ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 57/2019

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.880/1/2019, la care a fost conexat Dosarul nr. 1.883/1/2019, este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în dosarele nr. 762/88/2018 și nr. 4.217/118/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care s-a comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către apelanta-pârâtă un punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecății. La dosar au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești ce au fost identificate, precum și opiniile teoretice exprimate de judecători. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Prin Încheierea de ședință din 7 mai 2019, dată în Dosarul nr. 762/88/2018, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiției ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noțiunea de "baza de calcul al pensiei" astfel cum era definită de dispozițiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, în forma inițială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, sau verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinței.

Sesizarea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 iulie 2019 cu nr. 1.880/1/2019.

La aceeași dată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și sesizarea ce face obiectul Dosarului nr. 1.883/1/2019 al acestei instanțe, ce a fost conexată la primul dosar menționat, avându-se în vedere identitatea chestiunii de drept sesizate de către același complet de judecată de la Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, la aceeași dată, respectiv 7 mai 2019, într-o cauză similară ce face obiectul Dosarului nr. 4.217/118/2018 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010):

Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, în forma inițială:

Legea nr. 3/1977, în forma modificată prin art. III din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale:

Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 3/1977):

Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010):

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea cu nr. 762/88/2018, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei emise de Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând: anularea deciziei atacate; emiterea unei decizii de recalculare a pensiei prin care să se aibă în vedere în integralitate adeverința emisă de fostul angajator pentru perioada cuprinsă între 19.03.1991-31.03.2001; plata drepturilor recalculate de la data de 1 ianuarie 2018, luna următoare depunerii cererii de recalculare la Casa Județeană de Pensii Tulcea; actualizarea sumelor rezultate în urma recalculării cu indicele de inflație; plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1.409 din 16 octombrie 2018, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis contestația, a anulat decizia emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Tulcea ca netemeinică și nelegală și a obligat intimata să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatoarei cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute, conform adeverinței, cu acordarea diferențelor dintre drepturile de pensie recalculate și drepturile acordate efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2018 și până la data emiterii deciziei de recalculare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei soluții a formulat apel intimata Casa Județeană de Pensii Tulcea, susținând, în esență, că veniturile indicate în adeverința respectivă nu pot fi valorificate întrucât nu sunt prevăzute la art. 165 din Legea nr. 263/2010 raportat la art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 și anexa nr. 15 la acestea.

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța cu nr. 4.217/118/2018, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de pensionare și să oblige pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă, prin care să valorifice perioada 24.05.1979-22.09.1979 și veniturile brute obținute anterior datei de 1 aprilie 2001, potrivit adeverinței emise de fostul angajator. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, prin care să valorifice veniturile și sporurile obținute anterior datei de 1 aprilie 2001, prevăzute în adeverința emisă de fostul angajator.

Prin Sentința civilă nr. 2.428 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Constanța - Secția I civilă a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată, iar împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta, solicitând, în esență, schimbarea sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii.

Din situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin încheierea de sesizare, rezultă că în adeverința prezentată de reclamantă se atestă încasarea de către aceasta a mai multor venituri, respectiv: salariul tarifar, sporul de vechime, sporul de asistență socială, sporul de condiții deosebite, "ore suplimentare, sărbători legale", prime.

În cuprinsul adeverinței se atestă că, pentru veniturile indicate, emitentul adeverinței a reținut și a virat contribuția de asigurări sociale, contribuția angajatorului fiind calculată la câștigul brut realizat de salariat, iar contribuția angajatului fiind calculată la o sumă indicată în mod expres în cuprinsul adeverinței ca bază de calcul al contribuției de asigurări sociale.

Completul de judecată al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă a reținut ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, fără însă a face o analiză a acestora.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către Casa Județeană de Pensii Tulcea prin care a arătat că achiesează la opinia exprimată în cuprinsul raportului.

