ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 15/2019

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.858/91/2017, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 6 decembrie 2018 cu nr. 3.231/1/2018.

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 330/2009

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 285/2010

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

Prin cererea formulată, sindicatul A, în numele reclamantului B, a chemat în judecată pe pârâtul C, solicitând obligarea acestuia la plata sumei compensatorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenților de poliție cu studii superioare începând cu 9 aprilie 2015, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

Prin Sentința civilă nr. 254/2018 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Vrancea a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, din actele dosarului, rezultă că B a fost încadrat la 16 ianuarie 2017, or la acel moment nu mai exista cadru legal pentru acordarea sporului salarial de 25%. Acest spor acordat polițiștilor cu studii superioare era prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003), act în baza căruia a fost emis Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004*) privind specialitățile studiilor superioare, cursurilor postuniversitare și ale titlurilor științifice, care exceptează ofițerii de la absolvirea cursurilor de capacitate profesională, precum și domeniile pentru care studiile superioare absolvite dau dreptul la sporul de 25%. Acest cadru legal a fost aplicabil până la 31 decembrie 2009, ulterior nemaifiind prevăzută acordarea acestui spor.

Referitor la personalul deja angajat, s-a reținut că, potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, personalul existent în sectorul bugetar a fost reîncadrat cu menținerea salarizării avute la 31 decembrie 2009, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi acordându-se personalului care a beneficiat de acestea și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

După 31 decembrie 2009, acest spor a fost acordat ca o sumă compensatorie, cu condiția ca aceștia să își desfășoare activitatea în domeniul corespunzător studiilor absolvite și doar dacă îndeplineau condițiile prevăzute de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004, or, în cauză, nu s-a dovedit că reclamantul îndeplinea condițiile reglementate prin ordinul anterior menționat, acesta neavând înscrisă în anexa la fișa postului nicio sarcină de muncă suplimentară, după cum nu s-a dovedit nici faptul că își desfășoară activitatea în domeniul studiilor absolvite.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A în numele lui B, arătând că, față de deciziile nr. 21 din 21 noiembrie 2016 și nr. 23 din 26 septembrie 2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu există niciun argument legal care să justifice diferențele salariale dintre persoanele care desfășoară aceeași activitate în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.

Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări și a dispus suspendarea judecății conform prevederilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Instanța de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a arătat că, potrivit art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, dacă sporul cu caracter permanent nu se mai regăsește în anexele la prezenta lege și nu a fost inclus în salariul de bază/indemnizația lunară de încadrare (aceasta fiind și situația sporului pentru studii superioare), suma corespunzătoare acestui spor va fi avută în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestuia.

În baza art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010 întregul personal din sectorul bugetar va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, iar, în cazul în care drepturile salariale astfel determinate sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 (legea anuală de salarizare pentru 2011), sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Prin art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare, art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 a fost completat, clarificându-se conceptul de "nivel de salarizare în plată pentru funcții similare", după cum urmează: "Prin nivel de salarizare în plată pentru funcții similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

Așadar, sporul salarial de 25% în discuție nu s-a mai regăsit, ca atare, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 și nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la încadrarea/reîncadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare.

Instanța de sesizare a opinat că, deși sporul nu mai este prevăzut ca atare de vreo lege de salarizare, totuși existența mai multor acte normative adoptate succesiv într-un interval scurt de timp nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferențiat și pentru nesocotirea principiului egalității de tratament față de toți salariații și care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală, astfel cum prin asemănare a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 21/2016 privind acordarea sporului de doctorat după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

În concluzie, s-a considerat că dispozițiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 și art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 ar trebui interpretate în sensul că au dreptul la sume compensatorii și persoanele care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Recurentul-reclamant a considerat, în esență, că situația polițiștilor care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 este similară cu a persoanelor care au dobândit titlul de doctor în aceleași condiții și în privința cărora Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit, prin Decizia nr. 21/2016, că au dreptul la sume compensatorii și persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009; așadar, pentru identitate de rațiune, este firesc să se recunoască dreptul la sume compensatorii în echivalentul sporului de 25% și pentru agenții de poliție care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Intimatul-pârât nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Curțile de Apel Brașov și Timișoara nu au identificat jurisprudență relevantă și nu au comunicat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Punctul de vedere exprimat de magistrații Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - instanță arondată Curții de Apel Alba Iulia - este în sensul că agenții de poliție care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu beneficiază de sumele compensatorii reprezentând sporul de 25%, în același sens fiind și opinia exprimată de Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Opinia exprimată de Tribunalul Bacău - Secția II-a civilă și de contencios administrativ prin Sentința civilă nr. 700/2018 din 6 septembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 1.053/110/2018, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.461/2018 din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Bacău, este în acord cu soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 82/2017 referitor la acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de studii superioare, în care s-a arătat că acest spor are același regim juridic cu sporul de doctorat, în soluționarea cererilor trebuind să se recurgă la aceleași principii în interpretarea și aplicarea legilor ca și în cazul normelor juridice care reglementează sportul de doctorat - Decizia nr. 21/2016.

