ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 85/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.976/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-șef în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în Dosarul nr. 109/87/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal a dispus, prin Încheierea din 4 septembrie 2024, în Dosarul nr. 109/87/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", indemnizația cuvenită pentru funcția de conducere (indemnizație de încadrare și sporuri aferente) se stabilește potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției Art. 10. - " (1) Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată după cum urmează: (...) b) funcții de conducere în cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe: Nr. crt. Funcția Procent majorare % 1 Președinte, procuror general, prim procuror 10% 2 Vicepreședinte, procuror general adjunct, prim procuror adjunct 8% 3 Președinte secție, procuror șef secție 5% 4 Procuror șef serviciu 3% 5 Procuror șef birou 2%" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 18 ianuarie 2024 cu nr. 109/87/2024 reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței să dispună: a) recalcularea indemnizației cuvenite pentru funcția de conducere de prim-procuror (indemnizație de încadrare și sporuri aferente), conform art. 10 din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 15 iunie 2023 (data numirii în funcție) și în continuare (indemnizația de încadrare brută lunară maximă corespunzătoare nivelului parchetului de pe lângă judecătorie, unde se exercită funcția de conducere, majorată cu 10%, după aplicarea în prealabil a valorii de referință sectorială de 605,225 lei), cu depășirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din aceeași lege; b) repararea prejudiciului reprezentat de diferența dintre noua indemnizație de încadrare (inclusiv sporurile aferente) și indemnizația actuală de încadrare (inclusiv sporuri aferente) începând cu 15 iunie 2023 și în continuare, până la plata noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății; c) acordarea lunară, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, a diferenței salariale rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și actuala indemnizație de încadrare.

În motivare, reclamantul a arătat că a exercitat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 11 octombrie 2020, apoi în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede în perioada cuprinsă între 12 octombrie 2020 și 14 iunie 2023 și, începând cu 15 iunie 2023, a fost numit în funcția de prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551 din 12 aprilie 2023 a fost recunoscut dreptul procurorilor de a fi salariați prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, fiind înlăturată de la aplicare plafonarea reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, strict cu privire la această valoare de referință sectorială, întrucât drepturile existau în patrimoniul personalului în luna iunie 2017.

La emiterea ordinului respectiv au fost însă omise de la aplicare prevederile art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, pe de o parte, ordonatorul de credite a creat, pe cale administrativă, reguli de salarizare a procurorilor prin aplicarea parțială a reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 (spre exemplu, acordarea către prim-procurorul de la parchetul de pe lângă o judecătorie a salariului cuvenit unui procuror cu grad de tribunal).

Pe de altă parte, ordonatorul de credite a stabilit drepturile salariale ale procurorilor cu grad profesional de judecătorie prin aplicarea integrală a valorii de referință sectorială de 605,225 lei (element salarial prevăzut de legislația anterioară datei de 1 ianuarie 2018) și a normei de la art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

Or, dacă în ceea ce îi privește pe judecătorii cu grad profesional de judecătorie, aplicarea ambelor reglementări este justificată de recunoașterea pe cale judiciară a valorii de referință sectorială de 605,225 lei (anterior datei de 1 ianuarie 2018 și pentru viitor), excluderea reclamantului de la aplicarea prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 nu este justificată.

Ca atare, reclamantul a apreciat că, începând cu data de 15 iunie 2023, se impune recalcularea indemnizației sale prin raportare la indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului de pe lângă judecătorie unde exercită funcția de conducere, majorată cu 10%.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus un punct de vedere cu privire la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să fie recunoscută discriminarea salarială invocată de către reclamant.

După evocarea condițiilor instituite de lege pentru constatarea stării de discriminare a arătat că nu a identificat un criteriu explicit sau implicit care a generat tratamentul diferențiat din punct de vedere salarial, cu excepția aplicării neunitare de către angajator a unor acte normative din domeniul salarizării personalului din familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Cu privire la situația de fapt, instanța de sesizare a reținut că prin Hotărârea nr. 1.492 din 28 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori au fost validate rezultatele concursului/examenului pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, organizat în perioada cuprinsă între 1 august 2023 și 22 noiembrie 2023, reclamantul fiind numit în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede începând cu data de 1 ianuarie 2024.

