Decizia nr. 109/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.007/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.010/118/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Tribunalul Constanța - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 august 2024, în Dosarul nr. 1.010/118/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept privind data de la care pârâtul este îndreptățit la stabilirea cuantumului brut al indemnizației lunare, în baza Legii nr. 103/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 septembrie 2024 cu nr. 2.007/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 9 decembrie 2024.

Prin Încheierea din 18 octombrie 2024, Tribunalul Constanța - Secția I civilă, ca urmare a solicitării de complinire a elementelor lipsă din Încheierea din 22 august 2024, a clarificat chestiunea de drept astfel: Dacă prevederea referitoare la calcularea indemnizației brute lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), se aplică începând cu data de 1 noiembrie 2022, menționată în cuprinsul art. I alin. (44) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021), sau de la data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care a fost introdusă această prevedere (Legea nr. 103/2023). II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 103/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative Articol unic. - " Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115 din 26 august 2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 29 august 2022, cu următoarea completare: - La articolul I, după alineatul (4 2 ) al articolului I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alin. (4 3 ) și (4 4 ), cu următorul cuprins: (...) " (4 4 ) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (4 1 ), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021.»"

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare " Art. 13. - Modul de stabilire a indemnizațiilor lunare pentru funcțiile de demnitate publică (1) Indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică se determină prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare. (...)" Anexa nr. IX - Funcții de demnitate publică " (...) lit. C Funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorității publice locale Coeficienții corespunzători indemnizațiilor pentru persoanele alese în funcție potrivit prevederilor Constituției României (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția I civilă cu nr. 1.010/118/2024, reclamanta Instituția Prefectului Constanța, în contradictoriu cu pârâtul primarul comunei Cuza Vodă, a solicitat anularea Dispoziției primarului comunei Cuza Vodă nr. 178 din 28 aprilie 2023 privind stabilirea cuantumului brut al indemnizației lunare a primarului comunei, prin efectul legii, începând cu data de 1 noiembrie 2022.

În motivarea cererii a susținut că dispoziția a cărei anulare o solicită este adoptată cu încălcarea, în principal, a prevederilor Legii nr. 103/2023, respectiv ale art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

A arătat că prin Dispoziția nr. 178 din 28 aprilie 2023, emisă de primarul comunei Cuza Vodă, a fost aprobată indemnizația persoanei care ocupă o funcție de demnitate publică, respectiv primarul comunei Cuza Vodă, începând cu data de 1 noiembrie 2022. Termenul de 1 noiembrie 2022, adăugat prin inițiativa legislativă, a fost avut în vedere de legiuitor pentru publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, înainte de data de 1 noiembrie 2022. Publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 18 aprilie 2023 a Legii nr. 103/2023 face ca termenul de 1 noiembrie 2022 să devină anacronic, lipsit de forță juridică. Dispozițiile Legii nr. 103/2023, ca și ale oricărei alte legi, nu se puteau aplica înainte de intrarea sa în vigoare, potrivit art. 78 din Constituție (la 3 zile de la publicare sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei). Textul Legii nr. 103/2023 nu a prevăzut o dată ulterioară pentru intrarea sa în vigoare, astfel că prevederile acestei legi au intrat în vigoare la data de 21 aprilie 2023. De la acel moment se puteau produce efectele juridice, pentru viitor, nu pentru trecut.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, ca prescrisă sau ca nefondată.

La termenul din 22 august 2024, instanța de trimitere, din oficiu, a pus în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept menționate, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a reținut că, deși dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la momentul adoptării actului normativ, precum și față de modalitatea de reglementare, condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanța a apreciat că singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice este aceea ca instanța supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie.

Instanța de trimitere a opinat că nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 reiese că legiuitorul a intenționat ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie a/al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept. În fine, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și a litigiilor de muncă, instanța nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze.

Prin Încheierea din 18 octombrie 2024, instanța de trimitere a precizat faptul că trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024: obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizare/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensii sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1); Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective; chestiunea de drept care formează obiectul judecății nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

A apreciat că acțiunea se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nu face obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel că se impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

A reiterat faptul că în raport cu considerentele expuse anterior prin Încheierea din data de 22 august 2024, se impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o rezolvare de principiu acestei chestiuni de drept de care depinde soluționarea în fond a prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat un punct de vedere, nici în fața instanței de trimitere și nici după comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată a arătat că prin Legea nr. 103/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023, a fost completat art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 cu alin. (4 4 ).

Potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (8) din Constituție, prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței, iar potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în România, respectarea legilor este obligatorie.

Este adevărat că, în conformitate cu dispozițiile art. 78 din Constituție, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Data intrării în vigoare a legii nu se confundă însă cu data de la care se aplică/produc efecte juridice anumite prevederi cuprinse în legea respectivă, atunci când o astfel de dată este stabilită în mod expres de legiuitor.

Astfel, voința legiuitorului fiind ca prevederea cuprinsă în alin. (4 4 ) al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 să se aplice de la data de la 1 noiembrie 2022, cuantumul indemnizației brute lunare de care beneficiază primarii se stabilește potrivit modului de calcul stabilit prin această prevedere, începând cu data 1 noiembrie 2022. Data de referință ar fi fost reprezentată de data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2023 numai în lipsa mențiunii exprese sub acest aspect în legea prin care a fost introdusă noua prevedere.

Pentru păstrarea echilibrului regulilor statului de drept este obligatoriu ca orice lege să fie respectată și aplicată întocmai atât timp cât este în vigoare. Orice aspecte legate de eventuala nerespectare a principiilor constituționale referitoare la neretroactivitatea legii nu pot fi discutate în alt cadru decât cel jurisdicțional prevăzut de art. 146 lit. d) din Constituție, respectiv prin sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Așadar, chiar dacă indemnizația la nivelul prevăzut prin această lege este stabilită prin dispoziție, după data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2023, se acordă beneficiarilor începând cu data de 1 noiembrie 2022. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători.

Astfel, opinia cvasiunanimă exprimată de instanțe este în sensul că stabilirea cuantumului brut al indemnizației lunare, în baza Legii nr. 103/2023, este determinată de prevederile explicite ale legii, așadar, data de 1 noiembrie 2022, ca moment al intrării în vigoare a legii, este data de referință pentru calculul acestor sume.

În acest sens au opinat Tribunalul Alba, Tribunalul Brașov, Tribunalul Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-au depus hotărâri judecătorești relevante pronunțate de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal.

O singură instanță (Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal) a apreciat că dispozițiile art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, introduse prin Legea nr. 103/2023, sunt aplicabile doar de la data intrării în vigoare a legii modificatoare, respectiv din aprilie 2023, astfel încât să poată fi respectate exigențele art. 15 alin. (2) din Constituție. Prin urmare, data de la care pârâtul este îndreptățit la stabilirea cuantumului brut al indemnizației lunare în baza Legii nr. 103/2023 este reprezentată de aprilie 2023.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției Judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizărilor. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Pe rolul instanței de contencios constituțional au fost identificate mai multe dosare în fază de raport cu privire la dispozițiile articolului unic din Legea nr. 103/2023.

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la dispozițiile legale care formează obiectul sesizări. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, lipsind cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei în curs de judecată. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care au fost prevăzute norme speciale pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal [art. 1 alin. (1)], precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale acestui personal [art. 1 alin. (2)], indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze [art. 1 alin. (3)].

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024: "(1) Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Dispozițiile acestui act normativ se completează, potrivit art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu cele ale Codului de procedură civilă.

În ceea ce privește sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

În mod diferit de sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept invocate, iar sesizarea poate fi formulată de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzei atât în primă instanță, cât și în calea de atac.

În raport cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, rezultă că, pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; b) obiectul cauzei să fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Din punct de vedere formal, având în vedere că, potrivit art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, sesizarea se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, precum și punctul de vedere al completului de judecată și al părților, conform art. 520 din Codul de procedură civilă.

Examinând încheierea de sesizare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sesizarea prezentă nu îndeplinește cerințele de ordin formal și condițiile de admisibilitate.

