ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 13/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.872/1/2019 este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4.215/83/2017*, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care s-a comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către intimata-pârâtă un punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecății. La dosar au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești ce au fost identificate, precum și opiniile teoretice exprimate de judecători. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 30 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.215/83/2017*, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "În interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, în categoria sporurilor al căror cuantum se menține în plată, pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017, intră și sporul la care face referire alin. (3) al aceluiași articol, respectiv sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică despre care legea prevede că se acordă în cuantum de până la 25%, cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale de Administrare Fiscală?"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017):

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016):

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014):

Reclamanții, funcționari publici ce ocupă funcția publică de inspector antifraudă în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea a două ordine emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală la 1 martie 2017 și a actelor subsecvente acestora și obligarea intimatei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, aplicat la salariul brut lunar, în cuantum de 25%, începând cu 1 martie 2017, la care se adaugă dobânda legală și rata de inflație.

Prin Sentința nr. 164 din 10 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.215/83/2017**, Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ pentru anularea celor două ordine emise de pârât, reținând, în esență, următoarele:

Prin primul ordin contestat s-a dispus încetarea aplicării prevederilor dintr-un ordin anterior, emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală în anul 2015, prin care personalul din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală care ocupă funcții publice specifice a beneficiat de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, iar, prin cel de-al doilea ordin contestat, s-a statuat că, începând cu 1 martie 2017, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit funcțiilor publice specifice este de 5% din salariul brut lunar.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate a primului ordin contestat, prin care a fost abrogat un ordin emis în anul 2015, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit cu o modificare a cadrului legislativ în baza căruia s-a emis ordinul abrogat, instanța a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât emitentul unui act administrativ, în exercitarea atribuției de executare a legii, are competența legală de a reanaliza oportunitatea menținerii sau nemenținerea actelor administrative emise de acesta și, în virtutea principiului caracterului esențialmente revocabil al actelor administrative unilaterale și al dreptului de apreciere, să revoce/să abroge actele administrative unilaterale apreciate ca nemaifiind oportune și să adopte, în executarea acelorași acte normative, acte administrative unilaterale cu conținut diferit de cel revocat/abrogat anterior.

În condițiile în care primul ordin contestat a fost urmat imediat de ordinul prin care s-a stabilit că, începând cu 1 martie 2017, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit funcțiilor publice specifice este de 5% din salariul brut lunar, nu se poate reține nelegalitatea celor două ordine contestate pe motiv că președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a suprimat voința legiuitorului de a prevedea, în mod imperativ, dreptul reclamanților la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Referitor la legalitatea operațiunii prealabile emiterii celor două ordine contestate privind efectuarea unor simulări doar prin reducerea drepturilor salariale ale funcționarilor publici din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, prin discriminare față de celălalt personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a reținut că nu poate fi cenzurată de către instanța de contencios administrativ, în condițiile în care, în privința celorlalte categorii de funcționari publici, nu există dispoziții legale care să stabilească drepturi salariale într-un anumit procent care se acordă din dispoziția conducătorului Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în limita alocării bugetare.

În ceea ce privește critica de nelegalitate vizând încălcarea de către pârâtă, cu ocazia emiterii actelor administrative contestate, a prevederilor art. 1 alin. (2) și art. 3 lit. b), c) și d) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), respectiv a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind obligația menținerii drepturilor salariale la nivelul avut ca urmare a aplicării acestor acte normative, instanța a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că Legea-cadru nr. 284/2010 nu a fost în vigoare în integralitate niciun moment, astfel că dispoziția cuprinsă la alin. (2) al art. 1 din actul normativ menționat nu este incidentă în cauză.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 3 lit. b), c) și d) din Legea-cadru nr. 284/2010 și cele ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privesc stabilirea drepturilor de natură salarială, și nu determinarea concretă a întinderii acestora, cum este cazul în speță, interdicția invocată de către reclamanți privind stabilirea, prin acte juridice cu forță inferioară legii, a însăși existenței unor drepturi salariale, și nu determinarea, în concret, a cuantumului unui drept prestabilit, dar cu privire la care legiuitorul a înțeles să îi lase ordonatorului de credite o marjă de apreciere în determinarea, în mod concret și individual, a cuantumului acestora.