A mai reținut că prin Ordinul din 22 ianuarie 2024, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantului, respectiv: indemnizația de încadrare în cuantum de 18.923 lei (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradației 2), sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 3.230 lei, sporul pentru confidențialitate în cuantum de 946 lei și sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 1.500 lei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menționat că soluționarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât reclamantul susține că drepturile sale salariale trebuiau stabilite conform art. 10 din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară maximă corespunzătoare nivelului parchetului de pe lângă judecătorie, unde se exercită funcția de conducere, majorată cu 10%, după aplicarea în prealabil a valorii de referință sectorială de 605,225 lei, cu depășirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din aceeași lege.

A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept invocate. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin Încheierea din 14 octombrie 2024, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul completării elementelor omise prin încheierea de sesizare, printre care și punctul de vedere al completului de judecată asupra modului de dezlegare a chestiunii de drept, apreciind că majorările prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au fost aplicate la indemnizațiile de încadrare maxime din anexa nr. V cap. I lit. B, funcțiile de conducere având aceleași drepturi salariale indiferent de vechimea în funcție și în muncă. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Instanțele consultate nu au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Curțile de apel Alba Iulia, București și Iași au comunicat însă punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care a rezultat o singură opinie.

Astfel, s-a apreciat că, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", indemnizația cuvenită pentru funcția de conducere (indemnizație de încadrare și sporuri aferente) se stabilește potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că majorările prevăzute de acest text de lege se aplică indemnizației de încadrare maxime corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde se exercită funcția de conducere (tribunalele Alba, București, Ialomița, Ilfov, Teleorman și Vaslui).

S-a argumentat că majorările salariale se acordă prin raportare la instanța sau parchetul unde magistratul își desfășoară activitatea și ocupă funcția de conducere. Chiar dacă majorarea salarială nu este menționată în ordinul de numire în funcția de conducere, aceasta trebuie aplicată indemnizației de încadrare maxime corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde se exercită funcția de conducere în baza textului de lege anterior evocat. Referirea legiuitorului la "indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere" nu presupune însă stabilirea indemnizației procurorului cu funcție de conducere prin aplicarea majorării la indemnizația cuvenită unui procuror din același parchet, cu o vechime mai mare în funcție și în muncă. Aceasta deoarece s-ar crea inechități între procurorii cu funcții de conducere și ar fi încălcate principiile nediscriminării și egalității reglementate de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea de drept invocată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Verificând cu prioritate admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se observă că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind eliminată condiția sesizării numai de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect recalcularea indemnizației cuvenite pentru funcția de conducere de prim-procuror (indemnizație de încadrare și sporuri aferente), conform art. 10 din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 15 iunie 2023 (data numirii în funcție) și în continuare (indemnizația de încadrare brută lunară maximă corespunzătoare nivelului parchetului de pe lângă judecătorie, unde se exercită funcția de conducere, majorată cu 10%, după aplicarea în prealabil a valorii de referință sectorială de 605,225 lei), cu depășirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din aceeași lege.

Astfel, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal.

Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se dispune sesizarea va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Prevederile art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt aplicabile inclusiv sesizărilor formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în condițiile în care art. 4 din acest act normativ stabilește că dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Codului de procedură civilă și cu celelalte reglementări aplicabile în materie.

Așadar, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă expunerea elementelor de fapt și de drept relevante ale litigiului, precum și indicarea considerentelor din care rezultă că problema de drept are caracter veritabil, de natură să influențeze în mod direct soluția cauzei pe fond, fiind deci necesare atât o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate incidente, cât și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept cu privire la care se dispune sesizarea.

Or, din conținutul încheierii completului de judecată rezultă neîndoielnic caracterul deficitar al sesizării, care cuprinde o expunere a situației de fapt și menționarea, la modul general, a faptului că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind dificil de identificat rațiunile care l-au determinat pe titularul sesizării să aprecieze că este necesară intervenția instanței supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile.

De altfel, nici încheierea privind completarea elementelor omise, aferente sesizării, nu este în măsură să justifice motivele care susțin admisibilitatea acesteia, iar punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere nu vizează modalitatea de interpretare a normei de drept ce se circumscrie problemei sesizate.

Mai mult, opinia preliminară a titularului sesizării nu se reflectă în conținutul chestiunii de drept cu care acesta a învestit instanța supremă și nici nu rezultă din contextul factual și juridic al cauzei pe care trebuie să o soluționeze. Astfel, apreciind că "majorările prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au fost aplicate la indemnizațiile de încadrare maxime din anexa nr. V cap. I lit. B, funcțiile de conducere având aceleași drepturi salariale indiferent de vechimea în funcție și în muncă", instanța de fond se referă la elemente noi, care nu au fost invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată - vechimea în funcție și în muncă -, neavând relevanță în privința soluționării cauzei pe fond.

