ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 6/2019

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 27 septembrie 2018, în Dosarul nr. 7.577/105/2017, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la noțiunea de "salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă", prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă și care stabileau că în acesta se înscrie retribuția tarifară de încadrare". II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 7.577/105/2017, contestatorul a chemat în judecată pe intimatele Casa Județeană de Pensii Prahova și Casa Națională de Pensii Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Casei Județene de Pensii Prahova să recalculeze pensia, valorificând salariile brute, așa cum rezultă din Adeverința nr. xxxx din 21.02.2017 eliberată de societatea cu răspundere limitată A, depozitara arhivei societății pe acțiuni B, începând cu luna următoare depunerii cererii la aceasta, anularea deciziei emise de Casa Județeană de Pensii Prahova, iar în situația în care, pe parcursul judecății, Casa Națională de Pensii Publice emite hotărâre de respingere, contestatorul a înțeles să solicite și anularea acesteia.

Tribunalul Prahova, prin Sentința civilă nr. 96 din 10 ianuarie 2018, a respins contestația, ca fiind neîntemeiată.

În soluționarea acțiunii, tribunalul a dat eficiență statuărilor obligatorii din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, și din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, ambele pronunțate în recurs în interesul legii, reținându-se că, deși dispozițiile legale avute în vedere la pronunțarea acestor decizii în interesul legii [respectiv, cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005) ] nu mai sunt în vigoare, soluțiile lor legislative au fost reluate și se regăsesc în conținut identic în dispozițiile noii reglementări, respectiv Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), așa încât, pentru identitate de rațiune, cele statuate prin respectivele decizii pronunțate în recurs în interesul legii sunt aplicabile și deciziilor de stabilire a drepturilor la pensie emise în temeiul noii legi.

Prima instanță a arătat că, pentru ca sporurile și alte venituri suplimentare să poată fi valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: acestea să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, să fie înregistrate în carnetul de muncă ori în adeverințele emise de unitățile angajatoare și să se fi plătit contribuții de asigurări sociale.

În susținerea cererii sale de recalculare a drepturilor de pensie, contestatorul a invocat principiul contributivității, ce a fost avut în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziilor date în recurs în interesul legii mai sus menționate, prin raportare la Adeverința nr. xxxx din 21.02.2017, din cuprinsul căreia rezultă cuantumurile salariilor tarifare și brute realizate de acesta în perioadele 22.02.1968-25.10.1970 și 3.03.1972-1.04.2001, precum și împrejurarea că unitatea a calculat, a reținut și a virat cotele aferente contribuției de asigurări sociale și contribuția la pensia suplimentară, în conformitate cu prevederile legale.

Tribunalul a arătat că această adeverință trebuie analizată din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), prin care se stabilește modul de întocmire a actelor de vechime în muncă prevăzute de lege, altele decât carnetul de muncă, după cum urmează: "(1) În situația prezentării și a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menționate la art. 16 lit. a) din lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă; d) menționarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea; e) funcția, meseria sau specialitatea exercitată; f) salariul tarifar de încadrare; g) denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată; h) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat."

Or, s-a apreciat că adeverința invocată de contestator nu îndeplinește toate cerințele enunțate anterior, atât timp cât nu individualizează distinct decât sumele încasate lunar cu titlu de salariu tarifar de încadrare, iar nu și sporurile permanente, procentul sau suma acordată, perioada de timp în care a primit acel spor și temeiul de drept ce a stat la baza acordării, precum și sumele primite cu alt titlu (sporuri nepermanente, prime, compensații etc.), toate intrând în componența "salariilor brute" indicate nediferențiat de societate.

De altfel, în cadrul demersului său judiciar, nici măcar contestatorul nu a individualizat natura celorlalte sume cu care a fost remunerat, în afara salariilor tarifare de încadrare, limitându-se la susținerea că sumele brute indicate prin certificatul prezentat ar fi trebuit valorificate în integralitate, susținere care nu a fost primită de tribunal tocmai pentru că, pornind de la considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, includerea sau neincluderea veniturilor (încasate cu alt titlu decât salariu tarifar de încadrare) în baza de calcul și încasarea sau neîncasarea contribuției de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.

