ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 23/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 23/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 06 aprilie 1998 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții V.G.O.,R.M., I.G.A., R.C.I., C.M., T.R.J., L.H., V.F., V.I., T.R.G.A., I.P., E.S.A. au chemat în judecată pe pârâta SC H. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că Statul Român sau succesorii acestuia au preluat în mod abuziv imobilul situat în București, iar pârâta să fie obligată să lase libera posesie și folosință asupra imobilului în litigiu. Prin precizarea de acțiune formulată la data de 18 septembrie 1998, reclamanții au solicitat chemarea în judecată și a Consiliului General al municipiului București și a M.A.I.A., urmând ca, în baza art. 480-481 C. civ., toți cei trei pârâți să le lase în liberă posesie și folosință imobilul menționat.
La data de 16 octombrie 1998, SC C.I. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cerere admisă în principiu. Prin sentința nr. 1519 din 27 decembrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți, reținând că la dosar nu a fost depus nici un titlu de proprietate, ci doar o adresă a Administrației financiare a sectorului 1 din care rezultă că imobilul revendicat a fost rechiziționat și preluat succesiv în administrare de diferite societăți și întreprinderi. Prin Decizia nr. 340/A din 05 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 1519 din 27 decembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, cu motivarea că nu s-au depus acte care să ateste dreptul de proprietate al autorului reclamanților asupra bunurilor revendicate.
Împotriva Deciziei nr. 340/A din 05 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au declarat recurs reclamanții, înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție la data de 13 iulie 2000. Recurenții au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (ambele hotărâri fiind pronunțate cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 480-481 C. civ., a art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 213/1998, art. 644, 645 C. civ., art. 8 din Constituția din 1948), art. 304 pct. 10 C. proc. civ. - în prezent abrogat - (în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii), art. 304 pct. 11 C. proc.
civ. - în prezent abrogat - (cele două hotărâri se întemeiază pe o greșeală de fapt gravă, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate), precum și art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (hotărârile nu cuprind motivele pe care se sprijină sau cuprind motive străine de natura pricinii).
Judecarea recursului a fost suspendată, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la data de 10 aprilie 2001 (fila 61 dosarul instanței de recurs), la cererea recurenților-reclamanți, suspendare menținută prin încheierile de ședință din 10 decembrie 2002, respectiv 31 ianuarie 2006. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 09 decembrie 2013 și, constatându-se că nu a fost emisă decizie în temeiul Legii nr. 10/2001, nefiind soluționat, cu caracter irevocabil, Dosarul nr. 5486/2002 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a menținut măsura suspendării judecății recursului până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 1058.01/3/2002 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă (la care se afla atașat Dosarul nr. 5486/2002 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă), având ca obiect acțiunea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001.
La data de 28 septembrie 2015, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivelor de suspendare și s-a acordat termen la 20 octombrie 2015. La data de 19 octombrie 2015, C.E.P. - moștenitoarea defunctului V.G.O. - a învederat instanței faptul că Dosarul nr. 1058.01/3/2002 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 945/R din 02 octombrie 2015, în sensul respingerii recursului declarat de pârâți. Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 20 octombrie 2015, constatându-se că a fost soluționat, cu caracter irevocabil, Dosarul nr. 1058.01/3/2002 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 945 din 02 octombrie 2015, care nu era încă redactată la acea dată, constatându-se, de asemenea, că a intervenit decesul reclamanților I.G.A., la data de 07 ianuarie 2001, C.M.
la data de 24 aprilie 2001, T.R.G.A. la data de 05 mai 2013 și având în vedere că au fost depuse testamentele autentificate la data de 24 mai 2001 de notar C.S.P., la 06 august 2002 de notar R.C., la 09 august 2013 de notar A.M.M., în care erau indicați moștenitorii testamentari ai acestora, respectiv I.V., P.G.L., T.R.I., T.R.A. și T.R.S., s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor și acordarea unui alt termen de judecată la data de 19 ianuarie 2016. La data de 11 ianuarie 2016, C.E.P., în calitate de moștenitoare legală a defunctului recurent V.G.O., a depus cerere prin care a solicitat continuarea procesului ce face obiectul Dosarului nr. 406/1/2000 și introducerea sa în cauză în calitatea menționată.
De asemenea, a depus o copie a Deciziei nr. 945/R din 02 octombrie 2015 a Curții de Apel București și a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără interes întrucât prin sentința nr. 475 din 09 martie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 945/R din 02 octombrie 2015 a Curții de apel București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de moștenitorii familiei V. și s-a dispus restituirea, către aceștia, a terenului ce face obiectul revendicării din prezenta cauză. La data de 16 ianuarie 2016, avocat V.P.I. a depus la dosar certificatul de deces din 31 august 2013, eliberat de pe urma defunctei I.V., decedată, certificatul de moștenitor din 17 decembrie 2014, eliberat de S.P.N., „B.
