Decizia nr. 267/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.013/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.039/30/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 4 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 5.039/30/2023, astfel cum a fost complinită, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă profesorii itineranți/de sprijin pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 198/2023): " Art. 207. - (...) (11) Norma didactică de predare-învățare-evaluare prevăzută la alin. (4) lit. d), f) și h) pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului. (...)" *) Potrivit art. XXVI alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se prorogă până la începutul anului școlar 2025-2026. *) Potrivit art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I. *) Potrivit art. LI alin. (1) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1334 din 31 decembrie 2024, aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la începutul anului școlar 2026-2027. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 31 octombrie 2023, reclamantul, prin sindicat, a solicitat să fie obligat pârâtul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "P.P.N." să îi acorde reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este încadrat ca profesor itinerant și de sprijin în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă "P.P.N.", în temeiul contractului de muncă pe perioadă nedeterminată nr. x/1.09.2013, și își desfășoară activitatea la Școala Gimnazială Comuna D., în temeiul Deciziei de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ nr. xx/30/19.04.2013, emisă de Inspectoratul Școlar Județean T., și al contractului de colaborare dintre cele două unități de învățământ.

Din Adeverința nr. xxx/17.10.2023, emisă de pârât, rezultă că reclamantul are o vechime în muncă de 16 ani și 1 lună, cu normă întreagă, durata normală a timpului de lucru fiind de 8 ore/zi și/sau 40 de ore/săptămână, iar norma didactică de predare este de 16 ore/săptămână de predare-învățareevaluare.

Prin cererea formulată la 31 august 2023, reclamantul a solicitat reducerea normei didactice de predare-învățareevaluare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, în temeiul art. 207 alin. (4) lit. h) din Legea nr. 198/2023, însă pârâtul a respins solicitarea, susținând că personalul didactic itinerant și de sprijin din învățământul special integrat nu beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentința civilă nr. 728 din 23 mai 2024, Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 întrucât, pe de o parte, procesul în cadrul căruia a fost formulată se circumscrie domeniului de aplicare a acestui act normativ, având ca obiect întinderea drepturilor salariale ale unui profesor itinerant, ce sunt plătite din fonduri publice, iar, pe de altă parte, asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanța supremă nu a statuat, problema de drept a cărei lămurire se solicită nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Instanța de trimitere a mai reținut că, față de caracterul imperativ al prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care exclude orice eventuale aprecieri cu privire la dificultatea chestiunii de drept, nu se impune analiza îndeplinirii condiției referitoare la acest aspect, sesizarea instanței supreme fiind obligatorie în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecății în cauzele care se încadrează la art. 1 din același act normativ, indiferent de gradul de dificultate. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece dispozițiile legale a căror interpretare se cere nu au condus la o practică judiciară neunitară.

Pârâtul nu a exprimat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că, din coroborarea dispozițiilor art. 165 alin. (1) lit. f) cu cele ale art. 207 alin. (1), (4) și (11) din Legea nr. 198/2023, rezultă că activitatea reclamantului de profesor itinerant și de sprijin desfășurată în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă "P.P.N." se încadrează în dispozițiile art. 207 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 198/2023.

Din această perspectivă, a apreciat că pretențiile reclamantului întemeiate pe dispozițiile art. 207 alin. (4) lit. h) din Legea nr. 198/2023 sunt neîntemeiate, atâta vreme cât enumerarea limitativă prevăzută de aceste dispoziții legale nu cuprinde și personalul didactic itinerant și de sprijin.

Prin urmare, în cazul reclamantului, nu sunt incidente dispozițiile de excepție ale art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, acestea fiind aplicabile doar pentru normele didactice prevăzute de art. 207 alin. (4) lit. d), f) și h) din Legea nr. 198/2023.

În consecință, punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea este în sensul că profesorii itineranți/de sprijin nu pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La nivelul instanțelor naționale nu a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept în discuție.

Punctele de vedere teoretice transmise de judecătorii de la 5 tribunale coincid cu opinia exprimată și argumentată de instanța de trimitere în încheierea de sesizare, în timp ce judecătorii de la alte 2 tribunale au precizat că, în funcție de datele concrete ale unei spețe și în urma unui examen al dinamicii legislative, potențialele soluții practice ar putea fi diferite de aceasta, apreciind că, raportat la dispozițiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, profesorii itineranți ar putea beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, în măsura în care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de acest text legal, respectiv dacă au o vechime în învățământ de peste 15 ani și gradul didactic I.