Prima instanță a arătat că o asemenea verificare nu poate fi realizată decât în condițiile indicării naturii sporului/primei/compensației, a procentului sau sumei acordate, a perioadei de timp în care a primit acel spor și a temeiului de drept ce a stat la baza acordării, pentru că, în principiu, nu pot fi valorificate la stabilirea drepturilor de pensie și veniturile încasate cu caracter ocazional de către beneficiarul dreptului la pensie.

Mai mult decât atât, tribunalul a reținut că în chiar dispozitivul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012 se face referire la adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare, privind sporurile sau veniturile suplimentare în discuție (în măsura în care nu sunt înregistrate în carnetul de muncă).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul, susținând, în esență, că adeverința prezentată conține salariul brut ce reprezintă toate veniturile brute din muncă, constând din salariul de bază, precum și din adaosurile salariale corespunzătoare cu munca prestată, pe când în carnetul de muncă este consemnat doar salariul tarifar.

Conform prevederilor legale - art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute (adică toate veniturile brute din muncă, constând din salariul de bază, precum și din adaosurile salariale corespunzătoare cu munca prestată), și nu doar salariul de încadrare (respectiv suma înscrisă în contractul individual de muncă, fără sporuri, alte indemnizații sau adaosuri).

Ulterior, apelantul-contestator a depus la dosar o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile referitor la următoarea chestiune de drept: "lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivității - potrivit art. 165 alin. (1) - (3) din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare". III. Aspectele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 27 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.577/105/2017, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, constatând că, în prezenta cauză, instanța este legal învestită cu soluționarea unei cereri de apel, într-un litigiu având natura juridică a asigurărilor sociale, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, conform art. 153 și 154 din Legea nr. 263/2010, iar hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 155 din aceeași lege, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție realizându-se de un complet de judecată din cadrul Curții de Apel Ploiești, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte este îndeplinită, întrucât soluționarea pe fond a prezentului dosar (respectiv luarea în considerare la calculul pensiei a salariului tarifar de încadrare menționat în carnetul de muncă sau a salariului brut menționat în adeverința doveditoare) depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv să se stabilească interpretarea noțiunii de "salariu brut sau net, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă", prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă și care stabileau că în acesta se înscrie retribuția tarifară de încadrare.

Instanța de sesizare a apreciat că este îndeplinită și condiția noutății, întrucât asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante, astfel încât mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile să fie înlăturat.

Ca urmare a verificărilor efectuate din oficiu asupra acestui aspect, s-a constatat că la nivelul Curții de Apel Ploiești există practică neunitară, în sensul că unele completuri de judecată admit acțiunile ce vizează valorificarea salariului brut, astfel cum este menționat în adeverința eliberată de angajator, chiar dacă acesta este diferit de salariul de încadrare menționat în carnetul de muncă, pe când alte completuri resping asemenea cereri, motivat de împrejurarea că adeverința în discuție nu cuprinde în realitate salariul brut de încadrare și nu atestă în mod separat sporurile încasate.

La nivelul Tribunalului București și Curții de Apel Pitești au fost evidențiate foarte multe hotărâri prin care asemenea acțiuni au fost admise, pe când la nivelul Curții de Apel București au fost cazuri în care acțiunile au fost respinse.

Pe de altă parte, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost pronunțate mai multe decizii ce au statuat asupra preeminenței principiului contributivității în calcularea sau recalcularea pensiilor, cum ar fi Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013.

De asemenea, prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, invocată de intimată în apărarea sa, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 857/113/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivității reținut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, și ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

Instanța de sesizare a constatat că aceste aspecte nu au legătură cu cauza - în speță, fiind cert că adeverințele de acest gen cuprind salariul brut mai mare decât cel de încadrare menționat în carnetul de muncă.

Având în vedere că asupra interpretării art. 165 din Legea nr. 263/2010, prin prisma principiului contributivității, deja s-a statuat, dar și față de modalitatea de redactare a problemei de drept supuse dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție, a obiectului cererii de chemare în judecată și a considerentelor cererii de apel, instanța de sesizare a apreciat că se impune reformularea întrebării cu care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, s-a constatat că nu a făcut obiectul analizei instanței supreme determinarea noțiunii de salariu brut sau net, după caz, menționat de art. 165 din Legea nr. 263/2010.

