ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 41/2017

Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.351/193/2014, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1) Dacă acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958). 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebate este pozitiv (adică acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripție?"

Prin Sentința civilă nr. 9.463 din 23 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Botoșani, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la nulitatea contractului de credit și restituirea prestațiilor, iar pe fond s-a admis acțiunea precizată, având ca obiect acțiunea în constatare formulată de reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâta Banca C, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzut de art. 9 lit. b) și lit. e) din contractul de credit nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de administrare și la comisionul de urmărire riscuri și s-a dispus eliminarea acestor clauze, pârâta fiind obligată să restituie reclamanților suma de 186 euro, cu titlu de comision de administrare și suma de 1.039,5 euro - comision de urmărire riscuri. Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere referitor la nulitatea clauzei prevăzută de art. 6 din contract.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu completările ulterioare (Legea nr. 193/2000), este nulitatea absolută, care poate interveni oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale excepție, fiind imprescriptibilă extinctiv.

Pe fond s-a reținut, în esență, că prevederile contractului de credit bancar nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare, nu au fost negociate direct cu reclamanții, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000; că banca, prin stipularea unor astfel de clauze, a mărit artificial costul creditului, disimulând în fapt un procent consistent de dobândă, creând în detrimentul reclamanților un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei- credințe. Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus menționate, prima instanță a dispus obligarea Băncii C la restituirea către reclamantă a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare în cuantum de 186 euro și 1.039,5 euro - comision de urmărire riscuri, reținând caracterul retroactiv al efectelor, plata devenind nejustificată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Banca C, prin Sucursala Botoșani, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Criticile formulate au vizat modul în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și fondul cauzei, reiterându-se și dezvoltându-se, în esență, apărările și argumentele din întâmpinarea depuse la instanța de fond.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a arătat că, astfel cum s-a statuat și în doctrină, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, interesul ocrotit fiind unul privat, al consumatorului, dintr-un contract de credit determinat, iar nu unul public.

Perioada în care se poate introduce o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale, este de trei ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanța dintre condițiile în care a crezut că a contractat și condițiile pe care banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc ca pasivitatea consumatorului timp de trei ani să fie sancționată prin aplicarea prescripției. În ceea ce privește restituirea prestațiilor s-a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită" și a apreciat că orice pretenții ale reclamanților pentru fiecare perioadă cuprinsă între momentul perfectării contractului și împlinirea termenului de 3 ani înainte de introducerea acțiunii trebuiau respinse de instanța de fond, dreptul la acțiune fiind prescris.

În ședința publică din 21 iunie 2016, intimatul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea din 20 septembrie 2016, instanța a considerat sesizarea admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.

Prin Încheierea pronunțată la data de 20 septembrie 2016, Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrucât de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportat la prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 depinde soluționarea cauzei. A subliniat că, sub acest aspect, unele instanțe de judecată au reținut că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât au dat eficiență principiului quod nullum est, nullum producit effectum, dispunându-se restituirea sumelor încasate cu titlu de comisioane și dobânzi încasate necuvenit, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu acest titlu fiind considerat imprescriptibil. Dimpotrivă, alte instanțe au apreciat că și în situația în care clauzele privind comisioanele și dobânda bancară variabilă sunt considerate abuzive, restituirea prestațiilor/sumelor încasate necuvenit cu titlu de comisioane și dobânzile bancare sunt supuse termenului de prescripție de trei ani, dispunându-se restituirea acestor prestații anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv trei ani, conform dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Apelanta-pârâtă, prin punctul de vedere depus, arată că în actuala formulare a dispozițiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă un apanaj exclusiv al completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei. Admiterea legitimării procesuale a părților pentru acest demers echivalează cu o nesocotire flagrantă a modificărilor legislative intervenite. În subsidiar s-a arătat că solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție este nefondată din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale de admisibilitate expres și limitativ prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

După comunicarea raportului, intimatul-reclamant a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut că se impune unificarea practicii neunitare în această materie.

Apelanta-pârâtă, prin avocat, a exprimat un punct de vedere în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării, deoarece nu s-a dovedit caracterul de noutate al problemei de drept invocate și nici faptul că instanțele au dat dezlegări diferite apărărilor formulate, care au condus la conturarea unei practici neuniforme. Pe fondul chestiunii de drept a apreciat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic lovit de nulitate are, în mod evident, un conținut pecuniar, fiind, prin excelență, o acțiune personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripție, de trei ani.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 17.351/193/2014 al Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a subliniat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza actului anulat este prescriptibilă extinctiv și termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de anulare a actului, opinia fiind argumentată pe un studiu de doctrină. Totodată s-a subliniat că în cadrul Tribunalului Botoșani există mai multe opinii, fiind citate în extras considerente din Decizia nr. 1.470 din 28 iunie 2016, Decizia nr. 408 din 15 martie 2016 și din Decizia nr. 834 din 29 septembrie 2015.

