Decizia nr. 111/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.095/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 2.096/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarele nr. 1.531/117/2024 și nr. 1.526/117/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizărilor

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 18 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.531/117/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: " Dacă se impune încadrarea reclamantei ca personal didactic auxiliar, respectiv îngrijitoare în educație timpurie și plata tuturor drepturilor salariale corespunzătoare de la 1 ianuarie 2024 și plata tuturor diferențelor salariale ca urmare a admiterii petitului 1, în condițiile în care nu este aprobată o asemenea funcție în statul de funcții, nu există legislație specifică prin care să se reglementeze condițiile de încadrare, condițiile de studii, atribuțiile și fișa-cadru a postului și norme metodologice."

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 octombrie 2024 cu nr. 2.095/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 9 decembrie 2024.

La aceeași dată a fost înregistrat Dosarul nr. 2.096/1/2024, având ca obiect o sesizare identică formulată tot de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.526/117/2024, la aceeași dată - 18 septembrie 2024.

Constatând că dosarele nr. 2.095/1/2024 și nr. 2.096/1/2024 privesc sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu obiect identic, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sa dispus conexarea celor două cauze. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Nicio dispoziție legală, care să fie supusă interpretării instanței supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare, în raport cu întrebarea formulată. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererile de chemare în judecată înregistrate la data de 20 martie 2024 pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, cu nr. 1.531/117/2024 și, respectiv, nr. 1.526/117/2024, cele două reclamante au chemat în judecată pe pârâta grădiniță cu program prelungit, solicitând instanței să dispună încadrarea lor ca personal didactic auxiliar, respectiv "îngrijitoare în educație timpurie", începând cu data de 1 ianuarie 2024 și plata tuturor drepturilor salariale corespunzătoare începând cu aceeași dată; plata tuturor diferențelor salariale rezultate ca urmare a admiterii petitului 1, indexate, majorate și actualizate; obligarea pârâtei la plata de daune moratorii calculate la nivelul dobânzii legale, de la data de 1 ianuarie 2024 până la data plății efective, urmând ca acestea să fie actualizate cu nivelul ratei inflației de la data achitării debitului.

În motivare, cele două reclamante au arătat că sunt angajate din 21 decembrie 2023 și, respectiv, din 9 septembrie 2016, la grădinița cu program prelungit ca îngrijitoare de copii și au atribuțiile de supraveghere și îngrijire a unui număr mare de copii, timp de 8 ore pe zi.

Cu toate că în concret reclamantele desfășoară activități de cadru didactic auxiliar, angajatorul refuză să le încadreze pozițiile ocupate de acestea ca atare, deoarece noua încadrare ar presupune un salariu mai mare.

Sindicatul reprezentativ a făcut solicitări către Ministerul Educației privind încadrarea corectă și recalcularea drepturilor salariale pentru persoanele aflate în aceeași situație precum reclamantele, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022), dar nu s-a primit vreun răspuns pozitiv până în prezent.

Reclamantele au mai arătat că angajatorul refuză să pună în aplicare dispozițiile legale și nu le încadrează într-o funcție didactică auxiliară, cu toate că legea prevede expres această încadrare pentru îngrijitoarele în educație timpurie.

Astfel, la art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 198/2023), se prevede expres că funcția de îngrijitoare în educație timpurie, pe care o ocupă, este o funcție didactică auxiliară.

Consecința încadrării corecte este un nivel de salarizare superior. În anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, respectiv la pct. 6 "Salarii de bază pentru funcțiile didactice auxiliare" din anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", capitolul I lit. A "Salarii de bază pentru funcțiile din învățământ", se prevede la nr. crt. 98 și 99 care este nivelul salariilor de bază (echivalent gradație zero) cuvenite personalului auxiliar, încadrat ca îngrijitor în educație timpurie.

Până în prezent, pârâta nu a procedat la încadrarea ca personal didactic auxiliar a reclamantelor și nu a achitat diferențele de drepturi salariale cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2024. Reclamantele sunt încadrate și remunerate și în prezent ca "îngrijitor de copii", motiv pentru care au solicitat ca instanța să oblige angajatorul să se conformeze prevederilor legale anterior menționate.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat, pe fondul cauzei, că în prezent încadrarea solicitată nu poate fi realizată deoarece, conform statului de funcții la data de 1 ianuarie 2024, nu există aprobată o altă funcție, pentru reclamante, decât cea deținută la data angajării, cu salarizarea aferentă, conform prevederilor legale în vigoare.