La nivelul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din analiza practicii s-au conturat două puncte de vedere:

La nivelul Curții de Apel Cluj, Tribunalul Cluj a identificat Sentința civilă nr. 2.979/2018 din 25 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 2.386/117/2018, nedefinitivă, prin care s-a reținut, în acord cu statuările din Decizia nr. 82/2017 a Înaltei Curți de Casație si Justiție prin care s-a respins sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, că Decizia nr. 21/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii privind sporul de doctorat se poate aplica prin analogie și în legătură cu sporul de studii superioare, interpretarea textelor în discuție decurgând din aceleași principii statuate de legile de salarizare care s-au succedat în timp și impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Din practica înaintată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal rezultă că la nivelul acestei instanțe a fost acordat sporul de 25% pentru polițiști, precum și pentru agenți de penitenciare, apreciindu-se că Legea nr. 71/2015 a instituit un drept în patrimoniul reclamanților, iar aceștia sunt îndreptățiți să pretindă respectarea acestuia începând cu data de 9 aprilie 2015, pentru angajator obligația corelativă fiind necesitatea acordării acestor drepturi începând de la data intrării în vigoare a legii.

Opinia majoritară a judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Galați este în sensul că se cuvine acordarea sporului de 25% și agenților de poliție care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Soluțiile date de Curtea de Apel Iași în această materie sunt unitare, respectiv de admitere în cazul în care studiile sunt în legătură cu funcția, motivat de faptul că dispozițiile legale, care reglementează dreptul de a beneficia de un spor de 25% din salariul de funcție în cazul absolvirii studiilor universitare, condiționează acordarea sporului de concordanța dintre atribuțiile exercitate efectiv în cadrul unității și de respingere în cazul în care studiile absolvite, care nu se încadrează printre specializările permise.

La nivelul Curții de Apel Oradea și al instanțelor din circumscripția acesteia a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunea de drept în discuție, respectiv:

Practica identificată la nivelul instanțelor judecătorești din circumscripția teritorială a Curții de Apel Pitești a fost unitară în sensul obligării inspectoratelor județene de poliție să acorde reclamanților, începând cu data de 9 aprilie 2015, sporul salarial de 25% cuvenit agenților de poliție cu studii superioare, precum și să plătească acestora sumele reprezentând diferența dintre salariul astfel stabilit și cel primit efectiv începând cu data menționată, împreună cu dobânda legală corespunzătoare sumelor de plată.

La nivelul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, jurisprudența este în sensul că sporul de studii superioare a fost instituit prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, însă de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu a mai fost reglementat ca spor, ci a fost acordat ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu în vederea păstrării cuantumului drepturilor salariale avute de funcționarii publici anterior intrării în vigoare a legii unice de salarizare, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare, astfel încât unii funcționari publici au continuat să îl primească în această modalitate, ca efect al unui drept câștigat anterior.

La nivelul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș s-a apreciat că raționamentul juridic expus în considerentele Deciziei nr. 21/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind acordarea sporului de doctorat, se aplică prin analogie și în legătură cu sporul de studii superioare, în același sens fiind și considerentele deciziei nr. 82/2017.

Ministerul Public, prin Adresa nr. 3.000/C/4471/III-5/2019 din 14 ianuarie 2019, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 20/2016 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea- cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.733/1/2016 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 28.884/3/2015, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.630/1/2017 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 585/89/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 5 din Legea nr. 283/2011, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, prin raportare la dispozițiile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în ceea ce privește acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru funcționarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării.

Astfel, prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, precum și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituțională a constatat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".

În acest sens, Curtea Constituțională a mai pronunțat Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012 și Decizia nr. 885 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 12 ianuarie 2013.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită condiția ca problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat, față de Decizia nr. 21/2016, privind acordarea sporului de doctorat, ce se poate aplica, prin analogie, în legătură cu sporul de studii superioare și față de Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o sesizare de întrebare prealabilă în legătură cu aceeași chestiune de drept.

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea recursului urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, respectiv art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel.

Ultimele două condiții de admisibilitate, respectiv problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat, nu sunt însă îndeplinite.

În ceea ce privește cerința noutății, ea trebuie să se circumscrie scopului instituției hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesității preîntâmpinării jurisprudenței neunitare.

Sub acest aspect, al condiției noutății, în doctrină

Noutatea chestiunii de drept nu este, așadar, o condiție pur temporală, ci este una de circumstanțiere, care trebuie raportată la existența sau inexistența unei hotărâri a instanței supreme asupra respectivei probleme de interpretare și aplicare a legii.

De asemenea, în jurisprudența instanței supreme, dezvoltată în această materie, a hotărârilor prealabile, s-a statuat

În speță, problema de drept supusă dezlegării pe calea prezentei sesizări a făcut obiectul unei jurisprudențe care s-a conturat începând din anul 2013, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești anexate.

În plus și în mod determinant, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a mai fost sesizată anterior asupra acestei chestiuni de drept.

Astfel, prin Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018), a fost luată în dezbatere sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "Interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. 5 alin. (1) și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010), art. 1 alin. (1) și (2) și art. 5 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Legea nr. 283/2011), art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012), art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013), art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014), prin raportare la art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000), în sensul de a se lămuri dacă funcționarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 au dreptul la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015)."

Prin decizia amintită, sesizarea formulată a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru lipsa caracterului de noutate a problemei de drept propuse, față de existența Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016) și față de împrejurarea că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce o chestiune de drept similară a primit o dezlegare din partea instanței supreme.

În cuprinsul deciziei de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării, s-au reținut următoarele: "Deși sporul de 25% pentru studii superioare instituit prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 este diferit de sporul de doctorat de 15% reglementat prin legi speciale, ce a făcut obiect de analiză al Deci