Prin încheierile de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile din data de 7 mai 2019, pronunțate în Dosarul nr. 762/88/2018 și, respectiv, în Dosarul nr. 4.217/118/2018, completul de judecată al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă a prezentat, în prealabil, problema de drept a cărei dezlegare o solicită, învederând următoarele:

Trecerea de la modul de calcul al pensiilor reglementat de Legea nr. 3/1977 la cel reglementat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000) și preluat de Legea nr. 263/2010, bazat pe principiul contributivității, a presupus stabilirea veniturilor care sunt avute în vedere pentru stabilirea punctajului lunar, anual și mediu anual care, în final, determină cuantumul pensiei prin înmulțirea cu valoarea punctului de pensie.

Astfel, în reglementarea Legii nr. 3/1977, pensia pentru limită de vârstă se calcula prin raportare la o bază de calcul care se determina având în vedere exclusiv retribuția tarifară de încadrare.

Ulterior, prin Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale (Legea nr. 49/1992), a fost modificată Legea nr. 3/1977, astfel încât baza de calcul al pensiei cuprindea salariul de bază și unele sporuri expres indicate, respectiv: sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.

Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010, consacrând principiul contributivității, în sensul stabilirii pensiei pentru limită de vârstă în raport cu toate veniturile pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, au determinat nevoia unificării modului de calcul al pensiei.

Prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005), s-a prevăzut că pensiile stabilite în baza Legii nr. 3/1977 se recalculează având în vedere principiul contributivității, motiv pentru care a fost necesar să se indice care sunt veniturile care vor fi avute în vedere pentru calcularea pensiei, acestea fiind enumerate limitativ în anexa la acest act normativ.

Această listă de venituri a fost preluată în anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Pe de altă parte, art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, cu modificările și completările ulterioare (Decretul nr. 389/1972), stabilea că angajatorii erau datori să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, iar nu doar pentru retribuția tarifară de încadrare sau anumite sporuri.

Din interpretarea dispozițiilor de la lit. A pct. 18 și 19 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000), instanța de trimitere a apreciat că rezultă că, în general, sumele plătite salariaților din fondul de salarii făceau parte din baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

Trecerea de la un sistem la altul de calcul al pensiei a generat numeroase litigii în fața instanțelor judecătorești atât cu privire la recalcularea pensiilor potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu privire la calcularea pensiilor potrivit Legii nr. 19/2000 sau Legii nr. 263/2010, pentru asigurații care au realizat o parte din stagiu sub imperiul Legii nr. 3/1977.

În esență, toate aceste litigii au vizat aplicarea principiului contributivității, în sensul ca la stabilirea punctajului lunar (și ulterior, implicit, al celui anual și mediu anual pentru determinarea cuantumului pensiei) să se aibă în vedere nu doar veniturile expres și limitativ prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și apoi în anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, ci și unele venituri care nu au fost indicate în aceste acte normative, dar pentru care angajatorul a achitat efectiv contribuția de asigurări sociale conform legislației în vigoare la acea dată.

Așadar, instanța de trimitere a apreciat că în acest tip de cauze trebuie făcută distincția între două concepte: baza de calcul al pensiei în sensul Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, care este o noțiune legală, al cărei conținut este clar și strict reglementat de acte normative, cuprinzând doar retribuția tarifară de încadrare, la care ulterior s-au adăugat anumite sporuri exhaustiv enumerate de actele normative, și baza de calcul al contribuției de asigurări sociale care conținea toate veniturile de natură salarială, angajatorul plătind această contribuție la întreg fondul de salarii care cuprindea și alte venituri decât cele care intrau, potrivit legii, în baza de calcul al pensiei în sensul Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

S-a apreciat că noțiunea de bază de calcul al contribuției de asigurări sociale are același conținut ca noțiunea de bază de calcul al pensiei atunci când acesteia din urmă îi este atribuit înțelesul rezultat din aplicarea principiului contributivității.

Prima noțiune constituie o chestiune de drept cu un conținut care este clar stabilit de lege, în timp ce a doua noțiune constituie o chestiune de fapt care poate fi supusă verificării.