Fiind o nouă funcție în sistemul de învățământ preuniversitar, încadrarea personalului pe postul de îngrijitor în educație timpurie se va putea face după elaborarea legislației specifice, care va reglementa condițiile de încadrare, de studii, atribuțiile și fișa-cadru a postului, iar ulterior vor fi identificate posturile care întrunesc condițiile necesare și va fi modificat corespunzător statul de funcții al unității de învățământ.

Astfel, până la finalizarea acestor etape, personalul în discuție, cum este cazul reclamantelor, rămâne încadrat și salarizat ca personal administrativ (nedidactic), în acord cu prevederile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare (Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023), conform cărora, până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor și a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023, se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar și desfășurarea procesului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023. IV. Motivele reținute de titularul sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere - Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a arătat că, deși dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum și în raport cu modalitatea de reglementare, apreciază că în concepția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanța de trimitere a apreciat că singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024: "completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac (...) va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat ca fiind îndeplinite condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept în discuție.

A menționat că dezlegarea chestiunii de drept este esențială pentru soluționarea celor două cauze, în sensul că demersul reclamantelor ar putea fi validat, în funcție și de circumstanțele litigiului, dacă se va aprecia că se impune încadrarea acestora ca personal didactic auxiliar, respectiv îngrijitoare în educație timpurie, cu consecința obligării pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale corespunzătoare de la 1 ianuarie 2024, în condițiile în care s-ar considera dovedite susținerile reclamantelor, în sensul că activitățile desfășurate în concret de acestea revin personalului didactic auxiliar și ținând cont de faptul că nu este aprobată funcția de îngrijitor în educație timpurie în statul de funcții, nu există legislație specifică prin care să se reglementeze condițiile de încadrare, condițiile de studii, atribuțiile și fișa-cadru a postului și nici norme metodologice. În situația în care se va considera că nu se impune a se realiza o astfel de încadrare, ținând cont de circumstanțele prezentate, soluția instanței ar fi diferită.

În fine, verificând centralizatoarele privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și litigiilor de muncă, instanța nu a identificat nicio hotărâre privind exact chestiunea de drept sesizată. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantele au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept.

Pârâta nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că aspectele care se impun a fi lămurite în cele două cauze s-ar putea dezlega în sensul că, potrivit statului de funcții la data de 1 ianuarie 2024, nu există o funcție precum cea pe care reclamantele solicită a fi încadrate, decât cea de la data angajării acestora, cu salarizarea aferentă, urmând ca la deliberare, în funcție de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept, de probele administrate pe parcursul procesului și de toate circumstanțele litigiului, să fie pronunțată soluția în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, condițiile de studii pentru noile funcții didactice auxiliare vor fi stabilite prin legislația care le va reglementa activitatea.

Încadrarea personalului pe postul de îngrijitor în educație timpurie se va putea face după elaborarea legislației specifice, după reglementarea condițiilor de încadrare, a celor de studii, a atribuțiilor și a fișei-cadru a postului, iar ulterior vor fi identificate posturile care îndeplinesc condițiile necesare, urmând a fi modificat corespunzător statul de funcții al unității de învățământ.

Până la parcurgerea acestor etape, persoanelor aflate în situația reclamantelor li se vor aplica dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar și desfășurarea procesului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023.

O altă interpretare posibilă a chestiunii care se impune a fi dezlegată în cauză ar fi în sensul că încadrarea personalului care desfășoară în concret activități de cadru didactic auxiliar, dacă se probează aceste elemente, ar trebui să fie cea de personal didactic auxiliar și s-ar impune și acordarea tuturor drepturilor salariale corespunzătoare începând cu data de 1 ianuarie 2024. Din moment ce legiuitorul a prevăzut la art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 198/2023 că funcția de îngrijitor în educație timpurie este o funcție didactică auxiliară, acesta ar fi ținut să adopte normele metodologice și să reglementeze condițiile de încadrare, de studii, atribuțiile și fișa-cadru a postului pentru ca dispoziția legală să poată produce efecte juridice. Nu li s-ar putea imputa reclamantelor neadoptarea metodologiilor, regulamentelor și a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023, or din moment ce nu există o culpă a acestora, demersul judiciar ar putea fi socotit ca fiind întemeiat. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat că nu s-a identificat practică judiciară cu privire la chestiunea ce face obiectul sesizărilor de față.