Referitor la motivul de nelegalitate privind încălcarea, prin cele două ordine contestate, a prevederilor art. 53 din Constituția României și a deciziilor Curții Constituționale emise în legătură cu constituționalitatea dispozițiilor privind reducerea salariilor în sectorul bugetar, instanța a apreciat că stabilirea unui cuantum concret al unui spor cuvenit până la un anumit procent, în limitele alocărilor bugetare ale autorității publice, într-un procent mai mic decât cel avut anterior nu este o măsură disproporționată și nici discriminatorie, întrucât a fost adoptată pentru toate persoanele angajate aflate în situații identice, iar reducerea cuantumului sporului nu a dus la diminuarea semnificativă a drepturilor salariale ale acestora și există dovezi în sensul că măsura reducerii procentului de spor a intervenit ca urmare a unei împrejurări obiective, determinate de existența unor informații certe de diminuare a bugetului de cheltuieli de personal al Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și intervenientul în interes propriu, solicitând casarea, în tot, a hotărârii și, în urma rejudecării fondului, să se admită cererea dedusă judecății.

În motivare au arătat, în esență, că cele două ordine contestate în prezentul litigiu au fost deja anulate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, respectiv Sentința civilă nr. 402 din 29 martie 2018 a Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3.085 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în Dosarul nr. 5.502/86/2017, astfel încât se impune a se avea în vedere aspectul puterii de lucru judecat al celor două hotărâri judecătorești, în condițiile art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Au mai susținut că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 și art. 12 alin. (8) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în condițiile în care, potrivit acestor norme, în perioada 1 martie- 31 decembrie 2017, se menține în plată cuantumul sporurilor avute în luna februarie 2017.

Au apreciat că, raportat la aceste dispoziții legale și la faptul că reclamanții își desfășoară activitatea în aceleași condiții, în mod nelegal, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat de la 25% din salariul de bază aflat în plată în februarie 2017 la 5% din salariul de bază, începând cu 1 martie 2017.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

Completul de judecată al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

Potrivit încheierii de sesizare, recurenții-reclamanți și recurentul-intervenient în interes propriu au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În opinia acestora, dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 trebuie interpretat în sensul că în perioada 1 martie-31 decembrie 2017 se menține în plată sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat în luna februarie 2017 funcționarilor din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în procent de 25%, conform ordinului emis în anul 2015, sporul neputând fi modificat.

Opinia a fost întemeiată pe faptul că, în aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (8) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în anul 2015 a fost emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală un ordin prin care s-a stabilit că inspectorii antifraudă beneficiază de un spor pentru risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 25%, începând cu 1 mai 2015, iar, potrivit art. 7 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, prevederile anterior menționate s-au aplicat și în perioada 1 ianuarie- 28 februarie 2017.

În consecință, raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, în perioada 1 martie- 31 decembrie 2017 trebuia menținut în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul sporului în discuție, respectiv în procent de 25% din salariul de bază.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a formulat un punct de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept incidente în cauză.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Pe fondul sesizării, s-a arătat că pentru anul 2017 nu s-au alocat în buget fonduri care să susțină acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază) de care au beneficiat inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală în anii precedenți.

În acest context, intimata-pârâtă a precizat faptul că legea nu impune acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică într-un procent fix, de 25%, ci lasă la latitudinea instituției stabilirea efectivă a cuantumului, cu respectarea limitei maxime de 25% în funcție de fondurile bugetare alocate.

În opinia titularului sesizării, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, art. 7 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 și art. 12 alin. (8) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 rezultă că, în perioada 1 martie-31 decembrie 2017, în categoria sporurilor al căror cuantum se menține în plată la nivelul acordat în luna februarie 2017, conform art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, nu intră și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază personalul Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care ocupă funcții publice specifice de inspector antifraudă, inspector-șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector-general antifraudă.

S-a avut în vedere că pentru perioada 1 martie- 31 decembrie 2017 legiuitorul a stabilit menținerea în plată, la nivelul acordat pentru luna februarie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017.

Totodată, la alin. (3) al articolului anterior menționat s-a prevăzut aplicabilitatea, în perioada 1 martie-31 decembrie 2017, a dispozițiilor art. 6-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016.

Dispozițiile art. 7 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 fac referire la art. 12 alin. (8) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, care stabilește că personalul Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care ocupă funcții publice specifice de inspector antifraudă, inspector-șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector- general antifraudă beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, acordat în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, însă cuprinde și mențiunea că acest spor se acordă în plată cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În consecință, în perioada 1 martie-31 decembrie 2017, sporul în discuție, al cărui cuantum nu este stabilit de legiuitor într-un procent fix, ci este stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se menține în plată, cu condiția încadrării în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituției anterior menționate.

