ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 84/2017

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 8 iunie 2017, în Dosarul nr. 857/113/2016, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea și aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la principiul contributivității, reținut în considerentele deciziilor nr. 5 din 20 septembrie 2010, nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 iulie 2017, cu nr. 1.949/1/2017.

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 4 mai 2016, cu nr. 857/113/2016, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. xxxxxx din 14.12.2015 și obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie, ținând seama de veniturile realizate conform adeverințelor depuse la dosar.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că a lucrat în cadrul cooperativei meșteșugărești în perioadele 1 ianuarie 1973-1 noiembrie 1991 și 1 noiembrie 1991-31 martie 2000, în funcția de croitor și responsabil de unitate, obținând adeverințele în care sunt menționate veniturile realizate, în raport cu care a solicitat recalcularea pensiei. Prin Decizia nr. xxxxxx din 14.12.2015, intimata i-a respins cererea.

Intimata Casa Județeană de Pensii B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, arătând că decizia atacată a fost emisă conform dispozițiilor Legii nr. 263/2010. Cu privire la Adeverința nr. xxx din 20.10.2015, unitatea angajatoare trebuia să certifice salariul tarifar de încadrare, nicidecum "retribuția tarifară pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru".

Prin Sentința civilă nr. xxx din 6 decembrie 2016, Tribunalul a admis în parte contestația, a anulat în parte decizia atacată și a obligat-o pe intimată să emită o nouă decizie, prin care să stabilească drepturile de pensie pentru contestator, prin luarea în calcul a retribuției tarifare pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru, conform adeverinței depuse în dosar.

În esență s-a reținut că prin dispozițiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu sunt înlăturate de la determinarea punctajelor anuale acele venituri suplimentare realizate în acord global sau sporul în acord, având în vedere atât caracterul permanent al acestora, cât și faptul că au intrat în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale. Având în vedere că veniturile obținute de contestator, cu titlu de retribuție tarifară pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru, au fost avute în vedere atunci când s-a calculat contribuția de asigurări sociale, tribunalul a constatat că acestea trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, în caz contrar încălcându-se principiul contributivității.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 19/2011 și a stabilit că la recalcularea pensiilor trebuie avute în vedere formele de retribuire în acord global, indiferent de legea pensiei aplicabilă, astfel că nu se poate considera că ar privi doar drepturile de pensie stabilite conform Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, susținând că, în raport cu dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, nu există temei legal pentru valorificarea la determinarea punctajului mediu anual a retribuției tarifare pentru timpul lucrat în regim normat de lucru, că această retribuție nu poate fi calificată drept formă de retribuire în acord și că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că veniturile primite sub formă de acord global au intrat în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, atât timp cât nu există nicio dovadă în acest sens.

În ședința publică din 4 mai 2017, din oficiu, instanța de apel a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sesizarea a fost considerată admisibilă prin Încheierea din 8 iunie 2017, când, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus și suspendarea judecății.

Instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 519 din Codul procedură civilă, motivat de următoarele considerente: de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivității, reținut în considerentele deciziilor nr. 5/2010, nr. 19/2011 și nr. 19/2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât, potrivit art. 165 alin. (1) - (3) din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare și sporul de vechime.

În deciziile amintite, pronunțate în recurs în interesul legii, s-a reținut că sistemul public de pensii instituit prin Legea nr. 19/2000 și consolidat prin Legea nr. 263/2010 are la bază principiul contributivității, iar aplicarea acestui principiu impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția pentru asigurări sociale.

În cauză, în perioada 1973-1991, contestatorul a fost retribuit în regie sau după timp, modalitate de retribuire prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, cu modificările ulterioare

La stabilirea pensiei, Casa Județeană de Pensii B. a avut în vedere elementele prevăzute de art. 165 din Legea nr. 263/2010: salariile din carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent și sporul de vechime, fără a ține cont de venitul realizat în regim normat de lucru.