Încheierea de sesizare nu cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării și punctul de vedere al părților, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și ale art. 520 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește punctul de vedere al părților, se menționează în încheierea de sesizare faptul că părțile nu și-au exprimat niciun punct de vedere, lăsând la aprecierea instanței, deși, în condițiile în care dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă prevăd faptul că sesizarea se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, potrivit încheierii de sesizare, la primul termen de judecată, în lipsa părților, instanța de trimitere a respins cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtului și a rămas în pronunțare asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o dezlegare de principiu asupra chestiunii de drept privind data de la care pârâtul este îndreptățit la stabilirea cuantumului brut al indemnizației lunare în baza Legii nr. 103/2023.

Cu privire la admisibilitatea sesizării, instanța de trimitere a reținut următoarele: - condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă; - singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice este aceea ca instanța supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie; - acțiunea de față se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nu a făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluționare; - nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării din prezenta cauză, referitoare la data de la care se aplică prevederea referitoare la calcularea indemnizației brute lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 noiembrie 2022, menționată în cuprinsul art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, sau de la data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2023, prin care a fost introdusă această prevedere, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ.

Prima și cea de a patra din condițiile de admisibilitate sunt îndeplinite: - cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată specializat pentru soluționarea cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Constanța - Secția civilă, care judecă în primă instanță, potrivit art. 95 pct. 4 din Codul de procedură civilă și art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii); prin încheierea de sesizare, pronunțată la primul termen de judecată, ulterior respingerii cererii de amânare formulate de către pârât, instanța de trimitere nu a procedat, potrivit dispozițiilor art. 131 din Codul de procedură civilă, la verificarea și stabilirea competenței generale, materiale și teritoriale pentru judecarea pricinii; - Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat prin pronunțarea unei decizii în recurs în interesul legii sau a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și, de asemenea, nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare, cu privire la problema de drept, astfel cum a fost formulată, care formează obiectul prezentei sesizări, privind dispozițiile articolului unic din Legea nr. 103/2023, prin care a fost completat art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 cu dispozițiile alin. (4 4 ).

În ceea ce privește cea de-a doua condiție de admisibilitate se constată faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea unei dispoziții prin care se stabilește cuantumul brut al indemnizației lunare a primarului, care face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, dispoziție emisă în temeiul dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, astfel că obiectul acțiunii se circumscrie litigiilor privind stabilirea drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce privește existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, aceasta nu este îndeplinită, pentru mai multe motive, ce vor fi expuse în continuare.

Având în vedere faptul că procedura sesizării instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfășurare, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiționată, pe de o parte, de existența unei chestiuni de drept, iar, pe de altă parte, de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei.

În primul rând, este de observat că instanța de trimitere nu a motivat admisibilitatea sesizării din perspectiva existenței chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

Considerentele expuse de instanțele de trimitere au în vedere exclusiv împrejurarea că este obligatorie sesizarea, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, însă este esențial de observat faptul că simpla intrare în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, în lipsa unei probleme de drept reale, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât și acest act normativ se referă la interpretarea propriu-zisă a conținutului unor dispoziții legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, sesizarea instanței fiind obligatorie numai cu îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de actul normativ.

În al doilea rând, cerința legăturii cu dezlegarea pe fond a cauzei presupune ca problema de drept cu a cărei dezlegare de principiu este sesizată instanța supremă să fie direct incidentă și să fie determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei, rolul procedurii privind dezlegarea unei chestiuni de drept fiind acela de a formula un răspuns util, în condițiile existenței unei relații de dependență între chestiunea de drept dezlegată și soluția ce ar putea fi pronunțată în litigiul în care s-a ivit incidentul.

Hotărârea prealabilă pronunțată de instanța supremă are menirea de a conferi o rezolvare cu caracter de principiu unei chestiuni de drept esențiale pentru soluționarea cauzei. Cerința legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei trebuie raportată, în mod necesar, la limitele învestirii instanței de trimitere, iar în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că mecanismul procedural instituit prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi utilizat de titularul sesizării pentru a obține interpretarea unor norme de drept mai înainte de tranșarea într-o manieră clară a aspectelor litigioase ale cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere și, cu atât mai puțin, pentru lămurirea unor probleme de drept ipotetice, în considerarea diverselor aspecte litigioase ale cauzei (Decizia nr. 37 din 16 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 25 noiembrie 2019).