Punctele de vedere exprimate la nivel teoretic de judecători sunt în sensul că, în lipsa existenței unei aprobări cu privire la funcția de îngrijitor în educație timpurie în statul de funcții și în lipsa unei legislații specifice prin care să se reglementeze condițiile de încadrare, condițiile de studii, atribuțiile și fișa-cadru a postului și normele metodologice, nu se impune încadrarea reclamantelor ca personal didactic auxiliar, acestea făcând parte din categoria personalului administrativ-nedidactic.

S-a motivat că Legea nr. 198/2023, intrată în vigoare în luna noiembrie a anului 2023, a prevăzut la art. 192 alin. (1) lit. p) o nouă funcție în sistemul de învățământ preuniversitar, respectiv funcția de îngrijitor în educație timpurie care este, într-adevăr, o funcție didactică auxiliară, al cărei nivel de salarizare este superior celei de îngrijitor deținute în prezent de reclamante.

Dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 prevăd însă că pentru funcția didactică auxiliară prevăzută la art. 192 alin. (1) lit. p) condițiile de studii sunt stabilite prin legislația care le reglementează activitatea.

Până la momentul învestirii instanței, pentru această funcție nu a fost elaborată o legislație specifică pentru reglementarea condițiilor de studii, atribuțiile și fișa-cadru, motiv pentru care, la acest moment, nu este aprobată o asemenea funcție în statul de funcții al pârâtei.

În aceste condiții, nu se poate da curs cererii reclamantelor de a fi încadrate pe un post care nu există în statul de funcții al angajatorului și ale cărui condiții de ocupare nu sunt stabilite prin legislație specifică.

A fost exprimată și o opinie teoretică singulară, în sensul că, dacă există o hotărâre judecătorească definitivă de încadrare a reclamantului pe un post ce nu există în statul de funcții, atunci pârâta trebuie să aducă la îndeplinire dispoziția instanței, modificând statul de funcții. Dacă nu există legislație specifică prin care să se reglementeze condițiile de încadrare, de studii, atribuțiile și fișa-cadru a postului și norme metodologice, se va face aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul civil, căutându-se și dispoziții legale privitoare la situații asemănătoare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Nu s-au identificat decizii relevante privind chestiunea de drept sesizată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Este de observat că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind eliminată condiția sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se constată că chestiunea de drept litigioasă dedusă judecății privește posibilitatea reîncadrării personalului care ocupă funcția de îngrijitor copii în cadrul unei unități de învățământ preșcolar de stat în funcția de personal didactic auxiliar - îngrijitor în educație timpurie.

În consecință, în cauzele care au ocazionat sesizarea, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în condițiile în care pârâta grădiniță cu program prelungit are calitatea de unitate de învățământ preșcolar de stat.

Cauzele în care s-a formulat sesizarea instanței supreme se află pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță competentă să judece în primul grad de jurisdicție în fond.

Totodată, asupra chestiunii care formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42).

Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanțe de urgență s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept". De asemenea, s-a arătat expres că noua soluție legislativă se raportează la "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept". În măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, acestea rămân așadar aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept.

Se observă, în primul rând, că întrebarea care formează obiectul sesizărilor are o formulare improprie, întrucât tinde, prin datele particulare pe care le cuprinde, să învestească instanța supremă cu rezolvarea concretă a înseși pretenției deduse judecății, solicitându-se a se statua dacă se impun încadrarea reclamantelor ca personal didactic auxiliar, respectiv îngrijitoare în educație timpurie, precum și plata sumelor cuvenite cu titlu de drepturi salariale corespunzătoare.

Or, după cum rezultă din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, sesizarea instanței supreme trebuie să aibă ca obiect rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu, respectiv cu un anumit grad de abstractizare, și aceasta chiar dacă dezlegarea respectivei probleme de drept se face în mod punctual, prin adecvare la circumstanțele speței (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022, paragraful 52; Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragraful 62).

În legătură indisolubilă cu acest aspect, din aceeași jurisprudență rezultă că problema de drept trebuie să aibă caracter real și veritabil. Însăși noțiunea de "chestiune de drept" implică ideea unei probleme care necesită a fi lămurită, ceea ce presupune un anumit grad de neclaritate sau de dificultate a normelor legale supuse interpretării, norme care au un caracter îndoielnic, imperfect (lacunar) sau neclar (Decizia nr. 26 din 27 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 5 mai 2023, paragraful 50; Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023, paragraful 98).