și Asociații”, din care rezultă că au acceptat succesiunea și au calitatea de moștenitori legali numiții M.L., G.P. (P.), G.V., G.L.. A învederat faptul că moștenitorii defunctei I.V. solicită introducerea în cauză și continuarea judecății în Dosarul nr. 406/1/2000, precum și să se constate că cererea de chemare în judecată din prezentul dosar a rămas fără obiect, dată fiind soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 1058.01/3/2002 care a făcut obiectul suspendării recursului. Totodată, la data de 12 ianuarie 2016, mandatar B.M., cu procură specială pentru G.L., G.P. (P.), G.V., moștenitorii defunctei I.V., a depus cerere prin care a solicitat continuarea judecății în Dosarul nr. 406/1/2000 și introducerea în cauză a moștenitorilor menționați.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2016, instanța de recurs, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, a dispus introducerea în cauză a numitei C.E.P. - moștenitoarea defunctului V.G.O. -, precum și a numiților M.L., G.P. (P.), G.V., G.L. - moștenitorii defunctei I.V. -, calitatea de moștenitor a acestora rezultând din certificatele de moștenitor atașate la dosar.
Învestită cu soluționarea cererii de recurs formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 340/A din 05 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, Înalta Curte constată următoarele: Prin sentința nr. 475 din 09 martie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 945/R din 02 octombrie 2015 a Curții de apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1058.01/3/2002, s-au dispus următoarele: „ Admite acțiunea principală (Dosarul nr. 1219/1998) și cererea conexă (Dosarul nr. 37618/3/2010), formulată de reclamanții R.M.; P.G.L.; I.V.; R.C.I.; T.R.J.; L.H.; V.I.; T.R.G.A.; V.F.; E.S.A.; P.S.C.; I.D.I.; T.C.; F.C.A. și F.L., în contradictoriu cu pârâții SC H. SA, Consiliul General al Municipiului București, M.A.D.R., Municipiul București prin primar general, Statul Român prin M.F.P., SC C.I.
SRL și pârâta C.M.; Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.E.P. Constată că imobilul teren în suprafață de 23.364 mp, situat în București, fostă proprietatea V., a fost preluat în mod abuziv de către stat în temeiul Legii nr. 351/1945. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2002 încheiat între SC H. SA și SC C.I. SRL, precum și a actului adițional din 13 februarie 2002 la acest contract privind construcțiile amplasate pe acest teren. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 19 noiembrie 2002 încheiat între SC H. SA și SC C.I. SRL, privind terenul în suprafață de 23.000 mp situat la adresa sus-menționată.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2002 și a actului adițional la acest contract încheiat între pârâtele SC C.I. SRL și C.M., privind construcțiile amplasate pe terenul situat în București, sector 1. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4362/20 noiembrie 2002 încheiat între pârâtele SC C.I. SRL și C.M., privind terenul în suprafață de 23.000 mp, situat în București, sector 1. Obligă pârâtele să restituie reclamanților și intervenientei terenul în suprafață reală de 22.626,42 mp (față de suprafața de 23.000 mp din acte) și construcțiile amplasate pe acest teren, situate în București, sector 1, identificate prin raportul de expertiză efectuat de expertul F.F.A.: A - B - 2.155 - C - Z 130 - Z 131 - Z 170 - Z 184 - Z 183 - Z 182 - D.E.
F.A. Omologhează raportul de expertiză efectuat de expertul F.F.A. (filele 263-270 Dosar nr. 1058.01/3/2002).” Prin urmare, față de situația învederată de reclamanți și de faptul că imobilul din prezentul litigiu - imobilul situat în București, sector 1 - a format obiectul litigiului din Dosarul nr. 1058.01/3/2002 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 945/R din 02 octombrie 2015, Înalta Curte reține că acțiunea reclamanților din cauza de față a rămas fără obiect, în condițiile în care situația juridică a imobilului revendicat a fost clarificată irevocabil prin hotărârile judecătorești sus menționate, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamanți.
Or, față de această situație, urmează a se admite recursul și a se modifica decizia recurată, în sensul că se va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 1519 din 27 decembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și va fi schimbată sentința menționată, în sensul că se va respinge acțiunea, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții E.S.A., V.G.O. (decedat) și continuat de moștenitoarea C.E.P.; I.D., I.G.A. (decedat) și continuat de moștenitorii defunctei I.V.M.L., G.P. (P.), G.V., G.L. și de moștenitoarea P.G.L.; R.C.I.; C.M. (decedată) și continuat de moștenitoarea P.G.L.; T.R.G.A. (decedat) și continuat de moștenitorii T.R.I., T.R.A., T.R.S., R.M., T.R.J., L.H., V.F. și V.I. împotriva Deciziei nr. 340/A din 05 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 1519 din 27 decembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Schimbă sentința menționată, în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi19 ianuarie 2016.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.