Or, potrivit încheierii de sesizare, instanța de trimitere, învestită cu soluționarea cauzei în primă instanță, nu a lămurit aspecte a căror analiză se impunea cu prioritate, având în vedere cadrul procesual (părți, obiect, cauză) stabilit prin cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul a învestit instanța competentă pentru soluționarea cauzelor privind conflicte de muncă și asigurări sociale și a solicitat anularea unei dispoziții emise de primar privind stabilirea cuantumului brut al indemnizației lunare a primarului începând cu data de 1 noiembrie 2022, apărările formulate prin întâmpinare, prin care pârâtul a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că actul atacat nu poate face obiectul acțiunii în anulare exercitate de prefect, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În aceste condiții, în lipsa oricăror argumente pentru care instanța de fond nu a înțeles să se pronunțe asupra aspectelor a căror lămurire se impunea cu prioritate, în raport și cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "(1)Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. () (4) Excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului", nu se poate analiza și stabili care este relevanța pentru soluționarea în fond a litigiului a dezlegării problemei de drept care formează obiectul sesizării.

În al treilea rând, cu referire strict la existența unei chestiuni de drept, deși dispozițiile noului act normativ, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și cele art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc sintagma "chestiune de drept", în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că aceasta trebuie să fie o problemă de drept reală, în sensul că norma de drept disputată este îndoielnică, lacunară sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, din cauză că textul de lege este incomplet sau nu este corelat cu alte dispoziții legale (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67).

Procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății, având menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

Stabilirea unui anume grad de dificultate, ca o condiție a admisibilității, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale sau chiar litigiul în cauză.

Pentru a stabili existența unei chestiuni de drept sunt relevante considerentele care au determinat instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție cu problema de drept, iar, în acest scop, dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă, care se aplică în completarea celor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, impun ca în încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție să se regăsească motivele care susțin admisibilitatea sesizării, prin care să se argumenteze în concret necesitatea pronunțării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, modul diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate.

Instanța de trimitere nu a indicat și nu a prezentat argumentele pentru care există o dificultate reală de interpretare care să justifice o dezlegare de principiu de către instanța supremă, nu a relevat elemente care să pună în discuție neclaritatea sau caracterul echivoc al acestor dispoziții și interpretarea lor diferită, apreciind că nu se impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale și că este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

În lipsa unei reale dificultăți a chestiunii de drept, prin întrebarea formulată se urmărește, practic, determinarea modalității de aplicare în cauză a dispozițiilor legale, ceea ce conduce la concluzia că se tinde la soluționarea cauzei, în condițiile în care interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește punctul de vedere al instanței de trimitere, din expunerea acestuia nu rezultă niciun fel de dificultate de interpretare, iar argumentele expuse se referă, în fapt, la conținutul normativ al art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, data aplicării acestor dispoziții, din perspectiva intrării în vigoare a legii prin care au fost adoptate și a unor considerente care vizează, concret, neconstituționalitatea legii.

Situația care a condus la problema de drept în cauză este determinată de faptul că prin Legea nr. 103/2023 a fost introdus un nou alineat la art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, alin. (4 4 ), prin care este reglementată o excepție de la prevederile alin. (2) al art. I din acest act normativ, care, prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilește că, în anul 2022, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2021.

În expunerea de motive ce a condus la adoptarea acestui alineat s-a invocat faptul că "Este necesară majorarea indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorității publice locale. Salarizarea personalului din cadrul primăriilor se limitează la nivelul indemnizației de viceprimar. Ca atare, este necesară majorarea acestei indemnizații pentru a putea majora și salariile personalului din cadrul aparatelor de lucru ale primăriilor".

La data de 27 septembrie 2022, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat cu amendamente Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022, după ce, anterior, la data de 21 septembrie 2022, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, adoptase, în procedură de urgență, cu amendamente, această lege.

La data de 5 octombrie 2022 a fost formulată o obiecție de neconstituționalitate, iar la data de 6 octombrie 2022 legea a fost trimisă Președintelui României pentru promulgare.

Prin Decizia nr. 69 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 aprilie 2023, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 51 de deputați și a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în ansamblul său, este constituțională în raport cu criticile formulate.