Esența acestor litigii, ca și a celor de față, este dacă, pentru stabilirea punctajului lunar, în vederea determinării cuantumului pensiei, trebuie să fie avută în vedere baza de calcul al pensiei, așa cum aceasta era reglementată de legislația în vigoare la data realizării veniturilor, care includea doar o parte din veniturile realizate, sau baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, care includea toate veniturile realizate.

Prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Curtea Constituțională a stabilit următoarele: "Noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești."

Așadar, instanța de sesizare a apreciat că decizia Curții Constituționale se referă la noțiunea de bază de calcul al pensiilor în sensul de bază de calcul al contribuției de asigurări sociale, care poate fi verificată în concret sub aspectul conținutului ei, iar nu în sensul prevăzut de art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977 sau cel folosit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, care îi stabileau expres și limitativ conținutul.

Instanța de sesizare a mai apreciat și că trebuie avut în vedere că prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale."

S-a remarcat că în dispozitivul acestei decizii se stabilește condiția ca veniturile să fi fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare fără a se indica despre ce bază de calcul este vorba, respectiv dacă este vorba despre baza de calcul al pensiei sau despre baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

Deși în penultimul alineat al considerentelor acestei decizii se folosește sintagma "baza de calcul al pensiilor", din restul considerentelor expuse de instanța supremă rezultă însă că s-a avut în vedere baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

Totodată, se poate considera că în dispozitivul acestei decizii nu s-a indicat la ce bază de calcul se face referire pentru a evita o formulare redundantă, în sensul că determinantul a fost plasat la sfârșitul formulei, fiind vorba de "contribuția de asigurări sociale".

Așadar, rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere sensul noțiunii de bază de calcul al pensiei stabilit de Curtea Constituțională în Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 echivalent cu noțiunea de bază de calcul al contribuției de asigurări sociale, iar nu sensul avut în vedere de Legea nr. 3/1977, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, făcând trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această soluție a fost confirmată ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, prin intermediul căreia Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, o sesizare întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept reale, de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei (paragraful 59), și nici condiția noutății chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită (paragraful 69), instanța de sesizare făcând trimitere la paragrafele 74-83 din considerentele acestei decizii.

S-a arătat că, totuși, prin Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019, pare că se exprimă o altă opinie, care face inaplicabile deciziile anterioare menționate, aceasta rezultând din cele reținute în considerentele de la paragrafele 120, 122, 127, 128, 129 și 146-148 ale acestei decizii.

Instanța de trimitere a apreciat că din această din urmă decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezultă o nouă interpretare a Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv o dublă condiționare pentru valorificarea veniturilor în calculul pensiei, și anume: plata contribuției de asigurări sociale pentru acestea și includerea lor în baza de calcul al pensiei, conform legislației anterioare.

Or, așa cum s-a arătat, pe de o parte, în Decizia de recurs în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a menționat că ar fi vorba de baza de calcul al pensiei, ci doar de baza de calcul, iar din considerente rezultă cu claritate că este vorba de baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, așa cum a indicat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006.

Pe de altă parte, interpretarea care transpare din considerentele Deciziei nr. 6 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar face inaplicabilă Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii, întrucât aceasta din urmă se referea tocmai la situațiile în care anumite venituri făcuseră parte din baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, dar nu și din baza de calcul al pensiei în sensul Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Astfel, în cazul în care este vorba de venituri care au făcut parte din baza de calcul al pensiei în sensul Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, casele teritoriale de pensii nu refuză valorificarea acestora, neexistând litigii de acest gen, iar dezlegarea dată în recurs în interesul legii nu are nicio aplicabilitate pentru că veniturile respective sunt oricum valorificate în temeiul actelor normative indicate.

Litigiile rezultă tocmai din aceea că nu se acceptă de către casele de pensii valorificarea în calculul punctajului lunar a unor venituri care nu au făcut parte din baza de calcul al pensiei în sensul Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, dar pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, cu privire la această problemă de drept statuând Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată în recurs în interesul legii.

