ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 15/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.029/1/2019 este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 448/98/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care s-a comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse de către recurentul-pârât și intimații-reclamanți puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecății. La dosar au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești ce au fost identificate. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din data de 21 iunie 2019, în Dosarul nr. 448/98/2018, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, la solicitarea recurentului-pârât, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă, în situația polițiștilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcție al polițiștilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege) și Legii- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 3 și 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare."

Hotărârea Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Hotărârea Guvernului nr. 1/2017):

Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Hotărârea Guvernului nr. 846/2017):

Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Hotărârea Guvernului nr. 937/2018):

Art. 4 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea- cadru nr. 284/2010):

Art. 3 și 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 23 martie 2018 cu nr. 448/98/2018, reclamanții polițiști, prin sindicat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și Inspectoratul General al Poliției Române, au solicitat următoarele:

Reclamanții au susținut, în esență, că în componența salariului de funcție au fost introduse sporuri și sume compensatorii tranzitorii, deși art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010) a interzis ca aceste sporuri și sume compensatorii cu caracter tranzitoriu să fie avute în vedere la determinarea altor drepturi de natură salarială.

Deși legea definește foarte clar noțiunea de salariu de funcție, adică coeficient de ierarhizare x valoarea de referință, funcționarii de la serviciul financiar au însumat nu mai puțin de șase elemente salariale - sporuri și alte adaosuri, pentru a se depăși pragul de 1.450 lei, deși Hotărârea Guvernului nr. 1/2017 interzice acest lucru, respectiv salariu de funcție, salariu de merit, spor misiune permanentă, spor fidelitate, spor confidențialitate, spor pericol deosebit.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, precizând, în ceea ce privește modalitatea de aplicare a prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1/2017, că a fost emisă Dispoziția inspectorului general al Poliției Române nr. xxxx din 6 martie 2017, prin care s-a dispus că, începând cu data de 1 februarie 2017, în situația în care salariul personalului din cadrul unităților din aparatul central al Inspectoratului General al Poliției Române și unităților subordonate nemijlocit este inferior nivelului stabilit la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1/2017, acesta beneficiază de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani, care nu include sporuri și alte adaosuri, respectiv 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră. Pârâtul a susținut că salariaților care au beneficiat până în prezent de salariu de bază/salariu de funcție/solda de funcție în cuantum de 1.250 lei li s-au asigurat aceste drepturi la nivelul de 1.450 lei, făcându-se aplicarea corectă a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017.

Prin Sentința civilă nr. 940 din 13 iulie 2018, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a hotărât admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și respingerea, în consecință, a cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât. A fost admisă cererea reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, care a fost obligat să se conformeze prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017, în sensul recalculării și acordării reclamanților, de la data de 1 februarie 2017, a salariului minim brut în cuantum de 1.450 lei, pe care să îl echivaleze cu salariul de funcție al fiecărui reclamant, fără alte sporuri și adaosuri incluse în acesta.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, arătând că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale care reglementează acordarea drepturilor salariale. Astfel, deși tribunalul a recunoscut că echivalența salariului brut pe țară se face cu salariul de funcție, în modul în care acesta era definit în perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010, a apreciat că se impune admiterea definiției date de Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003), act normativ parțial abrogat.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, excepție ce a fost respinsă ca nefondată de instanța de recurs, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 13 decembrie 2017 recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Completul de judecată al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele aspecte:

Sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, respectiv, Dosarul nr. 448/98/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța care formulează sesizarea este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, ca instanță de recurs, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 10 alin. (1) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), respectiv art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999).

Instanța care formulează sesizarea - Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - este competentă, față de dispozițiile menționate, să soluționeze recursul declarat împotriva unei sentințe pronunțate, în primă instanță, de Tribunalul Ialomița - Secția civilă, într-un proces având ca obiect acordarea de drepturi salariale în materia raportului de serviciu al polițiștilor, funcționari publici cu statut special.

Soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, respectiv dacă în situația polițiștilor aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 și Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcție al polițiștilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 (art. 4 din anexa nr. VII la lege) și Legii-cadru nr. 153/2017 (art. 3 și 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare.

Instanța de sesizare a apreciat că această chestiune de drept a cărei lămurire se cere este nouă și nu rezultă că face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare sau pronunțat.

În acest sens s-a învederat că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că sesizarea instanței supreme este justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au formulat puncte de vedere după cum urmează:

Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a achiesat la concluziile raportului întocmit în cauză, în sensul că sesizarea nu întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că dispozițiile legale a căror interpretare se solicită nu comportă o reală și serioasă dificultate, precum și că s-a conturat deja o jurisprudență în materie, în sensul arătat în raport, respectiv că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate.