În susținerea obiecției de neconstituționalitate, textele constituționale invocate, astfel cum s-a reținut de către Curtea Constituțională, au fost cele ale art. 1 alin. (3) și (5), care consacră statul de drept și democratic și calitatea legii, în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 75 privind procedura de adoptare a legilor, ale art. 76 alin. (3) privind adoptarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative cu procedură de urgență și ale art. 138 alin. (5) privind stabilirea sursei de finanțare a cheltuielilor bugetare. Curtea Constituțională a reținut următoarele: " 61. (...) soluția legislativă reglementată în alin. (44) al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 () prin care au fost introduse dispoziții noi privind cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul majorării acestora, generează un impact suplimentar asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. Curtea reține însă că, potrivit dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aplicarea majorărilor se face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, asigurându-se, în acest mod, respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii. Așadar, cât timp fondurile pentru salarizare prevăzute în buget pe fiecare ordonator principal de credite nu sunt modificate, acordarea majorării cuantumului brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 nu se poate face decât în limitele aprobate prin buget pentru salarii, potrivit clasificației bugetare. (...) 66. Prin urmare, având în vedere toate cele precizate, Curtea constată că legea criticată nu este contrară dispozițiilor art. 138 alin. (5) din Constituție. (...) 71. [...] în cauza de față, din analiza parcursului legislativ al legii criticate rezultă că aceasta a fost adoptată în procedură de urgență, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (3) din Constituție, astfel că susținerea privind încălcarea procedurii de adoptare a legii criticate, prin raportare la dispozițiile constituționale, este neîntemeiată."

Legea nr. 103/2023 a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023.

În acest context, în care dispozițiile art. I alin. (4 4 ) prevăd faptul: "Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (41), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021", în condițiile în care Legea nr. 103/2023 a fost publicată la data de 18 aprilie 2023, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 78 din Constituție, a intrat în vigoare la data de 21 aprilie 2023, problema de drept afirmată de instanța de trimitere nu privește interpretarea dispozițiilor art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, ci aplicarea acestora, de la data prevăzută de lege, 1 noiembrie 2022, în raport cu conținutul normativ al dispoziției legale în vigoare, sau de la data intrării în vigoare a legii, 21 aprilie 2023, în raport cu aplicarea principiului constituțional referitor la neretroactivitatea legii, cu privire la care chiar instanța de trimitere arată că nu poate fi discutat în alt cadru decât cel jurisdicțional prevăzut de art. 146 lit. d) din Constituție, respectiv prin sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Este de observat, pe de o parte, că aplicarea unui text de lege nu constituie o problemă de drept reală care să impună intervenția instanței supreme. Interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării unei cauze, în raport cu situația de fapt și circumstanțele proprii fiecărui litigiu, corespunzător poziției procesuale adoptate de părțile litigiului, revin instanței de judecată care a fost învestită cu soluționarea cauzei, sunt în sfera de competență a acesteia și nu a completului sesizat în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe de altă parte, considerentele instanței de trimitere conduc la concluzia că ceea ce se urmărește, practic, este confirmarea unei anumite modalități de aplicare în timp a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel ca într-un mecanism de unificare a practicii judiciare să se tranșeze asupra principiului constituțional referitor la neretroactivitatea legii.

Modificarea legislativă a generat probleme de aplicare a legii în timp, în condițiile în care momentul de la care prevederile legii încep să producă efecte juridice este acela al intrării în vigoare a actului normativ, potrivit art. 78 din Constituție, iar conflictul real de legi în timp, determinat de existența unor dispoziții legale succesive care reglementează diferit același aspect [în cauză art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și reglementarea anterioară privind cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017] și existența unei situații juridice născute, săvârșite sau încheiate înaintea intrării în vigoare a noii legi constituie situația premisă a incidenței principiului constituțional al neretroactivității, conform art. 15 alin. (2) din Constituție, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut, cu privire la principiul neretroactivității, faptul că, "După intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991, neretroactivitatea a devenit un principiu constituțional și deci nici legiuitorul nu poate adopta acte cu încălcarea lui. (...) Deci, chiar și în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat să înlăture sau să atenueze unele situații nedrepte,