor legale. Or, pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept identificată în actul de sesizare să fie susceptibilă a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară.

În această situație se constată că instanța de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării, ci urmărește obținerea unei confirmări a soluției care urmează a fi pronunțată în cauza cu care a fost învestită, abordare care are semnificația nesocotirii sensului și rațiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile.

În cadrul acestui mecanism, Înalta Curte de Casație și Justiție are rolul de a facilita judecătorului eliminarea dificultăților de interpretare a unor texte de lege, scopul procedurii nefiind acela de a transfera instanței supreme soluționarea litigiului.

Prin instituirea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și a sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, paragraful 215).

În al treilea rând, chestiunea care face obiectul sesizării nu reprezintă o problemă de drept susceptibilă de rezolvare pe calea mecanismului hotărârii prealabile, nefiind relevat caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor a căror interpretare o solicită instanța de trimitere. În realitate, chestiunea sesizată se circumscrie problemei aplicării legii în timp, dat fiind faptul că sporul în discuție a fost supus unor diferite reglementări care s-au succedat în timp și care au adus modificări inclusiv sub aspectul denumirii sale.

Astfel, instanța de trimitere a fost sesizată în vederea verificării modului de aplicare a principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, reclamantul susținând constant că dispozițiile legale aplicabile în cauză în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată sunt clare și că solicitarea de acordare a sporului menționat în acțiune se raportează la drepturile aflate în plată pentru alte funcții similare, invocând și dispozițiile art. 5 alin. (3) din Codul muncii, precum și pe cele ale Legii-cadru nr. 153/2017 care conturează noțiunea de funcție similară.

Prin apărările formulate, pârâtul a arătat că: anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, sporul de 15% s-a acordat personalului care își desfășura activitatea în condiții deosebite și era prevăzut în anexa nr. 3 lit. B pct. 7 a Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010, care a fost abrogat la data de 31 martie 2018 prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018; de cuantumul acestui spor beneficiază, în prezent, prin menținere [raportat la prevederile art. 38 alin. (2) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017] doar salariații care îl aveau deja în plată, la data abrogării ordinului menționat, respectiv 31 martie 2018, acesta fiind acordat salariaților unității condiționat de finalizarea procesului ce face obiectul Dosarului nr. 1.951/114/2021; principiile nediscriminării și egalității, consacrate de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, vizează acordarea aceluiași salariu de bază pentru aceeași activitate și aceeași vechime în muncă și în funcție, fără raportare la sporuri sau alte drepturi de natură salarială, care se stabilesc în cuantum diferit de la un ordonator de credite la altul, în funcție de criteriul stabilit de art. 25 din legea-cadru, motivat și de faptul că în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare (Decizia Curții Constituționale nr. 893 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 22 februarie 2022).

În acest context, ceea ce s-a dedus judecății instanței de trimitere este modul de aplicare în cauză a principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu observarea succesiunii în timp a actelor normative relevante în privința sporului solicitat, a măsurilor tranzitorii instituite de legea-cadru menționată, precum și a dezlegărilor pronunțate de instanța supremă în procedurile de unificare a practicii judiciare.

Este de observat că acțiunea se întemeiază pe o pretinsă situație de discriminare creată prin acordarea sporului de 15% unor persoane aflate în funcții similare. Or, prin jurisprudența instanței supreme s-a statuat că "principiul egalității împreună cu principiul nediscriminării nu poate opera împotriva principiului legalității" (Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 92).

Prin aceeași decizie, la paragraful 93, s-a mai statuat că principiul egalității, în componenta ce obligă la recunoașterea unor salarii egale pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeași funcție și desfășoară aceeași muncă, în aceleași condiții de vechime și calificare, pleacă tot de la premisa că salariile maxime aflate în plată ce îndeplinesc aceste condiții [potrivit art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017] sunt stabilite cu respectarea legii.

În consecință, revine instanței de trimitere identificarea reglementării legale care permite acordarea sporului solicitat, în virtutea obligației sale de a aplica