Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.122/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.207/121/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, însă acestea nu au formulat puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 25 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.207/121/2022*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă funcţiile publice ocupate de către reclamanţi, în concret, pot fi analizate, din perspectiva principiului „la muncă egală sau similară drepturile salariale trebuie să fie egale” prin raportare la funcţiile publice din cadrul altor autorităţi aflate pe alte paliere de funcţionare, având competenţe şi atribuţii adiacente şi ierarhice supraordonate. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) Art. 22. – ” (1) Funcţiile poliţiştilor se diferenţiază prin categorie, grad profesional şi coeficient ().”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 6. – Principii ” Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;” (…) Art. 39. – Aplicarea tranzitorie ” (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (…) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.” (…) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi cu nr. 1.207/121/2022*, mai mulţi reclamanţi, prin sindicat, au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi la acordarea salariului funcţiei la nivelul maxim din anul 2018 pentru funcţiile de agent şi ofiţer de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi la plata diferenţelor salariale cuvenite.

În motivare, au susţinut că există diferenţe între salariile reclamanţilor şi cele ale personalului încadrat pe aceleaşi funcţii de agenţi şi ofiţeri de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aceste diferenţe fiind generate de modificarea succesivă a legislaţiei în materia salarizării poliţiştilor. Au mai arătat că drepturile salariale ar fi trebuit calculate prin raportare la nivelul maxim al coeficientului de salarizare aplicabil funcţiei de agent de poliţie, respectiv celei de ofiţer de poliţie conform art. 22 din Legea nr. 360/2002. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că Tribunalul Galaţi a fost legal învestit să judece cauza în primă instanţă şi că problema de drept a cărei lămurire se solicită influenţează soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, trebuie să rezulte în mod clar dacă reclamanţii pot beneficia de drepturile salariale stabilite, de plano, de către un terţ ierarhic superior autorităţii, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul acestuia, fără alte acte administrative privind aplicarea acestor valori autorităţilor aflate sub coordonarea acestuia.

A mai arătat că nu s-a statuat asupra chestiunii de drept invocate şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că drepturile salariale pretinse se referă doar la egalizarea cu funcţiile din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene şi nu se raportează la alte instituţii, funcţiile ocupate efectiv de reclamanţi neavând relevanţă în cauză, întrucât aceştia au solicitat stabilirea salariului funcţiei, în raport cu perioada lucrată, prin egalizarea la cuantumul transmis prin adresă de către Ministerul Afacerilor Interne, în urma executării unei hotărâri judecătoreşti. În lipsa unor acte normative ori administrative, o astfel de asimilare nu ar fi posibilă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate a rezultat o singură orientare jurisprudenţială.

Astfel, s-a apreciat că nivelul maxim de salarizare se stabileşte prin raportare la nivelul maxim din cadrul instituţiei/autorităţii publice angajatoare sau din cadrul instituţiilor/autorităţilor publice subordonate aceluiaşi ordonator de credite, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, dacă salariaţii au aceleaşi funcţii şi îndeplinesc aceleaşi atribuţii.

În cadrul acestei orientări s-a stabilit că poliţiştii care nu îşi desfăşoară activitatea în Ministerul Afacerilor Interne nu pot pretinde egalizarea prin raportare la nivelul maxim stabilit pentru funcţiile similare din cadrul acestui minister.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2025, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pentru a se putea constata că sesizările adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt apte să asigure îndeplinirea scopului pentru care a fost emisă, acela de a se pronunţa o decizie interpretativă, de principiu, în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practice judiciare neunitare, se impune evaluarea circumstanţelor care au generat sesizările, precum şi a condiţiilor legale care permit declanşarea mecanismului de interpretare prealabilă.

Condiţiile cumulative de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să fie una dintre cele prevăzute în mod limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate se face în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu menţiunea că art. 4 din acest act normativ prevede completarea dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.

Potrivit art. 1 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, aceasta se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, iar la art. 3 s-a prevăzut că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 se aplică şi proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este formulată de un complet din cadrul Tribunalului Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă învestită de mai mulţi reclamanţi, prin sindicat, care au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie Galaţi la acordarea salariului funcţiei la nivelul maxim din anul 2018 pentru funcţiile de agent şi ofiţer de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi la plata diferenţelor salariale cuvenite.

Ca atare, se constată că pretenţiile deduse judecăţii în cauza aflată în curs de judecată în primă instanţă sunt drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Analizând îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de dispoziţiile mai sus citate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt îndeplinite exigenţele legale pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării unei practici judiciare neunitare.

Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 2 alin. (1) ale Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, subzistă condiţia ca sesizarea să vizeze o problemă de drept care necesită a fi „lămurită”, în măsură să reclame intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul interpretării unei norme legale, iar nu a aplicării ei.

De altfel, în preambulul acestui act normativ se arată că „măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Legiuitorul delegat a ţinut seama la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, după cum rezultă din preambulul la acest act normativ, de configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu contribuţia sa constituţională de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti naţionale. Astfel, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate este de actualitate şi după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

După cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obiectul procedurii pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este reprezentat de o normă juridică incompletă sau neclară, care în urma unei argumentaţii juridice poate primi înţelesuri şi aplicări diferite în situaţii identice şi poate determina o practică judiciară neunitară.