Acesta face vorbire despre valorificarea, pentru diferite perioade, a salariilor brute, respectiv nete, astfel cum au fost menționate în carnetele de muncă (o dispoziție identică regăsindu-se în art. 164 din Legea nr. 19/2000), cu toate că nu exista o astfel de distincție, respectiv, nu subzista noțiunea de salariu "brut" sau "net" în legislația care reglementa modul de întocmire a carnetului de muncă și care stabilea că în acesta se înscrie retribuția tarifară de încadrare.

În carnetele de muncă ale salariaților a fost menționat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 2001, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariați, de foarte multe ori salariul tarifar de încadrare, menționat în carnetele de muncă, nereprezentând venitul încasat, în realitate, de către salariat.

Având în vedere practica judiciară existentă atât la nivelul instanței de sesizare, cât și la nivelul altor instanțe din țară cu privire la această problemă de drept, cât și împrejurarea că ea nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor consultate la data sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a apreciat că este îndeplinită condiția noutății.

S-a apreciat că este îndeplinită și condiția ca problema în discuție să comporte o anumită dificultate de natură să impună o interpretare cu caracter unificator, având în vedere atât soluțiile diferite pronunțate până în prezent, cât și dificultatea de interpretare a dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 raportat la actele normative ce reglementau înscrierile în carnetul de muncă, la care chiar legiuitorul face referire. IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate următoarele puncte de vedere de către părți:

Apelantul-contestator, prin avocat, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sesizată.

Pe fondul problemei de drept, a învederat că în carnetele de muncă ale salariaților a fost menționat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 2001, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariați. Astfel, de foarte multe ori, salariul tarifar de încadrare, menționat în carnetele de muncă, nu reprezintă venitul încasat, în realitate, de către salariat.

Toate deciziile pronunțate anterior pentru lămurirea problematicii dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu au clarificat dacă, la stabilirea dreptului de pensie, pentru dovedirea salariilor brute sau nete, pot fi avute în vedere și adeverințe eliberate de angajator sau arhivar din documentele verificabile aflate în gestionarea lor sau numai așa cum rezultă din carnetele de muncă, cum limitativ a arătat legiuitorul.

Atât timp cât dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevăd în mod expres că, la determinarea punctajelor lunare, se utilizează salariile brute până la 1 iulie 1977 și după 1 ianuarie 1991, s-a considerat că recalcularea drepturilor de pensie trebuie făcută prin valorificarea salariilor brute, așa cum au fost menționate de angajator.

În deplină concordanță cu deciziile nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care confirmă necesitatea respectării principiului contributivității, se poate susține opinia potrivit căreia salariul brut menționat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă, așa cum este menționat chiar în text, la echivalentul câștigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile și alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, și nu la salariul tarifar de încadrare care este menționat în carnetul de muncă.

Aplicarea principiului contributivității presupune ca orice element salarial pentru care salariatul/angajatorul a achitat contribuții de asigurări sociale să se reflecte în cuantumul pensiei.

Adeverințele depuse la casa teritorială de pensii nu sunt necesare dovedirii vechimii în muncă sau vechimii în serviciu realizate, care au fost deja avute în vedere la stabilirea pensiei, ci pentru a dovedi veniturile necesare recalculării drepturilor de pensie.

Intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, prin consilier juridic, a apreciat prin punctul de vedere formulat că este necesară o clarificare a modului de interpretare a dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, față de practica neunitară identificată la nivelul instanțelor naționale de judecată.

Cu privire la chestiunea sesizată, a arătat că, față de dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 196/1977 pentru stabilirea unor măsuri ce decurg din desființarea impozitului pe retribuțiile individuale și ale art. 165 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, începând cu 1 iulie 1977, în calculul pensiei se valorifică salariul net, adică fără impozit.

De asemenea, conform art. 165 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, în calculul pensiei până la data de 1 iulie 1977, când retribuția tarifară se stabilea cu impozit, se valorifică salariul brut, adică retribuția tarifară brută în care este inclus și impozitul.