Așadar, scopul mecanismului de unificare a practicii judiciare constă în rezolvarea dificultăților reale de interpretare a respectivelor norme juridice, dificultăți care ar putea constitui temeiul unor interpretări divergente și, prin aceasta, al practicii judiciare neunitare, astfel cum s-a reținut și sub imperiul mecanismului reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 (Decizia nr. 41 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, paragraful 65).

În schimb, interpretarea și aplicarea concretă a legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, stabilite pe temeiul probatoriului administrat, reprezintă prerogative jurisdicționale care aparțin exclusiv instanței învestite cu soluționarea procesului. De aceea, întrebarea cu care este sesizată instanța supremă nu poate avea ca obiect rezolvarea pe fond chiar a pretenției deduse judecății, operațiune care implică interpretarea și aplicarea concretă a legii situației de fapt stabilite în prealabil.

Din abstractizarea sensului întrebării care formează obiectul sesizării rezultă că aceasta privește posibilitatea reîncadrării personalului care ocupă funcția de îngrijitor copii în cadrul unei unități de învățământ preșcolar de stat în funcția de personal didactic auxiliar - îngrijitor în educație timpurie, în condițiile modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 198/2023.

Se impune prin urmare reformularea corespunzătoare a întrebării, în condițiile în care instanța supremă este chemată să ofere o dezlegare de principiu unei chestiuni de drept, iar nu să rezolve în fond litigiul care a ocazionat sesizarea, aplicarea concretă a legii faptelor litigiului constituind atribuția exclusivă a instanței de trimitere (cu privire la posibilitatea reformulării întrebării cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a se vedea Decizia nr. 37 din 15 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 19 iulie 2023, paragraful 69; Decizia nr. 50 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 25 octombrie 2023, paragraful 85).

În ceea ce privește condiția legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei, dezlegarea chestiunii de drept trebuie să influențeze într-o manieră directă și determinantă soluționarea pe fond a cauzei cu care este învestită instanța de trimitere, iar îndeplinirea acestei condiții trebuie să rezulte neechivoc din cuprinsul încheierii de sesizare.

Din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, această obligație rezultând de altfel și din prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care impun completului de judecată să verifice și să constate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și să dispună sesizarea instanței supreme doar dacă rezultatul acestei verificări este afirmativ, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate incidente, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept cu privire la care se dispune sesizarea.

Sunt îndeosebi necesare expunerea elementelor de fapt și de drept relevante ale litigiului, precum și indicarea argumentelor din care rezultă caracterul veritabil al chestiunii de drept, de natură să justifice intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale, respectiv caracterul esențial, fiind de natură să influențeze în mod direct soluția cauzei pe fond. În lipsa enunțării acestor elemente, sesizarea nu îndeplinește condițiile legii, iar instanța supremă nu se poate substitui instanței de trimitere în ceea ce privește identificarea și enunțarea unei chestiuni de drept punctuale cu privire la care se solicită o dezlegare de principiu, respectiv în ceea ce privește determinarea contextului factual și juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Încheierea de sesizare, astfel cum a fost completată, nu cuprinde constatări de fapt concrete ale instanței cu privire la felul atribuțiilor îndeplinite de reclamante și în ce măsură acestea ar putea sau nu să fie unele specifice funcției de personal didactic auxiliar - îngrijitor în educație timpurie. Or, determinarea, de către instanța de trimitere, a contextului factual și juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate este cu atât mai necesară în contextul în care sesizarea este dispusă de prima instanță învestită cu soluționarea cauzei, context în care, spre deosebire de dreptul comun (art. 519 din Codul de procedură civilă), nu a fost adoptată încă o hotărâre de primă instanță prin care să se rețină situația de fapt și de drept avută în vedere la soluționarea litigiului.

Nu este posibil ca instanța supremă, învestită pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, să anticipeze modalitatea în care se va aprecia cu privire la stabilirea situației de fapt în raport cu care întrebarea formulată ar dobândi, eventual, caracter relevant, ci aceste aspecte trebuie să fie clarificate în cuprinsul încheierii de sesizare, fie și preliminar, dacă este vorba despre aspecte de fond. Din această perspectivă, chiar dacă prima instanță apreciază că se impune sesizarea instanței supreme, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să evalueze în ce măsură se impune să administreze probele necesare pentru a contura în mod suficient situația de fapt, de așa manieră încât să poată verifica în mod concret, iar nu ipotetic, care sunt normele juridice incidente și dacă în legătură cu acestea se ridică în mod real o chestiune de drept veritabilă, care are legătură cu soluționarea cauzei pe fond.