Curtea de Apel București a comunicat că punctul de vedere majoritar al judecătorilor specializați în materie civilă este acela că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este prescriptibilă extinctiv, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării acestei nulități prin hotărâre judecătorească definitivă. Argumentul principal al acestei opinii rezidă în caracterul personal, patrimonial al acțiunii în discuție, ce atrage aplicarea art. 1 alin. (3) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, judecătorii din cadrul Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie au arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014. Judecătorii din cadrul Secției a IV-a civile au considerat că regimul prescripției extinctive este supus în totalitate legii noi, potrivit dispozițiilor art. 2.525 din Codul civil.

Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile, potrivit căruia acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului; judecătorii din cadrul Tribunalului Alba și Tribunalului Sibiu au susținut că acțiunea este imprescriptibilă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958; Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a comunicat punctul de vedere al judecătorilor în sensul că acțiunea este imprescriptibilă dacă petitul în restituirea pretențiilor este formulat împreună cu acțiunea în constatarea nulității clauzei abuzive, însă este prescriptibilă în 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin s-a constatat nulitatea clauzei abuzive, dacă s-a formulat pe cale principală.

Curtea de Apel Bacău a comunicat că pe rolul acestei instanțe nu a identificat jurisprudență în materia ce face obiectul sesizării.

Curtea de Apel Brașov a înaintat opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Covasna, care au apreciat că acțiunea este prescriptibilă în termenul de 3 ani, ce începe să curgă de la data constatării nulității clauzei contractuale, dar și pe cea a judecătorilor din cadrul Tribunalului Brașov, care au susținut că dreptul la acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este imprescriptibil; în acest sens s-au depus deciziile nr. 673/A din 8 aprilie 2016 și nr. 1.986/A din 25 noiembrie 2016, pronunțate de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitive.

Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj au comunicat că practica judiciară este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă extinctiv, termenul începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a respectivului act; aceeași opinie a fost exprimată și de judecătorii din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Turda, Judecătoriei Baia Mare, Judecătoriei Sighetu Marmației și Tribunalului Sălaj.

Curtea de Apel Constanța a transmis nota Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, din care a rezultat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data constatării nulității clauzei, prin hotărâre definitivă; în acest sens s-au anexat Sentința nr. 476 din 22 martie 2016 a Tribunalului Tulcea - Secția civilă și de contencios administrativ, definitivă prin Decizia nr. 116 din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Sentința nr. 746 din 4 aprilie 2016 a Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă, definitivă prin Decizia nr. 686 din 21 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Craiova a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile, potrivit căruia acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, iar termenul începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulității absolute, același punct de vedere fiind împărtășit și de judecătorii din cadrul Tribunalului Mehedinți - Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a anexat sentințele Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin nr. 2.143 din 9 iunie 2015 și nr. 1.728 din 5 mai 2014, definitive.

Curtea de Apel Galați a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor Secției I civile și din cadrul instanțelor arondate este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, iar termenul de prescripție curge de la data constatării definitive de către instanță a nulității actului juridic sau a unor clauze din contract; în motivarea acestui punct de vedere s-a susținut că acțiunea are un caracter patrimonial, că dreptul la acțiune se naște în momentul constatării nulității actului juridic sau a unei clauze din acest act, deoarece unul dintre efectele anulării unui act juridic este repunerea părților în situația anterioară. A comunicat că pe rolul instanțelor, deși au existat cauze similare, acestea nu au putut fi identificate în ECRIS, în lipsa unui atare criteriu de identificare.

Curtea de Apel Iași a comunicat că opinia unanimă a judecătorilor este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic nul absolut este întotdeauna prescriptibilă extinctiv, fiind supusă termenului general de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulității absolute și nu se poate confunda cu acțiunea în constatarea nulității absolute, care este, într-adevăr, imprescriptibilă.

Curtea de Apel Oradea a comunicat Decizia nr. 104/C din 21 iunie 2016 a Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, care este în consens cu opinia judecătorilor secției, prin care s-a reținut că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul absolut este o acțiune patrimonială personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de 3 ani, ce începe să curgă de la data rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului. În acest sens este și punctul de vedere al judecătorilor Secției I civile din cadrul Tribunalului Bihor și Tribunalului Satu Mare.

Curtea de Apel Pitești a comunicat că pe rolul instanțelor arondate nu a fost identificată practică în materia ce face obiectul sesizării. La nivel teoretic, opinia judecătorilor este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripție începe să curgă de la momentul constatării nulității absolute a actului juridic în temeiul căruia au fost efectuate prestațiile.

Curtea de Apel Ploiești a comunicat că opinia judecătorilor Tribunalului Dâmbovița este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, fiind o acțiune patrimonială, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor. Aceeași opinie a fost exprimată și de judecătorii de la Tribunalul Prahova, fiind înaintată și Decizia nr. 1.150 din 13 mai 2016, definitivă.