Instanța trebuie să analizeze dispozițiile art. 165 din lege și efectele deciziilor pronunțate în recurs în interesul legii în ceea ce privește principiul contributivității și să decidă dacă la stabilirea drepturilor de pensie trebuie să se aibă în vedere:

Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În practică, instanța abia acum se confruntă cu adeverințe eliberate de angajator, în care se menționează că există perioade în care s-au realizat venituri și mai mari, dar și mai mici decât cele avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual.

Problema de drept este una dificilă, întrucât instanța este obligată să respecte atât dispozițiile legii, cât și deciziile pronunțate în recurs în interesul legii.

Apelanta-intimată Casa Județeană de Pensii B. a susținut că veniturile înscrise într-o adeverință pot fi valorificate indiferent dacă sunt mai mici sau mai mari decât salariile înscrise în carnetul de muncă, cu condiția ca sporurile să fi avut un caracter permanent și să se facă dovada reținerii și virării contribuției de asigurări sociale.

Intimatul, prin apărător, a arătat că trebuie să se valorifice doar veniturile suplimentare, conform principiului contributivității.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului a apreciat că Legea nr. 263/2010 prevede în art. 165 elementele care se iau în calcul la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv: salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent și sporul de vechime. În anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se menționează expres că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum rezultă din deciziile nr. 5/2010, nr. 19/2011 și nr. 19/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, este în sensul stabilirii drepturilor de pensie pe baza principiului contributivității, consacrat expres prin Legea nr. 19/2000 și menținut prin Legea nr. 263/2010.

Pornind de la premisa că veniturile realizate sunt mai mari decât cele stabilite potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, dispoziție identică cu cea a art. 165 din Legea nr. 263/2010, s-a reținut că aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverințe, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Întrucât anumite categorii de salariați au fost retribuite pe toată durata derulării raporturilor de muncă în baza unor forme de retribuire care permiteau majorarea sau diminuarea retribuției în funcție de anumiți indicatori cantitativi, în practică se constată că salariații nu au realizat întotdeauna venituri mai mari decât venitul ce se ia în calcul la stabilirea punctajului lunar, conform legislației pensiilor.

Punctul de vedere al instanței este că stabilirea punctajului lunar trebuie să se facă consecvent, în baza aceluiași temei juridic, pe toată perioada în care salariatul a beneficiat de aceeași formă de retribuire.

Instanța a apreciat că nu este admisibil să se realizeze o combinare a art. 165 din Legea nr. 263/2010 cu principiul contributivității, exclusiv în interesul beneficiarului pensiei, astfel încât în lunile în care venitul realizat, la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, este mai mare decât salariul înscris în carnetul de muncă la care se adaugă sporurile, să se țină seama de venitul realizat în regie/acord, iar în lunile în care venitul este mai mic, deci s-a contribuit mai puțin, să se ia în calcul venitul din carnetul de muncă.

În opinia instanței, tocmai pentru a înlătura aceste diferențe de retribuție de la o lună la alta, prin art. 165 din Legea nr. 263/2010, legiuitorul a prevăzut un beneficiu în favoarea asiguraților, în sensul că la stabilirea pensiei se ia în calcul salariul înscris în carnetul de muncă, chiar dacă este mai mare decât cel realizat în concret, la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Dacă pensionarul solicită ca la stabilirea pensiei sale să se țină cont de principiul contributivității, înseamnă că a renunțat la beneficiul legii și, la cererea pensionarului, cu asumarea tuturor consecințelor, punctajul se stabilește în funcție de venitul realizat în fiecare lună, la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, venit care poate fi mai mare sau mai mic în raport cu cel înscris în carnetul de muncă.

Curtea de Apel Bacău a comunicat că nu au fost identificate cauze în care să se fi pus această problemă de drept. Magistrații Secției I civile a Tribunalului Neamț au exprimat două opinii: într-o primă opinie s-a apreciat că, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada respectivă sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă, se valorifică veniturile brute înregistrate în carnetul de muncă, pentru a nu înrăutăți situația contestatorului în cadrul propriei acțiuni; într-o altă opinie nu se prevede posibilitatea existenței unei asemenea situații, cu excepția situației de concediu medical, caz în care se iau în considerare veniturile realizate efectiv.