Recurentul-pârât a apreciat că acest punct de vedere este în concordanță cu legislația-cadru de salarizare în vigoare după 1 ianuarie 2010, precum și cu politicile salariale aplicabile polițiștilor, dar și personalului militar, prin legile anuale speciale de aplicare etapizată a acestei legislații-cadru.

Intimații-reclamanți au solicitat, în principal, respingerea sesizării ca inadmisibilă, apreciind că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura dintre chestiunea de drept invocată și soluționarea pe fond a cauzei, întrucât nici în fața primei instanțe și nici în faza de recurs nu au existat divergențe între părți privind elementul salarial specific polițiștilor, de comparație cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel cum a fost prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1/2017.

Astfel, chestiunea litigioasă dintre părți, de care a depins esențial soluționarea cauzei în prima instanță, a fost dacă, la comparația salariului de funcție cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, trebuiau sau nu luate în considerare sumele compensatorii tranzitorii care existau în salariul de funcție al fiecărui polițist, în perioada de aplicabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 1/2017.

Intimații-reclamanți au arătat că nu ne aflăm în fața unor norme de drept defectuoase, care să facă dificilă depistarea înțelesului corect și unic al dispozițiilor incidente, cu consecința creării premiselor pentru nașterea unei jurisprudențe divergente. Totodată, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu are legătură cu limitele învestirii instanței de recurs, respectiv cu criticile aduse în recurs de către pârâtă.

În măsura în care instanța supremă ar înțelege să analizeze, în limitele sesizării, chestiunea de drept, opinia intimaților-reclamanți a fost în sensul că orice interpretare care abordează sumele compensatorii tranzitorii ca parte componentă/majorare a cuantumului salariului de funcție este lipsită de suport legal.

Titularul sesizării a arătat că, potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 (forma în vigoare la 31 decembrie 2009), "Polițiștii au dreptul lunar la un salariu de bază, compus din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit".

Prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009) au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, implementarea acestui nou sistem urmând a se face etapizat. S-a urmărit ca trecerea de la vechiul sistem de salarizare la noul sistem să se facă fără a fi înregistrată vreo diminuare a drepturilor salariale de care personalul beneficia la data de 31 decembrie 2009.

Conform dispozițiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (4), art. 5 alin. (1) și (3), art. 6 alin. (1) și (3) și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, s-a statuat că, în măsura în care activitatea personalului se desfășoară în aceleași condiții, cuantumul drepturilor salariale avute la 31 decembrie 2009, indiferent din ce sume erau constituite (sporuri, indemnizații, prime etc.), se mențineau în plată.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice (Legea nr. 285/2010), "În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege".

În perioada 2011-2017, legiuitorul a statuat în sensul menținerii în fiecare an a salariului de bază/soldei funcției de bază/salariilor funcției de bază și a cuantumului brut al sporurilor la nivelul avut în luna decembrie a anului anterior, preluând practic nivelul salarial avut în plată în luna decembrie 2009.

Art. 36 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că, "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38".

Art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 stipulează următoarele:

Prin urmare, în situația polițiștilor, începând cu data de 1 ianuarie 2010, salariul funcției de bază/salariul de funcție reprezintă o valoare absolută în care au fost incluse sumele compensatorii ale sporurilor în plată la nivelul lunii decembrie 2009, care nu mai au valoarea juridică de sporuri sau adaosuri.

Împrejurarea că în practica administrativă aceste sporuri sunt evidențiate separat este irelevantă față de dispozițiile legale redate anterior.

Prin urmare, pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 și Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 se impune analizarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată față de cuantumul soldei de funcție a personalului militar, respectiv față de cuantumul salariului de funcție al polițiștilor, fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare, dar care au fost păstrate "virtual", fiind considerate drepturi câștigate.

Din datele și hotărârile judecătorești comunicate de curțile de apel, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, au rezultat următoarele aspecte:

Curțile de apel Timișoara, Târgu Mureș, Suceava au arătat, prin răspunsurile transmise, că nu au identificat practică judiciară.