În opinia instanței de trimitere, dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 cuprind o derogare de la regula instituită de alin. (1) al aceluiași articol.

În cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de trimitere a menționat și Sentința civilă nr. 402 din 29 martie 2018 a Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, menținută prin Decizia civilă nr. 3.085 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în Dosarul nr. 5.502/86/2017, prin care s-a dispus anularea celor două ordine ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală emise la 1 martie 2017, reținându-se că ordinele prin care s-a diminuat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 5%, începând cu data de 1 martie 2017, au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016, care stabilesc că, în perioada 1 martie- 31 decembrie 2017, se menține în plată cuantumul brut al salariilor de bază, precum și al sporurilor, deci inclusiv sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25%, aflat în plată în luna februarie 2017. Totodată, s-a stabilit că ordinele atacate au încălcat principiul legalității, nefiind conforme cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, diminuarea sporului reprezentând o ingerință în dreptul la recunoașterea bunurilor, incompatibilă cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Din datele comunicate de curțile de apel, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat că nu a fost identificată practică judiciară la curțile de apel Timișoara, Târgu Mureș, Suceava, Ploiești, Pitești, Craiova, Cluj, Brașov, Galați și Bacău.

Curtea de Apel Alba Iulia a înaintat Sentința nr. 1.225 din 10 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.505/97/2019, nedefinitivă, prin care s-a reținut că dispozițiile legale nu impun acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică într-un procent fix de 25%, ci lasă la latitudinea instituției stabilirea efectivă a cuantumului, cu respectarea limitei maxime de 25%, în funcție de fondurile bugetare alocate.

Curtea de Apel Pitești a arătat că s-a identificat o singură hotărâre judecătorească relevantă, respectiv Sentința nr. 696 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă în Dosarul nr. 2.905/109/2019, nedefinitivă, prin care a fost admisă acțiunea, fiind obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să emită decizie prin care să stabilească în concret dreptul fiecărui reclamant, membru de sindicat, și să le plătească acestora, începând cu 1 martie 2017, sumele constând în drepturi salariale în procent de 20% aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferența neacordată aferentă sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că singurul ordin rămas în vigoare este cel din anul 2015, prin care s-a prevăzut că personalul Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care ocupă funcții publice specifice beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul brut lunar, în vreme ce cele două ordine din 1 martie 2017, prin care s-a diminuat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 5% aplicat la salariul brut lunar au fost anulate prin Sentința civilă nr. 402 din 29 martie 2018 a Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, menținută prin Decizia civilă nr. 3.085 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în Dosarul nr. 5.502/86/2017. Prin urmare, constatând că aceste ordine au fost anulate în mod definitiv și în integralitatea lor, iar nu doar în privința reclamanților din cauza respectivă, s-a apreciat că acestea sunt lipsite de orice efect juridic față de obligativitatea hotărârii judecătorești definitive de anulare a ordinelor.

Curtea de Apel Constanța a înaintat Sentința nr. 222 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 376/36/2017, definitivă prin nerecurare, prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților, reținându-se că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu poate fi acordat decât în conformitate cu ordinul emis la 1 martie 2017 de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se stabilește, începând cu 1 martie 2017, un cuantum al sporului în procent de 5% aplicat la salariul brut lunar, dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 referindu-se la sporurile al căror cuantum este fix, determinat chiar prin lege, iar nu la sporurile ce se stabilesc, conform competențelor legale, de către ordonatorul de credit, în speță președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care trebuie să asigure, deopotrivă, încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituției.

Curtea de Apel Oradea - instanța de sesizare a comunicat că practica judiciară a Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal din cadrul acestei curți de apel este în sensul că diminuarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în perioada 1 martie-31 decembrie 2017 nu contravine dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, întrucât, potrivit legii, cuantumul acestui spor se stabilește de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin buget, legea nereglementând obligația achitării acestui spor într-un cuantum fix (de exemplu, Decizia nr. 3.971 din 21 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 427/111/2018, definitivă, și Decizia nr. 3.671 din 12 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 372/35/2017*, definitivă).