Dacă s-ar considera că prin această decizie s-a impus condiția ca veniturile să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei potrivit Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și, implicit, Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, sensul deciziei ar fi fost acela că niciun venit suplimentar în afara celor indicate în aceste texte legale nu poate fi valorificat în calculul pensiei. Or, considerentele acestei decizii sunt tocmai în sensul că trebuie valorificate toate veniturile pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Totodată, această decizie ar fi inaplicabilă pentru că impune instanțelor să verifice dacă anumite venituri au făcut parte sau nu în mod efectiv din baza de calcul, problemă care nu se pune dacă se are în vedere baza de calcul al pensiei în sensul Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, fiind vorba de o chestiune care nu se poate verifica de la caz la caz.

Față de această inconsecvență terminologică, instanța de trimitere a considerat că trebuie lămurit dacă condiția ca veniturile suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul trebuie înțeleasă ca făcând referire la baza de calcul al pensiei în sensul restrâns al Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 sau la baza de calcul al pensiei în înțelesul rezultat din aplicarea principiului contributivității care echivalează cu baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

În opinia instanței de sesizare, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, astfel cum rezultă din dispozitivul acesteia și în special din considerente, s-au impus două condiții: veniturile să fi făcut parte din baza de calcul al contribuției de asigurări sociale (care este echivalentă cu baza de calcul al pensiei în aplicarea principiului contributivității) și contribuția de asigurări sociale să fi fost efectiv achitată, ambele reprezentând chestiuni de fapt care trebuie verificate de la caz la caz.

S-a arătat că, într-o jurisprudență constantă a completului de judecată care a formulat prezentele sesizări conexate, veniturile suplimentare, altele decât cele care au făcut parte din baza de calcul al pensiei în sensul Legii nr. 3/1977, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, au fost valorificate în calculul pensiei dacă s-a dovedit (prin adeverințe eliberate de fostul angajator) că acele venituri au făcut parte din baza de calcul al contribuției de asigurări sociale și pentru ele contribuția de asigurări sociale a fost efectiv achitată.

Instanța de trimitere a considerat că, astfel cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia de recurs în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, trebuie avut în vedere și faptul că, în înțelesul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, asigurații dețin un bun care constă în contribuția de asigurări sociale plătită la bugetul asigurărilor sociale de stat, indiferent cine a efectuat plata (asiguratul sau angajatorul) întrucât aceasta a fost făcută pentru asigurat, în acest sens fiind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată în decizia respectivă.

Curtea de Apel Timișoara a comunicat că nu a identificat practică judiciară. Celelalte 14 curți de apel au identificat practică judiciară, din răspunsurile și hotărârile judecătorești transmise de acestea rezultând următoarele aspecte:

Într-o opinie majoritară, care se regăsește la nivelul a 10 curți de apel (respectiv curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Suceava, Galați și Constanța), s-a apreciat că verificarea condiției ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinței.

La adoptarea acestei soluții, instanțele au avut în vedere principiul contributivității, Decizia Curții Constituționale nr. 736 din 24 octombrie 2006, deciziile de recurs în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Ana Maria Frimu și alții împotriva României, Cauza Constantin Abăluță și alții împotriva României, Cauza Gaygusuz împotriva Austriei).

Într-o opinie minoritară, împărtășită la nivelul a 4 curți de apel (Brașov, Cluj, Craiova și Iași) s-a apreciat că verificarea condiției ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei nu trebuie să fie prin raportare la baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, ci trebuie avută în vedere noțiunea de "bază de calcul al pensiei" astfel cum era definită de dispozițiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977, în forma inițială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Pe rolul Curții de Apel Constanța, instanța de sesizare, au fost identificate 24 de cauze similare, suspendate în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.733/C/2.419/III-5/2019 din 22 august 2019, a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Analizând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii: Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011; Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011; Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013; Decizia nr. 10 din 25 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015; Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018; Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019.

În jurisprudența Curții Constituționale au fost identificate ca fiind relevante în ceea ce privește chestiunea de drept ce face obiectul sesizărilor de față Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, și Decizia nr. 466 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014.

Prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

În cadrul considerentelor acestei decizii s-a statuat că: "În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești."

Curtea a precizat că posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 nu este exclusă de plano, iar includerea sau neincluderea acestor venituri în baza de calcul și încasarea sau neîncasarea contribuției de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.