Instanțele naționale au învederat, însă, că aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 a fost prorogată până la începutul anului școlar 2026-2027 și că, potrivit art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023), până la intrarea în vigoare a acestora, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, doar personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii relevante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar Curtea Constituțională nu a fost sesizată cu excepții de neconstituționalitate privind dispozițiile legale ce fac obiectul chestiunii de drept. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1 care prevede că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2004, conform căruia: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect solicitarea reclamantului, în calitate de profesor itinerant și de sprijin, de reducere a normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, cauza fiind în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată specializat în materia conflictelor de muncă și asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului București, în conformitate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, litigiul cu care instanța de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând, deci, parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și este în curs de judecată, în primă instanță, primele două condiții de admisibilitate a sesizării de față fiind îndeplinite.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept", examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei "chestiuni de drept", este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect, se reține că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept", identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025).

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de față, această condiție nu este îndeplinită întrucât încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, instanța învestită cu soluționarea procesului mărginindu-se la a expune considerente cu caracter general referitoare la scopul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, apreciind că, față de caracterul imperativ al prevederilor art. 2 al acesteia, sesizarea ar fi obligatorie în cazul oricărei probleme de drept ce se ivește în litigiile ce se circumscriu acestui act normativ, independent de dificultatea de interpretare și de orice analiză din această perspectivă.

Această interpretare este greșită întrucât, așa cum s-a arătat, nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său și având, din acest motiv, vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

În lipsa unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete, această operațiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

De altfel, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normei de drept în discuție, expunând un punct de vedere clar și argumentat cu privire la modul de interpretare a acesteia, fără a prezenta și alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textul de lege vizat ar fi neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii.

Din cuprinsul încheierii de sesizare, astfel cum a fost completată, rezultă că, printr-o interpretare literală, sistematică și gramaticală adecvată a dispozițiilor art. 207 alin. (1), (4) și (11) din Legea nr. 198/2023, instanța a ajuns în mod facil la concluzia că, pentru personalul didactic itinerant și de sprijin, norma didactică se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 198/2023, care fac referiri exprese la această categorie de personal, iar nu potrivit prevederilor lit. h) a aceluiași articol, invocat prin cererea de chemare în judecată, care privește personalul didactic de predare din învățământul special, astfel că profesorii itineranți și de sprijin nu pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, întrucât acest text legal vizează exclusiv categoriile de personal didactic prevăzute de art. 207 alin. (4) lit. d), f) și h) din Legea nr. 198/2023, pe care le enumeră în mod explicit, aplicabilitatea lui neputând fi extinsă și în privința altor categorii profesionale, care nu au făcut obiectul reglementării speciale.

Prin urmare, completul de judecată al instanței de trimitere nu se confruntă cu o reală problemă de interpretare a normei în discuție și nu solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție interpretarea in abstracto a unui text legal considerat îndoielnic, lacunar sau neclar, ci, expunând cu claritate propriul raționament juridic cu privire la chestiunea de drept invocată, urmărește să obțină o confirmare a acestuia și un răspuns concret în raport cu situația particulară a reclamantului din speța dedusă judecății, tinzând către soluționarea pe fond a litigiului.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, însă, în mod constant că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

Dezideratul aplicării uniforme și previzibile a legii există în toate cauzele, însă, pentru sesizarea instanței supreme, este necesar ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu și care prezintă dificultate suficientă pentru a reclama intervenția instanței supreme. Or, câtă vreme, în cazul prezentei sesizări, nu a fost argumentată și nici nu a fost indicată în concret nicio problemă de interpretare a dispozițiilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, nu se poate reține că este îndeplinită condiția dificultății chestiunii de drept.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cerința referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere nejustificând în niciun fel aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și rezolvarea pe fond a litigiului, în condițiile în care, în timpul derulării procesului în care a fost formulată sesizarea, norma de drept ce face obiectul întrebării prealabile a devenit inactivă, astfel că nu mai produce efecte juridice.

În acest sens, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. XXVI alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 a fost prorogată până la începutul anului școlar 2025-2026.

Această măsură de politică fiscal-bugetară a fost menținută și în continuare, prin dispozițiile art. LI alin. (1) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024), care prevăd că aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 se prorogă până la începutul anului școlar 2026-2027.