Salariul înscris în carnetul de muncă până la 1 aprilie 2001, la care face referire art. 165 din Legea nr. 263/2010, cunoscut sub denumirea de retribuție tarifară/salariu tarifar sau retribuție/salariu de încadrare, în funcție de cum era acesta cu sau fără impozit, reprezintă retribuție tarifară brută sau netă/salariu tarifar brut sau net, după caz.

În opinia intimatei, interpretarea art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu implică nicio dificultate, ci doar cunoașterea legislației muncii și a asigurărilor sociale anterioară datei de 1 aprilie 2001, corelată cu Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010.

Noțiunea de salariu tarifar/retribuție tarifară nu trebuie confundată cu noțiunea de salariu brut realizat sau venit brut. În carnetul de muncă retribuția este înscrisă cu sau fără impozit, și nu cu sau fără sporuri.

Potrivit legislației asigurărilor sociale, contribuția individuală la bugetul de pensii, adică cea care se reține și se plătește din drepturile salariale ale angajatului, a fost introdusă începând cu data de 1 aprilie 2001.

Prin urmare, legiuitorul a fost obligat să stabilească o bază de calcul al pensiei, aferentă perioadei de activitate anterioare datei de 1 aprilie 2001, când salariatul nu avea instituită în sarcină o contribuție individuală la bugetul de pensii.

Astfel, dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 (art. 164 din Legea nr. 19/2000) reglementează baza de calcul al pensiei pentru activitatea desfășurată înainte de 1 aprilie 2001, care nu trebuie în niciun caz confundată cu cea stabilită la art. 78 din Legea nr. 19/2000 (art. 96 din Legea nr. 263/2010).

Pentru clarificarea acestei delimitări, legiuitorul a făcut trimitere la baza de calcul al pensiei conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv ce intra în calculul pensiei anterior datei de 1 aprilie 2001.

Cu alte cuvinte, pentru calculul pensiei, atunci când se valorifică o perioadă de activitate anterioară datei de 1 aprilie 2001, prin aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010, trebuie analizată și stabilită baza de calcul al pensiei conform Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 3/1977), și Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale (Legea nr. 49/1992), din care rezultă că sporurile cu caracter permanent, altele decât cele expres menționate, sunt cele prevăzute în contractele individuale de muncă, de unde și caracterul lor de permanență.

Întrucât înainte de 1 aprilie 2001 nu exista contribuție individuală la sistemul public de pensii, baza de calcul al pensiei conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 este corelată cu contribuția la pensia suplimentară și este compusă din salariu/retribuție tarifară și sporurile expres și limitativ prevăzute de lege. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă a reținut că, potrivit prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

Aplicând stricto sensu acest text de lege, se impune a se proceda la valorificarea adeverințelor în care se menționează salariile brute obținute de reclamanți până la data de 1 iulie 1977 și după 1 ianuarie 1991, chiar dacă acestea nu sunt defalcate, în sensul indicării în mod separat a salariului tarifar de încadrare, a denumirii sporurilor cu caracter permanent, a procentului sau sumei acordate, a perioadei în care a primit sporul și a temeiului în baza căruia s-a acordat.

Aceasta întrucât, la data la care au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 263/2010, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), prevedea la art. 160 că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Aceleași dispoziții erau cuprinse și în Legea salarizării nr. 14/1991, cu modificările ulterioare, în vigoare de la 11 martie 1991 până la 28 februarie 2003, care la art. 1 alin. (2) prevedea că salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile și sporurile la acesta.

Ca atare, noțiunea de salariu brut este diferită de cea de salariu de bază sau salariu de încadrare, fostul salariu tarifar menționat de Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare (Decretul nr. 92/1976), în vigoare de la 26 iulie 1976 până la 1 ianuarie 2011, ce a fost abrogat prin Codul muncii.

Salariul brut cuprinde suma veniturilor realizate de salariat, iar salariul net reprezintă diferența între salariul brut și cheltuielile deductibile (contribuții obligatorii și impozit).

Or, deși Legea nr. 263/2010 face trimitere la salariile brute sau nete în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, în realitate, în carnetul de muncă este înscrisă retribuția tarifară de încadrare, echivalentul salariului tarifar de încadrare sau salariului de bază.