Prin urmare, fără legătură atât cu modul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, cât și cu soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, instanța de trimitere își exprimă propriul punct de vedere raportându-se la alte prevederi legale decât cele invocate în cadrul acțiunii cu a cărei soluționare a fost învestită.

Din perspectiva îndeplinirii celei de-a treia condiții de admisibilitate, respectiv a celei vizând existența unei "chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei", în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dezvoltată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-au reținut aspectele arătate în continuare.

Noțiunea de "chestiune de drept", deși nu este definită de legiuitor, presupune în mod necesar o "problemă de drept reală și veritabilă", în sensul că "norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară" și să fie "legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare" (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46).

Revine, așadar, instanței de trimitere obligația identificării, în concret, a chestiunii de drept care necesită interpretare, a aspectelor care conferă caracterul dihotomic, antagonic al interpretării normei de drept, precum și a prezentării modului diferit în care aceasta poate fi interpretată.

Referitor la întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție - Dacă, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", indemnizația cuvenită pentru funcția de conducere (indemnizație de încadrare și sporuri aferente) se stabilește potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare - se observă că, în lipsa prezentării unor argumente pertinente de către instanța de trimitere, sesizarea are ca scop identificarea normei legale aplicabile în cauză, iar nu lămurirea unei chestiuni de drept sub aspectul interpretării dispozițiilor legale incidente.

Aceasta pentru că, în conformitate cu prevederile art. 10 din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - "(1) Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată după cum urmează: () b) funcții de conducere în cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe: Președinte, procuror general, prim procuror - 10%."

Or, în contextul în care, pe de o parte, conținutul normei este neechivoc, iar, pe de altă parte, din cuprinsul sesizării nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici la obstacolele pe care le întâmpină în îndeplinirea obligației ce îi revine de a identifica, interpreta și aplica legea în soluționarea litigiului cu care este învestită, instanței supreme i se solicită, în concret, să confirme sau să infirme aplicabilitatea în cauză a respectivei dispoziții legale.

Ignorând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 care reglementează condițiile în care poate solicita intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, instanța de trimitere constată, în mod total eronat, că se află în fața unei chestiuni de drept reale atunci când, învestită fiind cu soluționarea unei cauze, trebuie să stabilească cadrul legal aplicabil.

Însă identificarea normei de drept incidente constituie nu doar atributul exclusiv, dar și obligația instanței de trimitere, atunci când formulează sesizarea.

Astfel, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu identificarea normelor aplicabile în scopul soluționării cauzei în care a fost formulată sesizarea, atribut care trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată legal învestite cu soluționarea procesului.

În acest sens pot fi evocate prevederile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

În aceeași ordine de idei, nu poate fi omis nici faptul că instanța supremă nu se poate substitui instanței de trimitere în ceea ce privește identificarea și enunțarea unei chestiuni de drept punctuale, astfel că scopul declanșării procedurii hotărârii prealabile nu este acela de a răspunde unor probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă.

În concret, reclamantul, procuror cu funcție de conducere în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, a solicitat recalcularea indemnizației, prin aplicarea majorării de 10% la indemnizația brută lunară maximă corespunzătoare nivelului parchetului în cadrul căruia își exercită activitatea, începând cu data numirii în funcția de conducere. Așadar, instanța de fond a fost învestită cu cenzurarea, pe calea recalculării directe, a modalității în care pârâții au aplicat prevederile art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest context, sesizarea formulată de instanța de trimitere are ca scop determinarea normei incidente și a modului de aplicare a acesteia în situația litigioasă expusă în actul de sesizare, aspecte care însă excedează competențelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În consecință, întrebarea adresată instanței supreme nu se circumscrie necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcție de cadrul judecății, contrar exigențelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o "delegare" a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății) către instanța supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

În plus, instanțele judecătorești consultate cu privire la chestiunea antamată prin întrebarea formulată de instanța de trimitere nu au întâmpinat dificultăți în rezolvarea acestei chestiuni.

Astfel, din punctele de vedere teoretice ale judecătorilor din cadrul instanțelor consultate a rezultat o singură opinie, aspect care relevă, pe de o parte, lipsa caracterului veritabil al chestiunii de drept invocate prin sesizare și, pe de altă parte, inexistența unui risc de conturare a unei practici judiciare neunitare asupra acestei chestiuni.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,