Prin Decizia nr. 466 din 23 septembrie 2014 și prin Decizia nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016, Curtea Constituțională, deși a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, a reținut că dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 au același conținut normativ ca prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000, abrogată prin Legea nr. 263/2010.

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 520 alin. (1) și (2) din același normativ, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților, iar prin încheiere cauza va fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: existența unei cauze aflate în curs de judecată; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță; soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât instanța de trimitere este legal învestită cu soluționarea unei cereri de apel, într-un litigiu având natura juridică a asigurărilor sociale, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, conform art. 153 și 154 din Legea nr. 263/2010, iar hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 155 din Legea nr. 263/2010, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție realizându-se de un complet din cadrul Curții de Apel Constanța, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

Pentru a se verifica îndeplinirea condiției de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei interpretare depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte, trebuie lămurite noțiunile de "baza de calcul al pensiei conform legislației anterioare" și "baza de calcul al contribuției de asigurări sociale".

Astfel, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită este de a se stabili dacă, în scopul verificării condiției ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noțiunea de "baza de calcul al pensiei" astfel cum era definită de dispozițiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977, în forma inițială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 sau verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinței.

Sub acest aspect se constată că, potrivit dispozițiilor art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, a căror interpretare se solicită, "(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".

Cu alte cuvinte, pentru calculul pensiei, atunci când se valorifică o perioadă de activitate anterioară datei de 1 aprilie 2001, prin aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010, trebuie analizată și stabilită baza de calcul al pensiei, conform legislației anterioare.

Anterior Legii nr. 3/1977, lege enunțată de către instanța de trimitere, erau aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, republicată (Legea nr. 27/1966) în vigoare de la 1 ianuarie 1967 până la 30 iunie 1977, potrivit cărora "Pentru stabilirea cuantumului pensiei se iau în considerare, după felul pensiei, următoarele elemente: a) vechimea în muncă; b) salariul tarifar de încadrare; c) gradul de invaliditate și cauza care a provocat invaliditatea; d) condițiile de la locul de muncă".

După abrogarea acestui act normativ, art. 10 din Legea nr. 3/1977, în forma inițială, prevedea că "Retribuția tarifară, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate".

Aceste dispoziții au suferit modificări prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992, stabilindu-se că "Baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor: sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii".

Conform art. 127 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, "Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15".

În cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 sunt enunțate sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, cum ar fi sporul de vechime în muncă, sporuri, indemnizații și majorări ale retribuției tarifare prevăzute în Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 59-60 din 23 iulie 1980, sau alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.

La punctul V al aceleiași anexe sunt enunțate sporurile cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992, respectiv "sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucru în subteran, precum și pentru lucru pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă".

În aceeași anexă nr. 15 la norme, sub titlul "Mențiune" se specifică faptul că "Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; (...); formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; (...); alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

Ca atare, în concepția legiuitorului, în noțiunea de bază de calcul a pensiilor conform legislației anterioare intră retribuția tarifară, respectiv salariul de bază (după adoptarea Legii nr. 49/1992) din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate și a câtorva sporuri, strict individualizate, plus sporurile cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.

Contribuția pentru asigurările sociale de stat a fost instituită în sarcina angajatorilor inițial prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 4.161/1953 și ulterior prin Decretul nr. 389/1972, iar potrivit acestor acte normative contribuția se aplica asupra câștigului brut realizat de salariați.

În acest sens, art. 1 din Decretul nr. 389/1972, în vigoare de la 1 ianuarie 1973 până la 31 martie 2001, când a fost abrogat și înlocuit prin Legea nr. 19/2000, statua că "Unitățile (...), care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, (...), indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă".

Acesta a fost modificat de art. II pct. 1 din Legea nr. 49/1992, conform căruia "Pentru persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel: 35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă; 30% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de muncă; 25% asupra câștigului brut realizat de celelalte categorii de salariați; 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe țară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaților și a copiilor".

Din studierea textelor legale menționate anterior se poate observa că, deși baza de calcul la stabilirea pensiei se raporta la salari