În acest sens s-au invocat prevederile art. 1 și art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, în vigoare în perioada 1976-2011, care se referă la retribuția tarifară de încadrare, arătându-se totodată că nici pentru perioada anterioară acestui decret nu există dispoziții care să impună o asimilare a salariului brut cu salariul tarifar, care este menționat, de regulă, în carnetele de muncă, așa cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Decretul nr. 90/1960 privind carnetul de muncă.

Venitul brut, în înțelesul legii în vigoare la data adoptării Legii nr. 263/2010, era compus din salariu de bază, sporuri, indemnizații, indiferent dacă au caracter permanent sau nu etc., deci toate veniturile brute încasate de angajat, iar salariul net este suma rezultată după reținerea din salariul brut a contribuțiilor și impozitului datorat de salariat, salariul brut nefiind echivalentul salariului brut de bază sau salariului tarifar sau de încadrare.

În schimb, alăturarea în art. 165 din Legea nr. 263/2010 a sintagmei salariu brut sau net, după caz, cu sintagma în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă este de natură a crea confuzii, câtă vreme înscrierile în carnetele de muncă, potrivit legislației anterioare, priveau retribuția tarifară de încadrare.

Trebuie observat că, în cazul prezentării unor adeverințe ce atestă salariul brut al angajatului, în vederea recalculării pensiei acestuia, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, potrivit căruia, "În situația prezentării și a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menționate la art. 16 lit. a) din lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; (...) h) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat".

Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001.

De asemenea, conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, "Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana".

Potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, actele la care se face referire la art. 103 alin. (2) din lege pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțială sunt: cererea pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6); carnetul de muncă (original și copie); carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie); carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie); alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; actele de stare civilă ale solicitantului (...) și alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Or, adeverințele depuse de reclamanți nu sunt necesare dovedirii vechimii în muncă sau vechimii în serviciu realizate, care au fost deja avute în vedere la stabilirea pensiei, ci pentru a dovedi veniturile necesare recalculării drepturilor de pensie, potrivit art. 107 din Legea nr. 263/2010, în sensul stabilirii pensiei în conformitate cu dispozițiile art. 94 din Legea nr. 263/2010, conform căruia cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Astfel, potrivit art. 96 din aceeași lege, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Ca atare, adeverințele care atestă cuantumul salariului brut încasat de angajați în vederea recalculării pensiei acestora nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care este aplicabil în situația prezentării și a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege.

În realitate, adeverința se încadrează printre actele întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie, respectiv atestă salariul brut necesar stabilirii punctului de pensie, astfel încât ea este emisă potrivit legii, iar în privința ei legiuitorul nu a impus cerințele prevăzute la art. 124 alin. (1) sus-menționat.

Pe de altă parte, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, potrivit cărora sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15. Adeverința prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a desfășurat activitatea, cu indicarea datei de începere și de încetare a acesteia; d) funcția, meseria sau specialitatea exercitată; e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata; f) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.

Din studierea conținutului acestui text normativ nu rezultă obligativitatea menționării salariului tarifar, iar, pe de altă parte, mențiunea din cuprinsul adeverințelor în sensul că au fost achitate contribuțiile la asigurările sociale potrivit dispozițiilor legale a fost asumată de către angajator sub sancțiunea legii penale, astfel încât, până la dovedirea falsului acestui înscris, această afirmație își produce pe deplin efectele.

În atare condiții, având în vedere că adeverințele din spețele supuse analizei nu se referă la cuantumul sporurilor încasate, ci la cuantumul salariului brut al foștilor angajați, s-a constatat că nu sunt obligatorii în asemenea cazuri mențiunile prevăzute la art. 127 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât acestea se referă la adeverințele întocmite pentru a atesta veniturile reprezentând sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, deci doar cele acordate după data de 1 aprilie 1992.

Ca atare, câtă vreme pentru perioadele prevăzute de art. 165 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 263/2010 adeverințele respectă cerințele prevăzute de lege, în sensul că atestă salariul brut încasat de reclamanți în perioadele anterioare datei de 1 iulie 1977 și după 1 ianuarie 1991 până la 1 aprilie 2001, ele trebuie avute în vedere și valorificate.