Prin raportare la cele ce precedă, se constată că nu este demonstrată legătura strânsă și concretă între soluționarea cauzei și maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate. O simplă legătură de cauzalitate abstractă și ipotetică nu îndeplinește însă condițiile legii (Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragrafele 60 și 61).

Totodată, în cauză nu este îndeplinită condiția unei chestiuni de drept veritabile, nefiind evidențiate dificultăți reale de interpretare a normelor juridice aplicabile.

Potrivit art. 192 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, personalul didactic auxiliar este format din: "(...) p) infirmiere în educația timpurie, îngrijitoare în educație timpurie". În cazul altor categorii profesionale menționate la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 sunt reglementate în mod explicit condițiile de studii, prin dispozițiile art. 193 alin. (1) din aceeași lege (bunăoară, pentru funcțiile de bibliotecar, laborant, tehnician, informatician, pedagog școlar, asistent social, secretar, supraveghetor de noapte), în vreme ce pentru funcțiile de infirmiere în educația timpurie, îngrijitoare în educație timpurie [lit. p)], respectiv auditor, consilier juridic, consilier, expert, referent din DJIP/DMBIP [lit. o)], cu privire la condițiile de studii, art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 prevede că acestea sunt stabilite prin legislația care le reglementează activitatea. Așadar, prevederile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 indică expres că este necesară adoptarea ulterioară a unor reglementări legale specifice acestor funcții.

Din examinarea legislației în vigoare nu rezultă că, până în prezent, ar fi fost reglementate condițiile de studii pentru funcțiile de infirmiere în educația timpurie, îngrijitoare în educație timpurie, atribuțiile specifice acestor posturi și metodologia de ocupare a posturilor astfel create. Sunt prin urmare aplicabile prevederile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 1 septembrie 2023, potrivit cărora, până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor și a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar și desfășurarea procesului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023. Legiuitorul însuși a recunoscut, așadar, că nu toate prevederile Legii nr. 198/2023 sunt de imediată aplicare, fiind preconizată adoptarea unor metodologii, regulamente și a altor acte normative pentru punerea în aplicare a noii legi.

Astfel cum în mod întemeiat a arătat și instanța de trimitere în cuprinsul sesizărilor completate, încadrarea personalului pe postul de îngrijitor în educație timpurie se va putea face după elaborarea legislației specifice, după reglementarea condițiilor de încadrare, a celor de studii, a atribuțiilor și a fișei-cadru a postului, urmând ca ulterior să fie identificate în concret posturile care îndeplinesc condițiile și să fie modificat în mod corespunzător statul de funcții al unității de învățământ.

În lipsa acestor reglementări necesare, prevederile art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 198/2023 nu au un caracter suficient de precis și de complet pentru a fi direct aplicabile și a crea, prin ele însele, un drept subiectiv concret, a cărui încălcare să poată fi remediată pe calea acțiunii în justiție.

Rezultă din cele ce precedă că în cauză nu este îndeplinită condiția unei chestiuni de drept veritabile, maniera în care trebuie interpretată legislația în vigoare fiind univocă. Acest aspect este de altfel confirmat de cvasiunanimitatea opiniilor teoretice comunicate de instanțele judecătorești. Este real că instanța de trimitere a apreciat în mod teoretic că legea s-ar putea interpreta și în sensul că lipsa reglementării nu este imputabilă reclamantelor, care ar fi astfel îndreptățite la remediul solicitat, în vreme ce, potrivit unei opinii teoretice singulare, ar urma ca, dacă este cazul, să se recurgă la analogia legii ori, după caz, a dreptului, potrivit art. 1 alin. (2) din Codul civil. Totuși, în cadrul acestor opinii exprimate ipotetic, nu se explică pe ce temei ar putea instanța judecătorească să aprecieze dacă atribuțiile exercitate în concret de parte ar corespunde unei funcții ale cărei condiții de ocupare și atribuții concrete nu au fost încă reglementate prin legislația primară ori, după caz, cea secundară.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că, potrivit art. 5 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății. Cu alte cuvinte, instanța poate și trebuie să soluționeze litigiul concret cu care a fost învestită, chiar dacă normele aplicabile sunt neclare ori insuficiente, astfel cum prevede art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dar nu poate, în acest scop, să edicteze ea însăși regulile de drept care ar fi necesare pentru ca norma legală instituită de art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 198/2023 să fie direct aplicabilă, întrucât, procedând în acest fel, s-ar substitui celorlalte puteri constituite în stat.

În consecință, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024,