Totodată, prin dispozițiile art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, s-a stabilit că, până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, doar personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I.

Prin urmare, deși la data introducerii acțiunii ce formează obiectul procesului cu care instanța de trimitere a fost învestită dreptul la reducerea normei didactice era reglementat prin dispozițiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, care prevedeau în mod expres categoriile de personal care puteau beneficia de acesta, anume, cele prevăzute la art. 207 alin. (4) lit. d), f) și h) din Legea nr. 198/2023, și condițiile în care putea fi acordat, respectiv pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I, începând cu data de 15 decembrie 2023, dreptul în discuție este supus reglementării art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, care nu mai face nicio distincție între categoriile de norme didactice care pot face obiectul reducerii și instituie condiții de acordare diferite de cele stabilite prin art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, în sensul că doar profesorii cu o experiență de peste 25 de ani și cu gradul didactic I pot obține acest beneficiu.

În aceste circumstanțe, chiar dacă dispozițiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 aveau incidență directă în speță, la data introducerii acțiunii, fiind în relație cu dreptul supus judecății în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 5.039/30/2023, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, interpretarea de principiu a acestora, pe calea hotărârii prealabile, nu mai are nicio utilitate în soluționarea litigiului câtă vreme textul legal în discuție nu mai face parte din cadrul normativ actual, astfel că pretențiile reclamantului nu mai pot fi analizate și soluționate în raport cu acesta, ci cu dispozițiile art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023.

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat în mod constant că, prealabil sesizării instanței supreme, se impun stabilirea și evidențierea legăturii strânse care există între maniera de dezlegare a chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei, întrucât numai astfel se pot demonstra utilitatea și interesul în promovarea acestui demers. Totodată, s-a statuat că această cerință legală presupune ca problema de drept să fie esențială, direct incidentă în soluționarea cauzei și raportată la limitele învestirii instanței de trimitere. Cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei (Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024).

Or, în raport cu obiectul pretențiilor deduse judecății și cu temeiul de drept al acestora, dată fiind evoluția cadrului legislativ aplicabil litigiului ce a generat prezenta sesizare, este evident că, în cauză, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv dacă profesorii itineranți/de sprijin pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, nu are legătură cu soluționarea pe fond a procesului aflat în curs de judecată pe rolul instanței de trimitere și că o eventuală dezlegare de principiu a problemei de drept invocate nu ar avea niciun efect asupra soluției ce urmează a fi pronunțată, câtă vreme pretențiile reclamantului nu mai pot fi analizate și soluționate în raport cu textul legal a cărui interpretare se solicită.

De altfel, împrejurarea că norma de drept în discuție a fost activă o perioadă foarte scurtă de timp [de la data de 3 septembrie 2023, momentul intrării în vigoare a Legii nr. 198/2023, până la data de 15 decembrie 2023, când aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 a fost prorogată, în mod succesiv, cel puțin până la începutul anului școlar 2025-2026] a constituit și motivul pentru care, în practică, instanțele judecătorești nu s-au confruntat cu problema modului de interpretare a acesteia, nefiind identificate hotărâri pronunțate în legătură cu problema de drept ce face obiectul sesizării. Instanțele judecătorești consultate au transmis doar puncte de vedere teoretice, care coincid cu opinia exprimată și argumentată de instanța de trimitere în încheierea de sesizare, semnalând, însă, faptul că norma de drept a cărei interpretare se solicită nu are aplicabilitate în prezent.

În aceste circumstanțe, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite premisele necesare declanșării mecanismului hotărârii prealabile, așa cum rezultă ele din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, anume, "existența unui fenomen generalizat și cu tendințe de permanentizare de practică neunitară la nivelul instanțelor judecătorești" care să reclame "necesitatea asigurării de urgență a unei practici judiciare uniforme și unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice".

Scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziune în plan jurisprudențial, ceea ce presupune existența unor tendințe jurisprudențiale concrete, orientate către soluții diferite. Or, este evident că, în cazul prezentei sesizări, necesitatea și utilitatea unui astfel de demers nu se verifică atât timp cât, în practică, instanțele nu au soluționat litigii având ca obiect reducerea normei didactice în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, hotărârea prealabilă neputând fi folosită ca un instrument de interpretare a legii în abstract.

În contextul celor mai sus expuse, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519, 520 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiții, respectiv cea referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, nu este îndeplinită,