Decizia nr. 294 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 196/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.022/85/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor. Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 19 decembrie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: În interpretarea prevederilor punctului 1.4 nr. crt. 7 şi 11 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, farmacistul şef de secţie cu atribuţii de gestiune beneficiază atât de majorarea salariului de bază avut cu 7,5%, cât şi de majorarea acestuia cu 5%? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul I Unităţi sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medicosocială ” Pct. 1.4. Persoanele care exercită funcţiile nominalizate în următorul tabel, pe perioada cât exercită aceste funcţii, beneficiază de majorarea salariului de bază avut, după cum urmează: Nr. crt. Funcţia Majorare salariu de bază % „7 Farmacist (biolog, biochimist, chimist, psiholog) şef secţie, şef laborator şi altele similare 7,5 . . . 11 Chimist, biolog, farmacist, biochimist, asistent medical, cu gestiune 5″ III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu cu nr. 3.022/85/2022, reclamanta S.M.R., în contradictoriu cu Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, a solicitat să se constate că, pe timpul exercitării funcţiei de farmacist primar-şef, a avut şi atribuţii de gestionar, cu toate obligaţiile aferente; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a unui procentaj de 5%, calculat la salariul de bază, reprezentând spor de gestiune neachitat pe timpul de prescripţie până în decembrie 2021 (fracţia de 1/2, respectiv 1-15 decembrie), actualizat cu rata inflaţiei; obligarea la plata dobânzii legale, calculată de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului datorat.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.028 din 19 decembrie 2023, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a constatat că, în timpul exercitării de către reclamantă a funcţiei de farmacist-şef în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, aceasta a avut şi atribuţii de gestionar, cu toate obligaţiile aferente. A obligat pârâtul să plătească reclamantei sporul de gestiune, de 5% din salariul de bază al acesteia, corespunzător perioadei 20.12.2019-31.07.2021, actualizat cu rata inflaţiei. A obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului mai sus menţionat, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată a acestuia până la plata efectivă a debitului respectiv. A respins, în rest, acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul de a se acorda reclamantei majorarea de 5% doar pentru perioada 22.01.2021-31.07.2021. În motivare a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile din anexa nr. II capitolul 1 pct. 1.4 nr. crt. 7 şi 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu prevăd acordarea sporului de gestiune de 5% pentru farmacistul-şef. A susţinut că legiuitorul a prevăzut două situaţii diferite în care se poate acorda o majorare salarială, dar aceste majorări nu se cumulează, fiind situaţii diferite. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere notează că reclamanta a ocupat în cadrul spitalului atât funcţia de farmacist, cât şi pe cea de farmacist şef de secţie, în perioade diferite, în ambele funcţii având şi atribuţii de gestiune. Totodată, a reţinut că art. 51 alin. (2) din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 444/2019 (forma din perioada ce face obiectul cauzei), conferă atribuţii de gestiune farmaciştilor din unităţile cu circuit închis, indiferent dacă ocupă sau nu funcţii de conducere şi indiferent dacă în fişa postului sunt menţionate atribuţiile respective. A mai reţinut instanţa de trimitere că, în cazul reclamantei, atribuţiile de gestiune erau menţionate inclusiv prin fişa postului. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr relativ mic de opinii teoretice, din care a rezultat conturarea mai multor opinii nuanţate cu privire la interpretarea dispoziţiilor ce fac obiectul prezentei sesizări. Totodată, au menţionat faptul că nu a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu au fost identificate decizii care prezintă relevanţă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Din analiza dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtului la plata sporului de gestiune în cuantum de 5% din salariul de bază, pe perioada îndeplinirii funcţiei de farmacist primar şef de secţie de către reclamanta având calitatea de angajat cu contract individual de muncă la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Prin urmare, obiectul dedus judecăţii priveşte stabilirea şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în faza procesuală a apelului, pe rolul unui complet de judecată specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia.

Aşadar, primele două condiţii de admisibilitate, anterior enunţate, sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

În prezenta cauză, din cuprinsul încheierii de sesizare nu reiese existenţa unui text legal îndoielnic, lacunar, care să se impună a fi interpretat pe calea mecanismului de unificare a jurisprudenţei, modalitatea de formulare a întrebării prealabile ducând la concluzia că, în realitate, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să identifice, în concret, norma legală aplicabilă contextului litigios.

În esenţă, curtea de apel solicită instanţei supreme să stabilească dacă situaţia reclamantei, care a deţinut funcţia de farmacist şef de secţie, având şi atribuţii de gestiune, permite cumularea celor două majorări salariale în cuantum de 7,5%, respectiv de 5%, prevăzute în cadrul anexei nr. II cap. I pct. 1.4 nr. crt. 7 şi 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, aspect factual ce poate fi tranşat doar în raport cu datele concrete ale speţei, care relevă modalitatea de stabilire a atribuţiilor de gestiune în sarcina farmacistului şef de secţie.

Aşadar, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe calea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, identificarea normei juridice aplicabile situaţiei de fapt, în vederea soluţionării pe fond a litigiului.

Se mai impune a se observa că, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanţa de trimitere face referire la prevederile anexei nr. II cap. I pct. 1.4 nr. crt. 7 şi 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, dar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 444/2019, rezumându-se la a arăta că dificultatea problemei juridice rezultă din faptul că la nivelul completului de judecată nu există un punct de vedere unitar privind aplicarea respectivelor dispoziţii legale. Instanţa de trimitere nu a exprimat însă opiniile divergente cu privire la modalitatea de interpretare a acestor dispoziţii legale, ci a indicat doar o îndoială referitoare la norma aplicabilă situaţiei juridice concrete a reclamantei – în sensul stabilirii posibilităţii de a cumula cele două majorări salariale, în considerarea atribuţiilor de gestiune exercitate în perioada în care a deţinut şi funcţia de farmacist şef de secţie.

Or, după cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege circumstanţelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raţionamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile (a se vedea Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

Aşadar, sesizarea formulată de instanţa de trimitere are ca scop determinarea normei incidente şi a modului de aplicare a acesteia în situaţia litigioasă expusă în actul de sesizare, aspecte care însă excedează competenţelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Întrebarea adresată instanţei supreme nu se circumscrie necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcţie de cadrul judecăţii, contrar exigenţelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu. Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii) către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios (a se vedea Decizia nr. 85 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 27 ianuarie 2025).

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,