Curtea de Apel Brașov a comunicat opinia judecătorilor Secției civile a Curții, în sensul că dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu comportă probleme deosebite de interpretare, fiind fără echivoc că pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, cum dispune alin. (1), întrucât acest act autentic era singurul care certifica salariile conform Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă

Curtea de Apel București a comunicat opinia conturată la nivelul Secției a VII-a privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București și al Tribunalului Ilfov. Dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 fac vorbire despre valorificarea, pentru diferite perioade, a salariilor brute, respectiv nete (o dispoziție identică regăsindu-se în art. 164 din Legea nr. 19/2000), cu toate că nu exista o astfel de distincție, respectiv nu subzista noțiunea de salariu "brut" sau "net". În acest context, prin dispozițiile art. 165, se ajunge la o modificare, ce poate atrage valorificarea unor venituri mai mici decât cele obținute în realitate de către solicitantul/beneficiarul pensiei, a sferei de aplicare a unei norme cu valoare de principiu, înscrisă tot în corpul Legii nr. 263/2010, respectiv a principiului contributivității. În carnetele de muncă ale salariaților a fost menționat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 1990, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariați, în funcție de caracteristicile plății drepturilor salariale anterioare anului 1990, realizarea planului, "indicator" în funcție de care se realiza, în concret, forma de salarizare "în acord". Din cauza salarizării "în acord", de foarte multe ori, salariul tarifar de încadrare, menționat în carnetele de muncă, nu reprezenta venitul încasat, în realitate, de către salariatul care, în funcție de indicatorul mai sus amintit, putea primi un venit (calculat în acord global) mai mic sau mai mare decât cel înscris în carnetul de muncă. În ipoteza sesizată de către Curtea de Apel Galați, dacă se dă prevalență principiului contributivității, context în care salariile înscrise în carnetul de muncă, din motivele mai sus arătate, nu respectau, de cele mai multe ori, valoarea veniturilor primite, în chip real, de către salariații plătiți în acord, ar rezulta că ar fi posibile două soluții principiale: fie dispunerea valorificării veniturilor atestate prin adeverințe, indiferent de mențiunile referitoare la salariul tarifar din carnetul de muncă, inclusiv în situația în care aceste venituri sunt mai mici decât cele valorificate și menționate în carnetul de muncă, pentru că, dacă se manifestă consecvență în aplicarea principiului contributivității (jurisprudență constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin soluționarea unor recursuri în interesul legii anterioare în materia asigurărilor sociale, chiar dacă acestea interpretează dispoziții ale Legii nr. 19/2000, abrogată prin Legea nr. 263/2010, este de subliniat că principiul contributivității se regăsește, identic ca formulare, și în Legea nr. 263/2010, dar și în Legea nr. 19/2000), se impune valorificarea veniturilor reale, inclusiv a celor mai mici; fie instanța respinge, sub acest aspect, acțiunea ca lipsită de interes (cu condiția de a arăta, în concret, care sunt acele venituri "mai mici" decât cele înscrise în carnetul de muncă), context în care rămâne să se aprecieze dacă posibila soluționare a unei acțiuni, fără a se antama fondul pretenției formulate (modificarea cuantumului pensiei ca efect al valorificării veniturilor dintr-o adeverință), reprezintă o veritabilă problemă de drept de care să "depindă soluționarea pe fond" a cauzelor având ca obiect fie cererile de recalculare a unor pensii deja aflate în plată, fie contestații împotriva unor decizii de stabilire a pensiei față de care se exprimă nemulțumirea legată de cuantumul pensiei rezultat din calcule. Lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată - dacă este vorba despre valorificarea unor venituri "mai mici" decât valoarea salariului tarifar de încadrare menționat în carnetele de muncă - derivă din faptul că, dacă astfel de adeverințe ar fi valorificate, rezultatul previzibil ar consta în calcularea unei pensii în cuantum evident mai mic decât cel aflat deja în plată. De asemenea, noțiunea de "venituri" (ce înglobează veniturile obținute în acord, dar și contravaloarea tuturor sporurilor și primelor, adaosurilor, precum și a altor sume plătite de angajator salariaților) nu se confundă cu noțiunea de "salariu tarifar de încadrare".