Hotărârile judecătorești identificate la nivelul celorlalte curți de apel (Galați, Pitești, Craiova, Brașov, Oradea, Cluj, Iași, Bacău, Constanța, București, Ploiești, Alba Iulia) au relevat că orientarea jurisprudențială a instanțelor este în sensul că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcție al polițiștilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 și Legii-cadru nr. 153/2017, se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu aferente sporurilor, deoarece acestea și-au pierdut individualitatea devenind parte a salariului de bază, în contextul actelor normative privind salarizarea. Au mai reținut instanțele judecătorești că sporurile respective nu se mai regăsesc ca atare în actuala reglementare, dar au fost totuși păstrate ca drepturi câștigate.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 2.891/C/4.085/III-5/2019 din 5 decembrie 2019, a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

În urma verificărilor efectuate nu a fost identificată jurisprudență relevantă a Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept analizată.

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul articolului citat, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

Apreciind asupra elementelor sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar patru dintre cele cinci cerințe anterior enunțate sunt întrunite.

Așadar, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului, precum și cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost legal învestită cu soluționarea recursului formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, cauza având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților polițiști, instanța de judecată urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță.

Se constată, de asemenea, că este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept, în sensul că instanța de trimitere a justificat aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a cauzei, iar legătura dintre chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și soluționarea litigiului rezultă din modul de interpretare a dispozițiilor indicate de reclamanți a fi incidente în cauză, respectiv modalitatea de calcul al salariului de funcție al polițiștilor prin prisma prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 și Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 raportate la cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 (art. 4 din anexa nr. VII la lege) și Legii-cadru nr. 153/2017 (art. 3 și 4 din anexa nr. VI la lege).

În cauză, problema de drept în discuție vizează, potrivit instanței de sesizare, modul de aplicare a unor dispoziții legale în vederea stabilirii drepturilor salariale ale unor funcționari publici cu statut special; chestiunea de drept invocată are un rol hotărâtor în soluționarea cauzei, deoarece de dezlegarea acesteia depinde în mod direct soluția pe care curtea de apel o va pronunța în legătură cu hotărârea atacată.

De asemenea, chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele, această condiție fiind îndeplinită întrucât nu au fost identificate decizii ale instanței supreme care să se fi pronunțat în acest sens.

În ceea ce privește chestiunea de drept relevată, noutatea reprezintă o condiție distinctă de cea a lipsei statuării asupra acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în lipsa unei definiții a "noutății" și a unor criterii de determinare a acestei noțiuni în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiției noutății revine Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența sa anterioară (spre exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015).

După cum rezultă din textul legal precitat - art. 519 din Codul de procedură civilă - prin intermediul instituției procesuale a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii, scopul urmărit de legiuitor este acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanțelor judecătorești (control a posteriori).

Chiar dacă în cauză s-a solicitat instanței supreme să statueze asupra unor dispoziții dintr-un act normativ relativ recent adoptat (în cazul căruia probabilitatea de existență a unor probleme noi de drept, susceptibile de a genera practică neunitară este mai mare decât în cazul unui act normativ intrat în vigoare de mai mult timp), caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor în urma unei interpretări a dispozițiilor legale incidente, în timp ce opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

Mai mult decât atât, orientarea instanțelor spre o anumită interpretare a normelor analizate face ca, pe de o parte, chestiunea de drept supusă dezbaterii să își piardă caracterul de noutate, iar, pe de altă parte, ca problema de drept să nu mai prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Altfel spus, deși nu este prevăzută expressis verbis de art. 519 din Codul de procedură civilă, o condiție a mecanismului de unificare a jurisprudenței este aceea referitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, ea nu îndeplinește cerința a de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, și nici cerința caracterului de noutate și, în concluzie, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare în această ipoteză nu este necesară.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant, în jurisprudența dezvoltată în legătură cu îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate, că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. În acest sens s-au pronunțat: Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 41 din 29 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, și Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014.

În cazul de față, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării. De altfel, procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părților interpretarea unui text de lege.

Pe de altă parte, orientarea instanțelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor juridice pe care instanța de trimitere le indică este în sensul că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare - Legea-cadru nr. 284/2010 -, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate, ceea ce conduce la concluzia că problema de drept, astfel cum este prezentată în sesizare, nu este susceptibilă de interpretări diferite, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile necesare pentru a preîntâmpina o jurisprudență neunitară, potrivit scopului acestei proceduri.

În acest context, în considerarea finalității și a condițiilor de admisibilitate a procedurii instituite de legiuitor pentru asigurarea unei jurisprudențe unitare, constând în exercitarea de către instanța supremă a unui control a priori, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt întrunite în cauză premisele necesare declanșării unui astfel de mecanism de unificare, nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sesizată.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,