Curtea de Apel Iași a înaintat o singură hotărâre judecătorească, respectiv Sentința nr. 299 din 14 octombrie 2019 a Tribunalului Vaslui - Secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 598/89/2019, definitivă prin nerecurare, prin care s-a respins acțiunea reclamanților, cu motivarea că acestora nu le este aplicabilă regula generală din art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016, respectiv din art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017, a menținerii cuantumului sporului de 25% din decembrie 2016, respectiv februarie 2017, deoarece prin dispoziții legale ulterioare [art. 6 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, respectiv art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017] s-a stabilit excepția că sporul se poate acorda în cuantum de până la 25%, în limita încadrării în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În consecință, s-a reținut că ordinele contestate au fost emise cu respectarea legii și nu se impune anularea acestora, iar reclamanților nu li se poate acorda o diferență de 20% privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1 martie 2017 - până în prezent.

Curtea de Apel București a înaintat o singură hotărâre judecătorească, și anume Sentința nr. 506 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.341/87/2019, nedefinitivă, prin care a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta, începând cu 1 martie 2017 și în continuare, la plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând drepturile salariale în procent de 20% aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferența neacordată aferentă sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cu motivarea că ordinele de care se prevalează pârâta, prin care s-a diminuat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 5% aplicat la salariul brut lunar, au fost anulate în mod definitiv prin Sentința civilă nr. 402 din 29 martie 2018 a Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, menținută prin Decizia civilă nr. 3.085 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în Dosarul nr. 5.502/86/2017.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 2.721/C/3.857/III-5/2019 din 28 noiembrie 2019, a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării de față.

În urma verificărilor efectuate nu au fost identificate decizii ale Curții Constituționale referitoare la dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării, cu incidență asupra chestiunii de drept analizate.

Pot prezenta relevanță cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, în sensul că "statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, «ci drepturi salariale suplimentare». Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006)".

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil analizei, în fond, a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

Verificarea admisibilității sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.

Astfel, primele trei cerințe sunt întrunite, având în vedere că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, iar titularul sesizării, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu calea de atac a recursului, urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă cu referire la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este definitivă.

Cauza care face obiectul judecății în recurs se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să o soluționeze. Procesul are natura juridică a unui litigiu în materia contenciosului administrativ, de competența, în primă instanță, a Tribunalului Satu Mare, unde se află domiciliul reclamanților persoane fizice, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. Recursul declarat împotriva sentinței civile pronunțate de această instanță se soluționează de instanța ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Oradea, secția de specialitate, potrivit art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită și cerința ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Din datele comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În ceea ce privește cerința ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată următoarele:

Prin sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal se solicită a se stabili dacă, pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017, se menține în plată sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică la nivelul acordat în februarie 2017, respectiv de 25%, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 și alin. (3) din același text de lege. Aceasta în condițiile în care art. 1 alin. (1) se referă la păstrarea cuantumul sporului, ceea ce, în opinia instanței de sesizare, presupune un cuantum fix, iar nu un procent, cum este cazul sporului în discuție. Pe de altă parte, alin. (3) al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, făcând trimitere, pentru aceeași perioadă, la aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 6-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, se referă și la art. 7. Potrivit alin. (4) al art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, se face trimitere la art. 12 alin. (6)-(11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, articol de lege care în alin. (9) prevede că, în cazul personalului din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care ocupă funcții publice specifice de inspector antifraudă, inspector-șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este de până la 25%. În alți termeni, pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017, sporul respectiv nu trebuie să fie la nivelul acordat pentru luna februarie 2017, de 25%, ci stabilirea sa este lăsată în competența legală a ordonatorului de credit, în speță președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care, totodată, trebuie să asigure încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituției, conform art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, la care, de asemenea, face trimitere art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017. S-a apreciat de către instanța de trimitere că acest din urmă text de lege derogă de la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, care prevede menținerea în plată, pentru perioada martie-decembrie 2017, a sporurilor acordate pentru luna februarie a aceluiași an.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea, pe fond, a cauzei aflate pe rolul instanței de recurs, având ca obiect cererea de anulare a ordinelor emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală în legătură cu acest spor și obligarea autorității pârâte la plata sa în procent de 25%, începând cu 1 martie 2017, temeiul juridic al acțiunii și expunerea motivelor prezentate în susținerea acesteia de către reclamanți generând necesitatea interpretării corelate a dispozițiilor legale enunțate în precedent și care au determinat formularea întrebării preliminare. Totodată, reclamanții îndeplinesc și calitatea cerută de lege pentru a supune dezbaterii problema menținerii sporului de 25% din salariul lunar brut acordat printr-un ordin anterior al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ocupând funcția publică de inspectori antifraudă din cadrul acestei instituții.