Curtea de Apel Cluj a comunicat că nu a identificat dosare soluționate în cadrul cărora să fie invocate sau analizate problemele de drept ce fac obiectul sesizării. Opinia judecătorilor Tribunalului Cluj este că instanța nu poate dispune valorificarea veniturilor realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001, în cazul în care acestea sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă, avute în vedere anterior la stabilirea pensiei, deoarece s-ar ajunge la situația diminuării drepturilor de pensie în cadrul contestației formulate de pensionar. De asemenea s-a susținut că nu se poate realiza o combinare a art. 165 din Legea nr. 263/2010 cu principiul contributivității, astfel încât instanța va trebui să analizeze situația tuturor veniturilor realizate pentru care rezultă că au fost plătite contribuții de asigurări sociale, urmând a dispune valorificarea acestora doar în situația în care s-ar ajunge la o pensie mai mare decât cea rezultată din decizia de pensie contestată.

Curtea de Apel Constanța a comunicat că nu s-au identificat hotărâri judecătorești în materia ce face obiectul sesizării. Secția I civilă a Curții a comunicat un număr de 5 decizii definitive, prin care s-a reținut necesitatea valorificării în calculul pensiei a tuturor veniturilor asiguratului pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, conform principiului contributivității.

Curtea de Apel Craiova a comunicat următoarele: opinia judecătorilor Secției I civile a Curții este în sensul că, raportat la principiul contributivității, se iau în calcul veniturile salariatului înscrise în carnetul de muncă. În cadrul Tribunalului Dolj s-a conturat orientarea, în sensul că sumele care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale trebuie luată în considerare la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât neluarea în considerare a acestora echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, raționament juridic cuprins și în deciziile nr. 5/2010, nr. 19/2011 și nr. 19/2012; au fost atașate patru hotărâri judecătorești, definitive, considerate relevante.

Curtea de Apel Iași a comunicat că pe rolul său au fost înregistrate cauze ce au avut ca obiect valorificarea veniturilor obținute în regim de acord global, soluțiile adoptate fiind de respingere, cu motivarea aplicării dispozițiilor Legii nr. 263/2010. S-a susținut astfel că principiul contributivității nu poate fi aplicat în abstract, ci în limitele legii și ale dovezilor din care trebuie să rezulte îndeplinirea condițiilor legii. Voința legiuitorului a fost ca elementul de bază pentru calculul punctajului anual, în vederea stabilirii pensiilor, să fie salariul înregistrat în carnetul de muncă, și nu venitul efectiv realizat, tocmai pentru că, în multe situații, venitul realizat era mai mic decât salariul tarifar notat în carnetul de muncă.

Curtea de Apel Oradea a comunicat că nu a identificat hotărâri judecătorești cu privire la problema de drept în discuție. Punctul de vedere al judecătorilor Secției I civile a Tribunalului Bihor este că trebuie să se dea eficiență principiului contributivității, respectiv luarea în considerare a sumelor care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, și nu a unor înscrieri inexacte din carnetul de muncă.

Curtea de Apel Pitești a comunicat că practica judiciară în această materie la nivelul instanțelor din circumscripția sa a fost în sensul că o cerere de luare în calcul a veniturilor indicate în adeverința eliberată de angajator, pentru perioadele anterioare datei de 1.04.2001, pentru care acestea sunt mai mari decât salariile înscrise în carnetul de muncă, este inadmisibilă, întrucât contravine principiului contributivității.

Curtea de Apel Ploiești a comunicat că opinia judecătorilor instanțelor din raza sa de competență este în sensul că, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă, ar trebui luate în considerare veniturile efectiv realizate.