Curtea de Apel Suceava a comunicat că judecătorii din cadrul Secției I civile și-au exprimat opinia teoretică în sensul că o astfel de acțiune este prescriptibilă, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării nulității absolute a contractului; judecătorii din cadrul Secției a II-a civile și-au exprimat opinia în sensul că repunerea în situația anterioară este imprescriptibilă, având în vedere caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive ce se extinde, practic, și asupra cererii de repunere în situația anterioară și restituire a sumelor achitate în baza clauzelor anulate, acestea urmând a fi restituite integral, indiferent de intervalul de timp scurs de la data încheierii contractului de credit și până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Timișoara a comunicat că practica majoritară este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul nu este prescriptibilă extinctiv; în acest sens au fost atașate hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de Secția a II-a civilă, respectiv, Decizia nr. 461/A din 30 mai 2016, Decizia nr. 231 din 16 martie 2016 și Decizia nr. 250 din 22 martie 2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării în prezenta cauză.

Fiind, însă, învestită cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea

În privința chestiunilor de drept care fac obiectul sesizării de față a fost transmisă opinia titularului Catedrei de drept civil și drept procesual civil a Institutului Național al Magistraturii, precum și de către formatorii cu normă întreagă din cadrul acesteia. S-a arătat că acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic constatat nul absolut este una patrimonială, prescriptibilă extinctiv, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Termenul de prescripție începe să curgă de la momentul în care hotărârea pronunțată asupra desființării contractului nul este definitivă, în sensul art. 377 din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv art. 633 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost comunicată opinia științifică a specialiștilor Departamentului de Drept privat din cadrul Facultății de Drept din Universitatea București, respectiv conferențiar universitar doctor Cristina Zamșa (coordonator), conferențiar universitar doctor George Ilie, conferențiar universitar doctor Radu Rizoiu și asistent universitar doctor Bogdan Vișinoiu, potrivit căreia acțiunea în restituire va dobândi un caracter real sau personal, în funcție de obiectul obligației de restituire - un bun individual determinat sau un bun de gen. Astfel, dacă se solicită restituirea unui bun individual determinat, acțiunea în restituire va avea caracterul unei acțiuni în revendicare, cu caracter imprescriptibil. În schimb, dacă obiectul restituirii îl reprezintă un bun de gen (sume de bani), acțiunea este una exclusiv personală. Fiind vorba despre o acțiune patrimonială personală, regula impusă atât în actuala, cât și în vechea reglementare în materia prescripției extinctive este prescriptibilitatea acesteia. Relativ la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în cazul acțiunii în restituire, regimul juridic al prescripției extinctive este supus legii în vigoare la data la care a început să curgă acest termen. Momentul de început al curgerii termenului de prescripție, atunci când acesta este plasat sub imperiul reglementării anterioare noului Cod civil, este acela al datei la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul plății și pe beneficiarul acesteia, precum și faptul rămânerii irevocabile a hotărârii de pronunțare a nulității absolute. Pentru contractele încheiate sub imperiul vechiului Cod civil, dar în a căror executare s-au realizat plăți după data intrării în vigoare a noului Cod civil, prescripția nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătorești de constatare a nulității absolute a contractului sau clauzei care constituia cauza juridică a prestației. În principal s-a apreciat că regula aplicabilă este cea dată de art. 2.528 din Codul civil, cu precizarea că partea nu poate fi considerată că a cunoscut sau că ar fi trebuit și putut să cunoască, anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătorești de constatare a nulității absolute, caracterul nedatorat al plății. Chiar aplicând art. 2.525 din Codul civil ipotezei de nulitate absolută, s-ar ajunge la aceeași concluzie, potrivit cu care prescripția nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătorești de constatare a nulității absolute a contractului sau a clauzei care constituia cauza juridică a prestației.

Specialiștii de la Facultatea de Drept din Universitatea "Nicolae Titulescu" din București - profesor universitar doctor Gabriel Boroi și asistent universitar doctor Carla Alexandra Anghelescu - au apreciat că acțiunea în restituirea prestațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, ca urmare a desființării actului juridic civil în temeiul căruia acestea au fost achitate, fiind o acțiune patrimonială și personală, este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic desființat îl constituie data nașterii dreptului la acțiune, anume data la care hotărârea judecătorească prin care s-a dispus desființarea actului a devenit executorie, moment ce urmează a fi stabilit conform dispozițiilor procesual-civile aplicabile în cauza în care aceasta a fost pronunțată.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la regularitatea sesizării, gradul de dificultate și noutatea chestiunii de drept.

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută, aceea de a pronunța o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare la nivel național, se impune în primul rând evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care o generează, cât și a condițiilor care permit declanșarea mecanismului de interpretare.

Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condițiilor prevăzute pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, condiții extrase din dispozițiile legale, redate în cele ce urmează.

Astfel, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al comple