Pe de altă parte, art. 165 din Legea nr. 263/2010 se referă la data de 1 iulie 1977, când a intrat în vigoare Legea nr. 3/1977, lege ce a fost abrogată de Legea nr. 19/2000.

Legea nr. 3/1977 statua la art. 1 că pensia se stabilește în raport cu contribuția adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societății și se diferențiază în funcție de vechimea în muncă, retribuția avută și grupa de muncă, iar la art. 10 se menționa că retribuția tarifară, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate.

Art. 10 din Legea nr. 3/1977 a fost modificat prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992, astfel: "Baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor: - sporul de vechime în muncă; - sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; - indemnizația de zbor; - sporul pentru condiții grele de muncă; - sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; - sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; - alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii."

Anterior Legii nr. 3/1977 erau aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, republicată, în vigoare de la 1 ianuarie 1967 până la 1 iulie 1977, potrivit cărora, pentru stabilirea cuantumului pensiei, se iau în considerare, după felul pensiei, următoarele elemente: a) vechimea în muncă; b) salariul tarifar de încadrare; c) gradul de invaliditate și cauza care a provocat invaliditatea; d) condițiile de la locul de muncă.

Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, cu modificările și completările ulterioare (Decretul nr. 389/1972), în vigoare de la 1 ianuarie 1973 până la 1 aprilie 2001, abrogat și înlocuit prin Legea nr. 19/2000, statua la art. 1 că unitățile care folosesc personal salariat sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă.

Acesta a fost modificat de art. II pct. 1 din Legea nr. 49/1992, conform căruia: "Pentru persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel: - 35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă; - 30% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de muncă; - 25% asupra câștigului brut realizat de celelalte categorii de salariați; - 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe țară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaților și a copiilor."

Raportând aceste dispoziții la art. 96 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/soldei brute sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică, se poate observa că, deși baza de calcul la stabilirea pensiei se raporta la salariul tarifar de încadrare, salariul de bază sau retribuția tarifară de încadrare, venitul asigurat era câștigul brut realizat de salariat.

În atare condiții, în deplină concordanță cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012, care confirmă necesitatea respectării principiului contributivității, se poate susține opinia potrivit căreia salariul brut menționat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă, așa cum este menționat chiar în cuprinsul textului, la echivalentul câștigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile și alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, și nu la salariul tarifar de încadrare care era menționat în carnetul de muncă.

Un contraargument poate fi însă faptul că la alin. (2) al art. 165 se menționează că, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1), se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare, iar la alin. (3) al aceluiași articol se detaliază modul în care se utilizează sporul de vechime la stabilirea punctajelor lunare în perioadele 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983, 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992, ceea ce ar conduce la concluzia că în realitate salariile brute sau nete menționate la alin. (1) sunt salariile tarifare de încadrare, și nu cele rezultate prin adăugarea la salariul de bază a sporurilor și altor asemenea sume încasate potrivit legii. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, datele comunicate de instanțele naționale au relevat că la nivelul curților de apel Timișoara, Oradea, Alba Iulia, Galați și Bacău nu s-a identificat practică judiciară.

La nivelul Curții de Apel Brașov practica judiciară este unitară în sensul că salariile brute menționate la art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cuprinse în adeverințe, nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei. În justificarea acestei soluții s-a precizat că din coroborarea prevederilor art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 reiese că prin salariile nete sau brute se au în vedere salariile de încadrare înscrise în contractul individual de muncă, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent. Expresia "salariile brute sau nete" din art. 165 al Legii nr. 263/2010 are în vedere salariile tarifare de încadrare, cărora li s-a reținut sau nu impozitul aferent și nu se identifică cu veniturile brute.

Practica judiciară la nivelul Curții de Apel Constanța este unitară, în sensul că se valorifică veniturile brute atestate în adeverințe eliberate de fostul angajator, dacă sunt îndeplinite condițiile indicate prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

La nivelul Curții de Apel Cluj au fost identificate mai multe hotărâri judecătorești definitive din cuprinsul cărora rezultă existența unei practici constante și unitare, potrivit căreia sunt nefondate cererile reclamanților având ca obiect recalcularea pensiei cu luarea în considerare a salariilor brute (veniturilor brute) menționate în adeverințele eliberate de foștii angajatori. Pentru a pronunța aceste soluții, instanțele au avut în vedere faptul că adeverințele atestă totalul câștigurilor brute realizate în fiecare lună, fără a preciza în mod distinct care sunt veniturile realizate, respectiv cât reprezintă salariul de încadrare și cât sporurile și care este temeiul legal de acordare a acestor venituri.