Celelalte curți de apel au comunicat că nu au identificat hotărâri judecătorești în care să se regăsească problema de drept pusă în discuție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării, identice în Legea nr. 263/2010, cât și în reglementarea anterioară - Legea nr. 19/2000.

Astfel, răspunzând criticii potrivit căreia textul de lege este neconstituțional, deoarece limitează veniturile ce se au în vedere la stabilirea punctajului de pensie, Curtea a reținut

Totodată, față de susținerea că dispoziția criticată este discriminatorie, întrucât pentru stagiile efectuate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 nu pot fi utilizate la calculul punctajelor acele venituri care nu au caracter permanent, deși asigurații au contribuit în același mod, indiferent de perioada în care au realizat aceste stagii, instanța de contencios constituțional a reținut

De asemenea a reținut

Totodată, trebuie subliniat și că instanța de contencios constituțional

În data de 13 decembrie 2016, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în Cauza Belane Nagy c. Ungariei

Opiniile doctrinare au relevat, cu referire punctuală la această decizie, următoarele idei de bază ce se impun a fi reținute: instanța de contencios european nu neagă, prin această hotărâre, jurisprudența sa anterioară referitoare la posibilitatea statelor de a modifica condițiile de acordare a pensiilor de invaliditate și lipsirea de aceste drepturi a beneficiarilor care nu mai îndeplinesc condițiile de acordare prescrise de noua lege; în această cauză, Marea Cameră a transferat analiza, în realitate, în zona principiului contributivității, reținând ca argument important că reclamanta contribuise mai mult de 23 de ani la sistemul de asigurări sociale, contribuția sa fiind lipsită de efecte prin noua legislație și, în plus, contribuise o perioadă relevantă semnificativă și potrivit noii legi, care nu a fost avută în vedere în mod proporțional; totodată, fără a nega posibilitatea statului de a modifica condițiile de acordare a pensiilor de invaliditate și posibilitatea de a lipsi pe reclamantă de acest drept, Curtea și-a concentrat atenția asupra analizei proporționalității măsurii cu scopul urmărit și asupra sarcinii excesive suportate de reclamantă, fiind relevantă lipsirea totală de venituri a reclamantei, dificultatea de a ocupa un loc de muncă și existența unei reduceri a capacității de muncă; această hotărâre poate fi înțeleasă ca marcând o tendință a Curții de a crește gradul de protecție al acestor drepturi de asigurări sociale, în contrapondere cu jurisprudența sa anterioară care lăsa statelor membre o mare marjă de apreciere în acest domeniu, mai ales în contextul crizei economice mondiale; este posibil ca această nouă orientare jurisprudențială să fie rezultatul constatării faptului că, totuși, măsurile adoptate de state în perioada de criză economică, acceptate de Curte ca intrând în marja de apreciere a acestora, au condus la situații foarte dificile pentru unii asigurați, care au fost lipsiți intempestiv de singurul venit în condițiile în care făceau parte dintr-o categorie vulnerabilă și, din cauza vârstei și stării de sănătate, nu puteau obține un alt venit, fiind necesar să se identifice o soluție și în cazul lor. De altfel, poate că pentru aceste situații particulare, testul de proporționalitate al măsurilor adoptate, în raport cu scopul urmărit, este cel mai potrivit instrument de analiză; așadar, Curtea, prin Marea Cameră, nu neagă dreptul statelor de a modifica condițiile de acordare a pensiei de invaliditate, din motive de interes public, acestea putând, în funcție de condițiile socio-economice, să stabilească în ce condiții și căror persoane le poate acorda un astfel de beneficiu; astfel de măsuri trebuie să fie însoțite de măsuri tranzitorii și de măsuri de protecție socială corespunzătoare situației concrete a fiecărui asigurat, astfel încât acesta să nu poată fi pus, în fapt și în mod obiectiv, în situația de a nu avea mijloace de subzistență; pe de altă parte, deși condițiile privind starea de sănătate se pot modifica fără a ridica probleme deosebite, alte condiții, precum cele privind un stagiu minim de cotizare, ar trebui stabilite în așa fel încât să poată fi îndeplinite și să nu pună asiguratul în situația de fapt de a nu putea îndeplini aceste condiții niciodată, mai ales dacă ele se verifică retroactiv. Atunci când aceste limite nu sunt avute în vedere, testul de proporționalitate efectuat de Curte pentru a verifica existența justului echilibru între măsurile luate și scopul urmărit poate avea rezultate diferite de la caz la caz, care nu sunt în mod necesar previzibile; Curtea atribuie o mare importanță recunoașterii unor drepturi de asigurări sociale proporțional cu contribuția realizată.