De asemenea, în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a stabilit în sarcina titularului sesizării şi obligaţia de „verificare”, în sensul unei prime analize a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în ce priveşte respectiva sesizare.

Ca atare, din încheierea de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, ca de altfel şi în cazul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit art. 520 din acelaşi act normativ, cu care dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează, trebuie să rezulte atât chestiunea de drept supusă lămuririi, cât şi dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite ale dispoziţiilor legale care au generat chestiunea de drept invocată.

Cerinţa normei impune ca instanţa de trimitere să arate şi în ce constă dificultatea chestiunii de drept şi în ce măsură această dificultate depăşeşte obligaţia instanţei de sesizare de a interpreta şi a aplica legea în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

În procedura de dezlegare a unei chestiuni de drept rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar şi subsecvent, procedura putând fi parcursă doar atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă, generând dificultăţi de înţelegere şi aplicare şi care, din acest considerent, are vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară.

Sesizarea instanţei de trimitere reproduce obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, privind acordarea salariului funcţiei la nivelul maxim din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru funcţia de agent de poliţie, respectiv de ofiţer de poliţie, precum şi a diferenţelor salariale rezultate.

Din conţinutul încheierii de sesizare nu se poate identifica motivarea îndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale şi veritabile, precum şi a dificultăţii de interpretare a acesteia, instanţa de trimitere rezumându-se la o prezentare a conţinutului textelor legale invocate şi a obiectului cererii de chemare în judecată.

Mai mult, în încheierea de sesizare, instanţa şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că drepturile salariale pretinse se referă doar la egalizarea cu funcţiile din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene şi nu se raportează la alte instituţii, funcţiile ocupate efectiv de reclamanţi neavând relevanţă în cauză, întrucât aceştia au solicitat stabilirea salariului funcţiei, în raport cu perioada lucrată, prin egalizarea la cuantumul transmis prin adresă de către Ministerul Afacerilor Interne, în urma executării unei hotărâri judecătoreşti. A mai arătat că, în lipsa unor acte normative ori administrative, o astfel de asimilare nu ar fi posibilă.

Astfel, instanţa de trimitere are o interpretare proprie şi clară asupra chestiunii de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, neindicând existenţa unor posibile interpretări diferite asupra chestiunii de drept ce face obiectul judecăţii. Ca atare, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

De asemenea, răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate relevă o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, fiind conturată o singură opinie consolidată la nivel jurisprudenţial în sensul că poliţiştii care nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu pot pretinde egalizarea prin raportare la nivelul maxim stabilit pentru funcţiile similare din cadrul acestui minister, argumentându-se că nivelul maxim de salarizare se stabileşte pentru persoanele angajate în instituţii/autorităţi publice aflate la acelaşi nivel de subordonare financiară şi care au aceleaşi funcţii şi îndeplinesc aceleaşi atribuţii.

Astfel, instanţele judecătoreşti nu au întâmpinat dificultăţi în soluţionarea unitară a cauzelor în care s-a invocat chestiunea de drept antamată prin întrebarea adresată instanţei supreme.

Rezolvarea în acest mod a chestiunii de drept invocate relevă inexistenţa unui risc real de apariţie a practicii judiciare neunitare cu privire la o chestiune de drept care nu prezintă o dificultate suficient de mare de natură să justifice intervenţia instanţei supreme în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile.

De altfel, în chiar preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la „necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării.

Or, acest deziderat a fost deja atins în practica judiciară prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive care au cristalizat o singură orientare jurisprudenţială cu privire la chestiunea de drept invocată.

În plus, în cadrul analizei îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie subliniat că cerinţa nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se referă la inexistenţa unor dezlegări de principiu ale aceleiaşi chestiuni de drept sau ale unei chestiuni de drept similare, date de către completurile instanţei supreme în cadrul competenţei de unificare a practicii judiciare la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară, prin mecanismele reglementate de lege în acest scop, respectiv hotărârea prealabilă şi recursul în interesul legii.

Or, pentru întrebarea prin care instanţa de trimitere solicită a se lămuri dacă funcţiile publice ocupate de către reclamanţi, în concret, pot fi analizate, din perspectiva principiului „la muncă egală sau similară drepturile salariale trebuie să fi egale” prin raportare la funcţiile publice din cadrul altor autorităţi aflate pe alte paliere de funcţionare, având competenţe şi atribuţii adiacente şi ierarhice supraordonate, pot fi valorificate reperele de interpretare a dispoziţiilor legale în legătură cu care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile din cuprinsul Deciziei nr. 23 din 26 septembrie 2016, Deciziei nr. 49 din 18 iunie 2018, Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 şi Deciziei nr. 40 din 16 septembrie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Operaţiunea de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauza dedusă judecăţii trebuie însă să rămână atributul instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, neputând fi transferate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,