La Curtea de Apel Târgu Mureș s-a conturat opinia că salariile brute la care se face referire în art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 vizează câștigul brut realizat de reclamant. În acord cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012, s-a apreciat că aplicarea principiului contributivității presupune ca orice element salarial pentru care salariatul/angajatorul a achitat contribuții de asigurări sociale să se reflecte în cuantumul pensiei.

Practica judiciară la nivelul instanțelor din circumscripția teritorială a Curții de Apel Pitești a fost în sensul că, în acord cu dispozițiile art. 96 alin. (2) și art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, salariile obținute în perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 vor fi valorificate la determinarea punctajelor lunare indiferent de forma în care au fost consemnate în carnetul de muncă, în perioade diferite, respectiv salarii brute sau nete, și nu salarii tarifare de încadrare. S-a reținut că din interpretarea sistematică a celor două texte de lege rezultă că ceea ce se ia în calcul nu este numai salariul înscris în carnetul de muncă, ci și venitul brut lunar, care cuprinde și sporuri și adaosuri pentru care legea a prevăzut, iar angajatorul a reținut și virat contribuții de asigurări sociale. Art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 are menirea de a clarifica, dată fiind succesiunea în timp a legilor, modalitatea de înscriere în carnetul de muncă a salariilor în cursul anilor și modalitatea de stabilire a bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale. Acest text, normă tranzitorie, nu este de natură a înlătura de la aplicare principiul contributivității.

În jurisprudența Curții de Apel București, în determinarea caracterului valorificabil sau nevalorificabil al unui venit, ca regulă generală, au fost avute în vedere principiile consacrate de Legea nr. 263/2010 și de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, analizându-se dacă venitul a fost inclus în baza de calcul conform legislației anterioare, dacă este înregistrat în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și dacă pentru acesta s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Totodată, s-a avut în vedere că adeverințele eliberate de foștii angajatori trebuie să îmbrace o anumită formă, în condițiile art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care impune ca adeverința să cuprindă denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat. S-a considerat că aceste cerințe trebuie privite din perspectiva principiului contributivității, a cărui aplicare nu poate rămâne la nivel abstract, ci trebuie să fie realizat în concret, în raport cu natura fiecărui venit și cu dispozițiile legale incidente privind categoriile de venituri supuse plății contribuției de asigurări sociale.

Curtea de Apel Iași a înaintat o decizie prin care a fost respinsă acțiunea, reținându-se că, deși fostul angajator a plătit contribuția de asigurări sociale, nu este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută în Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, respectiv ca venitul efectiv realizat sub formă de acord global menționat să fie inclus în salariile brute realizate în intervalul litigios. Cu alte cuvinte, s-a apreciat că trebuia defalcat salariul tarifar (brut sau net, în funcție de mențiunile din carnetul de muncă) și separat venitul obținut suplimentar. Printr-o altă hotărâre definitivă a fost admisă acțiunea privind valorificarea sporului pentru muncă în "regim prelungit" potrivit Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite. S-a mai depus o hotărâre prin care au fost valorificate sporurile care făceau parte din fondul de salarii la care se plăteau contribuții de asigurări sociale.

Curtea de Apel Suceava a identificat practică judiciară în sensul că în noțiunea de "salarii brute sau nete" se includ și veniturile realizate în acord global, deoarece, deși fac parte din venitul brut, nu au fost valorificate la stabilirea drepturilor de pensie, cu toate că angajatorul a achitat contribuțiile de asigurări sociale către stat.

Curtea de Apel Craiova a înaintat o serie de hotărâri judecătorești definitive prin care s-a reținut că art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă la salariile brute sau nete, astfel cum au fost înregistrate în carnetul de muncă, în funcție de cum erau stabilite - cu sau fără impozit, raportat la prevederile legale incidente. În același sens sunt și prevederile art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și a