În egală măsură trebuie consemnată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului existentă înainte de pronunțarea acestei decizii, astfel: Curtea

Curtea

În plus, drepturile care decurg din plata cotizațiilor către regimuri de securitate socială constituie un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

Cu toate acestea, chiar considerând că art. 1 din Protocolul nr. 1 ar garanta indemnizații persoanelor care au cotizat la un regim de securitate socială, acesta nu ar putea fi interpretat ca dându-le acestor persoane dreptul la o pensie care să se ridice la o anumită valoare

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.".

Legiuitorul a instituit astfel o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții ce se impun a fi întrunite în mod cumulativ: 1. existența unei cauze aflate în curs de judecată; 2. cauza să fie soluționată în ultimă instanță; 3. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să o soluționeze.

Celelalte două condiții - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare - nu sunt îndeplinite.

Nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept reale, de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

Procedura sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei

Pe calea mecanismului hotărârii prealabile se realizează o interpretare de principiu a unei norme de drept într-un context factual și juridic ce se impune a fi evocat cu fidelitate de titularul sesizării, pentru a exclude orice situație care ar putea să însemne: interpretarea dată situațiilor ipotetice, pur teoretice, rezolvarea problemelor particulare ivite în legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, inclusiv apărări care s-au invocat în litigiul principal etc.

Noțiunea de "soluționare pe fond a cauzei" trebuie înțeleasă în sensul dat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în jurisprudența sa - s-a statuat astfel că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural dacă prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecății.

Analiza îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte presupune a stabili dacă dispozițiile legale care fac obiectul sesizării au legătură cu cauza și sunt determinante în soluționarea acesteia.

În cazul analizat, titularul sesizării solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea și aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivității, reținut în considerentele deciziilor nr. 5/2010, nr. 19/2011 și nr. 19/2012, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

Din cuprinsul încheierii de sesizare a Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale rezultă că, prin contestația dedusă judecății, s-a solicitat să se dispună anularea deciziei de pensie, respectiv obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie, ținând seama de veniturile realizate conform adeverințelor depuse la dosar (care atestă retribuția tarifară pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru, pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale) și care erau mai mari decât salariile de încadrare, deja valorificate la determinarea drepturilor de pensie ale reclamantului.

În apel, intimata a criticat hotărârea primei instanțe, în raport cu dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, susținând, în esență, că nu există temei legal pentru valorificarea la determinarea punctajului mediu anual a retribuției tarifare pentru timpul lucrat în regim normat de lucru, că această retribuție nu poate fi calificată drept formă de retribuire în acord și că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că veniturile primite sub formă de acord global au intrat în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

Prin urmare, titularul sesizării a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prealabilă cu privire la o chestiune de drept care, din perspectiva elementelor definitorii redate de chiar actul de sesizare - pretenția concretă a contestatorului (recalcularea pensiei în raport cu veniturile mai mari dovedite în cauză), temeiul juridic al acțiunii, criticile formulate în cuprinsul contestației, respectiv apelul subsecvent -, intră în categoria celor generice, pur teoretice, fără nicio legătură cu circumstanțele cauzei pendinte.

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută, aceea de a pronunța o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare la nivel național, s-a impus o astfel de evaluare (verifica