Pe de altă parte, cauza de față prezintă o anumită specificitate, relevând o chestiune care trebuie rezolvată prioritar fondului litigiului și care intră în competența de judecată exclusivă a instanței de trimitere învestite cu soluționarea recursului declarat de reclamanți. Astfel, cele două ordine emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală au fost deja anulate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, respectiv Sentința civilă nr. 402 din 29 martie 2018 a Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3.085 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în Dosarul nr. 5.502/86/2017, la care a făcut referire și instanța de trimitere în încheierea de admitere a sesizării și în legătură cu care reclamanții au invocat aspectul pozitiv al lucrului judecat.

Problema de ordin procedural menționată mai sus și a cărei examinare se impune a fi realizată prealabil fondului litigiului pune în discuție utilitatea demersului de sesizare cu întrebarea preliminară anterior rezolvării chestiunilor de ordin procedural relevate. Independent de rezultatul interpretării, prin hotărârea prealabilă, a textului de lege ce formează obiectul întrebării, primează rezolvarea chestiunii procedurale și, doar în cazul depășirii acesteia, ar prezenta interes aspectul de fond care a generat sesizarea. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cazul unei interpretări diferite a dispozițiilor legale din întrebarea preliminară, prin hotărârea completului învestit cu dezlegarea problemei de drept respective, față de interpretarea realizată la speță, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară hotărârii prealabile, are prioritate modalitatea de dezlegare dată prin cea din urmă hotărâre, în legătură cu care, cum s-a arătat deja, reclamanții au învederat puterea de lucru judecat.

În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept supuse interpretării, care reprezintă o chestiune distinctă de admisibilitate, în absența unei definiții legale a acestei noțiuni, verificarea îndeplinirii sale reprezintă atributul completului învestit cu soluționarea sesizării, așa cum instanța supremă a decis în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (de exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019).

S-a statuat că cerința noutății este întrunită atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu au dat încă acesteia o interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență.

Din examenul jurisprudențial al hotărârilor judecătorești atașate prezentului dosar se constată că instanțele naționale s-au confruntat cu problema interpretării dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 încă de la momentul intrării în vigoare a normelor legale, pronunțând hotărâri definitive/rămase definitive sau aflate în faza recursului, privind chiar ordinele emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care fac obiectul litigiului de față sau în legătură cu aceste ordine (a se vedea Decizia nr. 3.671 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 372/35/2017*, definitivă; Decizia nr. 3.971 din 21 noiembrie 2018 a aceleiași instanțe, pronunțată în Dosarul nr. 427/111/2018, definitivă; Sentința nr. 402 din 29 martie 2018 a Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3.085 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în Dosarul nr. 5.502/86/2017; Sentința nr. 1.225 din 10 octombrie 2019 a Tribunalului Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1.505/97/2019, împotriva căreia s-a exercitat recurs, aflat în curs de judecată; Sentința nr. 696 din 17 octombrie 2019 a Tribunalului Argeș - Secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.905/109/2019, atacată cu recurs, a cărui judecată a fost suspendată la termenul din 11 februarie 2020 în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă; Sentința nr. 222 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 376/36/2017, rămasă definitivă prin nerecurare; Sentința nr. 299 din 14 octombrie 2019 a Tribunalului Vaslui - Secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 598/89/2019, rămasă definitivă prin nerecurare; Sentința nr. 506 din 23 octombrie 2019 a Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1.341/87/2019, atacată cu recurs în curs de judecată.

În condițiile în care există deja o jurisprudență în materie în legătură cu problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită condiția noutății acesteia.

Mai mult, din verificarea sumară a hotărârilor judecătorești pronunțate, unele dintre acestea fiind definitive, se constată că s-au conturat două opinii aparent contradictorii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, ceea ce creează premisele promovării unui recurs în interesul legii, conform art. 515 din Codul de procedură civilă, remediul nefiind cel al hotărârii prealabile.

Astfel, în esență, unele instanțe au considerat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică trebuie menținut, în perioada 1 martie-31 decembrie 2017, la nivelul lunii februarie 2017, respectiv de 25%, întrucât aceasta a fost intenția legiuitorului exprimată în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, ordinele emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală fiind nelegale și neconforme cu